ÎCCJ, decizie (scj.ro #81741)

Dispoziție emisă de primar în procedura Legii nr. 10/2001 privind restituirea unui imobil preluat abuziv de stat. Nelegalitatea revocării pe cale administrativă a dispoziției de către entitatea emitentă. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : notificare - dispoziție de restituire - act juridic civil - imobil - primar Legea nr. 10/2001, art. 22, art. 25, art. 26 Dispoziția emisă de primar în procedura Legii nr.10/2001 este un act civil, întrucât soluționând notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de către stat, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deținătoare a bunului.

Indiferent de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile (societate comercială, regie autonomă, instituție publică, organizație cooperatistă, unitate administrativ-teritorială) deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte de drept privat, respectiv, acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziție făcute asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie). Cu privire la aceste decizii/dispoziții emise în procedura prealabilă, legiuitorul a reglementat modalitatea de contestare la îndemâna persoanei îndreptățite nemulțumite, prin dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001.

Ca urmare, fiind vorba de un act juridic civil, el nu se află în afara controlului legalității sale, numai că acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de emitere trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun. Potrivit art.25 alin.(4) din Legea 10/2001 dispoziția de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forța probantă a unui înscris autentic și, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc. În absența beneficiarilor dispoziției nu se poate statua asupra nevalabilității pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptățite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel declanșată.

Cum dispozițiile Legii nr.10/2001 prevăd o procedură unică de soluționare a notificării, după emiterea deciziei la notificarea formulată, entitatea notificată s-a dezinvestit și nu poate să procedeze la emiterea altei decizii ca răspuns la aceeași cerere de restituire a unui imobil. Secția I civilă, decizia nr. 1797 din 13 martie 2012 Reclamanții P.Ș. și P.M.I. au chemat în judecată Primăria Municipiului Caracal, solicitând să se dispună anularea dispoziției nr.1579/2010 emisă de Primarul Municipiului Caracal privind soluționarea notificărilor nr. 129/N/2001, 281/N/2001 și 51/N/2001, formulate în temeiul Legii nr.10/2001. Prin sentința civilă nr.1341 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Olt a admis acțiunea și a dispus anularea dispoziției nr.1579/2010 emisă de Primăria Municipiului Caracal.

Tribunalul a reținut că Primăria Municipiului Caracal nu putea reveni asupra dispoziției, prin care li s-a recunoscut reclamanților dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, compus din clădire, hotel, prăvălii și terenul de 1.397 m.p., situat în Caracal, prin emiterea dispoziției nr.1579 din 20.07.2010, prin care s-a dispus modificarea primei dispoziții în sensul diminuării suprafeței terenului la 828 m.p., în condițiile în care prima dispoziție nu a fost contestată de persoanele îndreptățite în termenele impuse de Legea nr.10/2001. Împotriva acestei decizii, a declarat apel pârâta Primăria Mun. Caracal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel s-a susținut că soluția instanței de fond este nelegală în condițiile în care s-au aplicat greșit dispozițiile art.23 din Legea nr.10/2001, ce se referă la acte doveditoare ale dreptului de proprietate ce pot fi depuse până la data soluționării notificării, arătând că numai prevederile art.25 alin.(4) din lege ar putea avea legătură cu motivarea în drept dată de instanță. S-a invocat adresa nr.9025/CC/2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților înregistrată sub nr.1659/2010 ca urmare a analizării dosarului în privința căruia s-a constatat că nu există dovezi pentru suprafața de 1.397 m.p., susținându-se că din actele depuse în completarea dosarului aferent notificărilor, rezultă suprafața de 828 m.p.

raportată la buletinele clădirii nr.1 și nr.2, teren aferent construcțiilor (hotel și prăvălii) naționalizate prin Decretul nr.92/1950 de la autorii P.E. și P.N. Prin decizia nr.166 din 14.03.2011, Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca nefondat. Instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, dispoziția de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forța probantă a unui înscris autentic și, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc. Primarul Municipiului Caracal, în soluționarea notificării formulate de reclamanți, a emis inițial dispoziția nr.4547 din 01.12.2005 prin care a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul clădire (hotel și prăvălii) și terenul aferent în suprafață de 1.397 m.p.

Această dispoziție a intrat în circuitul civil, producându-și astfel efectele. Ulterior, s-a emis dispoziția nr.1579 din 20.07.2010, de Primarul Mun. Caracal, prin care s-a dispus modificarea art.1 al dispoziției nr.4547/2005, emisă de Primarul Mun. Caracal, în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, pentru imobilul clădire (hotel și prăvălii) și terenul aferent în suprafață de 828 m.p., conform buletinelor clădirii nr.1 și nr.2, în cotă de 1/2 fiecare. În art. II din dispoziția contestată, s-a prevăzut că rămân valabile celelalte prevederi ale dispoziției nr.4547/2005, emisă de Primarul Mun. Caracal.

Instanța de apel a arătat că, potrivit art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001 republicată, decizia sau, după caz dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forță probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Alin.(6) al aceluiași text legal prevede că decizia sau, după caz, dispoziția prevăzută la alin.(4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptățită.

