ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2041/2018

După deliberare, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Mangalia, prin primar, pentru a se dispune anularea Dispoziției nr. 356/7.10.2003 și obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeței de teren de 14.000 mp și construcției compuse din 63 de camere, situate în Mangalia, precum și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 15.027 mp, inclusă în detaliile de sistematizare a orașului.

La termenul de judecată din 5.02.2004, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să se judece, în calitate de pârâți, cu Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia.

Prin sentința civilă nr. 555/12.05.2008, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, cererea de disjungere. A admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia, prin primar. A constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafață totală de 29.027 mp și construcție formată din parter și 2 etaje, situat în Mangalia. A obligat pârâții să restituie în natură reclamantei suprafața de 14.000 mp, identificată potrivit planșei nr. 4 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B., pe linia verde 1BC2 și construcția situată pe acesta, compusă din parter și 2 etaje, astfel cum a fost identificată prin schițele anexă nr. 1 și 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert judiciar C., întreg imobilul având următoarele coordonate: pe linia 1B-90,66 ml, pe linia BC-124,50 ml, pe linia C2-121,86 ml, pe linia 2 1- 137,21ml. Fac excepție de la restituirea în natură a suprafeței anterior menționate următoarele suprafețe de teren ocupate: - suprafața de teren de 200 mp (10mx20m) destinată Laboratorului de Exploatări Speologice și Subacvatice; - suprafața de 97,55 mp aferentă Vilei nr. x, imobil în proprietatea unei persoane fizice (D.); - teren în suprafață de 673,92 mp aferent Stației de Pompare identificat potrivit anexei nr. 6 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B.; - teren în suprafață de 472,30 mp aferent Stației Metrologice identificat potrivit anexei nr. 6 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B. A obligat pârâții să acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant, pentru următoarele imobile ce nu pot fi restituite în natura: - teren în suprafață de 15.027 mp imposibil de restituit, astfel cum a fost identificat potrivit planșei nr. 4 a raportului de expertiza extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B. pe linia verde A12D; - terenurile menționate anterior cu titlu de excepție de la restituirea în natură a suprafeței de 14.000 mp, în suprafață totală de 1443,77 mp. A obligat pârâții în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 63.377 RON, reprezentând onorariu expert și avocat.

Cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptățită reclamanta, tribunalul a reținut că, în schița anexă a raportului de expertiză, întocmit de către expert B., a fost identificat întreg imobilul ce face obiectul cererii de restituire în natură și de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, fără însă ca aceste suprafețe fie libere, fie ocupate, să fie individualizate cu cote de măsurare fiecare.

La solicitarea instanței, reclamanta a depus un raport de expertiză tehnică de specialitate topografică efectuat în funcție de determinările expertului judiciar numit în cauză. La individualizarea exactă a fiecărei suprafețe de teren instanța a avut în vedere ambele lucrări.

Astfel, tribunalul a constatat că parte din suprafața de teren -15.027 mp, este afectată de construcția mai multor blocuri, precum și de detalii de sistematizare ce deservesc aceste locuințe. Pentru această suprafață de teren, instanța a dispus acordarea de despăgubiri, fiind imposibil de restituit în natură.

Pe cealaltă parte din teren, de 14.000 mp, se află edificată construcția ce a aparținut reclamantei, ce a fost identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către expert judiciar C. În prezent în clădire funcționează secțiile de maternitate, pediatrie și obstetrică ginecologie ale Spitalului Mangalia.

În interiorul acestui teren au fost identificate mai multe suprafețe aparținând unor terți sau aflate în administrarea altor persoane, deservind unor interese de ordin public, după cum urmează: - Vila nr. x, având o suprafață aferentă de 97,55 mp, dobândită de către numitul D. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/3.11.2000, încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995; - suprafață de 200 mp, concesionată potrivit Hotărârii nr. 29/6.11.1992 a Consiliului Local Mangalia, destinată construirii Laboratorului de Exploatări Speologice și Acvatice conform autorizației de construire nr. x/19.11.199; - suprafața de 673,92 mp aferentă Stației de Pompare a apei, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către A.; - suprafața de 472,30 mp aferentă Stației de meteorologie, folosită pentru amplasarea acesteia și desfășurarea instrumentelor meteo, identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de către A. Aceste suprafețe de teren au fost exceptate de la restituirea în natură, urmând ca reclamanta să primească măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia, care au criticat-o pentru nelegalitate.

