ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7357/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7357/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 08 martie 2010 pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamantul T.E. a chemat în judecată Primarul Municipiului Constanța și a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea dispoziției

din 05 februarie 2010 emisă de pârât, constatarea calității sale de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 23.953,98 mp,

care a făcut obiectul notificării înregistrată la B.E.J. D.V. din 13 august 2001

și obligarea pârâtului să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

conform Titlului VII Legea nr. P23/2005, pentru suprafața de 23.953,98 mp teren,

parte a totalului de 73.613 mp teren situat în C.N., km 5, județul Constanta (fosta

comuna H., cătunul L.M.), fosta proprietate M.C..

Prin sentința civilă nr. 1568 din 06

octombrie 2010, Tribunalul Constanta a admis acțiunea, a anulat dispoziția din

05 februarie 2010 emisă de Primarul Municipiului Constanța, a constatat că reclamantul

are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul în suprafață de 25.886,98 mp (din totalul de 73.613 mp) situat în C.N.,

km.5, județul Constanța (fostă comuna H., cătunul L.M., județul Constanța), fostă

proprietate maior M.C. și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziție

care să cuprindă oferta de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului

VII Legea nr. 245/2005, pentru imobilul menționat și să înainteze dispoziția, împreună

cu documentația aferentă, Secretariatului C.C.A.D..

Pentru a hotărî în acest sens prima instanță

a reținut următoarele:

Cu notificarea înregistrată la B.E.J. D.V.

din 13 august 2001, numiții F.R.A., W.A.M., B.C.A., M.M.T.L.I. și R.R. au solicitat,

în calitate de moștenitori ai defuncților M.C., A.T., N.C. și I.C., retrocedarea

in natură a terenul în suprafață de 73.613 mp. situat in C.N., județul Constanta

(fosta comuna H., cătunul L.M.), reprezentând parcelele P1, P2, P3, P4, P5, P6,

P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16, P17, P18, P19, P20, P21, P22, P23,

P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32, P33, P34, P35, P36, P37, P38, P39,

P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48, P49, P50, P51, P52, P53, P54, P55,

P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64, P65, P66, P67, P68, P69, P70, P71,

P72, P73, P74, P75, P76, iar in subsidiar, acordarea masurilor reparatorii in echivalent

pentru acest teren.

Prin contractul autentificat din 08

iulie 2009, notificatorii au cesionat în favoarea reclamantului T.E. dreptul de

a dobândi (în natură sau prin echivalent) proprietatea terenului ce a făcut obiectul

notificării anterior menționate, în soluționarea căreia pârâtul a emis trei dispoziții,

respectiv:

a) Dispoziția din 26 noiembrie 2009, prin

care i s-a constatat reclamantului calitatea de persoana îndreptățită, în calitate

de succesor în drepturi al moștenitorilor defunctului maior M.C. și s-a propus acordarea

de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 36.363,02

mp;

b) Dispoziția din 14 ianuarie 2010, prin

care s-a dispus ca, pentru o suprafața totală de 11.363 mp (1000 mp+6063 mp+4.300

mp), notificarea să fie înaintată C.N.A.P.M. Constanța SA, R.A.J.A. Constanța și

C.F.R. Constanța, în vederea soluționării cererii de restituire în natură a terenurilor

aflate în deținerea acestora;

c) Dispoziția din 05 februarie 2010, care

face obiectul prezentei contestații, prin care a fost respinsă cererea de restituire

în natură a suprafeței de 23.953,98 mp (parcele P3, P4, P5, P7, P8, P11, P12, P13,

P19, P20, P98, P23, P24, P25, P27-P28, P29-P30-P31-P32, P33, P34, P36, P99, P37,

P50, P66, P67, P68, P71-P72-P102-P73-P74-P75-P76), cu motivarea că nu ar fi fost

dovedită preluarea în proprietatea statului a acestui teren.

Potrivit referatului de fundamentare

din 27 noiembrie 2009 întocmit de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din

cadrul Primăriei Municipiului Constanța, care a stat la baza dispoziției contestate,

autorii reclamantului au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor

reparatorii pentru imobilul care a făcut obiectul notificării, dar loturile de teren

la care face referire dispoziția sunt - potrivit relațiilor comunicate de Direcția

Patrimoniu cu adresa din 30 septembrie 2009- fie ocupate de proprietăți particulare

în baza unor contracte de vânzare cumpărare, certificate de moștenitor sau hotărâri

judecătorești, fie sunt incluse in domeniul public sau privat al Municipiului Constanța,

fiind afectate de construcțiile unor blocuri de locuințe, de spatii verzi și alei

de circulație.

