ÎCCJ, decizie (scj.ro #81741)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81741) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Dispoziție
emisă de primar în procedura Legii nr. 10/2001 privind restituirea unui
imobil preluat abuziv de stat. Nelegalitatea revocării pe cale
administrativă a dispoziției de către entitatea emitentă.
Cuprins
pe materii :
Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index
alfabetic :
notificare
-
dispoziție de restituire
-
act juridic civil
-
imobil
-
primar
Legea nr. 10/2001, art. 22, art. 25, art. 26
Dispoziția
emisă de primar în procedura Legii nr.10/2001 este un act civil, întrucât
soluționând notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de
către stat, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii
executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea
administrativ-teritorială) deținătoare a bunului.
Indiferent
de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile
(societate comercială, regie autonomă, instituție publică,
organizație cooperatistă, unitate administrativ-teritorială)
deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte de drept privat,
respectiv, acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziție făcute
asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art.25 alin.(4) din
Legea nr.10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie
titlu executoriu pentru punerea în posesie).
Cu
privire la aceste decizii/dispoziții emise în procedura prealabilă,
legiuitorul a reglementat modalitatea de contestare la îndemâna persoanei
îndreptățite nemulțumite, prin dispozițiile art.26 din
Legea nr.10/2001. Ca urmare, fiind vorba de un act juridic civil, el nu se
află în afara controlului legalității sale, numai că
acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de
emitere trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun.
Potrivit
art.25 alin.(4) din Legea 10/2001 dispoziția de restituire în natură
a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forța
probantă a unui înscris autentic și, ca atare, o anulare sau o
revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe cale
administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului
judecătoresc. În absența beneficiarilor dispoziției nu se poate
statua asupra nevalabilității pretinse a actului, pentru că s-ar
ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele
îndreptățite fără ca acestea să aibă
posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel
declanșată.
Cum
dispozițiile Legii nr.10/2001 prevăd o procedură unică de
soluționare a notificării, după emiterea deciziei la notificarea
formulată, entitatea notificată s-a dezinvestit și nu poate
să procedeze la emiterea altei decizii ca răspuns la aceeași
cerere de restituire a unui imobil.
Secția I
civilă, decizia nr. 1797 din 13 martie 2012
Reclamanții
P.Ș. și P.M.I. au chemat în judecată Primăria Municipiului
Caracal, solicitând să se dispună anularea dispoziției
nr.1579/2010 emisă de Primarul Municipiului Caracal privind
soluționarea notificărilor nr. 129/N/2001, 281/N/2001 și
51/N/2001, formulate în temeiul Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.1341 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Olt a
admis acțiunea și a dispus anularea dispoziției nr.1579/2010
emisă de Primăria Municipiului Caracal.
Tribunalul a reținut că Primăria Municipiului Caracal nu putea
reveni asupra dispoziției, prin care li s-a recunoscut reclamanților
dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, compus
din clădire, hotel, prăvălii și terenul de 1.397 m.p.,
situat în Caracal, prin emiterea dispoziției nr.1579 din 20.07.2010, prin
care s-a dispus modificarea primei dispoziții în sensul diminuării
suprafeței terenului la 828 m.p., în condițiile în care prima
dispoziție nu a fost contestată de persoanele îndreptățite
în termenele impuse de Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii, a declarat apel pârâta Primăria Mun. Caracal,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel s-a susținut că soluția instanței de
fond este nelegală în condițiile în care s-au aplicat greșit
dispozițiile art.23 din Legea nr.10/2001, ce se referă la acte
doveditoare ale dreptului de proprietate ce pot fi depuse până la data
soluționării notificării, arătând că numai prevederile
art.25 alin.(4) din lege ar putea avea legătură cu motivarea în drept
dată de instanță.
S-a invocat adresa nr.9025/CC/2010 emisă de Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților
înregistrată sub nr.1659/2010 ca urmare a analizării dosarului în
privința căruia s-a constatat că nu există dovezi pentru
suprafața de 1.397 m.p., susținându-se că din actele depuse în
completarea dosarului aferent notificărilor, rezultă suprafața
de 828 m.p. raportată la buletinele clădirii nr.1 și nr.2, teren
aferent construcțiilor (hotel și prăvălii)
naționalizate prin Decretul nr.92/1950 de la autorii P.E. și P.N.