La data de 20.10.2008, S.C. E. S.R.L. a formulat o cerere de intervenție în interesul apelanților pârâți Municipiul Mangalia, prin primar, și Primarul Municipiului Mangalia.

Reclamanta a formulat cerere de aderare la apelul pârâților, solicitând instanței de apel să schimbe în parte sentința civilă apelată, în sensul completării dispozițiilor acesteia cu mențiunea expresă a anulării Dispoziției nr. 356/07.10.2003 emisă de Primarul Municipiului Mangalia.

Prin decizia nr. 152/C/25.11.2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins excepția tardivității cererii de aderare la apel. A admis apelul formulat de apelanții pârâți împotriva sentinței civile nr. 555/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001. A admis cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. A admis cererea de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți, formulată de intervenienta E. S.R.L. și a schimbat în parte sentința civilă apelată. A anulat Dispoziția nr. 356/07.10.2003 emisă de Primarul Municipiului Mangalia. A obligat pârâții să restituie în natură reclamantei următoarele loturi din imobilul ce face obiectul notificării: - Lotul A, în suprafață totală de 1.252 mp, definit prin punctele x, conform planului de situație anexă 4 a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 13.01.2016; - Lotul C, în suprafață totală de 1.430 mp, definit prin punctele x, conform planului de situație anexă 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016; - din Lotul D, suprafața de 5.369 mp, definită prin punctele x, conform planului de situație anexă 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016. A obligat pârâții și intervenienta în interes alăturat pârâților să restituie în natură reclamantei:- Lotul B, în suprafață de 2.029 mp, reieșit din suprafața de 2.052 mp definită prin punctele x, astfel cum sunt consemnate în planurile de situație anexe 8 și 9 ale răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 13.01.2016, din care se exceptează la restituire suprafața de 23 mp, proprietatea intervenientei E. S.R.L., definită prin punctele 356 - 357 - 358, astfel cum sunt consemnate în planul de situație anexă la răspunsul la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016. A obligat pârâții să restituie în natură reclamantei construcția Spitalul Municipal Mangalia, cu următoarea componență: C129 având regim de înălțime P+2E, C128 cu P+1E, C127 cu regim P, precum și anexa C150 (conform planului de situație anexă 3 a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 13.01.2016. În baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat pârâții să restituie în natură reclamantei și corpul de clădire C132 (rezervor de apă cu hidranți), situat pe lotul D, reprezentând anexa spitalului și a obligat reclamanta să achite pârâtului Municipiul Mangalia o despăgubire în cuantum de 15.796,40 RON, reprezentând valoarea de circulație a construcției, stabilită conform raportului de expertiză tehnică judiciară din 12.09.2016. În baza art. 45 din Legea nr. 165/2013 și a Anexei 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat reclamanta să mențină afectațiunea de interes public a spitalului, cu anexele acestuia și a terenului aferent de 5.369 mp, pe o perioadă de 10 ani, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. În temeiul art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta se subrogă în drepturile concedentului Municipiul Mangalia pentru suprafața de teren de 343 mp din lotul B, identificat pe planul de situație anexă 4 bis din răspunsul la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016, ca teren aferent construcției x, conform contractului de concesiune nr. 3/15.01.2007 modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 37/22.03.2007, dintre Primăria Mangalia și Fundația,,G.". A obligat pârâții să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent sub forma atribuirii de teren în compensare în suprafață totală de 1.889 mp, compusă din următoarele suprafețe: teren de 269 mp definit prin punctele x conform planului de situație anexă 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016; teren de 823 mp definit prin punctele x conform planului de situație anexă 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016; teren de 797 mp definit prin punctele x conform planului de situație anexă 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016. A obligat pârâții să propună reclamantei, în condițiile Legii nr. 165/2013, acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte pentru suprafața de teren de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001 și la cheltuielile de judecată. A respins, ca nefondată, cererea formulată de apelanta reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu expertize.

Cât privește modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin preluarea abuzivă din proprietatea acesteia a imobilului compus din teren în suprafață de 29.027 mp și construcție P + 2 E cu destinația actuală de spital, instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite - art. 1 alin. (1) - și consacră principiul prevalenței restituirii în natură.

În acest sens, art. 9 din Legea nr. 10/2001 statuează cu titlu de principiu că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".

Ca urmare, numai în situațiile în care se interzice restituirea în natură prin dispoziții exprese sau se prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai în echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.

