ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1029 din 03 iunie 2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantului N.P. și a obligat pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, Primarul Municipiului Mangalia și Consiliul Local Mangalia să emită dispoziție/decizie motivată de restituire în natură a terenului în suprafață de 323,8 mp, teren ce a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001. Prin notificarea sus-menționată, reclamantul a solicitat primăriei restituirea terenului în suprafață de 1168 mp, situat în municipiul Mangalia, str. Ș.M. și până la data soluționării prezentului litigiu, pârâtul nu a răspuns acestei solicitări. Imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului prin Sentința civilă nr. 5603 din 20 decembrie 1961. În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În aplicarea art. 21 alin. (1) din Constituție și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prima instanță a apreciat că tăcerea entității învestite cu soluționarea notificării referitoare la bunuri aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, încalcă o obligație cu caracter civil și, corelativ, deschide celui vătămat accesul liber la instanță. Prin Decizia civilă nr. 222/C din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul pârâților, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat și, pe acest temei, a respins acțiunea reclamantului.

S-au avut în vedere dispozițiile art. 1201 C. civ., care au configurat instituția autorității de lucru judecat. Acest principiu al autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești. Identitatea de obiect, în sensul textului menționat, nu presupune neapărat ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele cauze. În speță, prin acțiunea care a format obiectul Dosarului civil nr. 3608/118/2006 al Tribunalului Constanța, reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.N.

R. S.A., C.N. P.R., Primarul municipiului Mangalia, Consiliul Local Mangalia și Municipiul Mangalia, prin primar, stabilirea unității deținătoare a imobilului care a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei obligată să acorde despăgubiri, obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării, obligarea unității deținătoare să emită dispoziție motivată, cu respectarea art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului liber și obligarea unității deținătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și pentru construcția demolată.

Prin Sentința civilă nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanța a respins acțiunea, ca nefondată, iar prin apelul declarat, reclamantul a criticat doar soluția dată cererii de obligare a pârâților Primarul municipiului Mangalia, Consiliul Local Mangalia și Municipiul Mangalia, prin primar, să propună acordarea de despăgubiri pentru construcția preluată de la autorul său, demolată în anul 1962. Prin Decizia civilă nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis acțiunea în parte, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia și Primarul municipiului Mangalia, și a obligat Primarul municipiului Mangalia să emită în beneficiul reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate - care la data demolării erau situate în Mangalia, str. Ș.M., a menținut restul dispozițiilor sentinței, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin acțiunea dedusă judecății în cauză, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primarul municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia și Consiliul Local Mangalia să emită dispoziție de restituire în natură pentru terenul de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ș.M., respectiv pentru suprafața care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis decizie cu propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A. Această pretenție a reclamantului a constituit însă și obiect al litigiului anterior, prin petitul căruia s-a solicitat restituirea în natură a terenului liber și obligarea unității deținătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafața care nu poate fi restituită în natură, și a fost formulată în contradictoriu cu aceleași părți, respectiv Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia și Primarul municipiului Mangalia, și întemeiată pe aceleași dispoziții legale, ale Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că nu este întemeiată susținerea referitoare la lipsa identității de cauză, întrucât în ambele acțiuni reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primarul municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia și Consiliul Local Mangalia la îndeplinirea obligației de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în sarcina reprezentantului unității administrativ-teritoriale, cu consecința restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare de despăgubiri pentru cel ocupat, astfel că există identitate și în privința cauzei raportului juridic al dreptului pus în discuție. Rezultă că cererea de restituire în natură sau prin echivalent a terenului ce excede suprafeței pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin decizia emisă de R. S.A.

fusese deja soluționată prin Sentința civilă nr. 788/2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neatacării ei sub acest aspect prin apelul reclamantului, și că, supunând din nou judecății același litigiu și soluționându-l în sens contrar, instanța de fond a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești menționată anterior, încălcând dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 decembrie 2010, reclamantul N.P., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Recurentul-reclamant a susținut că s-a apreciat în mod eronat că între cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 3608/118/2006 și prezenta cauză ar exista identitate de obiect.

