ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamantul C.A. a chemat în judecată Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului - teren situat în municipiul Constanța, în suprafață de 2500 mp. În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea acestora de a restitui în natură părțile de teren rămase libere, iar pentru restul terenului ocupat, acordarea de măsuri reparatorii, constând într-un teren în compensare, de aceeași categorie și valoare cu cel deținut inițial.

În fine, reclamanții au solicitat ca, în măsura în care pretențiile ce fac obiectul capătului de cerere subsidiar nu pot fi realizate, pârâții să fie obligați la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru întreaga suprafață de teren afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică. Au fost pretinse, totodată, cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În considerente s-a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanța și transcris de Grefa Tribunalului sub nr. 6447 din 30 octombrie 1947, Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor - Oficiul Național al Colonizărilor - în calitate de vânzător, a transmis cu plată dreptul de proprietate cumpărătorului C.S., în calitate de administrator legal al soțului acesteia, C.P.M., dispărut pe front în anul 1943, asupra unui teren de cultură în suprafață de 5 ha compus din trei parcele, un teren în suprafață de 1.000 mp și o construcție formată din 2 camere, în suprafață de 1504 mp.

Reclamantul a arătat că prin certificatul de deces seria D3 nr. 457545 din data de 21 ianuarie 1970 a fost înregistrat decesul defunctului lui tată, C.P.M., iar conform certificatului de moștenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la Notariatul de Stat se atestă calitatea de succesori legali ai defunctului în persoana numiților C.S., ca soție supraviețuitoare, cu o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală; C.E., fiică și C.A., fiu, fiecare cu câte o cotă de ⅓ din masa succesorală. Prin actul de donație autentificat sub nr. 5403 din 09 iunie 1979 la fostul Notariat de Stat, C.S., personal și în calitate de mandatar al fiicei sale Elena conform procurii autentificate sub nr. 3541/1979, s-au donat de către acestea, reclamantului, drepturile lor indivize în cotă de ⅔ din construcția de locuit formată din trei camere, bucătărie, baie, garaj și vestibul.

A menționat reclamantul că după decesul mamei sale C.S., intervenit în luna martie 2000, se legitimează procesual activ ca unic moștenitor și proprietar al imobilului situat în mun. Constanța. S-a susținut că în aplicarea Decretului de expropriere nr. 398/1981 privind realizarea unui nou ansamblu de locuințe, proprietatea reclamantului a fost expropriată, iar construcția - demolată. Conform adresei nr. 21205 din 14 mai 1999 a Direcției Patrimoniu din Primăria Constanța, terenul pe care au fost amplasate construcțiile expropriate nu au fost consemnate ca suprafață și nici ca valoare de despăgubire, cu toate că titlul autoarei sale fusese transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare al Grefei Tribunalului Constanța.

Reclamantul a arătat că, în aceste condiții, a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 2427 din 07 martie 2001 la un executor judecătoresc, dar la care nu a primit nici un răspuns, cu toate că a formulat ulterior și o acțiune în obligația de a face, în acest sens. S-a menționat că pentru terenul preluat abuziv nu au fost acordate despăgubiri în momentul exproprierii. Au fost invocate disp. art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, art. 13 din C.E.D.O., cu Protocoale adiționale, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 11 1 din Normele metodologice emise în aplicarea legii, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

La termenul din 26 februarie 2008 a fost comunicată de către Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Constanța documentația privitoare la situația juridică a imobilului (filele 62 - 70), iar la 20 mai 2008 istoricul de rol fiscal de către Direcția Administrație Publică Locală (filele 92 - 94 ). La același termen a fost prezentat și răspunsul autorității locale la interogatoriul propus de reclamant (filele 90-91). În speță a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză tehnică topo, lucrarea efectuată de expert ing. I.H. (Biroul Local pentru Expertize Judiciare al Tribunalului Galați) fiind prezentată la termenul din 9 septembrie 2008, precum și o expertiză tehnică de evaluare depusă de d-l expert B.E., la termenul din 2 decembrie 2008. Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 81 din 20 ianuarie 2009, prin care a admis în parte acțiunea reclamantului C.A.

