ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, și Primarul Municipiului Mangalia, solicitând instanței obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului proprietatea acesteia, situat în mun. Mangalia, județul Constanța (Spitalul Municipal Mangalia), pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație calculat de la data rămânerii definitive a sentinței până la data achitării efective a debitului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 555, art. 1537 și urm. C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 45 din Legea nr. 165/2013 și anexa 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 526 din 06 aprilie 2021, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza astfel declinată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la data de 29 aprilie 2021, iar prin sentința civilă nr. 849 din 01 iulie 2021, această instanță a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența în favoarea secției I civile a Tribunalului Constanța.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1832 din 07 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis cererea precizată formulată de către reclamanta Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 119.847 euro, în echivalentul în RON de la data plății, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 20.11.2017-17.09.2020 pentru imobilul situat în Municipiul Mangalia, județul Constanța, compus din teren în suprafață de 5.369 mp și construcția Spitalul Municipal Mangalia, cu următoarea componență: C129 - de tip P+2E, C128- de tip P+1E, C127- de tip P și anexa C150; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.215 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 5.000 RON reprezentând onorariu avocat redus și 2.215 RON reprezentând onorariu expert și cheltuieli de deplasare.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în apel:

Prin decizia civilă nr. 34C din 19 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România și de apelantul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1832 din 07 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 34C din 19 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 aprilie 2024, sub nr. x/2020*, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 18 aprilie 2024 a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-pârât este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de legea specială (pct. 3 din cererea de apel), fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la preturile medii ale pieții imobiliare.

În această privință, a arătat că instanța de fond a stabilit ca obiectiv la efectuarea raportului de expertiză imobiliară stabilirea valorii lipsei de folosință a reclamantei pentru perioada 20.11.2017-17.09.2020, fără depășirea valorii maxime admise de legea specială, respectiv 4% din valoarea terenului și 6% din valoarea construcției, însă acest aspect nu a fost analizat de instanța de apel pe motiv că pârâții nu au formulat obiecțiuni la instanța de fond, critica cu acest obiect fiind formulată doar ca motiv de apel.

Or, pârâții, în întâmpinarea formulată la instanța de fond, au invocat lipsa caracterului obiectiv al pretențiilor reclamantei, iar instanța de fond a stabilit obiectivul la expertiză astfel ca valoarea chiriei să nu depășească valoarea maximă admisă de lege și nu să se raporteze doar la această valoare.

Astfel, solicitarea recurentului-pârât de efectuare a unei noi expertize s-a întemeiat și pe aspectul că valoarea stabilită de expert nu are la bază niciun criteriu obiectiv de stabilire a valorii chiriei cuvenite reclamantei pentru perioada de referință, ținând cont de faptul că cuantumul chiriilor pentru spatiile locative în Mangalia nu poate fi comparat cu cuantumul chiriei pentru spatii locative în București sau în alte orașe mari din țară așa încât valoarea stabilită de expert calculată prin aplicarea procentului de 4%, respectiv de 6% din valoarea imobilelor, nu este o valoare obiectivă raportat la prțturile de piață practicate în Mangalia.

O altă critică în ceea ce privește nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma aceluiași motiv de casare - art. 488 alin. (81) pct. 6 C. proc. civ., se raportează la neanalizarea motivului de apel formulat la pct. 4 din cererea de apel, respectiv buna-credință a pârâtei prin raportare la prevederile art. 45 alin. (6)

1

din Legea nr. 615/2013.

Din această perspectivă, a susținut că orice cheltuială a chiriașului, ca entitate publică, trebuie să respecte prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și să aibă o bază legală înainte de a fi prinsă în buget, buget care la rândul lui trebuie aprobat de consiliul local, bază legală ce presupune respectarea modalității de calcul stabilite de legiuitor, încheierea unui contract conform alin. (6)

3

și aprobarea acestuia î consiliul local, conform art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în vigoare până la data de 08.07.2019 și art. 129 alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Or, demersurile autorităților locale au fost în vederea respectării condițiilor legale necesare îndeplinirii obligațiilor stabilite de legiuitor, având o atitudine activă în acest sens, prin efectuarea pe propriile speze a unui raport de evaluare și prin invitarea reclamantei să-și exprime acordul în vederea încheierii contractului de închiriere propunând valoarea maxima permisă, așa cum a fost calculată de evaluator, respectiv 17.266 RON/lună -207.194 RON/an (adresa nr. x/16.07.2020).