Obiectul Dosarului nr. 3608/118/2006 nu este cel indicat de instanța de apel, ci cel ce rezultă din precizările făcute ulterior în dosar, anume restituirea în natură a terenului, iar pentru partea ce nu se poate restitui în natură pe vechiul amplasament, compensarea cu alte terenuri sau bunuri. Dacă s-ar fi efectuat expertizele de specialitate, instanța ar fi obligat pârâtele să restituie terenul liber, respectiv să îi ofere în compensare un alt teren pentru terenul ocupat. Așadar, pârâtele erau obligate să restituie terenul, nicidecum să emită dispoziții cu propunere de acordare a despăgubirilor, dispoziții care să fie ulterior analizate și expertizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Mai mult, s-a susținut că scopul final urmărit de reclamant nu este același în ambele cauze. În Cauza nr. 3608/118/2006, reclamantul urmărea obținerea directă, în natură, pe fostul amplasament, a terenului liber și acordarea unor alte terenuri sau bunuri pentru terenul ocupat, pe când, în prezenta cauză, reclamantul dorește obținerea unei decizii/dispoziții cu privire la diferența de teren ce a rămas nesoluționată din Notificarea nr. 4881 din 26 aprilie 2001, respectiv obligarea pârâtelor de a-și îndeplini obligația de a face conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001. În privința identității de cauză, nici în acțiunea inițială a Dosarului nr. 3608/118/2006, nici în precizările ulterioare, cererea nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cauza acțiunii pendinte este fundamentată, în drept, numai pe obligația de a face conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel a configurat, cu prioritate, cum era și firesc, instituția autorității de lucru judecat, prin raportare la dispozițiile art. 1201 C. civ. De principiu, autoritatea de lucru judecat are ca fundament necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase, împiedicând punerea în discuție a hotărârii definitive de către părți sau procuror, în altă modalitate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Acest principiu de drept împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces. Identitatea de obiect, în sensul textului menționat, nu presupune neapărat ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele cauze. În raport de aceste considerente de drept, instanța de apel a analizat judicios și în detaliu situația celor două cauze deduse judecății de către reclamant, în mod succesiv, în contradictoriu cu aceleași părți, după obținerea deja a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Din perspectiva obiectului acțiunilor promovate de către reclamant, s-a reținut corect că în primul dosar - Dosarul civil nr. 3608/118/2006 al Tribunalului Constanța - reclamantul a solicitat stabilirea unității deținătoare a imobilului care a făcut obiectul Notificării nr. 4881 din 26 aprilie 2001, stabilirea persoanei obligată să acorde despăgubiri, obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării, obligarea unității deținătoare să emită dispoziție motivată, cu respectarea art. 25 teza a doua din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului liber și obligarea unității deținătoare să acorde despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și pentru construcția demolată.

Prin Sentința civilă nr. 788 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Constanța a respins acțiunea, ca nefondată, iar în apel, în raport de singurul aspect contestat, prin Decizia civilă nr. 65/C din 04 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte hotărârea fondului, în sensul că a admis acțiunea în parte, obligând Primarul municipiului Mangalia să emită în beneficiul reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile demolate - care la data demolării erau situate în Mangalia, str. Ș.M., și menținând restul dispozițiilor sentinței, ale cărei efecte au intrat în puterea lucrului judecat.

În procesul pendinte, pe același temei de drept - dispozițiile Legii nr. 10/2001 - reclamantul a solicitat obligarea acelorași pârâți să emită dispoziție de restituire în natură pentru terenul în suprafață de 323,8 mp, situat în Mangalia, str. Ș.M., respectiv pentru suprafața care excede celor 844,20 mp pentru care s-a emis deja decizie cu propunere de acordare de despăgubiri de către R. S.A. Rezultă cu evidență că sub acest prim aspect, identitatea de obiect a acțiunilor deduse judecății de către reclamant în mod succesiv, concluzia instanței de apel a fost una corectă.

Din perspectiva temeiului juridic al acțiunilor promovate de către reclamant s-a reținut corect că în ambele acțiuni acesta a solicitat obligarea pârâților la îndeplinirea obligației de a face stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001 în sarcina reprezentantului unității administrativ-teritoriale, cu consecința directă a restituirii în natură a terenului liber sau a efectuării propunerii de acordare de despăgubiri pentru cel ocupat. Rezultă că și sub acest aspect, identitatea de cauză a acțiunilor deduse judecății de către reclamant, în mod succesiv, concluzia instanței de apel a fost una corectă.

Cum condiția identității de părți nu a fost contestată, se poate concluziona că instanța de apel a reținut corect că cererea de restituire în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu a fost deja tranșată prin Sentința civilă nr. 788/2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neatacării ei, sub acest aspect, prin apelul reclamantului. Hotărârea judecătorească irevocabilă sus-menționată își impune autoritatea lucrului judecat în procesul de față, cu toate consecințele procedurale prescrise de dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Prin urmare, cum identitatea de acțiuni a fost demonstrată, se poate concluziona că în mod corect instanța de apel și-a fundamentat soluția pronunțată pe excepția autorității de lucru judecat, reglementată de dispozițiile art. 1201 C. civ.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva Deciziei nr. 222/C din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.