Examinarea dispoziției contestate din perspectiva

încadrării terenului care a făcut obiectul său în categoria celor preluate în mod

abuziv de stat, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, conduce la concluzia

nelegalității ei deoarece suprafața de teren în litigiu, ca și suprafața cu privire

la care a fost emisă dispoziția din 26 noiembrie 2009, au avut aceeași evoluție

din punct de vedere juridic, ambele intrând în proprietatea statului în lipsa unui

act formal de preluare.

S-a reținut, în susținerea acestei concluzii,

că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 și transcris

din 02 iunie 1922, inginerul M.C. a dobândit de la numiții E.L.N. și G.S.N. dreptul

de proprietate asupra a 98 parcele pentru locuri de casă, situate în comuna H.,

cătunul L.M., plasa și județul Constanța, astfel cum au fost identificate în tabloul

și schița de plan anexă la contract. Părțile au convenit ca, după reducerile făcute

de comun acord, prețul de 418.500 RON să fie plătit doar pentru întinderea de 93.000

mp, deși potrivit planului general, schițelor și tabloului semnate de cumpărător

și vânzători, terenul vândut era mai mare.

De asemenea, potrivit actului de partaj

voluntar autentificat din 24 octombrie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat

și transcris din 11 decembrie 1942 de Tribunalul Constanța, secția a 3-a, încheiat

de moștenitorii maiorului M.C., averea rămasă în succesiunea acestuia cuprindea

și un teren situat în fosta comună H., cătunul L.M., în suprafață de 95.954 mp,

împărțit în 98 parcele, din care defunctul vânduse în timpul vieții 19 parcele.

Art. II pct. B alin. (2) din același act

prevede că lotul II este constituit și din terenul pe care defunctul îl dobândise

prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 02 iunie 1922, transcris din

02 iunie 1922, situat in C.N., județul Constanța, fosta comuna H., cătunul L.M.,

în suprafață de 95.954 mp, împărțit in 98 parcele numerotate cu numerele P1, P2,

P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16, P17, P18, P19, P20,

P21, P22, 246, P23, P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32, P33, P77, P78,

P79, P80, P81, P82, P83, P84, P85, P86, P87, P88, P89, P34, P35, P36, P37, P38,

P39, P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48, P49, P97, P50, P51, P52, P53,

P54, P55, P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64, P65, P66, P67, P90, P91,

P92, P93, P68, P69, P94, P95, P96, P71, P72, P73, P74, P75, P76 conform planului

de parcelare, cu excepția parcelelor nr. P90, P96, P95, P97, P87, P88, P85, P86,

P83, P84, P81, P82, P79, P80, P77, P78, P38, P38, P93, în suprafață totală de 18.858

mp, care au fost vândute de defunct, și a parcelelor nr. P68, P48, P47, P67, P66,

P91, P95, P92 și P89, în suprafață totala de 8.503 mp, lăsate de defunct la diferite

rude prin testamentul autentificat din 16 aprilie 1941.

Prin același act de partaj s-a convenit

ca lotul nr. II, care includea și terenul la care s-a făcut referire anterior, să

fie atribuit în indiviziune, în cote egale de câte 1/3, moștenitorilor A.T., N.C.

și I.C. și s-au atribuit unor legatari particulari (desemnați de defunct prin testament)

9 loturi din acest imobil, în suprafață totală de 8.503 mp, după cum urmează: 1)

A.S.C. - parcela P68, în suprafață de 1000 mp; 2) L.M. - parcela P48, în suprafață

de 1056 mp; 3) V.I.B. - parcela P67, în suprafață de 1000 mp; 4) M.A.C. - parcela

P66, în suprafață de 750 mp; 5) M.R. - parcela P47, în suprafață de 1.214 mp; 6)

G.S. - parcela P91 în suprafață de 600 mp; 7) Ș.S. - parcela P95 în suprafață de

833 mp; 8) O.I.B. - parcela P89 în suprafață de 1000 mp; 9) M.A.V. - parcela P92

în suprafață de 1.050 mp.

