ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1029 din 03 iunie

2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantului N.P. și a obligat

pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, Primarul Municipiului Mangalia și

Consiliul Local Mangalia să emită dispoziție/decizie motivată de restituire în

natură a terenului în suprafață de 323,8 mp, teren ce a făcut obiectul

Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001.

Prin notificarea

sus-menționată, reclamantul a solicitat primăriei restituirea terenului în

suprafață de 1168 mp, situat în municipiul Mangalia, str. Ș.M. și până la data

soluționării prezentului litigiu, pârâtul nu a răspuns acestei solicitări.

Imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului prin Sentința civilă

nr. 5603 din 20 decembrie 1961.

În drept, au fost

avute în vedere prevederile art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În aplicarea art. 21

alin. (1) din Constituție și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prima instanță a apreciat

că tăcerea entității învestite cu soluționarea notificării referitoare la

bunuri aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, încalcă o obligație cu caracter

civil și, corelativ, deschide celui vătămat accesul liber la instanță.

Prin Decizia civilă

nr. 222/C din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul pârâților, a

schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția autorității de lucru

judecat și, pe acest temei, a respins acțiunea reclamantului.

S-au avut în vedere

dispozițiile art. 1201 C. civ., care au configurat instituția autorității de

lucru judecat.

Acest principiu al

autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces

terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerile

dintre două hotărâri judecătorești.

Identitatea de

obiect, în sensul textului menționat, nu presupune neapărat ca acesta să fie

formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul

lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele cauze.

În speță, prin

acțiunea care a format obiectul Dosarului civil nr. 3608/118/2006 al

Tribunalului Constanța, reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții S.N. R. S.A., C.N. P.R., Primarul municipiului

Mangalia, Consiliul Local Mangalia și Municipiul Mangalia, prin primar,

stabilirea unității deținătoare a imobilului care a făcut obiectul Notificării

nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei obligată să acorde

despăgubiri, obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării,

obligarea unității deținătoare să emită dispoziție motivată, cu respectarea

art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului

liber și obligarea unității deținătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr.

10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și pentru construcția

demolată.

Prin Sentința civilă

nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanța a respins acțiunea, ca

nefondată, iar prin apelul declarat, reclamantul a criticat doar soluția dată

cererii de obligare a pârâților Primarul municipiului Mangalia, Consiliul Local

Mangalia și Municipiul Mangalia, prin primar, să propună acordarea de

despăgubiri pentru construcția preluată de la autorul său, demolată în anul

1962.

Prin Decizia civilă

nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul

reclamantului și a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis

acțiunea în parte, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia și Primarul

municipiului Mangalia, și a obligat Primarul municipiului Mangalia să emită în

beneficiul reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate - care la

data demolării erau situate în Mangalia, str. Ș.M., a menținut restul

dispozițiilor sentinței, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului

judecat.

Prin acțiunea dedusă

judecății în cauză, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a

solicitat obligarea pârâților Primarul municipiului Mangalia, Municipiul

Mangalia și Consiliul Local Mangalia să emită dispoziție de restituire în

natură pentru terenul de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ș.M., respectiv

pentru suprafața care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis decizie cu

propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A.

Această pretenție a

reclamantului a constituit însă și obiect al litigiului anterior, prin petitul

căruia s-a solicitat restituirea în natură a terenului liber și obligarea

unității deținătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru

suprafața care nu poate fi restituită în natură, și a fost formulată în

contradictoriu cu aceleași părți, respectiv Consiliul Local Mangalia,

Municipiul Mangalia și Primarul municipiului Mangalia, și întemeiată pe

aceleași dispoziții legale, ale Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că nu

este întemeiată susținerea referitoare la lipsa identității de cauză, întrucât

în ambele acțiuni reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primarul

municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia și Consiliul Local Mangalia la

îndeplinirea obligației de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în

sarcina reprezentantului unității administrativ-teritoriale, cu consecința

restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare

de despăgubiri pentru cel ocupat, astfel că există identitate și în privința

cauzei raportului juridic al dreptului pus în discuție.

Rezultă că cererea de

restituire în natură sau prin echivalent a terenului ce excede suprafeței

pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin decizia emisă de R.

S.A. fusese deja soluționată prin Sentința civilă nr. 788/2007 a Tribunalului

Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neatacării ei sub acest

aspect prin apelul reclamantului, și că, supunând din nou judecății același

litigiu și soluționându-l în sens contrar, instanța de fond a nesocotit

autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești menționată anterior,

încălcând dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 decembrie 2010,

reclamantul N.P., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele

aspecte:

Recurentul-reclamant

a susținut că s-a apreciat în mod eronat că între cauza ce a format obiectul

Dosarului nr. 3608/118/2006 și prezenta cauză ar exista identitate de obiect.

Obiectul Dosarului

nr. 3608/118/2006 nu este cel indicat de instanța de apel, ci cel ce rezultă

din precizările făcute ulterior în dosar, anume restituirea în natură a

terenului, iar pentru partea ce nu se poate restitui în natură pe vechiul

amplasament, compensarea cu alte terenuri sau bunuri.

