ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13

martie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta Z.G. a chemat în

judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin

Primar și Consiliul Local Constanța și a solicitat instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 465 din 17 februarie

2006 emisă de Primarul Municipiului Constanța și restituirea în natură a

imobilului compus din teren în suprafață de 5 hectare situat în Constanța sau acordarea de măsurii reparatorii prin echivalent în cazul în care

restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că imobilul respectiv a fost proprietatea bunicului său, că a solicitat

retrocedarea acestui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, însă pârâtul Primarul

Municipiului Constanța, prin dispoziția contestată, a respins cererea

notificată cu motivarea că solicitarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 2123 din 27

noiembrie 2007 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea, reținând,

în esență, că reclamanta și ceilalți moștenitori ai fostului proprietar, M.G.,

au solicitat retrocedarea întregii suprafețe de 5 hectare teren în procedura Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, procedură care a fost finalizată

prin emiterea titlurilor de proprietate în favoarea acestora, pentru întreaga

suprafață care a aparținut autorului lor.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 este o reglementare cu caracter reparatoriu general. Legiuitorul a dorit însă

să excludă din domeniul de aplicare al acesteia terenurile al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și asupra celor forestiere.

Întrucât această excludere este prevăzută

în mod expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu poate

beneficia de masuri reparatorii în baza acestei legi.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 118/C din 21 mai 2008, Curtea de

Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin titlul de proprietate nr.

657505/1932, emis în baza Legii reformei agrare, G.M. a fost împroprietărit cu

suprafața de 5 hectare teren situat în comuna, fără a se menționa categoria din

care terenul face parte.

Prin titlul de proprietate nr. 26274/1505

din 25 martie 2003, emis în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit în favoarea

moștenitorilor defunctului M.G., M.D. și B.E., dreptul de proprietate pentru

suprafața de 5.000 mp teren extravilan.

Totodată, prin titlul de proprietate nr.

28416/1314 din 26 august 2003, emis tot în baza Legii nr. 18/1991 s-a

reconstituit moștenitorilor lui M.G. dreptul de proprietate asupra terenului

extravilan în suprafață de 4 hectare.

Legalitatea acestor titluri de

proprietate a fost supusă controlului judiciar, iar prin decizia civila nr. 721

din 16 august 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins recursul

declarat împotriva sentinței nr. 2992 din 16 martie 2007 a Judecătoriei

Constanța prin care a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității

titlurilor menționate.

S-a reținut irevocabil, cu autoritate de

lucru judecat, că titlurile de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul

de proprietate asupra terenului, pe care M.G. l-a deținut în baza actului de

împroprietărire 657505/1932, au fost emise cu respectarea Legii nr. 18/1991,

fiind vorba de un teren extravilan.

Prin urmare, reclamanta este titulara

dreptului de proprietate recunoscut prin titlurile sus arătate, titluri care,

nefiind constatate nule, au intrat in circuitul civil și produc efecte

juridice.

Legea nr. 10/2001, republicată, prevede

și excepții de la restituirea pe calea acestei legi reparatorii, respectiv,

terenurile situate in extravilanul localității la data preluării abuzive sau la

data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Prin urmare, reconstituirea dreptului de

proprietate asupra unui teren agricol se realizează conform Legii nr. 18/1991

și nu în temeiul Legii nr. 10/2001.

În cererea formulată în anul 1991 pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea defunctului M.G.,

moștenitorul acestuia, M.D., a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate pentru un hectar teren arabil. Din adresa nr. 23857/1991 emisă de

Primăria Constanța rezultă că M.G. a figurat înscris în Registrul agricol cu un

hectar teren arabil în Constanța și patru hectare teren arabil pe mereaua „Cocoșu".

De asemenea, din sentința civilă nr.

632/1957 rezultă că părțile au tranzacționat și asupra lotului de 5 hectare teren, rămas de la defunctul M.G., despre care se menționează că este teren arabil.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar

se reține că, terenul cu care a fost împroprietărit autorul reclamantei era

arabil și, ca urmare, face obiectul Legii nr. 18/1991 și nicidecum al Legii nr.

10/2001.

Cum, în speță, apelanta reclamantă, a

beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis titlul de

proprietate pentru teren în temeiul acestei legi, titlu menținut ca valabil

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanta nu are dreptul de a cere

măsuri reparatorii pentru același bun și în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat și motivat recurs apelanta reclamantă Z.G.