în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța. Au fost obligat pârâții să emită reclamantului o ofertă de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru suprafața de 2500 mp. A fost respinsă cererea de restituire în natură a acestei suprafețe și cea de stabilire de măsuri reparatorii în compensare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul C.A. este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul - teren în suprafață de 2500 mp situat în județul Constanța.

Întrucât imobilul nu se poate restitui în natură ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005). În acest sens, pârâții au fost obligați să emită reclamantului o ofertă privind acordarea de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 81 din 2 pronunțată de Tribunalul Constanta, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, ca fiind nelegală și netemeinică.

Se motivează apelul arătând că instanța de fond a reținut că reclamantul a obținut un drept de prop rietate asupra terenului în litigiu anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr. 398/1981. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele: prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanța și transcris de Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 6447 din 30 martie 1947, Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul Național al Colonizărilor - în calitate de vânzător - a transmis, cu plată, defunctei C.S. - în calitate de cumpărător (administrator legal al soțului C.P.M., dispărut pe front în anul 1943) - bunurile imobile, toate fiind situate în Constanța, comuna Viile Noi, reprezentând: un teren de cultură în suprafață de 5 ha, compus din 3 parcele ; un teren de 1000 mp și o construcție formată din 2 camere, în suprafață de 1504 mp.

Prin actul de donație autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979 la Notarul de stat E.T., defuncta C.S., personal și în calitate de mandatar al fiicei sale C.E., în baza procurii autentificată sub nr. 3541 la Notariatul de Stat Constanța, în calitate de donator, donează reclamantului, drepturilor lor indivize în cotă de 2/3 din construcția de locuit formată din 3 camere, bucătărie, baie, garaj și vestibul, „pentru întregirea proprietății”. Prin certificatul de deces seria D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, a fost înregistrat decesul tatălui reclamantului, C.P.M. Prin certificatul de moștenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la Notariatul de Stat, se dovedește calitatea de succesori ai defunctului C.P.M.

, în persoana numiților : C.S., în calitate de soție, căreia îi revine o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală, C.E., în calitate de fiică, cu o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală și C.A., în calitate de fiu, dobândind o cotă de ⅓ din masa succesorală. La data de 31 martie 2000, prin certificatul de deces seria DM nr. 711716 a fost înregistrat decesul autoarei C.S., de pe urma căreia reclamantul a dobândit calitatea de moștenitor, acceptând moștenirea defunctei sale mame. În atare situație, instanța în mod corect în baza art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 2500 mp, și nu pentru 810 mp teren.

Cu titlurile de proprietate mai sus menționate reclamantul a făcut dovada că autorii lui au dobândit în proprietate suprafața de 2500 mp În baza Decretului nr. 398/1981 au fost expropriate construcțiile edificate pe această suprafață de teren, pentru care a primit despăgubiri. Privitor la suprafața de teren, aceasta a fost preluată abuziv de către stat și în prezent sunt edificate blocuri de locuințe pe această suprafață de teren. După cum s-a menționat, în momentul încheierii contractului de donație, în baza căruia mama și sora au donat reclamantului construcția, iar terenul aferent în suprafață de 1620 mp, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului și diferența până la 2500 mp a fost preluată abuziv de stat.

Este de necontestat că, potrivit art. 3 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a solicita restituirea în natură a terenului trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, persoana care se consideră îndreptățită trebuie să fi avut calitatea de proprietar sau de moștenitor al acestuia la data preluării de către stat. Este adevărat că la data preluării reclamantul nu era proprietarul terenului, dar are calitatea de persoană îndreptățită, fiind moștenitor legal al autorilor săi, care erau proprietarii acestei suprafețe de teren, preluată abuziv, fapt pentru care instanța de fond în mod corect a obligat pârâții să emită reclamantului o ofertă privind acordarea de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite conform standardelor internaționale de evaluare pentru suprafața de 2500 mp situată în Constanța.

