ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta Z.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 465 din 17 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Constanța și restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 5 hectare situat în Constanța sau acordarea de măsurii reparatorii prin echivalent în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul respectiv a fost proprietatea bunicului său, că a solicitat retrocedarea acestui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, însă pârâtul Primarul Municipiului Constanța, prin dispoziția contestată, a respins cererea notificată cu motivarea că solicitarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 2123 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta și ceilalți moștenitori ai fostului proprietar, M.G., au solicitat retrocedarea întregii suprafețe de 5 hectare teren în procedura Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, procedură care a fost finalizată prin emiterea titlurilor de proprietate în favoarea acestora, pentru întreaga suprafață care a aparținut autorului lor.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparatoriu general. Legiuitorul a dorit însă să excludă din domeniul de aplicare al acesteia terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și asupra celor forestiere. Întrucât această excludere este prevăzută în mod expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu poate beneficia de masuri reparatorii în baza acestei legi. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 118/C din 21 mai 2008, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin titlul de proprietate nr. 657505/1932, emis în baza Legii reformei agrare, G.M. a fost împroprietărit cu suprafața de 5 hectare teren situat în comuna, fără a se menționa categoria din care terenul face parte. Prin titlul de proprietate nr. 26274/1505 din 25 martie 2003, emis în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctului M.G., M.D. și B.E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp teren extravilan. Totodată, prin titlul de proprietate nr. 28416/1314 din 26 august 2003, emis tot în baza Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit moștenitorilor lui M.G. dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 4 hectare.

Legalitatea acestor titluri de proprietate a fost supusă controlului judiciar, iar prin decizia civila nr. 721 din 16 august 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins recursul declarat împotriva sentinței nr. 2992 din 16 martie 2007 a Judecătoriei Constanța prin care a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității titlurilor menționate. S-a reținut irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, că titlurile de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, pe care M.G. l-a deținut în baza actului de împroprietărire 657505/1932, au fost emise cu respectarea Legii nr. 18/1991, fiind vorba de un teren extravilan. Prin urmare, reclamanta este titulara dreptului de proprietate recunoscut prin titlurile sus arătate, titluri care, nefiind constatate nule, au intrat in circuitul civil și produc efecte juridice.

Legea nr. 10/2001, republicată, prevede și excepții de la restituirea pe calea acestei legi reparatorii, respectiv, terenurile situate in extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren agricol se realizează conform Legii nr. 18/1991 și nu în temeiul Legii nr. 10/2001. În cererea formulată în anul 1991 pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea defunctului M.G., moștenitorul acestuia, M.D., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un hectar teren arabil.

Din adresa nr. 23857/1991 emisă de Primăria Constanța rezultă că M.G. a figurat înscris în Registrul agricol cu un hectar teren arabil în Constanța și patru hectare teren arabil pe mereaua „Cocoșu". De asemenea, din sentința civilă nr. 632/1957 rezultă că părțile au tranzacționat și asupra lotului de 5 hectare teren, rămas de la defunctul M.G., despre care se menționează că este teren arabil. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar se reține că, terenul cu care a fost împroprietărit autorul reclamantei era arabil și, ca urmare, face obiectul Legii nr. 18/1991 și nicidecum al Legii nr. 10/2001. Cum, în speță, apelanta reclamantă, a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis titlul de proprietate pentru teren în temeiul acestei legi, titlu menținut ca valabil prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanta nu are dreptul de a cere măsuri reparatorii pentru același bun și în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs apelanta reclamantă Z.G. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia pronunțată de instanța de apel: 1. Curtea de Apel a interpretat în mod greșit cererea reclamantei de a observa că lotul 45 din Anadalchioi nu este unul și același cu celelalte două suprafețe de teren, limitându-se să reia în considerentele deciziei atacate motivul enunțat de instanța de fond, respectiv că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fără a înlătura motivat susținerile părților, așa cum impune art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Soluția pronunțată trebuia dată în funcție de motivele invocate prin cererea de apel, iar instanța trebuia sa stabilească dacă între terenul restituit în echivalent potrivit Legii nr. 18/1991 și cel ce face obiectul cererii de restituire potrivit Legii nr. 10/2001, există identitate.

2. Decizia atacată este lipsită de temei legal în ceea ce privește calificarea terenului ce forma lotul 45 din Anadalchiol ca fiind extravilan, pe considerentul că acesta era teren arabil. Recurenta arată că a solicitat în instanță constatarea nulității absolute a adeverinței nr. 23857/1991 emisă de Primăria Constanța din care rezultă că M.G. a figurat înscris în registrul agricol cu teren arabil în Constanța și patru hectare de teren arabil pe mereaua „Cocoșu”, solicitare ce face obiectul dosarului 14942/212/2008 la Judecătoria Constanța. Se mai arată că, potrivit adresei 106871 din 10 septembrie 2003 emisă de Serviciul GIS din cadrul Primăriei Constanta, prin care s-a identificat lotul 45 din Anadalchioi, acest teren se găsește in proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

