ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Reclamantul

C.A. a chemat în judecată

Primarul

Municipiului

Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța

prin Primar, solicitând

instanței obligarea pârâților la restituirea în natură a

imobilului -

teren situat în municipiul Constanța, în suprafață de 2500 mp.

În

subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea acestora de a restitui în

natură părțile de teren rămase libere, iar pentru

restul terenului ocupat, acordarea de măsuri reparatorii, constând într-un

teren în compensare, de aceeași

categorie și valoare cu cel deținut

inițial.

În

fine, reclamanții au solicitat ca, în măsura în care pretențiile ce fac

obiectul capătului de cerere subsidiar nu pot fi

realizate, pârâții să fie obligați la

măsuri reparatorii prin echivalent

pentru valoarea corespunzătoare întregului

imobil,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru întreaga

suprafață

de teren afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.

Au

fost pretinse, totodată, cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În

considerente s-a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanța și

transcris de Grefa Tribunalului sub nr. 6447 din 30 octombrie 1947, Statul

Român, prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor -

Oficiul Național al

Colonizărilor - în calitate de vânzător, a transmis cu plată dreptul de

proprietate cumpărătorului C.S., în calitate de administrator

legal al soțului acesteia, C.P.M., dispărut pe

front în anul 1943, asupra

unui teren de cultură în suprafață de 5 ha compus din trei parcele, un teren în suprafață de 1.000 mp și o construcție formată din 2

camere, în suprafață de 1504 mp.

Reclamantul

a arătat că prin certificatul de deces seria D3 nr. 457545 din data de 21

ianuarie 1970 a fost înregistrat decesul defunctului lui tată, C.P.M., iar

conform certificatului de moștenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la Notariatul de Stat se atestă calitatea de succesori legali ai defunctului în persoana

numiților C.S., ca soție supraviețuitoare, cu o cotă indiviză de ⅓ din

masa succesorală; C.E., fiică și C.A., fiu, fiecare cu câte o cotă de ⅓ din

masa succesorală.

Prin

actul de donație autentificat sub nr. 5403 din 09 iunie 1979 la fostul Notariat

de Stat, C.S., personal și în calitate de mandatar al fiicei sale Elena conform

procurii autentificate sub nr. 3541/1979, s-au donat de către acestea,

reclamantului, drepturile lor indivize în cotă de ⅔ din construcția de

locuit formată din trei camere, bucătărie, baie, garaj și vestibul.

A

menționat reclamantul că după decesul mamei sale C.S., intervenit în luna

martie 2000, se legitimează procesual activ ca unic moștenitor și proprietar al

imobilului situat în mun. Constanța.

S-a

susținut că în aplicarea Decretului de expropriere nr. 398/1981 privind realizarea

unui nou ansamblu de locuințe, proprietatea reclamantului a fost expropriată,

iar construcția - demolată.

Conform

adresei nr. 21205 din 14 mai 1999 a Direcției Patrimoniu din Primăria

Constanța, terenul pe care au fost amplasate construcțiile expropriate nu au

fost consemnate ca suprafață și nici ca valoare de despăgubire, cu toate că

titlul autoarei sale fusese transcris în Registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni imobiliare al Grefei Tribunalului Constanța.

Reclamantul

a arătat că, în aceste condiții, a formulat o notificare în temeiul Legii nr.

10/2001, înregistrată sub nr. 2427 din 07 martie 2001 la un executor

judecătoresc, dar la care nu a primit nici un răspuns, cu toate că a formulat

ulterior și o acțiune în obligația de a face, în acest sens.

S-a

menționat că pentru terenul preluat abuziv nu au fost acordate despăgubiri în

momentul exproprierii.

Au fost invocate disp. art. 21 din Constituție

referitoare la accesul liber la

justiție, art. 13 din C.E.D.O., cu Protocoale adiționale,

art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 și

art. 11

1

din Normele metodologice emise în aplicarea legii, art. 26

alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

La termenul din 26 februarie 2008 a fost comunicată de către

Direcția

Patrimoniu

din cadrul Primăriei Municipiului Constanța documentația privitoare la situația

juridică a imobilului (filele 62 - 70), iar la 20 mai 2008

istoricul de rol fiscal de către Direcția

Administrație Publică Locală

(filele 92 - 94 ). La același termen a fost

prezentat și răspunsul autorității locale la interogatoriul propus de reclamant

(filele 90-91).

În speță a fost încuviințată și administrată proba cu

expertiză tehnică topo,

lucrarea efectuată de expert ing. I.H.

(Biroul Local pentru Expertize

Judiciare al Tribunalului Galați) fiind prezentată la

termenul din 9 septembrie 2008,

precum și o

expertiză tehnică de evaluare depusă de d-l expert B.E., la

termenul din

2 decembrie 2008.

Soluționând

pe fond cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 81 din 20

ianuarie 2009, prin care a admis în parte acțiunea reclamantului

C.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Constanța,

Consiliul Local al Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța.