În concluzie, reclamantul a făcut dovada proprietății terenului preluat abuziv și a calității de persoană îndreptățită. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților Municipiul Constanța reprezentat prin Primar și Consiliul Local Constanța, instanța a reținut: În sensul Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică) dar și entitatea cu personalitate juridică, care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).

Așadar, condiția impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa notificarea nu este doar aceea de a fi persoană juridică de drept public, ci este necesar ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația de a stabili măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001. În cauza dedusă judecății calitatea de unitate deținătoare o are Municipiul Constanța, în patrimoniul căruia se afla imobilul în litigiu. În atare situație, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Constanța, conform dispozițiilor art. 21 și art. 38 din Legea nr. 215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia totală în orașe sunt consiliile locale orășenești, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive, iar consiliile locale administrează domeniul public și domeniul privat al orașului.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile referitoare la proprietate, unitățile administrativ-teritoriale - în speță municipiile, sunt reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz primarului. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cea despre care pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății. Față de considerentele mai sus expuse și de atribuțiile consiliului local în administrarea domeniului privat al municipiului Constanța, se constată că și Consiliul Local Constanța are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Împotriva deciziei civile au declarat recurs pârâții Consiliul Local Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar care au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Nu s-a avut în vedere că reclamantul nu a deținut un drept de proprietate asupra terenului în litigiu anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr. 398/1981; conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafață de 1620 mp a trecut în proprietatea statului, neputându-se reține că acesta a fost preluat abuziv de la reclamant. Se mai susține că terenul în litigiu nu intră sub incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la cadrul procesual pasiv se solicită doar obligarea primarilor la emiterea propunerii de despăgubire pentru suprafața de 810 mp.

Se invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed. În mod corect Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 81 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului C.A., a obligat pârâții să emită reclamantului oferta de acordare de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru suprafața de 2500 mp, situat în Constanța, fiind respinsă cererea de restituire în natură a acestor suprafețe, precum și cea de stabilire de măsuri reparatorii în compensare.

Criticile invocate de recurenții – pârâți împotriva deciziei civile nr. 1170 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, prin prisma motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenții pârâți. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 2, art. 4 din Legea nr. 10/2001, atât în privința calității reclamantului de persoană îndreptățită cât și a calității de proprietar asupra terenului în litigiu în suprafață de 2500 mp și a preluării abuzive a acestuia. Din dispozițiile art. 22.1 H.G.

nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologiei de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 rezultă că pot constitui acte doveditoare ale dreptului de proprietate orice acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], orice înscrisuri translative de proprietate, care atestă direct sau indirect faptul că imobilul aparținea persoanei respective. Așa cum au reținut și instanța de fond și cea de apel reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, ale preluării abuzive și anume actul de vânzare-cumpărare nr. 2195/1947; act de donație autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979, certificatul de deces seria D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, făcându-se dovada că imobilul teren, preluat abuziv s-a dat în proprietatea persoanei îndreptățite la data preluării.

În materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptățite, sunt admisibile și alte mijloace de probă sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” având, în accepțiunea legii de reparație, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi.

În mod just instanța de fond și cea de apel au dispus ca pârâții să emită dispoziții prin care să acorde măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, neputând fi primite susținerile recurenților privind calitatea procesuală a părților, deoarece potrivit dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale. Cum în speța supusă judecății, restituirea în natură nu este posibilă entitatea notificată este obligată ca prin decizia motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Astfel, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură obligația soluționării notificărilor, din analiza textului legii rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparține unei proceduri ulterioare emiterii deciziei. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține deciziei civile ca legală. Se va face aplicarea art. 274 C. proc. civ., având în vedere că părțile sunt în culpă procesuală, iar recurentul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei cu chitanțele depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul local al municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei civile nr. 117 C din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța. Obligă pe recurenții pârâți la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.