Cu ignorarea raportului de evaluare efectuat în mod independent de un evaluator autorizat ANEVAR, ce deține și calitatea de expert judiciar, reclamanta a apelat la un notar public pentru a efectua un alt calcul în vederea stabilirii valorii totale a imobilului, cu nesocotirea dispozițiilor art. 45 alin. (6

1

) teza ultima din Legea 615/2013.

În plus, notificarea de încheiere a contractului și modelul contractului au fost transmise la data de 10.09.2020, înainte de formularea prezentei acțiuni, iar ulterior acestei datei nu a mai avut nicio sedință ordinară a consiliului Local, întrucât urmau alegerile locale și constituirea unui nou consiliu, ce a fost validat la data de 01.11.2020, ocazie cu care s-a observat faptul că încă din 01.10.2020, reclamanta SNCRR nu mai avea calitate de proprietar, în urma notificării primite de la domnul A., adjudecatar al imobilului în baza actului de adjudecare nr. 99/2020 emis de BEJ B. în dosarul excuțional nr. x/2020.

Or, în privința acestui motiv de apel instanța de apel nu s-a pronunțat, deși a invocat faptul că nici instanța de fond nu a analizat acest aspect invocat și în cuprinsul întâmpinării.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 16 mai 2024, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România - SNCRR a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, cu titlu prealabil, a solicitat respingerea căii de atac ca tardivă, în situația în care nu a fost respectat termenul de declarare a acesteia.

Sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la critica relevată de recurentul-pârât prin prisma neanalizării motivului de apel (pct. 3) referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de lege speciala, fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la prețurile medii ale pieței imobiliare, intimata-reclamantă a susținut că instanța de apel a analizat acest motiv de apel expunând pe larg considerentele pentru care l-a respins.

În acest sens, instanța de prim control judiciar a constatat că apelantul-pârât nu a criticat modalitatea de calcul al expertului prin raportare la valoarea maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată între părți nici prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și nici în cererea de efectuare a noii expertize.

În plus, instanța de apel a statuat că legiuitorul a avut în vedere limita maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată, însă, în cauză, noul proprietar nu a putut negocia astfel cuantumul chiriei în limitele legale cu apelantul-pârât având în vedere data punerii în executare, la aproape 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

De astfel, instanța de apel a reținut că ulterior depunerii raportului de expertiză, la data de 25 mai 2023 pârâtul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ce au fost admise de către prima instanță, iar prin răspunsul la obiecțiuni expertul a explicat modalitatea de calcul a despăgubirilor și chiar a refăcut calculele cu privire la cea de a doua obiecțiune referitoare la evaluarea construcției CI27.

De asemenea, instanța de apel a constatat că pârâtul a susținut aceleași motive din cadrul obiecțiunilor la care expertul a răspuns atunci când a reiterat cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză și care nu au vizat calcul chiriei raportat la valoarea maximă.

Mai mult, recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, tinde la efectuarea unei noi expertize cu un nou obiectiv care nu a fost solicitat inițial în fața instanței de fond, iar susținerile că expertul nu a ținut cont de dispozițiile legale și nu relevă valoarea reală sunt înfrânte chiar de conținutul raportului de expertiză.

Referitor la critica hotărârii atacate prin prisma neanalizării motivului de apel (pct. 4) referitor la buna-credință a pârâtului prin raportare la prevederile art. 45 alin. (6

1

) din Legea nr. 615/2013, intimata-reclamantă a arătat că instanța de apel a analizat motivul 3 de apel, explicând pe larg în considerentele deciziei argumentele pentru care acest motiv de apel a fost respins.

În acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut că buna-credință nu poate fi reținută, întrucât abia după cca 2 ani de la data rămânerii definitive a deciziei instanței (08.06.2017), Primarul Municipiului Mangalia a emis Dispoziția nr. 719/04.03.2019, prin care a pus în executare parțială decizia civilă nr. 152/C/25.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, dar fără a dispune și cu privire la lipsa de folosință pe această perioadă cu toate că reclamanta a fost obligată de instanța de judecată de a menține afectațiunea de interes public a Spitalului pe o perioadă de 10 ani, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței.

Astfel, reclamanta nu și-a putut exercita atributele dreptului de proprietate de la data de 08.06.2017 (data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 152/25.11.2016) din culpa exclusivă a pârâților care au tergiversat încheierea contractului de închiriere până în prezent.

Concomitent, trebuie reținut că orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă criteriului proporționalității și trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, paragraful 69).

Tot astfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă și în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind necesar să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană.

