ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 449 din 11 aprilie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța și a obligat pârâta la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 150 mp și o construcție. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii in echivalent constând în despăgubiri bănești și s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 498.340 lei corespunzătoare întregului imobil compus din teren și construcție, imposibil de restituit în natură.

A fost obligată, în consecință, pârâta să acorde reclamantei, prin dispoziție, măsuri reparatorii prin echivalent, constatând în despăgubiri în cuantum de 498.340 lei și să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția astfel emisă, precum și întreaga documentație aferentă notificării, în vederea analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor. Împotriva încheierii din 15 iunie 2007 (prin care s-a respins excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei municipiului Constanța, invocată de aceasta) și a sentinței civile nr. 449 din 11 aprilie 2008 a formulat apel pârâta Primăria Municipiului Constanța, criticând soluția primei instanțe prin prisma reținerii în speță a capacității procesuale a acestei entități.

Prin decizia civilă nr. 215/C din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca tardiv formulat, hotărârea fiind casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 4842 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a decis că apelul este formulat cu respectarea dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. În rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a pronunțat decizia nr. 237/C din 19 octombrie 2009, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța.

În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei municipiului Constanța, prin raportare la dispozițiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 (art. 77 din legea republicată) care o definește ca fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale și care este constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, a fost corect soluționată de către instanța de fond în sensul respingerii ei.

Judecătorul fondului a dat o soluție judicioasă acestei apărări prin încheierea interlocutorie din 15iunie 2007, care s-a raportat la textul art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data notificării) și care conferea primăriilor calitatea de persoană deținătoare pentru bunurile preluate de stat în perioada de referință și care se aflau în domeniul public sau privat al localității. De altfel, primăria, ca entitate funcțională definită prin Legea nr. 215/2001, asigură prin primar soluționarea problemelor curente ale colectivității locale, între care și cele referitoare la primirea notificărilor fondate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și rezolvarea acestora în condițiile legii, motiv pentru care și primăria, alături de entitatea cu personalitate juridică (comuna, orașul sau municipiul) dobândește obligații legale în mecanismul administrativ reglementat de legea specială și deopotrivă calitate procesuală în aceste cauze.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Constanța, invocând ca motive de nelegalitate pe cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică întrucât nu a stabilit în mod corect cadrul procesual pasiv, în sensul că are calitate procesuală pasivă în cauză Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar și nu primăria. Mai arată recurenta că primăria nu are nici capacitate de folosință, invocând prevederile art. 21 alin. (1)și art. 77 din Legea nr. 215/2001 modificată, precum și art. 33 din Decretul nr. 31/1954, în sensul că aptitudinea de a avea capacitate juridică de drept public, adică de a reprezenta un interes general recunoscut de stat, trebuie consacrată expres, printr-o normă cu putere de lege.

Intimata-reclamantă H.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Î n drept, prin capacitate procesuală de folosință se înțelege aptitudinea generală a persoanelor fizice și juridice de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual și, în cazul persoanei juridice, aceasta începe din momentul înființării sale valabile și încetează în momentul desființării în modalitățile prevăzute de lege. Ca atare, problema existență capacității de folosință se analizează în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entități cu sau fără personalitate juridica) implicate în proces, aceasta fiind o condiție cerută pentru ca aceste subiecte să poată dobândi calitatea de parte.

O astfel de capacitate este distinctă și nu se confundă cu reprezentarea în justiție a persoanelor juridice ori cu capacitatea de folosință a reprezentanților legali ori convenționali a acestor persoane. În același sens, este de menționat că și condiția privind calitatea procesuală pasivă, care presupune existența unei identități între persoana fizică ori juridică chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, se analizează tot în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entități cu sau fără personalitate juridică) implicate în proces și nu se confundă cu reprezentarea în justiție a persoanei juridice.

Prin urmare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, condițiile impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosința, calitatea procesuală, dreptul și interesul, se verifică în persoana entităților chemate în proces, ca regulă, cu personalitate juridică, și nu în persoana reprezentanților legali ori convenționali ai acestora. Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc.

civ. În raport de aceste dispoziții, Legea 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. În redactarea acestui text legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială. In exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziția motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările și, în nici un caz de a stabili o obligație în nume propriu în sarcina primarului. Mai mult, dispozițiile art. 26 alin. (4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire și despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziția motivată în situația în care această dispoziție este atacată în justiție de persoana îndreptățită.

Folosind sintagma „entitatea care a emis dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea deținătoare a imobilului, adică unitatea administrativ teritorială [conform art. 21 alin. (4) din lege] și nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deține imobilul. Deși, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării și completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.

Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale (dispoziția se emite tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța împotriva deciziei civile nr. 237/C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.