Prin motivele de recurs se formulează

următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia pronunțată de

instanța de apel:

greșit cererea reclamantei de a observa că lotul 45 din Anadalchioi nu este

unul și același cu celelalte două suprafețe de teren, limitându-se să reia în

considerentele deciziei atacate motivul enunțat de instanța de fond, respectiv

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fără a

înlătura motivat susținerile părților, așa cum impune art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Soluția pronunțată trebuia dată în

funcție de motivele invocate prin cererea de apel, iar instanța trebuia sa

stabilească dacă între terenul restituit în echivalent potrivit Legii nr. 18/1991

și cel ce face obiectul cererii de restituire potrivit Legii nr. 10/2001,

există identitate.

legal în ceea ce privește calificarea terenului ce forma lotul 45 din

Anadalchiol ca fiind extravilan, pe considerentul că acesta era teren arabil.

Recurenta arată că a solicitat în

instanță constatarea nulității absolute a adeverinței nr. 23857/1991 emisă de

Primăria Constanța din care rezultă că M.G. a figurat înscris în registrul

agricol cu teren arabil în Constanța și patru hectare de teren arabil pe

mereaua „Cocoșu”, solicitare ce face obiectul dosarului 14942/212/2008 la

Judecătoria Constanța.

Se mai arată că, potrivit adresei 106871

din 10 septembrie 2003 emisă de Serviciul GIS din cadrul Primăriei Constanta,

prin care s-a identificat lotul 45 din Anadalchioi, acest teren se găsește in

proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

Conform art. 28 alin. (2) Legea nr. 10/2001,

Primăria Constanța era „obligată” să comunice datele de identificare ale

deținătorului, și nu să se pronunțe asupra cererii de restituire, întrucât nu

are calitatea de deținător al bunului. În acest sens, recurenta invocă excepția

de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În drept, cererea de recurs este

întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Totodată, printr-o cerere depusă

ulterior, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei recurate pentru lipsa

calității Primarului Municipiului Constanța în soluționarea pe fond a notificării

deoarece terenul nu se află în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța,

ci a M.Ap.N.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Față de prevederile art. 316 C. proc.

civ. raportat la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate

excepția de nelegalitate formulată de recurentă în temeiul art. 4 din Legea nr.

554/2004 cu privire la dispoziția nr. 465 din 17 februarie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Constanța, și va constata că această excepție nu poate fi primită

pentru următoarele motive:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004,

legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată

instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.

Condiția rezultată din textul legal

menționat pentru formularea unei excepții de nelegalitate în temeiul acestei

legi, este aceea ca obiectul excepției să-l reprezinte un act administrativ.

Dispoziția nr. 465 din 17 februarie 2006

emisă de Primarul Municipiului Constanța în procedura Legii nr. 10/2001 nu este

însă un act administrativ a cărui legalitate să poată fi cenzurată în

condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Deciziile și dispoziții de restituire

emise în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile, unilaterale, de

dispoziție, cu caracter patrimonial

În plus, potrivit art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării

sau a cererii de restituire în natură formulată în procedura Legii nr. 10/2001,

poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Prin contestația cu care persoana

îndreptățită sesizează instanțele de judecată, se declanșează procedura

judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001. În cadrul acestei proceduri,

instanța civilă [potrivit art. 26 alin. (3) din Lege] va analiza legalitatea

actului emis de unitatea notificată prin raportare la dispozițiile cuprinse în

acest act normativ. Prin urmare, cenzurarea legalității dispoziției emise în

procedura Legii nr. 10/2001 nu se va face de instanța de contencios

administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, ci de instanța civilă, prin

verificarea respectării normelor cuprinse în actul normativ în temeiul căruia a

fost emis actul juridic contestat.

de recurs că între terenul în litigiu și cel ce a făcut obiectul litigiului finalizat

prin sentința nr. 2992 din 16 martie 2007 a Judecătoriei Constanța rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 721 din 16 august 2007 pronunțată de

Tribunalul Constanța, nu există identitate, invocând în acest sens și

conținutul adresei 106871 din 10 septembrie 2003 emisă de Serviciul GIS din

cadrul Primăriei Constanța din care rezultă că terenul se găsește in

proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

Sub același aspect, printr-o cerere

ulterioară, recurenta a declarat că formulează un motiv de recurs nou, de

ordine publică, și anume acela al lipsei calității intimatului de a soluționa

notificarea formulată, întrucât calitatea de unitate deținătoare a imobilului

revine M.Ap.N.