Prin
decizia
nr.166 din 14.03.2011, Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă
și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca
nefondat.
Instanța
de apel a reținut că
potrivit
dispozițiilor art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, dispoziția de
restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor
reparatorii are forța probantă a unui înscris autentic și, ca
atare, o anulare sau o revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe
cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului
judecătoresc.
Primarul Municipiului Caracal, în soluționarea
notificării formulate de reclamanți, a emis inițial
dispoziția
nr.4547 din 01.12.2005
prin care a propus acordarea despăgubirilor
pentru
imobilul clădire (hotel și prăvălii)
și terenul aferent în suprafață de 1.397 m.p.
Această dispoziție a
intrat în circuitul civil, producându-și astfel efectele.
Ulterior, s-a emis dispoziția
nr.1579
din 20.07.2010, de Primarul Mun. Caracal, prin care s-a dispus modificarea
art.1 al dispoziției nr.4547/2005, emisă de Primarul Mun. Caracal, în
sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent
reclamanților, pentru imobilul clădire (hotel și
prăvălii) și terenul aferent în
suprafață de
828 m.p., conform buletinelor clădirii nr.1 și nr.2, în cotă de
1/2 fiecare.
În art.
II din dispoziția contestată, s-a prevăzut că rămân
valabile celelalte prevederi ale dispoziției nr.4547/2005, emisă de
Primarul Mun. Caracal.
Instanța de apel a arătat că, potrivit art.25 alin.(4) din Legea
nr.10/2001 republicată, decizia sau, după caz dispoziția de
aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada
proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are
forță probantă a unui înscris autentic și constituie titlu
executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea
formalităților de publicitate imobiliară.
Alin.(6) al aceluiași text legal prevede că decizia sau, după
caz, dispoziția prevăzută la alin.(4) trebuie pusă în
executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana
îndreptățită.
Din interpretarea dispozițiilor legale arătate, curtea de apel a
constatat că alin.(4) și (6) ale art.25 din lege, consacră
regimul complex al dispoziției de aprobare a restituirii în natură,
în sensul că această dispoziție este asimilată înscrisului
sub formă autentică, constituind actul juridic de bază pentru
efectuarea formalităților de publicitate imobiliară și
titlul executoriu, după îndeplinirea formalităților de
publicitate imobiliară.
Dispoziția
ulterioară nr.1579/2010, emisă de primar, prin care se revocă în
parte dispoziția nr.4547/2005, în sensul diminuării suprafeței
de teren solicitată de reclamanți prin notificare, este
nelegală, întrucât dispoziția inițială emisă în anul
2005 a intrat deja în circuitul civil, fiind înaintată Comisiei Centrale
pentru acordarea despăgubirilor, potrivit art.16 alin.(1) din Titlul VII
din Legea nr.247/2005.
În
consecință, instanța de apel a reținut că o anulare
sau o revocare ulterioară emiterii primei dispoziții de acordare a
măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din
construcții și teren aferent nu se mai poate realiza pe cale
administrativă.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Caracal
prin Primar, invocând greșita interpretare a dispozițiilor art.25
alin.(4) din Legea nr.10/2001, în sensul că acest articol se referă
în mod imperativ la forța probantă pe care o poate avea o
dispoziție de restituire în natură sau acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent cu alte bunuri, servicii, așa cum se
precizează la art.1 din Legea nr.10/2001.
Pârâta-recurentă
a invocat și aplicabilitatea art.25 din Legea nr.10/2001, având în vedere
că obiectul dispoziției contestate îl constituie acordarea de
măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren de 828 m.p., în
condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 și nu o restituire în
natură a acestei suprafețe de teren. În situația acordării
de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri
bănești, decizia finală este luată de Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P.
Prin
motivele de recurs s-a susținut și faptul că, menținerea
soluției pronunțate în speță ar duce la o situație
atipică și anume, reclamanții notificatori ar beneficia de
măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren mult mai mare
față de cât ar fi îndreptățiți, putând vorbi chiar de
o îmbogățire fără justă cauză.
