ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de apelanții pârâți M.M. prin

P. și P.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1111 din 25 mai 2006 pronunțată de

Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații reclamanți M.E. și C.N.

S-a schimbat în parte

sentința în sensul că a obligat pârâții la acordarea unui teren în compensare,

în suprafață de 2267,60 m.p., din terenul de 10.200 m.p., situat în Cartier

Dobrogea I, consemnat la poziția 1 în lista cu bunuri disponibile comunicate

prin adresa nr. 73638 din 28 iunie 2010 de P.M. Mangalia; au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanții M.E. și C.N.

au înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. 1794 din 14 iulie 2005,

contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 609 din 9 iunie 2005 prin care

P.M. Mangalia a dispus restituirea în natură sub forma compensării cu un alt

teren (individualizat în cuprinsul dispoziției) a terenului în suprafață de

573, 75 m.p. situat în Mangalia, str. Oituz, preluat fără titlu de către stat

în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța,

prin sentința civilă nr. 1111 din 25 mai 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției contestate și obligarea pârâților M. Mangalia

și P.M. Mangalia de a face reclamanților o nouă ofertă de restituire în

echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, corespunzător din punct de

vedere valoric terenului preluat din patrimoniul autorului reclamanților.

Instanța a reținut că

unitatea deținătoare a nesocotit prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

întrucât din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că terenul

atribuit nu corespunde din punct de vedere valoric terenului ce a aparținut

autorului reclamanților. Oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie

corespunzătoare valorii și nu întinderii suprafeței de teren preluate abuziv de

către stat.

Sentința a rămas

definitivă prin respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de pârâți, prin

decizia civilă nr. 259/ C 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Considerentele

deciziei sunt similare celor ale sentinței, instanța de apel făcând trimitere

la raportul de expertiză tehnică și la prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 (forma în vigoare anterior Legii nr. 247/2005).

Înalta Curte de

Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2952 din 14 mai 2008 prin care a

admis recursul declarat de pârâtul M. Mangalia împotriva deciziei nr. 259 din

14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța. A fost casată decizia recurată și

trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În vederea aplicării

corecte a Legii nr. 10/2001, instanța supremă a dispus suplimentarea

probatoriului de către instanța de apel, în vederea stabilirii corecte a

împrejurărilor de fapt ale pricinii. În situația în care în urma completării

raportului de expertiză sau eventual după efectuarea unei contraexpertize, va

rezulta că valoarea terenului preluat abuziv din patrimoniul autorului

reclamanților este mai mare decât valoarea terenului oferit în compensare prin

dispoziția contestată, instanța de apel va statua dacă unitatea administrativ

teritorială deține teren intravilan disponibil suplimentar celui acordat deja

în compensare. În caz contrar, pentru diferența de valoare dintre terenuri se

vor acorda despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Rejudecând apelul,

instanța de apel a constatat că există posibilitatea acordării de teren în

compensare, obligând pe pârâții-apelanți să acorde intimaților reclamanți teren

în compensare, în suprafață de 2.667, 60 m.p. din terenul de 10.200 m.p. situat

în cartier Dobrogea I, consemnat la poziția 1 din lista de terenuri disponibile

comunicată prin adresa nr. 73.638 din 28 iunie 2010, teren care are o valoare

corespondentă celui deținut de autorul intimaților reclamanți în Mangalia,

strada Oituz, în suprafață de 573, 75 m.p., unui metru pătrat teren situat în

strada Oituz, îi corespunde 3,9 m.p. (în total 2.067 m.p.). S-au menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții M. Mangalia prin P. și P.M. Mangalia, în

susținerea căruia au invocat faptul că li s-a creat o situație mai grea în

propria cale de atac atât timp cât în urma soluționării apelului pe care l-au

declarat au fost obligați să predea o suprafață mai mare de teren decât cea din

sentința primei instanțe.

Analizând decizia în

raport de motivul de recurs formulat, ce se circumscrie motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, în considerarea celor ce succed.

Prin sentința primei

instanțe s-a dispus obligarea pârâților recurenți de a le face reclamanților o

nouă ofertă de restituire în echivalent, constând în compensarea cu un alt

teren, corespunzător din punct de vedere valoric terenului de 573,75 m.p. preluat

din patrimoniul autorului lor, reținându-se că cel acordat în compensare de

aceeași întindere nu corespunde valoric.

Posibilitatea ca

terenul acordat în compensare să fie mai mare decât cel din dispoziția

contestată rezultă din decizia de recurs pronunțată anterior în cauză, în care

s-a impus ca în ipoteza în care valoarea terenului preluat abuziv din

patrimoniul autorului reclamanților este mai mare decât valoarea terenului

oferit în compensare prin dispoziția contestată, instanța de apel să verifice

dacă unitatea administrativ teritorială deține teren intravilan disponibil

suplimentar celui acordat deja în compensare, recunoscându - se astfel

posibilitatea ca, pentru echivalarea valorică, terenul care va fi atribuit în

compensare să fie de o întindere mai mare decât cea preluată, care era

echivalentă ca întindere cu cea dată în compensare prin dispoziția contestată.

Atât timp cât prin

sentința primei instanțe nu s-a dispus cu privire la întinderea suprafeței de

dat în compensare, impunându-se numai o echivalare valorică, subliniindu-se

chiar că oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie corespunzătoare

valorii și nu întinderii suprafeței de teren preluate abuziv de către stat, nu

se poate susține de către recurenți că li s-a creat o situație mai grea în

propria cale de atac, din perspectiva art. 316 coroborat cu art. 293 alin. (2) C.

proc. civ.

Oricum, prin modul de

dispunere instanța de apel era ținută de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., realizarea

echivalării valorice prin suplimentarea terenului acordat deja în compensare,

deci acordarea unei suprafețe mai mari decât aceasta, fiind recunoscută și

impusă de instanța de recurs.

Constatând, prin

urmare, că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții M. Mangalia prin P. și P.M. Mangalia

împotriva deciziei civile nr. 55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.