De altfel, instanțele corect au reținut că dreptul reclamantei, în calitate de proprietar al imobilului restituit în natură, la încasarea unei sume de bani de la pârât, în calitate de actual deținător al acestui imobil, pentru acoperirea prejudiciului rezultat din lipsirea sa de folosință bunului în perioada în care trebuie menținută afectațiunea de interes public, este instituit prin lege, motiv pentru care stabilirea obligației corelative de plată în sarcina pârâtului nu presupune decât verificarea condițiilor prevăzute de art. 45 alin. (6

1

) din Legea nr. 165/2013.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar a criticat hotărârea atacată sub aspectul neanalizării motivului de apel referitor la raportarea expertului doar la maximul prevăzut de legea specială, fără să aplice o valoare obiectivă prin raportare la prețurile medii ale pieței imobiliare.

Criticile subsumate acestui motiv de casare, nu pot fi primite, deoarece nu sunt apte să releve incidența în speță a ipotezei reglementate de legiuitor - lipsa motivării - concluzia fiind că acest motiv de nelegalitate a fost invocat doar formal.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că, dimpotrivă, raționamentul instanței de apel este expus în detaliu și permite instanței de control judiciar și, implicit, părților în litigiu, să urmărească și să verifice reperele de fapt și de drept valorificate în analizarea motivului de apel referitor la împrejurarea că expertul a avut în vedere exclusiv valoarea maximă a chiriei prevăzute de lege.

Contrar alegațiilor recurentului-pârât, se constată că instanța de apel, în examinarea criticilor cu acest obiect, a menținut soluția tribunalului, reținând că modalitatea de calcul a expertului prin raportare la valoarea maximă a chiriei ce ar fi putut fi negociată între părți nu a fost contestată de recurentul-pârât prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză ori cererea de efectuare a noii expertize.

De asemenea, a apreciat că, în cauză, noul proprietar nu a putut negocia cuantumul chiriei în limitele prevăzute de lege cu apelantul-pârât având în vedere data punerii în executare la aproape doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, deși limita maximă a chiriei prevăzută de legiuitor ar fi putut fi negociată.

Prin urmare, expunerea acestor considerente ale deciziei atacate denotă un raționament logico-juridic riguros, clar și detaliat, apt să răspundă tuturor susținerilor și apărărilor esențiale ale părții, fiind respectate întrutotul exigențele prescrise de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, considerentele instanței de apel sunt judicios prezentate și argumentate, având corespondent în elementele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, nefiind, în mod vădit, afectate de viciul nemotivării, cum eronat susține recurentul-pârât, iar soluția pronunțată în apel decurge în mod logic și necesar din expunerea motivelor reținute de tribunal.

Așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența instanței de contencios european, motivarea hotărârii judecătorești nu implică în mod necesar un răspuns exhaustiv la fiecare argument expus de părți, ci este recunoscută instanțelor naționale posibilitatea grupării acestora tocmai pentru a fi examinate prin considerente comune, apte să dea o rezolvare specifică aspectelor esențiale ridicate de părți, și care, procesual, se subordonează aceleiași problematici puse în discuție.

Aceasta este și situația în cauză, curtea de apel grupând criticile formulate prin apel, examinarea acestora fiind realizată prin considerentele suficiente ce analizează, în detaliu, argumentele pentru care instanța a apreciat că valoarea maximă a chiriei este prevăzută de legiuitor și putea fi negociată de părți în condițiile particulare ale speței de față.

În atare condiții, faptul că instanța de apel a validat raționamentul tribunalului prin care a valorificat concluziile expertului, funcție de obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, în raport de criteriile legale de determinare a contravalorii chiriei de care beneficiază noul proprietar, obligând astfel pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului compus din teren și construcțiile situate pe acesta, nu este în măsură să releve vreo nelegalitate a deciziei atacate, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta fiind doar expresia caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, curții de apel fiindu-i permis să statueze atât în fapt, cât și în drept.