Din interpretarea dispozițiilor legale arătate, curtea de apel a constatat că alin.(4) și (6) ale art.25 din lege, consacră regimul complex al dispoziției de aprobare a restituirii în natură, în sensul că această dispoziție este asimilată înscrisului sub formă autentică, constituind actul juridic de bază pentru efectuarea formalităților de publicitate imobiliară și titlul executoriu, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Dispoziția ulterioară nr.1579/2010, emisă de primar, prin care se revocă în parte dispoziția nr.4547/2005, în sensul diminuării suprafeței de teren solicitată de reclamanți prin notificare, este nelegală, întrucât dispoziția inițială emisă în anul 2005 a intrat deja în circuitul civil, fiind înaintată Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor, potrivit art.16 alin.(1) din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

În consecință, instanța de apel a reținut că o anulare sau o revocare ulterioară emiterii primei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcții și teren aferent nu se mai poate realiza pe cale administrativă. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Caracal prin Primar, invocând greșita interpretare a dispozițiilor art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, în sensul că acest articol se referă în mod imperativ la forța probantă pe care o poate avea o dispoziție de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri, servicii, așa cum se precizează la art.1 din Legea nr.10/2001.

Pârâta-recurentă a invocat și aplicabilitatea art.25 din Legea nr.10/2001, având în vedere că obiectul dispoziției contestate îl constituie acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren de 828 m.p., în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 și nu o restituire în natură a acestei suprafețe de teren. În situația acordării de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, decizia finală este luată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. Prin motivele de recurs s-a susținut și faptul că, menținerea soluției pronunțate în speță ar duce la o situație atipică și anume, reclamanții notificatori ar beneficia de măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren mult mai mare față de cât ar fi îndreptățiți, putând vorbi chiar de o îmbogățire fără justă cauză.

Motivarea și dispozitivul sentinței tribunalului sunt în totală contradicție cu documentele depuse la dosarul aferent notificărilor formulate de petenți în baza Legii nr.10/2001, motivat de faptul că, în urma adresei nr.9025/CC/2010 emisă de către A.N.R.P., ca urmare a analizării dosarului s-a constatat că nu există dovezi în ceea ce privește suprafața totală de 1.397 m.p., fapt pentru care acesta a fost restituit în vederea reanalizării. Având în vedere actele depuse în completarea dosarului aferent notificărilor, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 a constatat că terenul aferent construcțiilor (hotel și prăvălii) naționalizat prin Decretul nr.92/1950 de la autorii P.E. și P.N., pentru care nu s-au acordat despăgubiri bănești, este în suprafață de 828 m.p., propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în acest sens.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Dispoziția emisă de primar în procedura Legii nr.10/2001 este un act civil, întrucât, soluționând notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de către stat, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deținătoare a bunului. De aceea, dispoziția de restituire al cărei emitent este primarul nu întrunește caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefiind emisă în regim de putere publică (în soluționarea unor raporturi bazate pe inegalitate juridică, adică pe subordonarea părților, specifică raporturilor administrative).

Indiferent de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile (societate comercială, regie autonomă, instituție publică, organizație cooperatistă, unitate administrativ-teritorială) deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte de drept privat, respectiv, acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziție făcute asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie). Cu privire la aceste decizii/dispoziții emise în procedura prealabilă, legiuitorul a reglementat modalitatea de contestare la îndemâna persoanei îndreptățite nemulțumite, prin dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001.

Ca urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, fiind vorba de un act juridic civil, el nu se află în afara controlului legalității sale, numai că acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de emitere trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun. Potrivit art.25 alin.(4) din Legea 10/2001 dispoziția de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forța probantă a unui înscris autentic și, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc. În absența beneficiarilor dispoziției nu se poate statua asupra nevalabilității pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptățite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel declanșată.

În speță, pârâta-recurentă a soluționat notificările formulate de petenții P.Ș. și P.M.I., emițând dispoziția nr.4547/2005, care cuprinde toate elementele impuse de dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind comunicată petenților și care a intrat în circuitul civil, producându-și astfel efectele. Prin emiterea deciziei menționate de către pârâtă, s-a răspuns la notificările formulate și nu se poate ca aceleași cereri de restituire să fie soluționate prin mai multe decizii (răspunsuri) emise de către entitatea notificată, când prevederile art.22 și urm. din Legea nr.10/2001 reglementează o procedură unică de soluționare a cererilor de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv. Cum dispozițiile Legii nr.10/2001 prevăd o procedură unică de soluționare a notificării, după emiterea deciziei la notificările formulate de petenți, pârâta s-a dezinvestit și nu poate să procedeze la emiterea altei decizii ca răspuns la aceleași cereri de restituire a imobilelor.

Așadar, dispoziția ulterioară nr.1579/2010, emisă de primar, prin care a fost revocată în parte dispoziția nr.4547/2005, în sensul diminuării suprafeței de teren solicitată de reclamanți prin notificare, este nelegală, întrucât o anulare sau o revocare ulterioară emiterii primei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcții și teren aferent nu se mai poate realiza pe cale administrativă. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză, recursul fiind respins, ca nefondat, în baza art.312 alin.(1) C.proc.civ.