S-a constatat, prin urmare, că în urma

vânzării și a testării anumitor suprafețe de teren de către defunct, în succesiunea

acestuia a rămas suprafața totală de 68.593 mp, și pentru că unii dintre autorii

reclamantului și-au dovedit și calitatea de moștenitori ai unora dintre legatarii

particulari enumerați anterior, care împreună au deținut suprafața de 5.020 mp (din

totalul de 8.503 mp), notificarea a vizat suprafața totală de 73.613 mp, reprezentând

loturile nr. P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, P13, P14, P15, P16,

P17, P18, P19, P20, P21, P22, P23, P24, P25, P26, P27, P28, P29, P30, P31, P32,

P33, P34, P35, P36, P37, P38, P39, P40, P41, P42, P43, P44, P45, P46, P47, P48,

P49, P50, P51, P52, P53, P54, P55, P56, P57, P58, P59, P60, P61, P62, P63, P64,

P65, P66, P67, P68, P69, P94, P71, P72, P73, P74, P75, P76.

A mai apreciat tribunalul că soluționarea

notificării trebuia făcută în raport de anumite elemente - care vizează înscrierea

foștilor proprietari în anul 1950 în evidențele fiscale ale localității cu întreaga

suprafață a cărei restituire au solicitat-o și ieșirea suprafeței de teren în litigiu

din patrimoniul celor înregistrați ca proprietari în registrul fiscal, prin orice

acte translative de proprietate încheiate în favoarea unor terțe persoane - dar

și în raport de împrejurarea că prin dispoziția din 26 noiembrie 2009 s-a stabilit

că o parte din loturile ce au făcut obiectul notificării, totalizând suprafața de

36.363,02 mp, au intrat în mod abuziv în proprietatea statului și s-a constatat

dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În raport de aceste elemente, s-a constatat

că mențiunile din registrul fiscal, coroborate cu caracterul abuziv al preluării

unora dintre loturile deținute de autorii reclamantului - recunoscut prin emiterea

de către pârât a dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii din 26

noiembrie 2009 - dar și cu ocuparea lor în prezent de terțe persoane sau amenajări

de utilitate publica, îndreptățesc, în lipsa unor probe contrare, prezumția simplă

că suprafața de teren în litigiu și terenul pentru care a fost emisă dispoziția

menționată anterior au avut aceeași evoluție din punct de vedere juridic, ambele

intrând în proprietatea statului în lipsa unui act formal de preluare, și s-a apreciat,

pe cale de consecință, că această constatare conduce la concluzia nelegalității

dispoziției din 05 februarie 2010, ce a fost atacată în cauză.

La stabilirea modalității concrete de restituire

s-a avut în vedere că din situația juridică demonstrată de actele dosarului și necontestată

de reclamant (care prin declarația autentificată din 08. septembrie 2009, cât și

în fața instanței de judecată, și-a exprimat opțiunea pentru masuri reparatorii

în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești) rezultă că terenul în litigiu nu

poate fi considerat liber în înțelesul legii, pentru a putea fi restituit în natură,

deoarece este afectat de proprietăți particulare sau intra în sfera de cuprindere

a sintagmei „amenajări de utilitate ale localităților urbane și rurale". Prin

urmare, s-a apreciat că singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantului

o constituie, potrivit art. 10 alin. (1) și (2) și a art. 26 Legea nr. 10/2001,

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești,

în condițiile Legii nr. 247/2005, care determină imperativ regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

Referitor la pretenția de nesoluționare

a notificării pentru suprafața de 1.933 mp s-a constatat că dispozițiile emise în

rezolvarea cererii de restituire adresată de autorii reclamantului vizează, cumulat,

suprafața totală de 71.680 mp; prin urmare, notificarea a rămas nesoluționată pentru

o suprafață de 1.933 mp, iar decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție îl îndreptățește pe reclamant să se adreseze direct instanței

de judecată pentru soluționarea pe fond a cererii de acordare a măsurilor reparatorii

pentru acest teren.

Constatând că argumentele expuse anterior

- referitoare la dovada calității de persoana îndreptățită, la încadrarea imobilului

în categoria celor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și modalitatea

de acordare a masurilor reparatorii - sunt valabile și pentru diferența de 1.933

mp, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate și cu privire

la această suprafață de teren.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Primarul Municipiului Constanța, iar prin decizia nr. 276/C din 27

aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat și a schimbat în

tot sentința apelată în sensul că a respins contestația formulată. A obligat intimatul

la 800 RON cheltuieli de judecată către apelant.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din cuprinsul art. 1 alin. (1) și

alin. (2) partea I Legea nr. 10/2001 rezultă că domeniul de aplicare a Legii

nr. 10/2001 este determinat atât de acele preluări de imobile produse în perioada

de referință (6 martie 1945-22 decembrie 1989), cu excepția admisă (Legea nr. 139/1940),

cât și de incidența condiției cuprinsă în sintagma „preluare abuzivă" a imobilelor

de către stat, organizații cooperatiste și alte persoane juridice.

