ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 449 din 11

aprilie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E.

în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța și a obligat pârâta la

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor

bănești pentru imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de

150 mp și o construcție.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că

reclamanta are

calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii in echivalent constând

în despăgubiri bănești și s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de

498.340 lei corespunzătoare întregului imobil compus din teren și construcție,

imposibil de restituit în natură.

A fost obligată, în

consecință, pârâta să acorde reclamantei, prin dispoziție, măsuri reparatorii

prin echivalent, constatând în despăgubiri în cuantum de 498.340 lei și să

predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

dispoziția astfel emisă, precum și întreaga documentație aferentă notificării, în

vederea analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2007

(prin care s-a respins excepției lipsei capacității procesuale de folosință a

Primăriei municipiului Constanța, invocată de aceasta) și a sentinței civile

nr. 449 din 11 aprilie 2008 a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Constanța,

criticând soluția primei instanțe prin prisma reținerii în speță a capacității

procesuale a acestei entități.

Prin decizia civilă nr. 215/C din 29

septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca tardiv formulat, hotărârea

fiind casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 4842 din 10 aprilie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, care a decis că apelul este formulat cu respectarea

dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

În rejudecare, Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a pronunțat decizia nr. 237/C din 19 octombrie 2009, prin care a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța.

În considerentele deciziei s-a

reținut, în esență, că excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei

municipiului Constanța, prin raportare la dispozițiile art. 91 din Legea nr.

215/2001 (art. 77 din legea republicată) care o definește ca fiind o structură

funcțională cu activitate permanentă, ce duce la îndeplinire hotărârile

consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente

ale colectivității locale și care este constituită din primar, viceprimar,

secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al

primarului, a fost corect soluționată de către instanța de fond în sensul

respingerii ei.

Judecătorul fondului a dat o soluție

judicioasă acestei apărări prin încheierea interlocutorie din 15iunie 2007,

care s-a raportat la textul art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 (în forma în

vigoare la data notificării) și care conferea primăriilor calitatea de persoană

deținătoare pentru bunurile preluate de stat în perioada de referință și care

se aflau în domeniul public sau privat al localității.

De altfel, primăria, ca entitate

funcțională definită prin Legea nr. 215/2001, asigură prin primar soluționarea

problemelor curente ale colectivității locale, între care și cele referitoare

la primirea notificărilor fondate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

rezolvarea acestora în condițiile legii, motiv pentru care și primăria, alături

de entitatea cu personalitate juridică (comuna, orașul sau municipiul)

dobândește obligații legale în mecanismul administrativ reglementat de legea

specială și deopotrivă calitate procesuală în aceste cauze.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Primăria municipiului Constanța, invocând ca motive de

nelegalitate pe cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În motivarea recursului se susține

că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică întrucât nu a

stabilit în mod corect cadrul procesual pasiv, în sensul că are calitate

procesuală pasivă în cauză Primarul municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, prin primar și nu primăria.

Mai arată recurenta că primăria nu

are nici capacitate de folosință, invocând prevederile art. 21 alin. (1)și art.

77 din Legea nr. 215/2001 modificată, precum și art. 33 din Decretul nr.

31/1954, în sensul că aptitudinea de a avea capacitate juridică de drept

public, adică de a reprezenta un interes general recunoscut de stat, trebuie

consacrată expres, printr-o normă cu putere de lege.

Intimata-reclamantă H.E. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei instanței de apel ca legală și temeinică.

Analizând recursul prin prisma

criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Î

n

drept, prin capacitate procesuală de folosință se înțelege aptitudinea generală

a persoanelor fizice și juridice de a

dobândi drepturi și de a-și asuma obligații

pe plan procesual și, în cazul persoanei juridice, aceasta începe din

momentul

înființării sale valabile

și încetează în momentul desființării în modalitățile

prevăzute de lege.

Ca atare,

problema existență capacității de folosință se analizează în persoana

subiectelor de drept (persoane

fizice ori entități cu sau fără personalitate

juridica)

implicate în proces, aceasta fiind o condiție cerută pentru ca aceste

subiecte

să poată dobândi calitatea de parte.

O astfel de

capacitate este distinctă și nu se confundă cu reprezentarea

în justiție a persoanelor juridice

ori cu capacitatea de folosință a

reprezentanților

legali ori convenționali a acestor persoane.

În același sens, este de menționat

că și condiția privind calitatea procesuală pasivă, care presupune existența

unei identități între persoana fizică ori juridică chemată în judecată și

persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, se analizează tot în

persoana subiectelor de drept

(persoane

fizice ori entități cu sau fără personalitate juridică) implicate în proces

și

nu se confundă cu reprezentarea în justiție a persoanei juridice.

Prin urmare,

atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor

juridice, condițiile impuse pentru a

dobândi calitatea de parte, anume

capacitatea

de folosința, calitatea procesuală, dreptul și interesul, se verifică în

persoana entităților chemate în proces, ca regulă,

cu personalitate juridică, și nu în persoana reprezentanților legali ori

convenționali ai acestora.

Potrivit art. 19 din Legea nr.

215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele,

municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în

justiție prin reprezentanții lor

legali,

primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art.

87

pct. 2 C. proc. civ.

În raport de

aceste dispoziții, Legea 247/2005 a prevăzut expres care

sunt persoanele juridice obligate la

restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al

legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ

teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent

către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a

primarilor.

În redactarea acestui text

legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ

teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a

imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are

personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot

afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul

întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în

procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea

administrativ teritorială. In exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate

de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este

abilitat să emită dispoziția motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a

desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările

și, în nici un caz de a stabili o obligație în nume propriu în sarcina

primarului.

Mai mult, dispozițiile art. 26 alin.

(4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire și despre conduita procesuală ce trebuie

adoptată de entitatea care a emis dispoziția motivată în situația în care

această dispoziție este atacată în justiție de persoana îndreptățită.

Folosind sintagma „entitatea care a

emis dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea deținătoare a

imobilului, adică unitatea administrativ teritorială [conform art. 21 alin. (4)

din lege] și nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar

reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deține imobilul.

Deși, potrivit art. 77 din Legea nr.

215/2001 republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care

aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile

primarului, soluționând problemele curente ale localității în care

funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării

și completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost

conferită calitatea de entitate obligată la restituire.

Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire

unității administrativ-teritoriale (dispoziția se emite tot de primar), însă

aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit

legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Având în vedere considerentele expuse

și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța împotriva deciziei civile

nr. 237/C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.