Potrivit alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Prin urmare, chiar legea, care constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparatoriu, prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres prevăzute prin art. 10 și, respectiv, prin art. 7 alin. (5), iar instanțele de fond și de apel nu pot ignora aceste aspecte.

Referitor la solicitarea reclamantei de atribuire a unor suprafețe de teren în compensare pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură din cadrul suprafeței de 29.027 mp - fosta proprietate a Societății Naționale de Cruce Roșie din România - curtea a constatat că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificată, "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (…), precum și măsura compensării prin puncte, prevăzute la capitolul III".

În cauză, prin adresa nr. X/11.07.2016 emisă de Primăria Municipiului Mangalia, apelanta pârâtă a comunicat instanței de judecată că terenul delimitat prin punctele x conform planului anexa 4 bis la răspunsul la obiecțiuni depus de expertul F. la termenul din 27.04.2016, în suprafață de 269 mp, face parte din incinta actualului Pavilion A al Spitalului Municipal Mangalia și poate fi acordat în compensare reclamantei.

De asemenea, apelanta pârâtă a arătat că pot fi acordate în compensare și loturile de teren în suprafață de 823 mp, delimitat prin punctele x, și, respectiv, în suprafață de 979 mp, delimitat prin punctele x, identificate conform planului de situație anexa 4 bis a răspunsului la obiecțiuni depus de expert F. la 27.04.2016, aceste două loturi de teren având destinația de alee de acces ce deservește Pavilionul A al Spitalului Municipal Mangalia, iar, în ipoteza în care Pavilionul A al spitalului se restituie în natură, se pot acorda în compensare reclamantei și cele două loturi de teren ce asigură accesul în acest pavilion/utilizarea normală a acestuia.

Raportat la această poziție a apelantei pârâte și avându-se în vedere acordul reclamantei de a primi în compensare aceste loturi de teren, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, curtea a obligat pârâții să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent sub forma atribuirii de teren în compensare în suprafață totală de 1889 mp, compusă din cele trei loturi de teren descrise mai sus.

În ceea ce privește terenul identificat prin punctele x (anexa 4 bis), apelanta pârâtă a comunicat instanței că acest teren este situat în incinta Stației de pompare RAJA - SP 10, aparține domeniului public al județului Constanța, fiind inventariat în domeniul public al Județului Constanța prin HCJ nr. 241/20.10.2011 și, în consecință, nefiind proprietatea Municipiului Mangalia, nu poate fi acordat reclamantei în natură sau în compensare.

Pentru terenul în suprafață de 495 mp, definit în anexa 4 bis la raportul de expertiză F. prin punctele x, respectiv prin punctele x, instanța de apel a constatat că acesta constituie teren aferent locuinței înstrăinate unui terț - C133, actul de vânzare-cumpărare nefiind anulat, și, de asemenea, este afectat de aleea de acces la spital și la locuința C133, terenul nefiind retrocedabil, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".

Prin încheierea de ședință din data de 20.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în temeiul art. 2811 C. proc. civ., a admis cererea formulată de Municipiul Mangalia prin Primar și de Primarul Municipiului Mangalia, în contradictoriu cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și intervenienta E. S.R.L. A lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 152C/25.11.2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în sensul că "pentru suprafața de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare" pârâții sunt obligați să propună exclusiv măsura reparatorie sub formă de puncte, conform Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Pentru a dispune în acest fel, curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8.11.2017, apelanții Municipiul Mangalia prin Primar și Primarul Municipiului Mangalia au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 152/C/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2006, cu referire strictă la paragraful nr. 2, pagina 26 din hotărâre, respectiv că, prin " obligarea pârâților să propună reclamantei, în condițiile Legii nr. 165/2013 acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte pentru suprafața de teren de 17.058 mp, imposibil a fi restituită în natură sau în compensare", se înțelege fie demararea în mod direct a procesului de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte (prin înaintarea dosarului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor), interpretare îmbrățișată de autoritățile locale, fie lansarea unei oferte de atribuire în compensare a unui teren/serviciu (în echivalență valorică cu cel notificat, anterior demarării procedurii de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte și în măsura în care ar fi disponibile asemenea bunuri/servicii la nivelul municipiului Mangalia), interpretare invocată de reclamantă.

S-a arătat că autoritățile locale apreciază că, apelând la interpretarea gramaticală, sunt obligate să propună măsuri reparatorii sub formă de puncte, întrucât instanța a statuat deja că suprafața de 17.058 mp este imposibil a fi restituită în natură sau în compensare, pe când reclamanta interpretează dispozitivul deciziei în alt sens, respectiv că instanța a constatat doar imposibilă restituirea în natură a terenului, nu și în compensare.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea cererii de lămurire a deciziei civile nr. 152/C/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, apreciind că această hotărâre judecătorească este clară și explicită sub aspectul limitelor obligațiilor stabilite în sarcina pârâților. În subsidiar, a solicitat ca, în măsura în care se apreciază că titlul executoriu nu este pe deplin lămurit, să se expliciteze dispozitivul deciziei în sensul că pârâții au obligația ca, anterior acordării de măsuri reparatorii prin puncte, să ofere/propună reclamantei în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu valoarea bunului imposibil de restituit în natură.

În cauză, curtea a apreciat că, din interpretarea art. 2811 C. proc. civ., rezultă că lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești reprezintă mijlocul procedural prin care se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță în vederea executării acestora, pentru a se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate. Așadar, părțile au acces la această procedură în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar, aspect ce poate genera dificultăți în procedura de executare silită, nefiind o cale menită să ducă la anularea sau la modificarea titlului executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor de atac.

A constată că, prin decizia civilă nr. 152/C/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2006, instanța de apel a dispus, în procedura Legii nr. 10/2001, asupra modalității de reparare a pagubei create reclamantei prin privarea acesteia, în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, de proprietatea deținută în Mangalia, compusă din construcția Spitalului Municipal Mangalia și teren în suprafață de 29.027 mp.

În acest sens, instanța a dispus obligarea pârâților să restituie reclamantei, pe vechiul amplasament patru trupuri de teren (loturile A, B, C și D), identificate prin expertiza topografică F., și construcțiile aferente Spitalului Municipal Mangalia, notate C129, C127 și C 150 în cadrul aceluiași raport de expertiză, dispoziții explicite, ce nu au ridicat probleme cu ocazia executării hotărârii.

De asemenea, pentru o suprafață de teren de 1.889 mp s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, fiind obligați pârâții să atribuie reclamantei, în compensare, mai multe loturi de teren în intravilanul Municipiului Mangalia în imediata vecinătate a terenului restituit în natură pe vechiul amplasament, loturi de teren identificate în mod expres prin expertiza topografică realizată de expert F.

S-a statuat că terenul dispus a fi acordat în compensare reclamantei, în suprafață totală de 1.889 mp, a fost identificat în concret prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nefiind lăsată la latitudinea debitorului obligației de predare, identificarea unor terenuri disponibile și oferirea acestora către persoana îndreptățită, titlul executoriu fiind explicit cu privire la suprafețele de teren situate în intravilanul localității Mangalia în legătură cu care instanța a statuat irevocabil că incumbă pârâților obligația de a le preda reclamantei sub forma compensării pentru o parte din terenul preluat abuziv de Statul Român și care nu mai poate fi restituit reclamantei în natură, pe vechiul amplasament, întrucât este inclus în detaliile de sistematizare ale localității.

În ceea ce privește diferența de teren de 17.058 mp, identificată prin expertiza F. ca fiind afectată integral de detalii de sistematizare ale orașului Mangalia și față de împrejurarea că, la momentul soluționării cauzei, la nivelul localității Mangalia nu au existat alte bunuri (imobile) sau servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare, instanța de apel a dispus ca pârâții să propună reclamantei, pentru acest teren, exclusiv măsuri reparatorii prin puncte, conform procedurii reglementate în Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat irevocabil că terenul în suprafață de 17.058 mp nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament și nici prin compensare sub formă de bunuri imobile (terenuri cu valoare și caracteristici tehnico-edilitare similare), pârâților incumbându-le exclusiv obligația de a face propuneri de acordare de "măsuri compensatorii prin puncte", măsură prevăzută de Cap. III din Legea nr. 165/2013 și menționată în art. 1 alin. (2) teza a II-a din același act normativ ca fiind o modalitate de reparare a prejudiciilor suferite de foștii proprietari atunci când celelalte posibilități de reparare a prejudiciului prevăzute de art. 1 alin. (1) și (2) teza I din lege nu mai pot fi aplicate.