Au

fost obligat pârâții să emită reclamantului o ofertă de măsuri reparatorii

reprezentând despăgubiri acordate în condițiile titlului VII al Legii nr.

247/2005, corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor

internaționale de evaluare pentru suprafața de 2500 mp.

A

fost respinsă cererea de restituire în natură a acestei suprafețe și cea de

stabilire de măsuri reparatorii în compensare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul C.A.

este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul - teren în suprafață de 2500 mp situat în județul Constanța.

Întrucât

imobilul nu se poate restitui în natură ori prin compensare cu alte bunuri sau

servicii, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând

în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (titlul

VII din Legea nr. 247/2005).

În

acest sens, pârâții au fost obligați să emită reclamantului o ofertă

privind acordarea de măsuri reparatorii

reprezentând despăgubiri acordate în

condițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005.

În

termen legal, împotriva sentinței civile nr. 81 din 2 pronunțată de Tribunalul

Constanta, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul

Local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, ca fiind nelegală și

netemeinică.

Se motivează

apelul arătând că instanța de fond a reținut că reclamantul a obținut un drept

de prop

rietate asupra terenului în

litigiu

anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr. 398/1981.

Pentru

a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele: prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanța și transcris de Grefa

Tribunalului Constanța sub nr. 6447 din 30 martie 1947, Statul Român prin

Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul Național al Colonizărilor - în

calitate de vânzător - a transmis, cu plată, defunctei C.S. - în calitate de

cumpărător (administrator legal al soțului C.P.M., dispărut pe front în anul

1943) - bunurile imobile, toate fiind situate în Constanța, comuna Viile Noi,

reprezentând: un teren de cultură în suprafață de 5 ha, compus din 3 parcele ; un teren de 1000 mp și o construcție formată din 2 camere, în suprafață

de 1504 mp.

Prin

actul de donație autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979 la Notarul de stat E.T., defuncta C.S., personal și în calitate de mandatar al fiicei sale C.E.,

în baza procurii autentificată sub nr. 3541 la

Notariatul

de

Stat Constanța, în calitate de donator, donează reclamantului, drepturilor lor

indivize în cotă de 2/3 din construcția de locuit formată din 3 camere,

bucătărie, baie, garaj și vestibul, „pentru întregirea proprietății”.

Prin

certificatul de deces seria D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, a fost

înregistrat decesul tatălui reclamantului, C.P.M.

Prin

certificatul de moștenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la Notariatul de Stat, se dovedește calitatea de succesori ai defunctului C.P.M.

, în persoana numiților : C.S., în calitate de

soție, căreia îi revine

o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală,

C.E., în calitate de fiică, cu o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală

și C.A., în calitate de fiu, dobândind o cotă de ⅓ din masa succesorală.

La

data de 31 martie 2000, prin certificatul de deces seria DM nr. 711716 a

fost înregistrat decesul autoarei C.S., de pe urma

căreia reclamantul a

dobândit calitatea de moștenitor, acceptând

moștenirea defunctei sale mame.

În

atare situație, instanța în mod corect în baza art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001 a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 2500 mp, și nu pentru 810 mp

teren.

Cu

titlurile de proprietate mai sus menționate reclamantul a făcut dovada că

autorii lui au dobândit în proprietate suprafața de 2500 mp În baza Decretului

nr. 398/1981 au fost expropriate construcțiile edificate pe această suprafață

de teren, pentru care a primit despăgubiri.

Privitor

la suprafața de teren, aceasta a fost preluată abuziv de către stat și în

prezent sunt edificate blocuri de locuințe pe această suprafață de teren.

După

cum s-a menționat, în momentul încheierii contractului de donație, în baza

căruia mama și sora au donat reclamantului construcția, iar terenul aferent în

suprafață de 1620 mp, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în

proprietatea statului și diferența până la 2500 mp a fost preluată abuziv de

stat.

Este

de necontestat că, potrivit art. 3 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

pentru a solicita restituirea în natură a terenului trecut în proprietatea

statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, persoana care se consideră

îndreptățită trebuie să fi avut calitatea de proprietar sau de moștenitor al

acestuia la data preluării de către stat. Este adevărat că la data preluării

reclamantul nu era

proprietarul terenului,

dar are calitatea de persoană îndreptățită, fiind moștenitor

legal al

autorilor săi, care erau proprietarii acestei suprafețe de teren, preluată

abuziv, fapt pentru care instanța de fond în mod corect a obligat pârâții să

emită reclamantului o ofertă privind acordarea de măsuri reparatorii

reprezentând despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005, corespunzătoare valorii stabilite conform standardelor internaționale

de evaluare pentru suprafața de 2500 mp situată în Constanța.

În

concluzie, reclamantul a făcut dovada proprietății terenului preluat abuziv și

a calității de persoană îndreptățită.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților

Municipiul Constanța reprezentat prin Primar și Consiliul Local Constanța,

instanța a reținut:

În

sensul Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare este fie entitatea cu

personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de

proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister,

primărie, prefectură sau orice altă instituție publică) dar și entitatea cu

personalitate juridică, care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii

autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de

stat, organizații cooperatiste).

