ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 25 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, Primăria Municipiului Mangalia, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Mangalia și S.C. B. S.R.L., să se constate inexistența rampelor, a grupurilor sanitare adaptate, a lifturilor de scară și a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități, să se dispună sancționarea instituțiilor abilitate care aveau îndatorirea de a proiecta și amplasa căi de acces conform Legii nr. 448/2006, să fie obligați pârâții la efectuarea lucrărilor necesare privind construirea, pe cheltuiala lor, potrivit Legii nr. 448/2006, a acestor facilități în zonele stabilite prin lege la nivelul municipiului Mangalia și, respectiv, la C.. A mai solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului ce i-a fost cauzat și a cheltuielilor de judecată pricinuite de declanșarea litigiului.

Prin întâmpinarea depusă la 2 martie 2017, pârâta S.C. B. S.R.L. (administrator al C.) a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, necompetenței Judecătoriei Mangalia și inadmisibilității cererii.

Prin întâmpinarea depusă la 8 martie 2017, pârâta Primăria Municipiului Mangalia a invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 1297 din 19 septembrie 2017, Judecătoria Mangalia a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția I civilă la 11 octombrie 2017 sub același număr.

La 21 februarie 2018, reclamantul a depus cerere precizatoare, arătând că prin petitul cererii de sancționare a instituțiilor care nu au edificat căile de acces s-a referit la atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv la obligarea instituțiilor chemate în judecată la plata contravalorii prejudiciului moral în cuantum de 100.000 euro, pentru comportamentul dăunător și discriminator la care a fost supus de către pârâte, precum și pentru suferințele fizice și psihice pe care le-a îndurat. A renunțat la capătul de cerere privind plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale.

La termenul de judecată din 21 februarie 2018, reclamantul a făcut precizări orale privind primul capăt de cerere, respectiv constatarea inexistenței lifturilor și a locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilități în jurul C., potrivit Legii nr. 448/2006, pe o distanță de cca 8 m în jurul hotelului, de la hotel până la faleza amenajată și împrejurarea că toate toaletele nu sunt adaptate în interiorul C. și în incinta Primăriei Municipiului Mangalia.

Prin încheierea din 23 mai 2018, tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului I de cerere vizând constatarea inexistenței unei stări de fapt – rampe, grupuri sanitare adaptate, lifturi de scară și locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, în temeiul art. 35 C. proc. civ., considerându-se că obiectul acestuia îl reprezintă obligarea pârâților să efectueze lucrări necesare privind construirea, pe cheltuiala lor, potrivit Legii nr. 448/2006, în zonele stabilite prin lege la nivelul Municipiului Mangalia, respectiv la C..

Prin sentința civilă nr. 2609 din 31 octombrie 2018, Tribunalul Constanța – secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Mangalia și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași entități. A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. și inadmisibilității acțiunii derivând din lipsa de concretețe a obiectului acesteia, invocate de pârâta S.C. B. S.R.L. A luat act de renunțarea la judecata cererii de obligare a pârâților la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune materiale. A respins, ca inadmisibilă, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia vizând constatarea inexistenței rampelor, grupuri sanitare adaptate, lifturi de scară și locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități. A respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 81/C din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă l-a respins, ca nefondat.

Decizia de apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, iar prin decizia nr. 1261 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis calea de atac, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 62 din 25 martie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, și Consiliul Local Mangalia la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Ultima decizie de apel a făcut obiect al recursului exercitat de reclamantul A..

În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat circumstanțele în care a fost admisă proba cu martori (D. și E., angajați sau foști angajați ai C.), solicitată de intimata S.C. B. S.R.L. și a arătat că la termenul de judecată din 3 martie 2021 s-a procedat la audierea acestora.

A învederat recurentul că, deși a solicitat ca intimata S.C. B. S.R.L. să probeze dacă martorii au fost sau sunt angajați ai hotelului, deoarece au existat suspiciuni de mărturie mincinoasă, instanța de apel a motivat că martorii au fost propuși de parte și depoziția lor este necesară în vederea pronunțării unei hotărâri, prin urmare a procedat la audierea acestora.

Martorii au recunoscut că nu există accesibilizare la C. din Mangalia, cel puțin în declarațiile verbale. A pretins recurentul că nu a avut cunoștință despre ce s-a consemnat în scris de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât apărătorul său a insistat pentru consemnarea anumitor aspecte esențiale. Însă, instanța, printr-o lipsă totală de transparență, nu a permis să se constate ceea ce a consemnat în scris.