Instanța a constatat că este real faptul că măsura compensatorie prin puncte "conform Cap. III din Legea nr. 165/2013" prevăzută de art. 1 alin. (2) teza a II-a din lege este subsidiară măsurilor de restituire în natură a imobilului notificat, respectiv de atribuire în compensare de bunuri sau servicii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dar o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare și care să fie acceptate de către persoana îndreptățită.

Includerea unor bunuri în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului Local al Municipiului Mangalia, conform art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2003, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietatea unității administrativ-teritoriale trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea sa, fiind necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale.

În aceste condiții, instanța de judecată nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voința titularului dreptului, cu excepția cazului în care reclamantul dovedește că refuzul unității administrativ-teritoriale de a include un astfel de bun în lista bunurilor disponibile este abuzivă sau ilegală.

Or, în speță s-a reținut că, la momentul soluționării acțiunii reclamantei, unitatea administrativ-teritorială nu dispunea de un teren echivalent ca valoare și caracteristici tehnico-edilitare imobilului preluat de la autorul reclamantei, imposibil de restituit în natură, iar reclamanta nu a făcut dovada că, deși un anumit teren, pe care l-ar fi identificat, este liber din punct de vedere juridic și ar putea fi acordat în compensare, nu este inclus în lista întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 datorită unui abuz al autorității locale.

Ca atare, în lipsa unor bunuri disponibile ce pot face obiectul compensării, instanța de judecată nu putea dispune obligarea unității administrativ-teritoriale să atribuie un bun în compensare, care nu a fost individualizat și a cărei situație juridică nu este lămurită, soluție în acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Raportat la această viziune și față de probatoriul administrat în cauză, prin decizia nr. 152/C/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 195/08.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a stabilit că pentru terenul în suprafață de 17.058 mp, "imposibil a fi restituit în natură sau prin compensare" cu alte bunuri sau servicii, pârâții sunt obligați să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte, conform Cap. III din Legea nr. 165/2013, procedură potrivit cu care această propunere se transmite împreună cu documentația aferentă notificării Comisiei pentru Compensarea Imobilelor București în vederea stabilirii numărului de puncte cuvenit fostului proprietar pentru terenul preluat de stat în perioada 1945- decembrie 1989.

În condițiile în care prin titlul a cărui explicitare se solicită instanța a stabilit natura măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei pentru terenul ce a făcut obiectul notificării conform Legii nr. 10/2001, în suprafață totală de 29.027 mp, menționând în mod expres că pentru suprafața de 17.058 mp nu pot fi acordate decât puncte conform Cap. III din Legea nr. 165/2013, curtea a constatat că în procedura explicitării titlului nu se poate aduce nicio modificare acestuia, procedura vizând exclusiv lămurirea dispozițiilor susceptibile de a primi interpretări diferite, iar nu stabilirea unor obligații noi, nemenționate în dispozitiv.

Față de împrejurarea că părțile din prezenta cauză au viziuni ireconciliabile cu privire la interpretarea dispozitivului titlului executoriu - decizia nr. 152/C/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în referire strictă la terenul în suprafață de 17.058 mp, instanța a considerat că se impune lămurirea acestui titlu, motiv pentru care, în baza art. 2812 C. proc. civ., a admis cererea formulată de pârâții Municipiul Mangalia prin Primar și Primarul Municipiului Mangalia.

A mai reținut curtea că, de altfel, modificarea titlului, în sensul obligării pârâților să acorde reclamantei și pentru terenul în suprafață de 17.058 mp, "imposibil a fi restituit în natură sau în compensare", alte bunuri sau servicii (teren similar cu aceleași caracteristici tehnico-edilitare, astfel cum este viziunea reclamantei) se putea realiza numai prin exercitarea căii de atac a recursului de către reclamantă și statuarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție că măsura compensării cu alte terenuri este posibilă și pentru diferența de teren de 17.058 mp, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii pronunțate, cu consecința lămuririi înțelesului deciziei nr. 152/C/25.11.2016, în sensul obligării pârâților ca, anterior acordării de măsuri reparatorii sub forma punctelor, să ofere/propună reclamantei restituirea în natură pe un alt amplasament a imobilului - teren în suprafață de 17.058 mp sau, dacă acest lucru nu este posibil, să ofere în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu valoarea bunului imposibil de restituit în natură și, doar în ipoteza în care și această modalitate de despăgubire se va dovedi imposibil de efectuat, să acorde măsuri reparatorii sub forma punctelor.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, față de totala rea-credință a pârâților și de nerespectarea deciziei nr. 152/C/25.11.2016, a fost obligată să solicite Judecătoriei Mangalia executarea silită a acestei hotărâri, cererea formulată în acest sens fiind admisă prin încheierea executorie și definitivă nr. 2666/26.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017. Chiar și așa, somațiile transmise de BEJ H. către Municipiul Mangalia și către Primarul Municipiului Mangalia au rămas fără efect.