Întrucât incidența „preluării abuzive"

nu se prezumă ci, din contră, trebuie dovedită în fiecare situație, atât entitatea

stabilită de lege să soluționeze notificarea, cât și ulterior, în caz de investire,

instanța judecătorească, sunt obligate să aprecieze pe bază de dovezi, dacă situația

dedusă judecății se încadrează în prevederile legii, în sensul că sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii doar proprietarii, sau moștenitorii lor, ale căror imobile

au fost „preluate abuziv".

În speță, prin notificarea înregistrată

la B.E.J. D.V. din 13 august 2001 autorii reclamantului au solicitat Municipiului

și Consiliului Local Constanța restituirea în natură a terenului în suprafață de

73.613 mp situat în C.N., județul Constanța - fosta comuna H., cătunul L.M. - sau

echivalentul bănesc al imobilului.

În dovedirea dreptului de proprietate a

fost invocat actul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 - prin care

maiorul inginer N.C. a cumpărat 98 parcele pentru locuri de casă - și actul de partaj

succesoral autentificat din 24 octombrie 1942 - prin care a fost împărțită averea

cumpărătorului - iar referitor la modalitatea de deposedare s-a invocat preluarea

terenului în mod abuziv, fără titlu sau temei legal.

Constatând o situație juridică diferită

a loturilor indicate în notificare, Primarul Municipiului Constanța a soluționat

cererea de restituire prin dispoziții distincte, corespunzătoare acestor diferențe

de regim juridic, în sensul că prin dispoziția din 2009 a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale pentru suprafața de 36.363,02 mp, prin dispoziția din

2010 a dispus înaintarea notificării referitoare la suprafața de 11.363 mp către

C.N.A.P.C., R.A.J.A. și C.F.R., iar prin dispoziția atacată în cauză a dispus respingerea

cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafața de 23.953,98 mp reținând

că loturile ce intră în compunerea acesteia au ieșit din patrimoniul autorului reclamantului

ca urmare a actelor sale de dispoziție, iar nu ca efect al măsurilor abuzive aplicate

de stat în perioada de referință stabilită de prevederile Legii nr. 10/2001.

În lipsa unei dovezi formale a preluării

de către stat, reclamantul a invocat incidența art. 2 alin. (1) lit. i) Legea

nr. 10/2001 conform căruia prin imobile preluate abuziv se înțelege "orice

alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale

in vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte

de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".

Invocarea acestei norme legale nu conduce,

însă, în mod automat, la concluzia nelegalității deposedării pentru că, potrivit

art. 2.6 din H.G. nr. 250/2007, și în situațiile reglementate de textul menționat

entitatea investită cu soluționarea notificării trebuie să stabilească, în funcție

de circumstanțele cauzei, dacă preluarea s-a făcut fără titlu valabil, iar sarcina

probării acestei împrejurări aparține, potrivit art. 1 lit. e) din aceeași hotărâre,

titularului notificării, care trebuie să facă dovada calității de persoană îndreptățită

la restituire.

Raportând aceste prevederi legale la situația

loturilor pentru care s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin

dispoziția contestată în cauză, astfel cum rezultă aceasta din probatoriile administrate,

instanța de apel a reținut că incidența legii speciale de reparație a fost în mod

greșit justificată de tribunal pe similitudinea de regim juridic al acestuia cu

terenul pentru care s-a recunoscut îndreptățirea reclamantului la acordarea măsurilor

reparatorii prin dispoziția emisă de pârât în anul 2009, cu atât mai mult cu cât

terenul nu se află - cu excepția a două loturi - în patrimoniul statului și nici

nu s-a făcut dovada că transmiterea parcelelor către actualii titulari a avut ca

punct de plecare acest patrimoniu.