A susținut că instanțele anterioare au avut o atitudine părtinitoare față de intimate pe tot parcursul procesului.

La 18 martie 2021, Curtea de apel a amânat pronunțarea asupra cauzei, fără a acorda un ultim termen de judecată pentru apărare.

Recurentul a solicitat, la 8 martie 2021, eliberarea copiilor de pe notele grefierului cu privire la consemnările declarațiilor martorilor D. și E., conform art. 231 alin. (2) C. proc. civ., care îi erau necesare pentru depunerea concluziilor scrise. La 10 martie 2021 a primit notele de ședință, însă acestea nu cuprindeau mențiunile cu privire la declarațiile martorilor, astfel că nici la acest moment nu cunoaște ce a consemnat instanța. Nici la momentul declarării recursului nu a avut acces la dosarul electronic.

A considerat că a fost privat de exercitarea dreptului de contestare a notelor grefierului în baza respectării regulilor de procedură civilă și a principiului contradictorialității care asigură respectarea dreptului la apărare pentru înfăptuirea unui act de justiție transparent și realizarea unei bune administrări a justiției, a dreptului la un proces echitabil, instanța încălcând principiile contradictorialității, dreptului la apărare și egalității părților în procesul civil.

A menționat că au fost respinse întrebările pe care a dorit să le adreseze martorilor, cu argumentul că nu sunt utile cauzei. La ascultarea martorilor, instanța era obligată să efectueze toate consemnările, conform art. 315 și 318 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că în cazul în care întâmpinarea nu se motivează ori motivarea acesteia nu cuprinde motive sau mijloace de apărare noi, instanța de apel trebuie să se pronunțe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță, deoarece în apel pot fi propuse numai acele probe ce nu puteau fi propuse la judecata în primă instanță, precum și probele invocate în fața primei instanțe și care au fost respinse.

Astfel, martorii puteau fi ascultați doar cu acordul expres sau tacit al părților, iar recurentul s-a opus administrării acestei probe. Proba a fost încuviințată de instanță cu încălcarea normelor de procedură civilă cu privire la proba testimonială, motiv subsumabil dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai criticat că a fost ignorat de instanță răspunsul de la Inspectoratul de Stat în Construcții, prin care s-a arătat necesitatea obținerii autorizației de construire și a certificatului de urbanism chiar și în regie proprie.

Totodată, în mod greșit a reținut că depunerea autorizației de construire se solicita de la proprietarul F. care nu este parte în proces, or autorizația nu emana de la acest proprietar, ci chiar de la intimata instituție publică care a aprobat construirea acestui complex cu încălcarea Legii nr. 448/2006.

Recurentul a susținut că doar din 11 aprilie 2019, Municipiul Mangalia a implementat Programul Operațional Regional - "Regia, privind lucrările de amenajare și modernizare în zonele de interes turistic - sudul litoralului (Mangalia - Saturn)", prin facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii în toate zonele. Acest proiect reprezintă dovada că în perioada aprilie-mai 2015 nu exista o accesibilizare pentru persoanele cu deficit locomotor pe faleză, pe plajă și în toate zonele stațiunii Mangalia, respectiv trafic pietonal, traversarea străzilor, parcări, treceri de pietoni.

Potrivit înscrisurilor reprezentate de caietul de sarcini și contractele nr. x/26.11.2013 și nr. y/07.07.2014, instanța de apel a reținut că nu s-a atestat faptul că accesul la faleza din Mangalia respecta, în perioada 19.04.2015-01.05.2015, dispozițiile Legii nr. 448/2006 coroborate cu cele ale Normativului NP 051/2012, fiind dovedită săvârșirea faptei ilicite de către Municipiul Mangalia, prin primar, și de Consiliul Local Mangalia, care aveau obligația respectării acestor prevederi legale, conform art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, în ceea ce privește lipsa parcărilor accesibile persoanelor cu dizabilități.