Recurenta a susținut că legiuitorul a stabilit în mod imperativ ordinea măsurilor care trebuie dispuse în soluționarea cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001, în care, potrivit principiului prevalenței restituirii în natură, prioritară este restituirea în natură pe vechiul amplasament sau pe un nou amplasament. Așadar, ultima măsură compensatorie care poate fi dispusă de entitățile învestite cu soluționarea cererilor formulate în temeiul legii speciale sau de instanțe este acordarea de puncte.

În speță, în cursul fazelor procesuale anterioare, inclusiv în cursul soluționării apelului, nu au fost administrate probe din care să rezulte dacă terenul în suprafață de 17.058 mp poate sau nu să fie restituit în natură sau prin echivalent (cu alte bunuri imobile oferite de Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia), astfel încât nu este posibilă explicitarea dispozitivului deciziei pronunțate în apel în sensul acordării de măsuri reparatorii prin puncte fără a se verifica anterior dacă este posibilă sau nu restituirea în natură pe un alt amplasament sau despăgubirea prin echivalent cu alte bunuri sau servicii.

Or, prin cererea de față, pârâții au solicitat practic instanței de apel ca, prin soluționarea unei simple cereri de lămuriri a dispozitivului, să dispună obligarea acestora la acordarea către reclamantă a măsurilor compensatorii prin puncte, sărind peste etapele prioritar stabilite de lege. respectiv restituirea în natură pe un alt amplasament și măsura compensării cu un alt imobil oferit în echivalent, asta în condițiile în care, la pag. 13/paragraful 13 din decizia nr. 152/C/25.11.2016, completul de judecată a invocat în mod corect principiul prevalenței restituirii în natură. Așadar, sub forma unei pretinse nelămuriri a dispozițiilor date, pârâții au solicitat, în realitate, instanței ca, pe calea unei hotărâri de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunțate, să dispună, în fapt, măsuri nelegale, respectiv de obligare la acordarea măsurilor compensatorii prin puncte, fără verificarea prealabilă, în cadrul cercetării judecătorești, a posibilității de restituire în natură a bunului pe un alt amplasament sau de acordare în echivalent a unui alt bun imobil.

Recurenta a învederat că atât societatea reclamantă, cât și instanța de apel au insistat în cursul soluționării apelului ca Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangaliei să depună la dosarul cauzei situația imobilelor disponibile, inventariată conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013, tocmai pentru a se putea verifica de către completul de judecată posibilitatea restituirii bunului pe un alt amplasament sau a acordării în compensare a unui alt imobil, însă pârâții au motivat că nu au finalizat procedura inventarierii. Or, această omisiune este de neexplicat, cu atât mai mult cu cât reclamanta i-a notificat de mai multe ori după pronunțarea deciziei nr. 152/C/25.11.2016, solicitându-le comunicarea inventarului bunurilor deținute.

În aceste condiții, recurenta a menționat că instanța de apel nu putea să lămurească decât dispozițiile cuprinse în dispozitiv care se sprijină pe cercetarea judecătorească efectuată în cursul soluționării apelului; astfel, lămuririle instanței nu puteau fi contrare legii, respectiv aceasta nu putea dispune direct despăgubirea prin puncte câtă vreme nu se verificase dacă este posibilă dispunerea unei alte forme de despăgubire, prioritare.

Împrejurarea că pârâții au refuzat, așa cum s-a întâmplat și în cazul deciziei nr. 152/C/25.11.2016, să pună la dispoziția instanțelor informațiile privitoare la lista bunurilor disponibile nu dă dreptul acestora sau instanțelor de judecată să încalce dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013 privitoare la respectarea principiului prevalenței restituirii în natură a bunului, urmat de restituirea în echivalent cu alte bunuri de aceeași valoare și, doar în ultim caz, de acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent. Așadar, refuzul nejustificat, de rea-credință, al pârâților nu poate să le confere acestora un avantaj, adică să le permită să păstreze pentru sine sau pentru alții bunurile destinate prin lege a fi acordate celor abuziv deposedați în perioada de referință a normelor speciale.