Astfel, referitor la lotul nr. P3, în suprafață

de 1.000 mp, se reține că este deținut de N.I. și N.T. conform contractului de vânzare

cumpărare din 1961 încheiat cu H.S. și H.M. care, la rândul lor, îl dobândiseră

în temeiul actului de vânzare cumpărare din 1947. Această situație este confirmată

de mențiunile adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanța - invocată chiar

de intimatul reclamant, în apărare-dovadă în raport de care se constată că prezumția

de preluare abuzivă a bunului a fost în mod greșit reținută de instanța de fond.

Lotul nr. P4, în suprafață de 890 mp, este

deținut - potrivit actului din instanța de fond și adresei S.P.I.T. Constanța menționată

anterior - de moștenitorii lui B.V. și B.J., care au cumpărat terenul prin actul

din 1954, de la C.B. și C.I.; tot de la aceștia din urmă au cumpărat - cu actul

autentificat din 1954 - și autorii numiților D.V. și D.M., M.N. și Ș.T. și Ș.E.,

care dețin în părți egale și în indiviziune lotul nr. P5, în suprafață de 916 mp,

precum și C.D. și C.S., titulari ai lotului nr. P7, în suprafață de 956 mp, conform

actului de vânzare cumpărare din 1954. Toate aceste trei loturi sunt înscrise în

evidențele fiscale ale localității ca proprietăți particulare, dobândite prin convenții

translative de proprietate intervenite între persoane fizice, în care calitatea

de vânzător aparține numiților C.B. și C.I. care, potrivit mențiunilor din actele

de vânzare cumpărare din 10 iunie 1954, din 19 iulie 1954 și din 13 august 1962,

erau succesorii cu titlu particular ai numitei E.L.N., care a avut, potrivit actului

de vindere din 1922, invocat de reclamant în susținerea dreptului său, și calitatea

de autor cu titlu particular al maiorului M.C..

Instanța de apel a concluzionat că, în

lipsa oricăror premise care să contureze deținerea loturilor menționate de către

stat, pentru suprafețele menționate nu este aplicabilă prezumția de preluare abuzivă.

Lotul nr. P8, în suprafață de 976 mp, este

deținut, în limita suprafeței de 580 mp și potrivit actului de vânzare-cumpărare

autentificat din 28 septembrie 1966 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea,

de B.D., care a cumpărat de la T.C. și T.V., ai căror autori dobândiseră imobilul

în baza actului transcris din 1932; suprafața de 510 mp din totalul de P15 mp care

intră în compunerea lotului nr. P11 aparține, potrivit actului de vânzare-cumpărare

autentificat din 1972 de Notariatul de Stat Județean Constanța, familiei V.X., care

a cumpărat de la familia V.Y.; aceștia, la rândul lor, au cumpărat terenul de la

U.I. și U.A., care îl dobândiseră în baza actului din 1968 de la C.B. și C.I., astfel

că, în mod corect, s-a constatat prin dispoziția contestată că aceste suprafețe

nu intră sub incidența legii speciale de reparație.

Lotul nr. P12 (suprafața de 530 mp din

totalul de 1.055 mp) este deținut, potrivit actului de vânzare-cumpărare fără număr

din dosarul de fond și adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T. Constanța de A.M.

și A.A., care au dobândit de la C.B. și C.I., deci actuala sa situație juridică

este rezultatul unei transmisiuni între persoane fizice, fără intervenția statului,

iar caracterul abuziv al preluării sale în proprietatea statului a fost în mod greșit

reținută.

Suprafața de 600 mp din totalul de 1.075

mp ce compun lotul nr. P13 constituie, potrivit adresei din 2009 eliberată de S.P.I.T.

Constanța și sentinței civile nr. 8246 din 26 iunie 1995 a Judecătoriei Constanța,

proprietatea numitului B.P., care l-a dobândit prin convenție translativă de proprietate

de la M.G. și M.E. care, la rândul lor, dobândiseră proprietatea terenului ca efect

al prescripției achizitive, constatată prin sentința civilă nr. 112/1998 a Judecătoriei

Constanța.

Dovadă în acest sens sunt hotărârile judecătorești

menționate, mențiunile din fișa bunului imobil și adresa referitoare la conținutul

evidențelor fiscale în legătură cu acest bun, din care rezultă că preluarea lui

abuzivă în proprietatea statului nu poate fi reținută.

Lotul nr. P19, în suprafață totală de 1.300

mp, a fost cumpărat de D.I.D. prin actul din 1946; succesiunea cumpărătoarei a revenit

numiților D.I.D. și R.C.D, care au vândut imobilul către S.I. și Ș.E. cu actul de

vânzare-cumpărare din 1957; prin vânzări succesive ulterioare terenul a fost transmis

către cei care - potrivit fișei bunului imobil și adresei din 2009 eliberată de

S.P.I.T. Constanța - sunt înscriși în prezent în evidențele fiscale ale localității.

