ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5420/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

inițial sub nr. 1714/118/2008 pe rolul Tribunalului Constanța, în urma declinării

competenței materiale de către Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr. 13606

din 9 noiembrie 2007, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului Constanța retrocedarea în despăgubiri bănești a suprafeței de 1.000

m.p., teren situat în Constanța, str. S.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

terenul în litigiu a fost preluat abuziv în anul 1986 pentru construcția blocurilor

de locuințe, fiind despăgubit cu suma de 2.250 RON, că a notificat pârâta în anul

2001 fără a primi vreun răspuns.

Prin sentința civilă

nr. 565 din 13 mai 2008 Tribunalul Constanța, a respins acțiunea ca efect al admiterii

excepției lipsei capacității de folosință a pârâților.

Prin decizia civilă

nr. 211/C din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, a fost admis apelul

declarat de reclamant, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Soluționând pe fond cauza,

Tribunalul Constanța, a pronunțat sentința civilă nr. 900 din 12 mai 2010 prin care

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului Constanța.

A constatat că reclamantul

este îndreptățit la despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, corespunzător cotei de ¾ din imobilul în suprafață de 1.000

m.p., situat în Constanța, str. T.S., cu aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că reclamantul a declanșat procedura administrativă notificând

Prefectura Județului Constanța, (conform notificării din 9 noiembrie 2001) prin

B.E.J. D.V. solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

în litigiu, reținând calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform

legii speciale pentru terenul în litigiu, rămas de pe urma defunctei C.A. în cotă

de ¾ din imobil, iar diferența de ¼ aparținând celor două surori ale

soțului defunctei C.A., în prezent și el decedat, și anume R.V. și M.L., imobilul

fiind preluat conform decretului nr. 134/1980, în mod abuziv.

Întrucât imobilul nu este

liber, fiind afectat de construcții, instanța de fond a constatat că reclamantul

este îndreptățit la despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 corespunzător cotei de ¾ din imobil.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Primăria Municipiului Constanța întrucât această unitate nu are

capacitate procesuală de folosință, greșit s-a respins excepția suspendării soluționării

cauzei conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., și pentru că reclamantul nu a depus

toate actele solicitate.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia

nr. 205/c din 27 septembrie 2010 a respins apelul declarat de Primăria Municipiului

Constanța prin Primar, reținând următoarele considerente:

În aplicarea Legii

nr. 10/2001 entitatea obligată să primească și să soluționeze notificarea nu este

numai proprietarul bunului solicitat, ci și deținătorul acestuia.

Or, „deținător” în sensul

legii este și cel care are un drept de folosință.

De altfel și Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc unitatea

deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică exercitând în numele statului

dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul

legii, fie entitatea cu personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii.

Rezultă că apelanta pârâtă

este inclusă în cadrul unităților deținătoare și are calitate de a sta în proces.

Soluționând cererea de

suspendare formulată de apelantă, în mod corect a respins-o cu motivarea că analiza

calității de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu nu depinde de soluționarea irevocabilă a dosarului aflat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție privind despăgubirile solicitate de o

altă persoană pentru același imobil.

A mai constatat Curtea

că odată cu depunerea notificării reclamantul a depus și actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, conformându-se dispozițiilor legale prevăzute de art.

23 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Constanța prin Primar

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

a reiterat următoarele critici de nelegalitate respectiv: lipsa capacității de folosință

a primăriei; faptul că în Dosarul nr. 8263/118/2008, prin hotărârea irevocabilă

s-a stabilit dreptul altor persoane, în cotă de 1/1 din imobilul ce face obiectul

prezentei cauze; s-a apreciat greșit la speța decizia nr. XX a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secțiile unite.

Pentru motivele arătate

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate cu consecința admiterii

apelului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză de către Primăria Municipiului Constanța prin primar urmează a

fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Primăria Constanța are

calitate procesuală pasivă întrucât raportul juridic izvorât din aplicarea acestei

legi ia naștere între unitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la

măsuri reparatorii.

Potrivit art. 19 din Legea

nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire

efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, iar în cadrul

de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate

obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.

Acest text, anterior modificării

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dispunea „În cazul primăriilor, restituirea

în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția

motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului București”.

Prin art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de unitate obligată la restituire

unității administrativ – teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea

pe care o are primăria potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005.

Este nefondată, critica

potrivit căreia într-o altă speță, soluționată printr-o hotărâre irevocabilă s-a

stabilit dreptul altor persoane în cotă de 1/1 asupra imobilului în litigiu, astfel

încât, instanța de fond și apel ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor

art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat în mod just că analiza calității

de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul în

litigiu nu depindea de soluționarea irevocabilă a unei alte cauze.

Este nefondată și critica

referitoare la faptul că reclamantul nu a depus toate actele doveditoare întrucât

reclamantul s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de art. 23 din Legea

nr. 10/2001, însă unitatea deținătoare nu a respectat dispozițiile art. 25 din aceeași

lege.

În raport cu cele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Primăria Municipiului Constanța, prin primar împotriva deciziei civile

nr. 205 C din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.