De altfel, alegațiile recurentului-pârât referitoare la: obiectivul stabilit de instanța de fond la efectuarea expertizei imobiliare ținând cont de lipsa caracterului obiectiv al pretențiilor reclamantei invocate de pârât, prin întâmpinare; la cuantumul diferit dintre chiriilor pentru spațiile locative din Mangalia și cele din București; la valoarea neobiectivă stabilită de expert prin aplicarea procentului de 4%, respective 6% din valoarea imobilelor față de prețurile practicate pe piața din Mangalia și la solicitarea unei noi expertize față de valoarea stabilită de expert fără a avea la bază un criteriu obiectiv de stabilire a valorii chiriei cuvenite reclamantei pentru perioada de referință vizează, în realitate, aspect ce țin de temeinicia hotărârii atacate, care nu poate fi cercetată în această etapă procesuală.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) și art. 488 C. proc. civ. îngăduie ca prin intermediul recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, instanțele de fond trebuie să asigure situațiile premisă pentru judecata în recurs, ceea ce înseamnă, în concret, stabilirea efectivă a situației de fapt pe baza administrării probatoriilor. Instanța de recurs va considera că sunt câștigate cauzei faptele astfel cum au fost determinate de către instanțele de fond și va verifica numai dacă normele de drept au fost corect aplicabile la aceste fapte.

Sub pretextul neanalizării acestui motiv de apel, recurentul-pârât tinde practic, prin argumentarea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță stării de fapt, în raport de mijloacele de probă administrate, și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind o cale de atac devolutivă.

Nu pot fi primite nici criticile ce privesc neanalizarea motivului de apel relativ la buna-credință a pârâtului prin raportare la prevederile art. 45 alin. (6

1

) din Legea nr. 615/213, prin prisma aceluiași art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aspectele invocate de către recurentul-pârât în cadrul acestui motiv de recurs reprezintă o reiterare fidelă a criticilor susținute la pct. 4 din cererea de apel aduse sentinței de fond, asupra cărora deja curtea de apel s-a pronunțat prin decizia atacată.

Astfel, cu privire la motivul de apel prin care apelantul-pârât a criticat soluția primei instanțe motivat de împrejurarea că nu a putut încheia contractul de închiriere în raport cu chiria mare pretinsă de către reclamantă, instanța de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art. 45 alin. (6

1

) din Legea nr. 165/2013, că pe perioada menținerii afectațiunii de interes public Spitalului Municipiului Mangalia noul reclamant beneficiază de plata chiriei. Cum pârâtul nu a plătit fără nicio justificare chiria începând cu data de 8.06.2017 și până la data de 17.09.2020, curtea de apel a apreciat că suma datorată cu titlu de despăgubiri trebuie actualizată cu indicele de inflație, cum în mod corect a stabilit prima instanță.

Deși instanța de apel a expus considerentele pentru care a apreciat aceste critici ca fiind neîntemeiate, recurentul-pârât nu au înțeles să critice efectiv acest raționament, ci s-a limitat la a invoca din nou aceleași critici din apel și prin motivele de recurs, susținerile în forma expusă nefiind apte să antreneze cenzurarea legalității soluției curții de apel.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât criticile formulate trebuie să se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac și nu la cele ale sentinței pronunțate de prima instanță, de vreme ce acestea nu supun controlului de legalitate modalitatea în care instanța de apel a dezlegat problemele de drept deduse judecății.

Or, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, reluând aceleași critici deduse dezlegării jurisdicționale în etapa apelului, recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii pronunțate în apel, după cum s-a arătat în cele ce preced.

În concluzie, din examinarea considerentelor deciziei recurate din perspectiva criticii generice întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrar alegațiilor recurentului-pârât, rezultă că hotărârea respectă exigențele procesului echitabil, sub aspectul motivării sale, instanța de apel enunțând, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, argumentele de fapt și de drept ce formează premisele raționamentului juridic care au dus la deznodământul judiciar în cauză, răspunzând atât motivelor de apel, cât și apărărilor grefate pe acestea, într-o modalitate adecvată obiectului cauzei cu care instanța de apel a fost învestită și enunțând argumentele esențiale pentru care a considerat legală și temeinică soluția pronunțată de tribunal.

Drept urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 34/C din 19 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său."

Așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Ținând cont că recurentul-pârât se află în culpă procesuală, având în vedere că recursul declarat de acesta urmează a fi respins și că promovarea căii de atac a determinat-o pe intimata-reclamantă să efectueze cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat angajat să o reprezinte în această etapă procesuală, luând în considerare criteriile de individualizare prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că suma de 15.000 RON, pretinsă de intimata-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România - SNCRR este disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocatul acestei părți în împrejurările concrete ale cauzei, și anume studierea motivelor de recurs, formularea întâmpinării și prezența la singurul termen acordat pentru judecata pe fond a căii de atac, la care se adaugă complexitatea medie a cauzei.

În consecință, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România - SNCRR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 34/C din 19 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Mangalia, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.500 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata-reclamantă Societatea Națională de Cruce Roșie din România - SNCRR.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 octombrie 2024.