Dacă s-ar fi efectuat

expertizele de specialitate, instanța ar fi obligat pârâtele să restituie

terenul liber, respectiv să îi ofere în compensare un alt teren pentru terenul

ocupat.

Așadar, pârâtele erau

obligate să restituie terenul, nicidecum să emită dispoziții cu propunere de

acordare a despăgubirilor, dispoziții care să fie ulterior analizate și

expertizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Mai mult, s-a

susținut că scopul final urmărit de reclamant nu este același în ambele cauze.

În Cauza nr.

3608/118/2006, reclamantul urmărea obținerea directă, în natură, pe fostul

amplasament, a terenului liber și acordarea unor alte terenuri sau bunuri

pentru terenul ocupat, pe când, în prezenta cauză, reclamantul dorește

obținerea unei decizii/dispoziții cu privire la diferența de teren ce a rămas

nesoluționată din Notificarea nr. 4881 din 26 aprilie 2001, respectiv obligarea

pârâtelor de a-și îndeplini obligația de a face conform dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 10/2001.

În privința

identității de cauză, nici în acțiunea inițială a Dosarului nr. 3608/118/2006,

nici în precizările ulterioare, cererea nu a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cauza acțiunii

pendinte este fundamentată, în drept, numai pe obligația de a face conform

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Instanța de apel a

configurat, cu prioritate, cum era și firesc, instituția autorității de lucru

judecat, prin raportare la dispozițiile art. 1201 C. civ.

De principiu,

autoritatea de lucru judecat are ca fundament necesitatea de a da eficiență

hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași

chestiuni litigioase, împiedicând punerea în discuție a hotărârii definitive de

către părți sau procuror, în altă modalitate decât prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege.

Acest principiu de

drept împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerile dintre

două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau

constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o

hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Identitatea de

obiect, în sensul textului menționat, nu presupune neapărat ca acesta să fie

formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul

lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele cauze.

În raport de aceste

considerente de drept, instanța de apel a analizat judicios și în detaliu

situația celor două cauze deduse judecății de către reclamant, în mod succesiv,

în contradictoriu cu aceleași părți, după obținerea deja a unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

Din perspectiva

obiectului acțiunilor promovate de către reclamant, s-a reținut corect că în

primul dosar - Dosarul civil nr. 3608/118/2006 al Tribunalului Constanța -

reclamantul a solicitat stabilirea unității deținătoare a imobilului care a

făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei

obligată să acorde despăgubiri, obligarea unității deținătoare la soluționarea

notificării, obligarea unității deținătoare să emită dispoziție motivată, cu

respectarea art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a

terenului liber și obligarea unității deținătoare să acorde despăgubiri conform

Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și pentru

construcția demolată.

Prin Sentința civilă

nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanța a respins acțiunea, ca

nefondată, iar în apel, în raport de singurul aspect contestat, prin Decizia

civilă nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul

reclamantului și a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis

acțiunea în parte, obligând Primarul municipiului Mangalia să emită în

beneficiul reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate - care la

data demolării erau situate în Mangalia, str. Ș.M., și menținând restul

dispozițiilor sentinței, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului

judecat.

În procesul pendinte,

pe același temei de drept - dispozițiile Legii nr. 10/2001 - reclamantul a

solicitat obligarea acelorași pârâți să emită dispoziție de restituire în

natură pentru terenul în suprafață de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ș.M.,

respectiv pentru suprafața care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis

deja decizie cu propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A.

Rezultă cu evidență

că sub acest prim aspect, identitatea de obiect a acțiunilor deduse judecății

de către reclamant în mod succesiv, concluzia instanței de apel a fost una

corectă.

Din perspectiva

temeiului juridic al acțiunilor promovate de către reclamant s-a reținut corect

că în ambele acțiuni acesta a solicitat obligarea pârâților la îndeplinirea

obligației de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în sarcina

reprezentantului unității administrativ-teritoriale, cu consecința directă a

restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare

de despăgubiri pentru cel ocupat.

Rezultă că și sub

acest aspect, identitatea de cauză a acțiunilor deduse judecății de către

reclamant, în mod succesiv, concluzia instanței de apel a fost una corectă.

Cum condiția

identității de părți nu a fost contestată, se poate concluziona că instanța de

apel a reținut corect că cererea de restituire în natură sau prin echivalent a

terenului în litigiu a fost deja tranșată prin Sentința civilă nr. 788/2007 a

Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neatacării

ei, sub acest aspect, prin apelul reclamantului.

Hotărârea

judecătorească irevocabilă sus-menționată își impune autoritatea lucrului

judecat în procesul de față, cu toate consecințele procedurale prescrise de

dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Prin urmare, cum

identitatea de acțiuni a fost demonstrată, se poate concluziona că în mod

corect instanța de apel și-a fundamentat soluția pronunțată pe excepția

autorității de lucru judecat, reglementată de dispozițiile art. 1201 C. civ.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva Deciziei nr. 222/C din 6

octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.