Potrivit acelorași înscrisuri, numita D.I.D.

a avut și calitatea de proprietar al lotului nr. P20, în suprafață de 1.300 mp,

care a fost transmis în mod succesiv de moștenitorii săi și de succesorii cu titlu

particular ai acestora către actualii deținători.

Pe cale de consecință, cum din actele dosarului

nu se poate stabili că transmiterea celor două loturi s-a inițiat, pe scara transmisiunilor

de-a lungul timpului, de la stat - mențiunile din evidențele fiscale confirmând

dobândirea imobilelor prin convenții intervenite între persoane fizice - se constată

că preluarea lor abuzivă nu poate fi reținută.

Lotul nr. P98, în limita suprafeței de

1.000 mp din totalul de 1.596 mp, este înscris în evidențele fiscale pe numele soților

M.D. și M.I. și al numiților I.P. și I.H. care au cumpărat de la C.B. și I.V.A.

prin actul de vânzare-cumpărare din 16 mai 1968; tot de la familia C.Z. a fost dobândit

și lotul nr. P23, în suprafață de 1.040 mp, de numiții I.N. și U.A., cu actul de

vânzare cumpărare din 1968; aceștia din urmă au vândut terenul în P32 și P36 către

I.A. și N.P. și N.V., iar aceste înstrăinări succesive intervenite între persoane

fizice, confirmate de adresele referitoare la conținutul evidențelor fiscale și

mențiunile contractelor de vânzare-cumpărare aflate la dosarul de fond, demonstrează

că cele două suprafețe de teren nu s-au aflat în patrimoniul statului în perioada

de referință a Legii nr. 10/2001.

Terenurile ce compun loturile nr. P24,

P25 și P26 au constituit, potrivit datelor înscrise în evidențele fiscale ale localității,

consemnate în adresele din 2009, din 2008 și din 2008 eliberate de S.P.I.T. Constanța,

și contractelor de vânzare cumpărare autentificate din 1988 de Notariatul de Stat

județean Constanța și din 17 octombrie 1967 de Notariatul de Stat al Regiunii Dobrogea

proprietatea soților C.I. și C.E., care le-au cumpărat de la C.B. și C.I.I., cu

actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1967; deși în contractul din 1988 se

menționează că suprafața înstrăinată de soții Chelba către L.E. și L.D. constituie

lotul nr. P23, această consemnare este lipsită de relevanță în aprecierea incidenței

prezumției de preluare abuzivă deoarece, pe de o parte, din cuprinsul aceluiași

act rezultă că adresa terenului vândut care, potrivit actului din 1967 aparține

lotului P24, iar pe de altă parte, pentru că ea nu influențează natura juridică

a lotului examinat.

Includerea lotului nr. P26 în suprafața

înscrisă în evidențele fiscale ale localității pe numele soților Chelba rezultă

din coroborarea actului de vânzare cumpărare din 1967 - prin care suprafața de 300

mp a fost vândută lui I.M. - cu mențiunile adresei S.P.I.T. Constanța din 2009 și

ale adresei din 2008, conform căreia M.I. este înscris în registrul fiscal vechi

pentru perioada 1966-1970 cu teren ce face parte din suprafața acestui lot.

S-a reținut că, în raport de elementele

probatorii enunțate și în lipsa oricăror alte dovezi contrare elementelor examinate,

preluarea abuzivă a acestui bun din patrimoniul autorului reclamantului nu poate

fi reținută.

Loturile nr. P27 și P28 au aparținut -

conform adresei S.P.I.T. Constanța din 2009, din 2008 și din 2008 și sentințelor

civile nr. 7248/1995, nr. 1030/1996 și nr. 3620/2006 ale Judecătoriei Constanța

- lui N.M. și C.N. care au dobândit suprafețele de teren înscrise în evidențele

fiscale ca efect al prescripției achizitive opusă numitului C.C.N..