Motivarea
și dispozitivul sentinței tribunalului sunt în totală contradicție
cu documentele depuse la dosarul aferent notificărilor formulate de
petenți în baza Legii nr.10/2001, motivat de faptul că, în urma
adresei nr.9025/CC/2010 emisă de către A.N.R.P., ca urmare a
analizării dosarului s-a constatat că nu există dovezi în ceea
ce privește suprafața totală de 1.397 m.p., fapt pentru care
acesta a fost restituit în vederea reanalizării.
Având în vedere actele depuse în completarea dosarului aferent
notificărilor, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 a constatat că
terenul aferent construcțiilor (hotel și prăvălii)
naționalizat prin Decretul nr.92/1950 de la autorii P.E. și
P.N., pentru care nu s-au acordat despăgubiri bănești,
este în suprafață de 828 m.p., propunându-se acordarea de măsuri
reparatorii în acest sens.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziția
emisă de primar în procedura Legii nr.10/2001 este un act civil, întrucât,
soluționând notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de
către stat, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii
executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea
administrativ-teritorială) deținătoare a bunului.
De
aceea, dispoziția de restituire al cărei emitent este primarul nu
întrunește caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefiind
emisă în regim de putere publică (în soluționarea unor raporturi
bazate pe inegalitate juridică, adică pe subordonarea
părților, specifică raporturilor administrative).
Indiferent
de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile
(societate comercială, regie autonomă, instituție publică,
organizație cooperatistă, unitate administrativ-teritorială)
deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte de drept privat,
respectiv, acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziție făcute
asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art.25 alin.(4) din
Legea nr.10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie
titlu executoriu pentru punerea în posesie).
Cu
privire la aceste decizii/dispoziții emise în procedura prealabilă,
legiuitorul a reglementat modalitatea de contestare la îndemâna persoanei
îndreptățite nemulțumite, prin dispozițiile art.26 din
Legea nr.10/2001.
Ca
urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de
apel, fiind vorba de un act juridic civil, el nu se află în afara
controlului legalității sale, numai că acțiunea pentru
constatarea nevalabilității condițiilor de emitere trebuie
să urmeze regimul juridic de drept comun.
Potrivit
art.25 alin.(4) din Legea 10/2001 dispoziția de restituire în natură
a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forța
probantă a unui înscris autentic și, ca atare, o anulare sau o
revocare a dispoziției nu se mai poate realiza pe cale administrativă,
aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc.
În
absența beneficiarilor dispoziției nu se poate statua asupra
nevalabilității pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la
nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptățite
fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în
procedura judiciară astfel declanșată.
În
speță, pârâta-recurentă a soluționat notificările
formulate de petenții P.Ș. și P.M.I., emițând
dispoziția nr.4547/2005, care cuprinde toate elementele impuse de
dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind comunicată petenților
și care a intrat în circuitul civil, producându-și astfel efectele.
Prin
emiterea deciziei menționate de către pârâtă, s-a răspuns
la notificările formulate și nu se poate ca aceleași cereri de
restituire să fie soluționate prin mai multe decizii
(răspunsuri) emise de către entitatea notificată, când
prevederile art.22 și urm. din Legea nr.10/2001 reglementează o
procedură unică de soluționare a cererilor de restituire a
bunurilor preluate în mod abuziv.
Cum
dispozițiile Legii nr.10/2001 prevăd o procedură unică de
soluționare a notificării, după emiterea deciziei la
notificările formulate de petenți, pârâta s-a dezinvestit și nu
poate să procedeze la emiterea altei decizii ca răspuns la aceleași
cereri de restituire a imobilelor.
Așadar,
dispoziția ulterioară nr.1579/2010, emisă de primar, prin care a
fost revocată în parte dispoziția nr.4547/2005, în sensul
diminuării suprafeței de teren solicitată de reclamanți
prin notificare, este nelegală, întrucât o anulare sau o revocare
ulterioară emiterii primei dispoziții de acordare a măsurilor
reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcții și
teren aferent nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Față de toate considerentele
reținute, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a
făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză,
recursul fiind respins, ca nefondat, în baza art.312 alin.(1) C.proc.civ.