ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de apelanții pârâți M.M. prin P. și P.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1111 din 25 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații reclamanți M.E. și C.N. S-a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâții la acordarea unui teren în compensare, în suprafață de 2267,60 m.p., din terenul de 10.200 m.p., situat în Cartier Dobrogea I, consemnat la poziția 1 în lista cu bunuri disponibile comunicate prin adresa nr. 73638 din 28 iunie 2010 de P.M.

Mangalia; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Reclamanții M.E. și C.N. au înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. 1794 din 14 iulie 2005, contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 609 din 9 iunie 2005 prin care P.M. Mangalia a dispus restituirea în natură sub forma compensării cu un alt teren (individualizat în cuprinsul dispoziției) a terenului în suprafață de 573, 75 m.p. situat în Mangalia, str. Oituz, preluat fără titlu de către stat în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1111 din 25 mai 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției contestate și obligarea pârâților M. Mangalia și P.M.

Mangalia de a face reclamanților o nouă ofertă de restituire în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, corespunzător din punct de vedere valoric terenului preluat din patrimoniul autorului reclamanților. Instanța a reținut că unitatea deținătoare a nesocotit prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că terenul atribuit nu corespunde din punct de vedere valoric terenului ce a aparținut autorului reclamanților. Oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie corespunzătoare valorii și nu întinderii suprafeței de teren preluate abuziv de către stat. Sentința a rămas definitivă prin respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de pârâți, prin decizia civilă nr. 259/ C 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Considerentele deciziei sunt similare celor ale sentinței, instanța de apel făcând trimitere la raportul de expertiză tehnică și la prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare anterior Legii nr. 247/2005). Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2952 din 14 mai 2008 prin care a admis recursul declarat de pârâtul M. Mangalia împotriva deciziei nr. 259 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În vederea aplicării corecte a Legii nr. 10/2001, instanța supremă a dispus suplimentarea probatoriului de către instanța de apel, în vederea stabilirii corecte a împrejurărilor de fapt ale pricinii.

În situația în care în urma completării raportului de expertiză sau eventual după efectuarea unei contraexpertize, va rezulta că valoarea terenului preluat abuziv din patrimoniul autorului reclamanților este mai mare decât valoarea terenului oferit în compensare prin dispoziția contestată, instanța de apel va statua dacă unitatea administrativ teritorială deține teren intravilan disponibil suplimentar celui acordat deja în compensare. În caz contrar, pentru diferența de valoare dintre terenuri se vor acorda despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Rejudecând apelul, instanța de apel a constatat că există posibilitatea acordării de teren în compensare, obligând pe pârâții-apelanți să acorde intimaților reclamanți teren în compensare, în suprafață de 2.667, 60 m.p.

din terenul de 10.200 m.p. situat în cartier Dobrogea I, consemnat la poziția 1 din lista de terenuri disponibile comunicată prin adresa nr. 73.638 din 28 iunie 2010, teren care are o valoare corespondentă celui deținut de autorul intimaților reclamanți în Mangalia, strada Oituz, în suprafață de 573, 75 m.p., unui metru pătrat teren situat în strada Oituz, îi corespunde 3,9 m.p. (în total 2.067 m.p.). S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. Mangalia prin P. și P.M. Mangalia, în susținerea căruia au invocat faptul că li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac atât timp cât în urma soluționării apelului pe care l-au declarat au fost obligați să predea o suprafață mai mare de teren decât cea din sentința primei instanțe.

Analizând decizia în raport de motivul de recurs formulat, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed. Prin sentința primei instanțe s-a dispus obligarea pârâților recurenți de a le face reclamanților o nouă ofertă de restituire în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, corespunzător din punct de vedere valoric terenului de 573,75 m.p. preluat din patrimoniul autorului lor, reținându-se că cel acordat în compensare de aceeași întindere nu corespunde valoric.

Posibilitatea ca terenul acordat în compensare să fie mai mare decât cel din dispoziția contestată rezultă din decizia de recurs pronunțată anterior în cauză, în care s-a impus ca în ipoteza în care valoarea terenului preluat abuziv din patrimoniul autorului reclamanților este mai mare decât valoarea terenului oferit în compensare prin dispoziția contestată, instanța de apel să verifice dacă unitatea administrativ teritorială deține teren intravilan disponibil suplimentar celui acordat deja în compensare, recunoscându - se astfel posibilitatea ca, pentru echivalarea valorică, terenul care va fi atribuit în compensare să fie de o întindere mai mare decât cea preluată, care era echivalentă ca întindere cu cea dată în compensare prin dispoziția contestată.

Atât timp cât prin sentința primei instanțe nu s-a dispus cu privire la întinderea suprafeței de dat în compensare, impunându-se numai o echivalare valorică, subliniindu-se chiar că oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie corespunzătoare valorii și nu întinderii suprafeței de teren preluate abuziv de către stat, nu se poate susține de către recurenți că li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, din perspectiva art. 316 coroborat cu art. 293 alin. (2) C. proc. civ. Oricum, prin modul de dispunere instanța de apel era ținută de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., realizarea echivalării valorice prin suplimentarea terenului acordat deja în compensare, deci acordarea unei suprafețe mai mari decât aceasta, fiind recunoscută și impusă de instanța de recurs.

Constatând, prin urmare, că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va dispune respingerea recursului ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții M. Mangalia prin P. și P.M. Mangalia împotriva deciziei civile nr. 55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.