Drept consecință, lămurirea dată de instanța de apel dispozitivului hotărârii pronunțate este contrară legilor de reparație a celor deposedați abuziv de bunurile lor în perioada 1945 - 1989, precum și normelor de drept procesual care obligă instanțele de judecată să pronunțe hotărâri motivate și în concordanță cu concluziile cercetării judecătorești efectuate în cauză.

În speța de față nu au fost respectate cele de mai sus, în sensul că instanța de apel nu a făcut, din motive obiective, nicio verificare privind posibilitatea restituirii în natură a bunului sau a restituirii prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Este adevărat că procedura explicitării titlului nu poate aduce nicio modificare acestuia, dar la fel de adevărat este că singura lămurire posibilă a titlului în discuție nu poate fi una aleatorie, străină de cercetarea judecătorească efectuată în cauză și de probele aflate la dosar. Cea care prin lămurirea titlului face o veritabilă modificare a acestuia este însăși instanța de apel, care, fără măcar a pune în discuție, în cursul soluționării apelului, posibilitatea restituirii bunului în natură pe un alt amplasament sau a restituirii prin echivalent cu alte bunuri egale valoric cu imobilul în discuție, forțează explicitarea dispozitivului deciziei nr. 152/C/2016, în sensul precizării că instanța a înțeles să dispună direct măsura restituirii prin puncte.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a motivat încheierea din 20.12.2017 susținând că partea reclamantă avea posibilitatea promovării căii de atac a recursului împotriva deciziei menționate. Or, recurenta nu a promovat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel pentru simplul motiv că nu a interpretat dispozitivul hotărârii în sensul în care acesta a fost lămurit de completul de apel, ci în concordanță cu cercetarea judecătorească efectiv făcută în cursul apelului, cu probele și susținerile părților și cu considerentele care au stat la baza hotărârii în discuție.

Recurenta a învederat că necenzurarea de către instanța de recurs a încheierii din 20.12.2017, cu consecința menținerii acesteia în circuitul civil, deși a fost pronunțată cu încălcarea legii, fără administrarea de probe și fără ca în cauză să se fi făcut o minimă cercetare judecătorească, este mai gravă decât lămurirea dispozitivului hotărârii în acord cu legea, probele și limitele în care a fost făcută cercetarea judecătorească, chiar dacă, în mod total inexplicabil, nu aceasta a fost viziunea instanței la data pronunțării hotărârii. Aceasta, deoarece, a pronunța o hotărâre cu încălcarea legii reprezintă un act de justiție aleatoriu, care nu aparține statului de drept, care încalcă dreptul la apărare al recurentei și care este contrar practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (a se avea în vedere Hotărârile CEDO pronunțate în cauza Albina împotriva României, cauza Dima împotriva României, cauza Boldea împotriva României ș.a.

A arătat că în același sens este întreaga practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în mod constant, a susținut că nemotivarea hotărârilor echivalează cu imposibilitatea efectuării controlului judiciar de către instanța următoare în grad, cu încălcarea dreptului la apărare al părților, motiv pentru care sancțiunea aplicată de instanța supremă hotărârilor al căror dispozitiv nu se sprijină pe considerente a fost nulitatea.

Prin întâmpinare, intimatul Municipiul Mangalia, prin primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia recurată prin raportare la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul promovat de către recurenta-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contrare ori străine de natura pricinii.

Cât privește incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă a făcut trimitere la această dispoziție legală, în realitate nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea încheierii recurate.

Singura referire sub acest aspect apare în finalul motivelor de recurs astfel cum sunt dezvoltate, în condițiile în care partea în cauză invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție din perspectiva aplicării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără însă a arăta, în concret, care sunt considerentele pentru care încheierea atacată este nelegală prin prisma articolului de lege sus indicat.