Conform art. 28 alin. (2) Legea nr. 10/2001, Primăria Constanța era „obligată” să comunice datele de identificare ale deținătorului, și nu să se pronunțe asupra cererii de restituire, întrucât nu are calitatea de deținător al bunului. În acest sens, recurenta invocă excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. În drept, cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Totodată, printr-o cerere depusă ulterior, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei recurate pentru lipsa calității Primarului Municipiului Constanța în soluționarea pe fond a notificării deoarece terenul nu se află în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța, ci a M.Ap.N.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Față de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția de nelegalitate formulată de recurentă în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la dispoziția nr. 465 din 17 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Constanța, și va constata că această excepție nu poate fi primită pentru următoarele motive: Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza. Condiția rezultată din textul legal menționat pentru formularea unei excepții de nelegalitate în temeiul acestei legi, este aceea ca obiectul excepției să-l reprezinte un act administrativ. Dispoziția nr. 465 din 17 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Constanța în procedura Legii nr. 10/2001 nu este însă un act administrativ a cărui legalitate să poată fi cenzurată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Deciziile și dispoziții de restituire emise în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile, unilaterale, de dispoziție, cu caracter patrimonial În plus, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură formulată în procedura Legii nr. 10/2001, poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare. Prin contestația cu care persoana îndreptățită sesizează instanțele de judecată, se declanșează procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001. În cadrul acestei proceduri, instanța civilă [potrivit art. 26 alin. (3) din Lege] va analiza legalitatea actului emis de unitatea notificată prin raportare la dispozițiile cuprinse în acest act normativ.

Prin urmare, cenzurarea legalității dispoziției emise în procedura Legii nr. 10/2001 nu se va face de instanța de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, ci de instanța civilă, prin verificarea respectării normelor cuprinse în actul normativ în temeiul căruia a fost emis actul juridic contestat. 1. Recurenta susține prin motivele de recurs că între terenul în litigiu și cel ce a făcut obiectul litigiului finalizat prin sentința nr. 2992 din 16 martie 2007 a Judecătoriei Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 721 din 16 august 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, nu există identitate, invocând în acest sens și conținutul adresei 106871 din 10 septembrie 2003 emisă de Serviciul GIS din cadrul Primăriei Constanța din care rezultă că terenul se găsește in proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

Sub același aspect, printr-o cerere ulterioară, recurenta a declarat că formulează un motiv de recurs nou, de ordine publică, și anume acela al lipsei calității intimatului de a soluționa notificarea formulată, întrucât calitatea de unitate deținătoare a imobilului revine M.Ap.N. Înalta Curte constată că, în realitate, prin această cerere nu s-a formulat un motiv nou de recurs, ci s-au adus argumente noi în susținerea criticii vizând lipsa de identitate între terenul în litigiu și cel ce a făcut obiectul criticilor anterioare, recurenta susținând că din înscrisurile menționate în cuprinsul cererii, rezultă că, în fapt, imobilul se află în deținerea altei persoane juridice decât cea care a emis dispoziție contestată, ceea ce ar dovedi că litigiul prezent poartă asupra unui alt bun decât cel ce a format obiectul cauzei anterioare.

Înalta Curte apreciază că această critică vizează stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt, pe baza probelor administrate în cauză. Însă, stabilirea situației de fapt de către instanța de apel nu mai poate fi cenzurată pe calea recursului, în condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea exercitarea controlului judiciar și sub acest aspect, a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Pe cale de consecință, critica formulată sub acest aspect nu mai învestește în mod legal instanța de recurs cu analiza argumentelor formulate în susținerea ei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Curtea de Apel arătând care sunt argumentele pentru care a găsit neîntemeiate criticile formulate de reclamantă prin calea de atac promovată, astfel încât nu se poate susține că decizia recurată nu respectă prevederile art. 251 pct. 5 C. proc. civ.

2. În ceea ce privește critica legată de greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001, atrasă de nelegala stabilire a regimului juridic aplicabil imobilului în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 2992 din 16 martie 2007 a Judecătoriei Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 721 din 16 august 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost cenzurată legalitatea titlului de proprietate nr. 26274/1505 din 25 martie 2003 și cea a titlului de proprietate nr. 28416/1314 din 26 august 2003, ambele emise în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea moștenitorilor defunctului M.G., M.D. și B.E. În acel litigiu, instanțele au reținut că prin titlurile de proprietate menționate, emise în baza Legii 18/1991, s-a reconstituit în favoarea moștenitorilor defunctului M.G.

dreptul de proprietate pe care autorul lor l-a dobândit în baza actului de împroprietărire 657505/1932, același titlu de proprietate pe care reclamanta îl invocă în prezenta cauză, instanțele concluzionând în sensul caracterului extravilan al terenului și al incidenței Legii 18/1991 în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate. A considera, în prezentul litigiu, că același imobil are un alt regim juridic și este supus aplicării unei alte legi reparatorii, înseamnă a nesocoti concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect. Recurenta mai arată că a solicitat în instanță constatarea nulității absolute a adeverinței nr. 23857/1991 emisă de Primăria Constanța din care rezultă că M.G.

a figurat înscris în registrul agricol cu teren arabil în Constanța și patru hectare de teren arabil pe mereaua „Cocoșu”, solicitare ce face obiectul dosarului 14942/212/2008 al Judecătoriei Constanța. Înalta Curte apreciază că această împrejurare nu este de natură, prin ea însăși, să influențeze legalitatea deciziei recurate. Pe de altă parte, constată că, deși prin motivele de recurs, recurenta a formulat și o cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea litigiului menționat, ulterior nu a mai susținut o astfel de cerere, ci a solicitat judecarea prezentului recurs. Totodată, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs au fost indicate și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., însă niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui motiv de nelegalitate. Decizia recurată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care, greșită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel încât, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii recurate. Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la 357 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Z.G. împotriva deciziei nr. 118/C din 21 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 357 lei, cheltuieli de judecată către intimații – pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.