În contradicție, instanța a reținut că prin aceleași procese-verbale de recepție întocmite la 23.12.2013 și 23.07.2014 se menționează că lucrările au fost executate conform caietului de sarcini și contractelor nr. x/26.11.2013 și nr. y/07.07.2014, că lucrările referitoare la respectarea dispozițiilor Legii nr. 448/2006 în ceea ce privește trotuarele, trecerile de pietoni și traversarea străzilor pe tronsonul C. - Portul Turistic Mangalia au fost realizate. Cât timp în adresele nr. x/23.06.2016 și nr. y/26.01.2016 nu s-a menționat că în perioada noiembrie 2015- februarie 2016 s-ar fi identificat încălcări ale normelor legale referitoare la persoanele cu dizabilități pentru aceste zone, prezumția care se reține este aceea că în intervalul 23.12.2013- februarie 2016, inclusiv în perioada analizată în cauză, nu s-a făcut dovada nerespectării dispozițiilor legale menționate și nici a faptelor ilicite invocate de reclamant.

Totodată instanța a reținut, pe baza caietului de sarcini și a contractelor nr. x/26.11.2013 și nr. y/07.07.2014, că nu s-a făcut dovada asigurării accesului la faleza Mangaliei și nici adaptarea locurilor de parcare, conform Legii nr. 448/2006 și, în temeiul unei prezumții, că adaptările au fost realizate cu privire la trotuare, treceri de pietoni și traversarea străzilor pe același tronson C. - Portul Turistic Mangalia.

I s-a mai reproșat instanței de apel că nu a luat în considerare înscrisul depus de recurent - Programul Operațional Regional - Regio - care arată că abia din anul 2019 urmau a fi implementate lucrări de amenajare pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii în toate zonele. În mod greșit a apreciat în baza unor prezumții că în perioada aprilie-mai 2015 era asigurat accesul la traficului pietonal, trotuare, treceri de pietoni și traversarea străzilor.

Referitor la constatarea vizând săvârșirea faptelor ilicite de către pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, și Consiliul Local Mangalia, întrucât a existat un prejudiciu moral reprezentat de frustrarea resimțită prin lipsa accesului la mediul fizic, recurentul a susținut că valoarea daunelor morale a fost stabilită prin raportare la suferințele fizice și psihice rezultate din neadaptarea plajei, falezei și teraselor din Mangalia pentru persoanele cu dizabilități.

Însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuia să se raporteze la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, gradul în care i-a fost atinsă sănătatea. Or, Curtea nu numai că nu le-a avut în vedere, dar nici nu le-a constatat și, printr-o greșită interpretare, a dat o falsă motivare, menționând că stabilește valoarea despăgubirilor pe baza frustrării recurentului. În opinia recurentului, această critică este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la decizia instanței de apel cu privire la intimata S.C. B. S.R.L., recurentul a combătut declarațiile martorilor D. și E., care au susținut că nu își amintesc aspecte privitoare la adaptarea camerelor de hotel necesităților persoanelor cu dizabilități.

A redat pe larg pasaje din declarațiile martorilor pe care le-a comparat cu aspecte reținute de instanță, în sensul că în mod greșit aceasta a constatat că amenajarea camerelor nu a fost efectuată după 01.05.2015. Însă, din adresa ANPIS nr. x/23.06.2016 rezultă că în noiembrie 2015 acestea erau special amenajate, de unde se deduce că adaptările existau și în perioada 19.04.2015-01.05.2015. Acest aspect reținut de instanță nu doar că este contradictoriu, dar contrazice adresa ANPIS nr. x/23.06.2016 și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs.

Curtea a reținut că atât timp cât hotelul era prevăzut cu piscină exterioară și aceasta era accesibilă turiștilor cazați în hotelul respectiv, trebuia să fie adaptată și persoanelor cu dizabilități. În același timp a apreciat greșit lipsa vătămării ca o condiție a răspunderii delictuale, pe considerentul că piscina exterioară era deschisă doar în lunile iulie- august, constatare care atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurentul că deși în considerentele deciziei, Curtea a reținut că instanța de recurs prin decizia de casare a pus în vedere celei de trimitere să țină seama de faptul că excepția inadmisibilității acțiunii a rămas definitivă în lipsa atacării acesteia de către intimați, în ceea ce o privește pe intimata S.C. B. S.R.L., a menținut soluția instanței de fond, care a reținut inadmisibilitatea acțiunii.

Din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recurentul a menționat că, în rejudecare, nu a avut posibilitatea să combată probele nou administrate. Or, curtea era datoare să pună în discuția părților probele administrate, statuând motivat și argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat la utilitatea și pertinența acestuia și să analizeze și celelalte motive de recurs ce au vizat fondul cauzei, în baza principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și egalității părților în procesul civil.

Instanța de apel, cu nesocotirea regulilor de procedură civilă, a înlăturat toate cererile de probatorii ale recurentului, fără a motiva cu claritate și pertinență măsura dispusă. Partea nu a avut posibilitatea de a le combate și a arătat că nici până la această dată nu cunoaște ce s-a consemnat din declarațiile martorilor.

Mai mult, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța de apel nu a luat în considerare argumentele din cererea de apel, limitându-se a prelua apărările intimatelor, dând o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate. Chiar și în acest caz, trebuia să indice, pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, arătând motivele pentru care a înlăturat cererile recurentului.

Procedând de o asemenea manieră, instanța a încălcat prevederile C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil al recurentului, nerezultând dacă argumentele sale și înscrisurile depuse la dosar au fost examinate de instanță. Această critică, astfel cum a fost descrisă, se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai susținut recurentul că în cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale era singurul mijloc prin care se putea verifica respectarea lor. Din acest punct de vedere, decizia instanței de apel se bazează pe considerente incoerente, pe prezumții simple ce se contrazic în statuările lor, ceea ce atrage incidența motivului de recurs menționat anterior, coroborat cu art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin simplele aprecieri personale, instanța nu s-a întemeiat pe nicio probă concludentă din care să rezulte vreunei accesibilizări în stațiunea Mangalia, nu a arătat în ce constau adaptările trotuarelor, traversarea străzilor și a trecerilor de pietoni.

A mai considerat recurentul că prin stabilirea unei sume derizorii a daunelor morale, de 3.000 RON, s-a încercat descurajarea unei acțiuni injustiție pentru orice persoană cu nevoi speciale, pentru apărarea drepturilor prevăzute în Legea nr. 448/2006 în concordanță cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr. 74/1999.

În considerarea tuturor criticilor expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată prin care a cerut obligarea intimatelor la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro.

Intimații Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia au depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție nulitatea recursului pentru nemotivare raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Au argumentat că deși recurentul invocă în drept incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în realitate nu descrie, nu motivează și nu dezvoltă niciuna din aceste situații. Reclamatul, prin cererea de recurs, nu face decât să reproducă situația de fapt și să reia motivele expuse în cererea de apel, fără să dezvolte motivele de nelegalitate din care să rezulte încălcarea regulilor de procedură, lipsa motivării/motive contradictorii ori străine de natura pricinii și încălcarea normelor de drept material. Din motivarea recursului nu reiese în mod clar care sunt criticile efective ale hotărârii prin raportare la motivarea instanței de apel. Rezultă, așadar, că recurentul prin cererea de recurs nu face decât să-și exprime nemulțumirea pentru respingerea apelului, fără a indica în ce constă nelegalitatea deciziei instanței de apel prin raportare la motivarea expusă, situație ce atrage incidența prevederilor art. 489 C. proc. civ. în sensul aplicării sancțiunii nulității recursului.

Sub un alt aspect, intimații au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cererea de recurs fiind prezentate motive ce vizează temeinicia hotărârii instanței de apel.

Dacă se va respinge excepția nulității, intimații au solicitat să se respingă recursul, ca nefondat.

Intimata S.C. B. S.R.L. (administrator al C.) a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului motivat de împrejurarea că, în urma analizei cu recursul din primul ciclu procesual, se constată o identitate în invocarea cazurilor de casare. A apreciat că simpla enumerare și invocare a celor patru cazuri de casare în prezentul recurs nu corespunde exigențelor ce reglementează controlul legalității hotărârii pronunțate, câtă vreme ca argumente sunt invocate aspecte de fapt. Referitor la temeinicia recursului, a arătat că, în cauză, nu se poate reține incidența niciunuia din motivele de casare invocate.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin încheierea din 24 martie 2022 a fost admis în principiu, formal, recursul în cauză și s-a acordat termen la 5 mai 2022, în ședință publică, membrii completului de filtru nefiind în unanimitate de acord asupra îndeplinirii cerințelor de formă ale căii de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia instanței de apel, atacată cu recurs în prezenta cauză, pronunțată în rejudecare în al doilea ciclu procesual, s-a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 2609 din 31 octombrie 2018 a Tribunalului Constanța, a fost schimbată în parte hotărârea în sensul admiterii acțiunii, în parte, și obligării pârâților Municipiul Mangalia prin Primar și Consiliul Local Mangalia la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, întrucât prin prezenta acțiune s-au cumulat două raporturi juridice distincte, respectiv cel față de autoritățile publice ce nu ar fi luat, în aprecierea reclamantului, măsuri pentru accesibilizarea locurilor publice din Mangalia, și cel față de societatea B. S.R.L. (proprietarul C.) ce nu a asigurat astfel de măsuri la nivelul C., se impune o analiză distinctă a acestor raporturi.

Examinând probatoriul administrat, instanța de apel a concluzionat în sensul că singurele fapte ilicite a căror săvârșire în perioada 19.04-01.05.2015 a fost dovedită în cauză sunt lipsa asigurării accesului la Faleza Mangalia de lângă C. și spre Portul Turistic Mangalia conform Normativului 051/2012, precum și lipsa locurilor de parcare accesibile persoanelor cu dizabilități în zona dintre C. și Portul turistic Mangalia.

Referitor la prejudiciul produs reclamantului, a constatat că aceasta a solicitat plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro de la ambele pârâte.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 1391, art. 252 și art. 72 C. civ., curtea a apreciat că, în cauză, reclamantul a susținut că s-a simțit umilit, batjocorit, marginalizat și discriminat prin lipsa totală a accesului la un mod de viață independent, fără limitare sau restricții la mediul fizic.

Ca atare, caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. În stabilirea existenței unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc.

Deși prejudiciul moral nu poate fi evaluat și nici probat în mod direct, în evaluarea condiției de producere a unui astfel de prejudiciu instanța de judecată are în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin eventualele despăgubiri ce ar putea fi acordate cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Acest aspect rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv că atacul adus onoarei și reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, Cauza A. împotriva Norvegiei, Cauza Mikolajová împotriva Slovaciei, Cauza Roberts și Roberts împotriva Regatului Unit, Axel Springer AG împotriva Germaniei).

Din această perspectivă, curtea a constatat că față de faptele ilicite menționate anterior, de perioada care a avut un impact asupra reclamantului (19.04-01.05.2015) coroborat cu remedierea deficiențelor respective, astfel cum rezultă din procesul-verbal de control nr. x/02.04.2019, o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit care să nu reprezinte o îmbogățire fără justă cauză este suma de 3.000 de RON.

De asemenea, a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale față de pârâta B. S.R.L. astfel că, sub acest aspect, soluția primei instanțe de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu această pârâtă este legală și temeinică.

Lecturând susținerile referitoare la presupusa încălcare a unor norme de procedură, subsumate de recurent dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu își găsesc corespondent în motivul de recurs evocat.

Sub un prim aspect, recurentul solicită instanței de recurs să aprecieze și să evalueze probatoriul administrat în cauză, constând în declarațiile celor doi martori, probă propusă de intimata S.C. B. S.R.L., pretinzând că în cadrul declarațiilor verbale au recunoscut că nu au fost identificate lucrări de amenajare pentru persoanele cu nevoi sociale în cadrul C..

Înalta Curte constată că această prerogativă aparține exclusiv instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, interpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața unei alte instanțe configurând un control de temeinicie, care conduce la schimbarea situației de fapt astfel cum a fost reținută de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată. Or, acest lucru nu este posibil în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează numai un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub al doilea aspect, recurentul supune cenzurii măsuri dispuse de instanța de apel, la termenul de judecată din 3 martie 2021, în legătură cu audierea celor doi martori, respectiv respingerea solicitării de a pune în vedere intimatei S.C. B. S.R.L. să depună înscrisuri pentru a dovedi dacă cei doi martori au sau nu calitatea de angajați ai C. și a unor întrebări adresate martorilor (referitoare la câte paturi de spital există în hotel) ce s-au respins apreciindu-se că nu sunt utile cauzei. Înalta Curte reține că încheierea din 3 martie 2021 nu a fost atacată pe calea recursului, astfel că cele raportate de recurent la dispozițiile instanței de la acel termen nu pot fi verificate, având în vedere că nu au fost antamate prin hotărârea finală. Pe de altă parte, susținerile nu îmbracă forma unei critici concrete (în sensul încălcării dispozițiilor art. 315 și 318 C. proc. civ. invocate în cererea de recurs), care să vizeze chestiuni de legalitate a măsurilor în administrarea probei testimoniale, ci aduc în discuție concludența și utilitatea administrării probei, chestiune ce ține de aprecierea probatoriului. Or, așa cum anterior s-a explicat, recursul nu reprezintă cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventuale greșeli de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Sub al treilea aspect, nu au semnificația unei critici de nelegalitate în planul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. aserțiunile prin care recurentul reclamă că a fost privat de a contesta notele greferului prin care au fost consemnate declarațiile martorilor D. și E.. Nu se arată și nici nu se argumentează care dispoziții de procedură au fost nesocotite, astfel încât să opereze o încălcare a dreptului la apărare și a principiilor contradictorialității și egalității părților în procesul civil, cum susține partea în recurs.