Așadar,

condiția impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și

soluționa notificarea nu este doar aceea de a fi persoană juridică de drept

public, ci este necesar ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația de

a stabili măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.

În

cauza dedusă judecății calitatea de unitate deținătoare o are Municipiul

Constanța, în patrimoniul căruia se afla imobilul în litigiu.

În

atare situație, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces.

Referitor

la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Constanța, conform

dispozițiilor art. 21 și art. 38 din Legea nr. 215/2001, autoritățile

administrației publice prin care se realizează autonomia totală în orașe sunt

consiliile locale orășenești, ca autorități deliberative și primarii ca

autorități executive, iar consiliile locale administrează domeniul public și domeniul

privat al orașului.

Conform

dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile

referitoare la proprietate, unitățile administrativ-teritoriale

- în speță municipiile, sunt

reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz

primarului.

Calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului

și cea despre care pretinde că este obligată în raportul juridic dedus

judecății.

Față

de considerentele mai sus expuse și de atribuțiile consiliului local în

administrarea domeniului privat al municipiului Constanța, se constată că și

Consiliul Local Constanța

are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Împotriva

deciziei civile au declarat recurs pârâții Consiliul Local Constanța, Primarul

Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar care au susținut

următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

Nu

s-a avut în vedere că reclamantul nu a deținut un drept de proprietate asupra

terenului în litigiu anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr.

398/1981; conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în

suprafață de 1620 mp a trecut în proprietatea statului, neputându-se reține că

acesta a fost preluat abuziv de la reclamant.

Se

mai susține că terenul în litigiu nu intră sub incidența art. 2 din Legea nr.

10/2001, iar cu privire la cadrul procesual pasiv se solicită doar obligarea

primarilor la emiterea propunerii de despăgubire pentru suprafața de 810 mp.

Se

invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat pentru considerentele ce succed.

În

mod corect Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de pârâți

împotriva sentinței civile nr. 81 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului C.A., a obligat

pârâții să emită reclamantului oferta de acordare de măsuri reparatorii

reprezentând despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor internaționale de

evaluare pentru suprafața de 2500 mp, situat în Constanța, fiind respinsă

cererea de restituire în natură a acestor suprafețe, precum și cea de stabilire

de măsuri reparatorii în compensare.

Criticile

invocate de recurenții – pârâți împotriva deciziei civile nr. 1170 din 29

aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, nu pot conduce la reținerea

nelegalității deciziei recurate, prin prisma motivului de modificare

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenții pârâți.

Instanța

de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente și

anume art. 2, art. 4 din Legea nr. 10/2001, atât în privința calității

reclamantului de persoană îndreptățită cât și a calității de proprietar asupra

terenului în litigiu în suprafață de 2500 mp și a preluării abuzive a acestuia.

Din

dispozițiile art. 22.1 H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologiei de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 rezultă că pot constitui acte doveditoare

ale dreptului de proprietate orice acte juridice care atestă calitatea de

moștenitor, orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind

abuzivă [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], orice înscrisuri translative

de proprietate, care atestă direct sau indirect faptul că imobilul aparținea

persoanei respective.

Așa

cum au reținut și instanța de fond și cea de apel reclamantul a depus la

dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, ale

preluării abuzive și anume actul de vânzare-cumpărare nr. 2195/1947; act de

donație autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979, certificatul de deces seria

D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, făcându-se dovada că imobilul teren,

preluat abuziv s-a dat în proprietatea persoanei îndreptățite la data

preluării.

În

materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, pentru că art. 22 din Legea

nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de

proprietate al autorului persoanei îndreptățite, sunt admisibile și alte

mijloace de probă sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate”

având, în accepțiunea legii de reparație, un conținut mai larg decât cel al

noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce

se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în

spiritul și finalitatea acestei legi.

În

mod just instanța de fond și cea de apel au dispus ca pârâții să emită

dispoziții prin care să acorde măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, neputând fi primite susținerile

recurenților privind calitatea procesuală a părților, deoarece potrivit

dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deciziile emise de

entitățile investite cu soluționarea notificărilor vor fi predate

Secretariatului Comisiei Centrale.

Cum

în speța supusă judecății, restituirea în natură nu este posibilă entitatea

notificată este obligată ca prin decizia motivată să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului. Astfel, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu

înlătură obligația soluționării notificărilor, din analiza textului legii rezultând

că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparține unei proceduri

ulterioare emiterii deciziei.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va menține deciziei civile ca legală.

Se

va face aplicarea art. 274 C. proc. civ., având în vedere că părțile sunt în

culpă procesuală, iar recurentul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în

cuantum de 1000 de lei cu chitanțele depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul local al municipiului

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei civile nr. 117 C din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța.

Obligă pe recurenții pârâți la plata

sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

mai 2010.