ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3784/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta E. din România a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului Mangalia prin primar pentru a se dispune anularea Dispoziției nr. 356/7.10.2003 și obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeței de teren de 14.000 mp și construcție, compusă din 63 de camere, situată în Mangalia, str. x, precum și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 15.027 mp inclusă în detaliile de sistematizare a orașului.

Prin Sentința civilă nr. 555/12.05.2008, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondate, cererile de disjungere. A admis acțiunea formulată de reclamanta E. din România în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia prin Primar. A constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafață totală de 29.027 mp și construcție compusă din parter și 2 etaje, situat în Mangalia, având următoarele vecinătăți: nord - str. x pe o lungime de 229 ml, sud - str. x pe o lungime de 237,30 ml, est - Aleea x pe o lungime de 124,50 ml, vest - B-dul x pe o lungime de 124,50 ml.

A obligat pârâții să restituie, în natură, reclamantei suprafața de 14.000 mp identificată potrivit planșei nr. 4 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert A. în baza raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert B., pe linia verde 1BC2 și construcția situată pe acesta, compusă din parter și 2 etaje, astfel cum a fost identificată prin schițele anexa nr. 1 și 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert judiciar C., întreg imobilul având următoarele coordonate: pe linia 1B - 90,66 ml, pe linia BC - 124,50 ml, pe linia C2 - 121,86 ml, pe linia 2 - 1137,21 ml.

S-a constatat că fac excepție de la restituirea în natură a suprafeței anterior menționate suprafețele de teren ocupate, menționate în dispozitivul deciziei.

A obligat pârâții să acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant, pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.

Prin Decizia nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins excepția tardivității cererii de aderare la apel.

S-a admis apelul formulat de pârâții Municipiul Mangalia și Primarul municipiului Mangalia împotriva Sentinței civile nr. 555/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.

S-a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta E. din România.

S-a admis cererea de intervenție în interes alăturat apelanților-pârâți, formulată de intervenienta SC D. SRL.

A fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost anulată Dispoziția nr. 356/07.10.2003 emisă de Primarul Municipiului Mangalia. Au fost obligați pârâții să restituie, în natură, reclamantei loturile menționate în dispozitivul hotărârii, ce fac parte din imobilul ce face obiectul notificării.

Împotriva Deciziei nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta E. din România, solicitând, totodată, să se constate că este, de drept, repusă în termenul de recurs ca urmare a pronunțării încheierii din camera de consiliu din 20.12.2017, de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. În subsidiar, dacă se va aprecia că nu există instituția constatării repunerii în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, a solicitat să se admită cererea de repunere în termenul de recurs, pentru aceleași motive, respectiv ca urmare a pronunțării încheierii din camera de consiliu din 20.12.2017.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, prin prisma dispozițiilor art. 301 din C. proc. civ., având în vedere și cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurentă, raportat la dispozițiile art. 103 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat să se constate că este, de drept, repusă în termenul de recurs ca urmare a pronunțării încheierii din camera de consiliu din 20.12.2017, de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. În subsidiar, dacă se va aprecia că nu există instituția constatării repunerii în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, a solicitat să se admită cererea de repunere în termenul de recurs, pentru aceleași motive, respectiv ca urmare a pronunțării încheierii din camera de consiliu din 20.12.2017.

Cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, formulată de recurentă, este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) din C. proc. civ.: "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

Termenul de recurs este un termen de procedură imperativ, astfel încât nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Prin urmare, nu se poate reține că termenul de recurs ar începe să curgă de la data comunicării încheierii din camera de consiliu din 20.12.2017, de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, dispozițiile art. 301 C. proc. civ. fiind imperative, termenul de recurs fiind de 15 zile și curgând de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată reclamantei E. din România la data de 15.12.2016, iar cererea de recurs a fost expediată prin poștă la 04.06.2018, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Soluționarea excepției de tardivitate fiind prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate.

Prin urmare, recursul fiind formulat de reclamantă cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, urmează a fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de E. din România.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta E. din România împotriva Deciziei civile nr. 152/C din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV