ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Mangalia, la data de 15.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în favoarea pârâtei și care au dus la majorarea fără temei a patrimoniului acesteia, evaluată provizoriu (în vederea satisfacerii timbrajului) la suma de 25.000 de RON, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345 și urm. C. civ.

Pârâta municipiul Mangalia, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 4827/CA din 23.12.2013 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 1345 din C. civ. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1557/22.09.2016, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței material și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 03.11.2016, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 9.02.2017, Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității lucrului judecat, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La data de 21.09.2018, reclamantul și-a majorat câtimea obiectului litigiului la suma de 782.447 RON, reprezentând valoarea lucrărilor efectuate, astfel cum aceasta a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin sentința civilă nr. 2285 din 08 octombrie 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis acțiunea precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 782.447 RON.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 09.02.2017 a formulat apel pârâtul Municipiul Mangalia, prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 46 C din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar împotriva încheierii de ședință din 9.02.2017 și a sentinței civile nr. 2285/8.10.2018 pronunțate de Tribunalul Constanța; a schimbat, în parte, încheierea apelată și, în tot, sentința civilă nr. 2285/2018, în sensul că, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia, intimatul reclamant fiind obligat să plătească apelantului-pârât suma de 5.714,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a formulat, în esență, următoarele critici:

Hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât s-a reținut greșit că acțiunea, ce a fost întemeiată pe îmbogățirea fără just temei, este inadmisibilă, întrucât lucrările efectuate suplimentar, de autorul său în drepturi, solicitate în cauza de față, ar avea temei contractual, sens în care, în cuprinsul deciziei pronunțate, instanța de apel a făcut referire la decizia civilă nr. 332/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2013, în cuprinsul căreia s-ar fi constatat "cu putere de lucru judecat, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, dar au fost executate de S.C. B. S.R.L. pe riscul său și, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar".

Apreciază recurenta că această motivare a instanței de apel este criticabilă, pe de o parte, sub aspect formal, al aplicării nelegale a puterii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, sub aspectul fondului, reținerea nereală a constatărilor din decizia 332/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr x/2013, sub aspectul modului în care instanța de apel i-a dat relevanță, fiind străin de natura prezentei cauze, ajungându-se în final la o greșită aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Considerentele deciziei nr. 332/CA/2014 nu au un caracter esențial prin raportare la obiectul prezentei spețe, fiind lipsit de importanță faptul că, într-o altă speță, ce a avut ca temei răspunderea contractuală, în referire la aceleași lucrări a căror contravaloare se solicită în prezentul dosar, s-a reținut că "lucrările suplimentare nu au fost aprobate de beneficiar". De altfel, în decizia nr. 332/CA/2014, Curtea de Apel Constanța nu reține, așa cum eronat arată instanța de apel în decizia recurată, că lucrările suplimentare, efectuate de autoarea sa în drepturi, ar avea temei contractual. Dimpotrivă, în dosarul nr. x/2013, instanța reține, în mod neechivoc, că nu a existat acordul beneficiarului pentru efectuarea lucrărilor și că, deși contractul încheiat între părți permitea și efectuarea unor lucrări neprevăzute, efectuarea și plata acestora trebuia acceptată de beneficiar, conform art. 15.1. Oricum, simpla referire la faptul că lucrările sunt "neprevăzute" nu poate decât să ducă la concluzia că nu erau cuprinse în contractul inițial al părțilo din moment ce erau "neprevăzute".

- Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, întrucât în cazul acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză nu este necesar acordul beneficiarului lucrărilor ce au dus la îmbogățirea sa, respectiv a pârâtului Municipiul Mangalia. Dacă ar fi existat un acord al beneficiarului pentru efectuarea lucrărilor și plata prețului, reclamantul ar fi avut deschisă calea acțiunii contractuale și nu ar fi putut introduce acțiunea, subsidiară, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Instanța de apel a omis a avea în vedere tocmai faptul că între părți nu a fost încheiat un contract pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, deși autoarea în drepturi a reclamantului a solicitat beneficiatului efectuarea demersurilor pentru încheierea unui contract sau a unui act adițional la contractul inițial pentru lucrările suplimentare și plata acestora, însă beneficiarul pârât, Municipiul Mangalia, a refuzat efectuarea demersurilor în acest sens.

Lucrările în plus, a căror valoare a fost solicitată prin acțiunea de față, nu sunt cuprinse în contractele și acordurile inițiale încheiate între beneficiarul Municipiul Mangalia și constructorul S.C. B. S.R.L., autoarea în drepturi a reclamantului, și nici nu a fost semnat un act adițional sau altă convenție, ulterioară, pentru cuprinderea acestor lucrări și plata lor, acesta fiind și motivul pentru care a fost respinsă acțiunea în răspundere contractuală, ce a format obiectul dosarului nr. x/2013 În schimb, beneficiarul Municipiul Mangalia și-a îmbogățit patrimonial prin recepționarea tuturor lucrărilor, inclusiv a lucrărilor suplimentare, însă a refuzat efectuarea demersurilor pentru reglementarea acestei situații, respectiv a încheierii unui acord pentru contravaloarea lucrărilor suplimentare.

Neîndeplinirea acestei obligații legale a determinat ca, în dosarul nr. x/2013, să fie solicitat instanței a se pronunța o hotărâre care să tină loc de act adițional la contractul subsecvent de execuție de lucrări nr. x/16.05.2011, însă instanța de fond a respins acest capăt de cerere, motivat de faptul că O.U.G. nr. 34/2006 impune, în sarcina autorității contractante, parcurgerea unei proceduri speciale, pe care Municipiul Mangalia, în mod culpabil, nu a derulat-o.

Mai mult, după soluționarea dosarului nr. x/2013, S.C. B. S.R.L. a emis două facturi pentru parte din valoarea lucrărilor suplimentare efectuate și le-a transmis beneficiarului Municipiul Mangalia, însă pârâtul a returnat facturile în discuție, cu adresa nr. x/05.02.2014, în care a arătat, expres, că nu există temei legal pentru emiterea facturilor și, că, lucrările facturate nu fac obiectul vreunui contract încheiat.

Nu există nicio normă legală care să oblige prestatorul de servicii, într-un contract asemeni celui existent între B. S.R.L. și Municipiul Mangalia, să efectueze pe cheltuiala sa lucrările suplimentare rezultate din modificarea soluțiilor tehnice, iar acestor lucrări să intre în patrimonial beneficiarului. Or, îmbogățirea fără just temei presupune un fapt juridic licit, adică respectarea dispozițiilor legale care au determninat executarea lucrărilor suplimentare, corespunzător normelor legale cu continut tehnic, înscrise în Legea nr. 10/1995, Ordinul MDRL nr. 839/2009 și nr. 1496/2011

Hotărârea recurată a mai fost criticată și sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept, având în vedere motivele străine de natura pricinii pe care le conține, referitoare la împrejurarea că reclamantul ar fi dobândit creanța împotriva pârâtului cu titlu gratuit.

Susține că instanța de apel reține eronat, în considerentele deciziei recurate, că "reclamantul A. a dobândit creanța împotriva Municipiului Mangalia cu titlu gratuit, iar aceasta ar fi trebuit să facă inutilă orice analiză a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză atât timp cât, în mod evident, una din condițiile materiale ale action de in rem verso - diminuarea patrimoniului reclamantului - nu există ". Creanța împotriva Municipiului Mangalia, ce face obiectul prezentei cauze, nu a fost dobândită cu titlu gratuit de la B. S.R.L., întrucât prețul contractului a fost indicat prin stabilirea criteriilor de determinare ale acestuia, fiind un preț determinabil. Stabilirea unor modalități de determinare și de plată ale prețului nu atrage concluzia că cesiunea s-ar fi făcut cu titlu gratuit.

Această motivare a instanței de apel încalcă normele legale și prin aceea că apreciază diminuarea patrimoniului ce stă la baza acțiunii din prezenta cauză prin raportare strict la diminuarea patrimoniului cesionarului A.. În realitate, calitatea de reclamant a lui A. se justifică prin încheierea cesiunii de creanță cu S.C. B. S.R.L., în baza căreia cesionarul preia poziția cedentului cu privire la creanța cedată, astfel cum aceasta a existat în patrimoniul cedentului. În raport de aceste reguli privitoare la cesiunea de creanță, instanța trebuia să aibă în vedere sărăcirea patrimoniului cedentului și nu al cesionarului, întrucât între cesionar și pârâta Municipiul Mangalia nu există raporturi care să genereze formularea acțiunii din prezenta cauză. Aceste raporturi există între S.C. B. S.R.L. și Municipiul Mangalia, iar, prin cesiunea de creanță, reclamantul s-a subrogat în poziția cedentei S.C. B. S.R.L. în raport de Municipiul Mangalia.

Arată că instanța nu a fost învestită, prin apelul formulat, cu o astfel de critică. Practic, instanța de apel a analizat legalitatea cesiunii și implicit calitatea procesuală activă a reclamantului A., fără ca, în cuprinsul apelului apelantul, Municipiul Mangalia să fi formulat critici sub acest aspect, încălcându-se, astfel, normele de procedură reglementate de art. 9, art. 477 și art. 478 C. proc. civ., încălcări ce atrag sancțiunea nulității hotărârii atacate.

Dezvoltând și particularizând condițiile pentru admiterea acțiunii în îmbogățire fără just temei, inclusiv cerința relativă a caracterului subsidiar al unei astfel de acțiuni, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 11 septembrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.. Raportul întocmit în cauză, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 iulie 2020 completul de filtru a fixat termen de judecată, în ședință publică, la 05.11.2020, cu citarea părților litigante.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 ali. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constată că recursul declarat este fondat, având în vedere considerentele care succed:

De lege lata, faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză beneficiază de consacrare legislativă, sediul materiei fiind reprezentat de dispozițiile art. 1345-1348 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Condițiile materiale ale actio de in rem verso vizează existența unei îmbogățiri a pârâtului, a unei însărăciri a reclamantului și a legăturii directe dintre modificările intervenite în cele două patrimonii (art. 1345 C. civ.). Îmbogățirea pârâtului presupune, în esență, obținerea unui avantaj exprimabil pecuniar de către acesta. Corelativ, însărăcirea părții adverse se referă la pierderea economică pe care o suferă, între cele două fenomene fiind necesar să existe o cauză comună.

Condițiile juridice, înscrise în art. 1345 și 1348 C. civ., sunt: lipsa unui temei juridic care să justifice îmbogățirea și însărăcirea corelativă, adică lipsa cauzei juste a mișcării de valori între patrimonii; buna-credință a îmbogățitului, întrucât dacă îmbogățitul a fost de rea-credință, izvorul obligației este faptul juridic ilicit; respectiv, inexistența unei alte acțiuni în justiție la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite.

Prima condiție juridică are în vedere absența unui temei juridic în raport de care pârâtul să fie îndrituit să păstreze, în patrimoniu, avantajul pecuniar obținut de la reclamant, iar condiția juridică referitoare la caracterul subsidiar al lui actio de in rem verso presupune ca însărăcitul să nu aibă nici un alt mijloc juridic pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, deci, nici pe cea izvorâtă dintr-un contract.

Toate aceste condiții trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în actio de in rem verso, în caz contrar, soluția fiind de respingere a cererii de chemare în judecată, fie pe fond (pentru neîndeplinirea oricăreia dintre cerințele materiale, respectiv oricăreia dintre primele două cerințe juridice menționate), fie pentru inadmisibilitate (în cazul în care se pune în discuție caracterul subsidiar al acțiunii, constatându-se că reclamantul are opțiunea unui alt mijloc juridic de realizare a dreptului de creanță pretins împotriva pârâtului).

Condiția inexistenței unui alt demers judiciar la îndemâna reclamantului pentru restituirea sumei de bani pretinse se cercetează prioritar, întrucât, în caz de neîndeplinire, actio de in rem verso devine inadmisibilă, fiind inutilă cercetarea celorlalte condiții, materiale și juridice, situație care reclamă ca verificările instanței de control judiciar să fie limitate la motivele de apel, în cuprinsul cărora apelantul-pârât Municipiul Mangalia a invocat caracterul subsidiar al acțiunii, în contextul autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 332/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2013. Apelantul a pretins că acțiunea ce a format obiectul acestui dosar a fost declanșată pe temei contractual și a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Verificând condițiile juridice ale intentării acțiunii în îmbogățirea fără just temei, instanța de apel a reținut inadmisibilitatea demersului judiciar promovat de reclamantă derivând din lipsa caracterului subsidiar al acțiunii, motivat de faptul că a fost constatat, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 332/CA/24.03.2014 a Curții de Apel Constanța, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, fiind executate de autoarea reclamantei, pe riscul său și, ca atare, nu se impune suportarea acestora de către beneficiar.

Recurentul-pârât a criticat modalitatea în care instanța de apel a procedat la valorizarea puterii de jucru judecat desprinsă din considerentele deciziei civile nr. 332/CA/24.03.2014 a Curții de Apel Constanța și a pretins că modul eronat în care instanța de apel a dat relevanță puterii de jucru judecat a condus la o greșită aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, ce au avut, drept consecință, respingerea lui actio de in rem verso, ca inadmisibilă.

Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1348 C. civ. referitoare la caracterul subsidiar al acțiunii în restituire sunt întemeiate, instanța de apel reținând eronat că reclamanta avut la dispoziție o acțiune izvorâtă din contract, pentru valorificarea pretențiilor deduse judecății.

O acțiune derivată dintr-un contract presupune, în mod evident, răspunderea contractuală a persoanei chemate în judecată, fundamentată pe actul juridic încheiat între părțile litigiului, astfel cum rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ.

Pentru a se stabili caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, în sensul art. 1348 C. civ., nu este semnificativ ce a stat, la un moment dat, la baza edificării lucrărilor inițiale, respectiv acordul-cadru nr. 91/27.04.2011 și contractul subsecvent de execuție de lucrări nr. x/16.05.2011, care au avut ca obiect edificarea, de către autoarea reclamantei, a două blocuri de locuințe sociale, ci, dacă, între părțile litigante, s-a realizat un raport juridic contractual în legătură cu lucrările suplimentare ce fac obiectul demersului judiciar de față, care să-l îndreptățească pe reclamant să solicite de la pârât restituirea contravalorii lucrărilor, ceea ce nu este cazul în speță.

Constatarea instanței de apel că acțiunea reclamantei în îmbogațire fără just temei are caracter subsidiar și, că, lucrările efectuate suplimentar de autorul în drepturi a reclamantei, solicitate în cadrul demersului judiciar de față ar avea un temei contractual, este greșită, ca efect al modului în care instanța de apel a valorizat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 332/CA/2014 a Curții de Apel Constanța.

În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel reține că s-a constatat "cu putere de lucru judecat, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, dar au fost executate de S.C. B. S.R.L. pe riscul său și, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar (decizia civilă nr. 332/CA/2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal)".

Modul în care instanța de apel a dat relevanță efectului pozitiv al lucrului judecat derivând din constatările Curții de Apel Constanța, din cuprinsul deciziei nr. 332/CA/2014, este eronat, ceea ce a avut drept consecință o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept substanțial înscrise în art. 1348 C. civ. referitoare la condiția juridică privind caracterul subsidiar al lui actio de in rem verso, ceea ce presupunea ca reclamanta să nu fi avut/aibă nicio altă opțiune pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, deci, nici pe cea izvorâtă dintr-un contract.

C. proc. civ. tranșează problema părții din hotărâre care dobândește autoritate de lucru judecat, art. 430 alin. (2) stabilind că "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă" recunoscându-se, astfel cum s-a arătat și în doctrină, autoritate de lucru judecat atât a considerentelor decisive (adică a celor care fac corp comun cu hotărârea și reprezintă sprijinul indispensabil al soluției, întrucât constituie explicația acesteia și participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului), cât și a celor decizorii (prin care se rezolvă o chestiune litigioasă, respectiv conțin o soluție adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecății care a fost supus dezbaterii contradictorii a părților).

Privite din această perspectivă, raportat la dispozițiile art. 969, 970 C. civ. de la 1864, ce au constituit temeiul juridic al acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, considerentele expuse în cuprinsul deciziei civile nr. 332/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța reflectă raționamentul juridic potrivit căruia lucrările suplimentare, a căror contravaloare s-a solicitat, nu au fost aprobate de beneficiar, situație în care instanța a apreciat că plata reprezentând contravaloarea lucrărilor executate suplimentar nu poate fi impusă beneficiarului, întrucât, deși art. 15.1 din contractul încheiat între părți permitea și efectuarea unor lucrărilor suplimentare, acestea trebuiau acceptate de beneficiar. Cu toate că la 12.12.2012 a fost încheiat procesul-verbal de recepție a lucrărilor, instanța a reținut că, până la acea dată, lucrările suplimentare nu au fost aprobate de beneficiar, astfel că recurenta S.C. B. S.R.L. le-a executat pe riscul său. În final, Curtea de Apel Constanța a concluzionat că lucrările executate sunt în afara contractului (nefiind acceptate de beneficiar) și, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar.

Faptul că lucrările suplimentare se plasează în afara contractului părților și că acestea nu au fost aprobate și acceptate de beneficiar, semnifică împrejurarea că între părți nu a existat un acord de voințe al părților producător de efecte juridice, în sensul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic între acestea, dovadă fiind și faptul că, în cadrul dosarului nr. x/2013, instanța a fost învestită și cu un al doilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act adițional la contractul subsecvent de execuție de lucrări nr. x/16.05.2011, solicitare respinsă, motivat de faptul că relatiile contractuale și procedura de atribuire/încheiere a contractelor de achizitie publica este reglementată prin dispozitii speciale.

Prin urmare, întrucât contextul juridic existent între părți cu privire la lucrările suplimentare, a căror contravaloare se solicită prin acțiunea de față, este semnalat în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 332/CA/2014 a Curții de Apel Constanța rezultă, în mod neechivoc, că între autoarea în drepturi a reclamantei (SC B. SRL) și beneficiarul acestor lucrări, pârâtul MunicipiulMangalia, nu a fost perfectat niciun acord/convenție în legătură cu efectuarea și plata acestor lucrări suplimentare, acestea plasându-se în afara Acordului cadru de lucrări nr. x/27.04.2011 și a contractului de execuție subsecvent nr. 100/16.05.2011.

Așa fiind, întrucât din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 332/CA/2014 rezultă că între autoarea în drepturi a reclamantei și pârâtul Municipiul Mangalia nu a fost perfectat niciun acord/convenție care să justifice o acțiune întemeiată pe un astfel de act juridic, rezultă că reținerea excepției inadmisibilității acțiunii de îmbogățire fără justă cauză este nelegală, atât timp cât nu s-a observat contextul juridic existent între părți care evidențiază lipsa unui mecanism de natură convențională care să poată constitui fundament al executării lucrărilor suplimentare, față de cele convenite inițial, a căror valoare a fost solicitată prin demersul judiciar de față.

Drept urmare, reținând greșita soluționare a excepției inadmisibilității de către instanța de apel, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 1348 C. civ., prin statuarea că nu este îndeplinită condiția juridică de exercitare a actio de in rem verso, Înalta Curte va reține incidența motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va determina admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

În raport de soluția de casare ce va fi dată cauzei, urmează a se constata că susținerile referitoare la îndeplinirea celorlalte condiții materiale și juridice ale acțiunii în restituire nu se mai impun a fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere.

Susținerile recurentului privind depășirea limitelor de învestire, prin controlul exercitat de Curtea de Apel, raportat la verificarea legalității cesiunii de creanță, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispozițiilor art. 477, 478 și art. 9 C. proc. civ. vor fi examinate din perspectiva încadrării acestora în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât critica vizează încălcarea normelor de procedură (și nu a pct. 6 al aceluiași articol, cum eronat susține recurentul) fiind, de asemenea, întemeiate.

În cuprinsul deciziei recurate, deși se apreciază a fi primordială verificarea condiției juridice a caracterului subsidiar a acțiunii în restituire, cu toate acestea, instanța de apel reține, prealabil, că reclamantul A. a dobândit creanța împotriva pârâtului Municipiul Mangalia cu titlu gratuit împrejurare care ar face inutilă orice analiză a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, cât timp condiția materială ale actio in rem verso privind diminuarea patrimoniului reclamantului, nu există.

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispozițiile art. 476 C. proc. civ., care în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, iar în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întimpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanță.

Din dispozițiile art. 477- 478 C. proc. civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat și, respectiv, la ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță, sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță.

Plecând de la aceste considerații de ordin teoretic și raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că pârâtul Municipiul Mangalia, prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, a formulat critici în ceea ce privește modul greșit de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că raportul juridic dedus judecății are un temei contractual, apelantul formulând critici și sub aspectul în care acțiunea a fost soluționată în fond.

Față de această situație, Înalta Curte reține că motivele de apel formulate de pârât nu au vizat aspecte referitoare la examinarea modalității de determinare și de plată a prețului inserat în convenția privind vânzarea drepturilor litigioase și cesiunea de creanță dintre S.C. B. S.R.L. și reclamant ori alte chestiuni referitoare la valabilitatea acestui contract ce ar avea vreun pretins efect asupra condiției materiale a acțiunii în restituire care ar viza diminuarea patrimoniului reclamantului.

Cum aceste aspecte nu au constituit motiv de apel și nici mijloc de apărare a pârâtului în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că instanța de apel, în soluționarea cauzei, era limitată potrivit dispozițiilor art. 477- 478 C. proc. civ., la ceea ce s-a apelat și, respectiv, la ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, în respectarea principiilor tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum, principii pe care, de altfel, instanța de apel le-a semnalat în cadrul dezbaterilor contradictorii, consemnate în încheierea de ședință din 20.03.2019, când a apreciat că, în acel stadiu procesual, verificările se impun a fi efectuate în limitele efectului devolutiv al apelului exercitat de pârât.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate prin dispozițiile art. 477 - 478 C. proc. civ., este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce va determina admiterea recursului și pentru acest motiv.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 5 și 8 din același cod, va admite recursul declarat de reclamantul A., cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, urmând ca, în rejudecare, să se țină seama de dezlegările date în recurs, de prezenta instanță, apelul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, urmând a fi soluționat în raport de motivele de apel prin care au fost aduse critici hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 46/C din 18 aprilie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.