Înalta Curte constată că, în

realitate, prin această cerere nu s-a formulat un motiv nou de recurs, ci s-au

adus argumente noi în susținerea criticii vizând lipsa de identitate între

terenul în litigiu și cel ce a făcut obiectul criticilor anterioare, recurenta

susținând că din înscrisurile menționate în cuprinsul cererii, rezultă că, în

fapt, imobilul se află în deținerea altei persoane juridice decât cea care a emis

dispoziție contestată, ceea ce ar dovedi că litigiul prezent poartă asupra unui

alt bun decât cel ce a format obiectul cauzei anterioare.

Înalta Curte apreciază că această

critică vizează stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt, pe

baza probelor administrate în cauză.

Însă, stabilirea situației de fapt

de către instanța de apel nu mai poate fi cenzurată pe calea recursului, în

condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea exercitarea

controlului judiciar și sub acest aspect, a fost abrogat prin art. I pct. 112

din O.U.G. nr. 138/2000.

Pe cale de consecință, critica

formulată sub acest aspect nu mai învestește în mod legal instanța de recurs cu

analiza argumentelor formulate în susținerea ei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, Curtea de Apel arătând care sunt argumentele

pentru care a găsit neîntemeiate criticile formulate de reclamantă prin calea

de atac promovată, astfel încât nu se poate susține că decizia recurată nu

respectă prevederile art. 251 pct. 5 C. proc. civ.

legată de greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001,

atrasă de nelegala stabilire a regimului juridic aplicabil imobilului în cauză,

Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2992 din 16

martie 2007 a Judecătoriei Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.

721 din 16 august 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost cenzurată

legalitatea titlului de proprietate nr. 26274/1505 din 25 martie 2003 și cea a

titlului de proprietate nr. 28416/1314 din 26 august 2003, ambele emise în baza

Legii nr. 18/1991 în favoarea moștenitorilor defunctului M.G., M.D. și B.E.

În acel litigiu, instanțele au

reținut că prin titlurile de proprietate menționate, emise în baza Legii

18/1991, s-a reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctului M.G. dreptul

de proprietate pe care autorul lor l-a dobândit în baza actului de

împroprietărire 657505/1932, același titlu de proprietate pe care reclamanta îl

invocă în prezenta cauză, instanțele concluzionând în sensul caracterului

extravilan al terenului și al incidenței Legii 18/1991 în ceea ce privește

reconstituirea dreptului de proprietate.

A considera, în prezentul litigiu,

că același imobil are un alt regim juridic și este supus aplicării unei alte

legi reparatorii, înseamnă a nesocoti concluziile unei hotărâri judecătorești

definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect.

Recurenta mai arată că a solicitat

în instanță constatarea nulității absolute a adeverinței nr. 23857/1991 emisă

de Primăria Constanța din care rezultă că M.G. a figurat înscris în registrul

agricol cu teren arabil în Constanța și patru hectare de teren arabil pe

mereaua „Cocoșu”, solicitare ce face obiectul dosarului 14942/212/2008 al

Judecătoriei Constanța.

Înalta Curte apreciază că această

împrejurare nu este de natură, prin ea însăși, să influențeze legalitatea

deciziei recurate. Pe de altă parte, constată că, deși prin motivele de recurs,

recurenta a formulat și o cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până

la soluționarea litigiului menționat, ulterior nu a mai susținut o astfel de

cerere, ci a solicitat judecarea prezentului recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că prin

motivele de recurs au fost indicate și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., însă niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui

motiv de nelegalitate.

Decizia recurată nu s-a bazat pe o

anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care, greșită fiind,

să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, astfel încât, instanța de recurs nu poate exercita controlul de

legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii recurate.

Pe cale de consecință, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în temeiul art. 274 C. proc.

civ. va obliga recurenta la 357 lei cheltuieli de judecată către

intimații-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Z.G.

împotriva deciziei nr. 118/C din 21 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 357

lei, cheltuieli de judecată către intimații – pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

martie 2010.