ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2719/2012

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 13 aprilie 2011, reclamantul T.D. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând instanței ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtei la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Constanța, str. E. și obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, începând cu data depunerii prezentei acțiuni. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. N1.

din 14 august 2001, a solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea loc pe loc a suprafeței de 125 mp situată în Constanța, str. E., precum și restituirea în natură a construcției în suprafață de 55,15 mp situată la aceeași adresă. Prin dispoziția nr. D1. emisă de Primăria Municipiului Constanța, ce a fost ulterior modificată și completată prin dispoziția nr. D2.

emisă la solicitarea pârâtei, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului, a suprafeței de teren de 125 mp amplasată în Constanța, str. E. iar pentru construcția demolată s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 3.06.2009 sub nr. 11609. Reclamantul a susținut că de la data înregistrării dosarului de despăgubire și până la data sesizării instanței cu prezenta acțiune, pârâta nu a întreprins nici un demers, trecând astfel aproximativ 10 ani de la data depunerii cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, notificarea nr. N1. din 14 august 2001, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

În opinia reclamantului, faptul că, deși au fost adoptate mai multe acte normative pentru accelerarea procedurilor de restituire a proprietăților preluate în mod abuziv și de acordarea despăgubirilor în acest sens, în speță, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, soluționarea dosarelor înaintate Comisiei Centrelor de Acordare a Despăgubirilor este tergiversată la nesfârșit, încălcându-se astfel în mod vădit și nejustificat drepturile legale ale persoanelor păgubite prin preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea acestora.

Pârâta C.C.S.D. București, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență, faptul de a nu fi fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu poate constitui o neexecutare din partea C.C.S.D., din moment ce procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în urma cărei Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire, nu este finalizată în prezentul litigiu. Pe fondul cauzei a arătat că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. Comisia Centrală va desemna un evaluator, va transmite la evaluare în vederea efectuării raportului de evaluare și va emite decizia privind titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile deciziei nr. 2815/2008. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 176 din 01 iunie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.D., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu art. 16 alin. (7) din Titlu VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Constanța, str. E. și a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferent imobilului preluat în mod abuziv pronunțând dispoziția nr. D1. emisă de Primăria Municipiului Constanța, ce a fost ulterior modificată și completată prin dispoziția nr. D2. emisă la solicitarea pârâtei, prin s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului, a suprafeței de teren de 125 mp amplasată în Constanța, str. E. iar pentru construcția demolată s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrat sub nr. 11609/CC /2009, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală, deși au trecut 2 ani de la data înregistrării dosarului reclamanților.

Ca urmare, apreciază judecătorul fondului, durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil, ceea ce a determinat aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului Concluzionând, apreciază instanța de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, în speța de față, depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție. Susținerile pârâtei, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 8237/2008 emisă de Primăria Municipiului Constanța a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale și analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, nu reprezintă, în opinia instanței, un argument pertinent al nesocotirii termenului rezonabil și aceasta pentru că potrivit legii, aceasta are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator. În ce privește modalitatea de selectare a dosarelor în procedura de evaluare, prima instanță a constatat că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniția procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.

Împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit inițial o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluționării, iar ulterior a schimbat acest mod de lucru, nu poate fi invocată în justificarea situației de fapt, deoarece pârâta nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica întârzierea în soluționarea dosarului reclamantului, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficiența acesteia, depășirea unui termen rezonabil în aplicarea dispozițiilor legale echivalând cu nerespectarea legii de către pârâtă. Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere a fost respins ca inadmisibil, în considerarea dispozițiilor art. 24 și 28 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 380 3 alin. (5) din C. proc.

civ. 3. Recursul declarat de C.C.S.D. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs C.C.S.D., invocând art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 3.1 Au fost ignorate etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. La acest punct recurenta critică procedeul instanței de fond de a o obliga direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioas și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În plus, a fost obligată să parcurgă procedura în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației depinde și de evaluatori, așa cum rezultă din prevederile art. 16.12 - 16.14 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005. 3.2. Instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, fără a ține seama de succesiunea etapelor procedurale reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 și de împrejurarea că dosarul intimatului-reclamant a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură.

4. Apărările intimaților Prin întâmpinarea formulată pentru termenul din 31 mai 2012, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și considerentele prezentate de prima instanță în sentința atacată, iar prin răspunsul la concluziile scrise, a arătat că intenția recurentei de nu se supune dispozițiilor egale este evidentă, dovadă în acest sens, fiind faptul că nici înainte de apariția O.U.G. nr. 4/2012, aceasta nu a inițiat nici un demers în vederea soluționării dosarului. Recurenta a depus note de ședință, susținând că a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007, potrivit căreia se suspendă, pe o perioasă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire (...) II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Intimatul-reclamant T.D. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 44232/CC/2009.

Necontestat, intimatul este titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Constanța, str. E. Acest drept i-a fost recunoscut prin dispoziția nr. nr. D2. a Primăriei Municipiului Constanța. După exercitarea controlului de legalitate, Instituția Prefectului Municipiului București a predat, în original, dosarul aferent notificării nr. N1. din 14 august 2001 la Secretariatul C.C.S.D., unde s-a înregistrat sub nr. 11609/CC /2009. Până la data soluționării recursului de față, 31 mai 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire și, de altfel, nu a făcut dovada parcurgerii niciuneia dintre etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În aceste condiții, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la nesoluționarea cererii de despăgubire într-un termen rezonabil Apărarea recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și va fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite prin decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la C.C.S.D., nu poate fi primită.

Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimatului a debutat cu notificarea din anul 2001 și nu a fost soluționat nici la data de 31 mai 2012. Complexitatea etapelor procedurii administrative la care face referire recurenta nu poate constitui un argument care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru intimat. În plus, în prezenta cauză, prezintă relevanță împrejurarea că, în urma verificărilor efectuate de recurentă, nu s-au constatat nici un fel de nereguli sau lipsuri în dosarul intimatului, care, dat fiind obiectul său, nu prezintă gradul de complexitate invocat în alte situații.

Conchizând, instanța de recurs reține, pe baza jurisprudenței sale consecvente, precum și a C.E.D.O., că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție. 1.2. Referitor la obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire Contrar susținerilor recurentei, obligarea sa la emiterea deciziei potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este corectă.

Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil. Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 176 din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.