Printr-o ultimă chestiune se invocă încălcarea normelor de procedură în ce privește încuviințarea probei testimoniale de către instanța de apel, constând în audierea celor doi martori propuși de intimata S.C. B. S.R.L., care, în opinia recurentului, ar fi putut fi ascultați numai cu acordul expres sau tacit al părților, inexistent în speță.

Această critică nu este suficient de structurată pentru a fi examinată în coordonatele fixate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Dincolo de faptul că nu se relevă norma de procedură pretins a fi nesocotită, recurentul afirmând generic că "au fost încălcate normele de procedură cu privire la proba testimonială", critica nu combate raționamentul instanței de apel pe problema admisibilității probei testimoniale, din perspectiva raportării la Decizia nr. 9/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, fiind o preluare identică a unui motiv din cererea de apel și care a primit deja o dezlegare prin decizia atacată.

Înalta Curte constată că alte susțineri din recurs deduc spre analiză elemente ale situației de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză, care denotă că în perioada vizată, aprilie-mai 2015, nu exista o accesibilizare pentru persoanele cu deficit locomotoriu pe faleză, plajă și în toate zonele stațiunii Mangalia, respectiv trafic pietonal, traversarea străzilor, parcări, treceri de pietoni. Or, asemenea aspecte tind la reevaluarea situației de fapt și la reaprecierea probelor, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, așa cum dispune art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici critica relativ la stabilirea cuantumului daunelor morale în favoarea intimaților Municipiul Mangalia prin Primar și Consiliul Local Mangalia nu îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuți de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a susținut că instanța ar fi trebuit să țină seama de anumite criterii, cum sunt importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și gradul în care i-a fost atinsă starea de sănătate, fără a indica în concret în ce ar consta greșita aplicare a legii care ar determina nelegalitatea deciziei de apel sub acest aspect. Critica ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra de ce este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel raportat la o normă juridică încălcată, cerință care nu este îndeplinită de către recurent. Se observă, din lecturarea susținerilor cu acest obiect, că se încearcă o redimensionare a cuantumului daunelor morale, de la suma de 3.000 RON la suma de 100.000 euro, pretinsă prin cererea de chemare în judecată, însă acest procedeu nu intră în apanajul instanței de recurs, ținând de temeinicia hotărârii și de evaluarea situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză.

Fără a proceda la o cercetare pe fond a aserțiunilor încadrate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurentul este în confuzie cu privire la soluția de inadmisibilitate a acțiunii față de intimata S.C. B. S.R.L., Curtea de Apel, în rejudecare, efectuând o analiză pe fond a acțiunilor și inacțiunilor imputate acestei pârâte, dacă se circumscriu unor fapte ilicite, de natură să atragă răspunderea civilă delictuală.

O altă critică face referire, din nou, la probe, întrucât se susține că: instanța de apel era datoare să pună în discuția părților probele administrate și să statueze argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat la utilitatea și pertinența probelor; instanța de apel, cu nesocotirea regulilor de procedură, a înlăturat toate cererile de probatorii ale recurentului, fără a motiva cu claritate măsura dispusă. Se constată, însă, că și aceste obiecțiuni nu conturează aspecte de nelegalitate din perspectiva încălcării unor norme de procedură din unghiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci pun în discuție aprecierea probatoriului administrat în cauză, chestiune exclusă controlului judiciar efectuat în recurs. De altfel, critica este formulată în mod vag, făcându-se referire în mod general la "probatoriu".

De asemenea, critica privind nemotivarea hotărârii atacate, prin care se arată că instanța nu a indicat propriile motive de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția și nici argumentele pentru care a înlăturat cererile recurentului, este invocată în mod formal în planul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se reține că, deși recurentul reclamă absența motivării soluției date apelului, nu indică în concret aspectele afectate de acest viciu, astfel că nemulțumirile formulate în acești termeni nu pot fi cercetate în cadrul motivului de casare afirmat.

Pentru rațiunile înfățișate, se constată că toate aspectele dezvoltate în cererea de recurs nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., și nu se identifică, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în ședință publică. Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 62/C din 25 martie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 62/C din 25 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2022.