Ca atare, Înalta Curte nu va putea proceda la efectuarea controlului de legalitate în lipsa unor considerente care să poată fi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea încheierii recurate poate fi cerută de către recurenta-reclamantă în măsura în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 2811 C. proc. civ. cu referire la lămurirea dispozitivului hotărârii pronunțate la judecata în apel. Aceasta a invocat faptul că hotărârea ce a fost lămurită prin încheierea recurată conținea un dispozitiv a cărui explicitare nu era necesară, în condițiile în care, cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva hotărârii instanței de fond, instanța de apel a statuat în sensul că măsura restituirii în natură este prioritară și, doar în ultimă ipoteză, atunci când nu se poate dispune restituirea în natură pe un alt amplasament a terenului de 17.058 mp ori să se ofere în compensare alte imobile sau servicii echivalente valoric cu imobilul imposibil de restituit în natură, să se acorde măsuri reparatorii sub forma punctelor. Cum cercetarea judecătorească sub acest aspect nu a fost finalizată în apel, în lipsa unor relații privind inventarierea bunurilor aflate în proprietatea pârâților, instanța de apel nu putea proceda la adoptarea soluției pronunțate, lămurirea efectuată fiind străină de probele administrate în cauză. S-a invocat și faptul că, fără a se pune în discuție, în cursul soluționării apelului, posibilitatea restituirii în natură pe un alt amplasament a suprafeței de teren în litigiu (de 17.058 mp) sau a restituirii prin echivalent cu alte bunuri egale valoric cu imobilul în discuție, instanța de judecată a forțat clarificarea dispozitivului deciziei nr. 152/2016, în sensul precizării că instanța de apel a înțeles să dispună direct măsura restituirii prin puncte.

Înalta Curte reține că, pentru lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, atunci când aceasta nu cuprinde date care să permită executarea ei, părțile au alegerea folosirii procedurii reglementate prin art. 2811 C. proc. civ.

Astfel, obiectul lămuririi sau al interpretării vizat de dispozițiile anterior menționate are în vedere clarificarea "obscurității" hotărârii judecătorești, dându-se posibilitatea executării ei în limitele avute în vedere prin modalitatea de soluționare a litigiului. Această interpretare recunoscută de legiuitor judecătorului după ce s-a dezînvestit se justifică prin rațiuni de ordin practic, fiind necesar ca hotărârea pronunțată să nu ridice dificultăți de punere în executare prin menționarea unor dispoziții contradictorii în chiar conținutul dispozitivului.

Așadar, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

În speță, prin cererea formulată de către pârâți după soluționarea cauzei în apel nu se tinde la schimbarea dispozitivului hotărârii contestate, ci la lămurirea acestuia, în sensul de a se preciza, în concret, măsurile reparatorii dispuse de către instanța de judecată în situația în care chiar părțile litigante au o altă interpretare pe care o propun soluției date în apel, au viziuni ireconciliabile cu privire la aplicarea dispozitivului titlului executoriu, cu referire strictă la terenul în suprafață de 17.058 mp.

Aceste chestiuni de fapt și de drept au fost reținute de instanța ce a pronunțat încheierea recurată, în aplicarea art. 2811 C. proc. civ. Or, în aceste condiții, cât timp se urmărește lămurirea dispozitivului unei hotărâri executorii, iar nu schimbarea soluției pronunțate, nu se poate reține o încălcare sau aplicare greșită a prevederilor art. 2811 C. proc. civ.

În cazul de față, instanța de apel a clarificat modalitatea în care anterior, la judecata în apel, aceasta s-a pronunțat cu privire la măsurile reparatorii care pot fi acordate, din perspectiva Legii nr. 165/2013, în condițiile în care imobilul nu poate fi restituit în natură.

Înalta Curte constată că, în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 152/2016, nu s-a procedat la verificarea legalității a înseși dispozițiilor adoptate, în sensul în care instanța de apel ar fi stabilit corect sau nu acordarea de măsuri reparatorii prin puncte, conform procedurii reglementate în Cap. III din Legea nr. 165/2013, astfel cum, de altfel, propune prin prezentul recurs recurenta-reclamantă, ci s-a statuat în mod irevocabil asupra explicitării măsurii dispuse în apel.

Înalta Curte mai reține că controlul exercitat împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art. 2811 C. proc. civ. nu poate să aibă în vedere decât măsura în care lămurirea era necesară, aspect asupra căruia constată că s-a statuat în mod corect de către Curtea de Apel Constanța prin încheierea din 20.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2006.

Se observă că clarificarea realizată în cauză nu depășește, modifică sau reconsideră decizia nr. 152/2016, astfel încât să nu fie respectate cerințele impuse de art. 2811 C. proc. civ.

În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, constată că orice alte susțineri ori argumente invocate de către recurenta-reclamantă prin prezentul recurs exced limitelor în care se poate soluționa calea de atac exercitată prin raportare la considerentele sus arătate.

Pentru toate aceste argumente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.05.2018.