Suprafața de 2.800 mp din totalul de 4.160

mp ce intră în compunerea loturilor P29, P30, P31 și P32 aparține, potrivit acelorași

evidențe fiscale, Ordinului Prefectului Județului Constanța nr. 187/2000, sentinței

civile nr. 10030/1994 a Judecătoriei Constanța, contractului de vânzare-cumpărare

din 1995 și fișelor bunurilor imobile mai multor titulari persoane fizice, care

le-au dobândit prin înstrăinări succesive străine de intervenția statului sau ca

efect al prescripției achizitive constatată în contradictoriu cu C.C.N., deci în

modalități care exclud includerea lor în patrimoniul statului de-a lungul perioadei

examinate și, pe cale de consecință, prezumția preluării lor abuzive din patrimoniul

autorului reclamantului.

Convenția translativă de proprietate intervenită

între persoane fizice a fost modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate

și asupra loturilor P33, P34 și P36, primul dintre acestea fiind înstrăinat prin

actul sub semnătură privată în temeiul căruia a fost pronunțată sentința civilă

nr. 14329/1999 a Judecătoriei Constanța -care constată intervenită vânzarea-cumpărarea

terenului în suprafață de 1.060 mp între C.B. și L.I. - iar celelalte 2, prin actul

de vânzare-cumpărare încheiat la 13 martie 1948 în favoarea cumpărătorilor T.D.

și N.V. și actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1947, prin care T.M. și U.A.

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.000 mp ce

forma lotul nr. P36.

Toate aceste înstrăinări sunt confirmate

și de mențiunile adreselor din 2009 și din 2008  eliberate de S.P.I.T. Constanța

și cum din celelalte acte ale dosarului nu se poate stabili că transmiterea terenurilor

s-a inițiat, de-a lungul timpului, de la stat, toate mențiunile vizând dobândirea

lor de la persoane fizice, se constată că prezumția de preluare abuzivă nu este

aplicabilă.

În privința lotului nr. P99, instanța de

apel a constatat că susținerea potrivit căreia acesta nu este înscris în tabloul

anexă al contractului de vânzare-cumpărare din 1922, prin care maiorul

M.C. a cumpărat cele 98 de parcele, și

nici în actul de partaj succesoral intervenit între moștenitorii acestuia, nu a

fost infirmată probator. Din verificarea celor două acte la care se face referire

în referatul care a stat la baza dispoziției contestată în cauză rezultă că lotul

menționat nu a făcut nici obiect al transmisiunii convenționale intervenită între

E.L.N. și autorul reclamantului și nici al partajului realizat de succesorii acestuia,

nefiind dovedită, pe cale de consecință, existența dreptului de proprietate al titularului

contestației asupra terenului ce compune acest lot.

Lotul P37 a fost afectat, asemenea lotului

P36, a cărui situație a fost examinată anterior, de măsura exproprierii dispusă

în temeiul Decretului nr. 134/1980, însă cele două suprafețe de teren nu au fost

preluate din patrimoniul autorului reclamantului, ci al altor persoane și nu poate

conduce, pe cale de consecință, la concluzia incidenței legii speciale de reparație

cu privire la aceste imobile.

De altfel, pentru lotul P37 există întocmită,

în limita suprafeței de 500 mp (477,33 mp din măsurători) documentație cadastrală

pe numele moștenitorilor lui C.B., iar din relațiile menționate în cuprinsul adreselor

eliberate de S.P.I.T. Constanța în 2009 și 2008 rezultă că în perioada 1942-1950

acest imobil a fost înscris în evidențe pe numele numitei O.I.F..

Lotul nr. P50, în suprafață de 650 mp,

este înscris în evidențe pe numele moștenitorilor defunctei M.D.M., care a cumpărat

terenul în suprafață de 860,43 mp în 1955, printr-un act sub semnătură privată în

temeiul căruia s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea prin sentința civilă

nr. 545/1992 a Judecătoriei Constanța; potrivit adresei din 2008 a SPIT Constanța

-care confirmă transmisiunile la care s-a făcut referire anterior - cei patru moștenitori

ai defunctei au încheiat actul de partaj voluntar fără sultă autentificat din

1999 prin care și-au individualizat imobilele stăpânite la adresa situată în prezent

în Constanța, iar mențiunile acestor înscrisuri fac dovada excluderii terenului

din categoria imobilelor preluate abuziv din patrimoniul autorului reclamantului.

Singurele loturi aflate în prezent în domeniul

public, respectiv domeniul privat al Municipiului Constanța, sunt cele înregistrate

sub nr. P66 și nr. P67, în suprafață totală de 1.750 mp, însă din referatul care

a fundamentat dispoziția de respingere a notificării rezultă că acestea au aparținut

numiților S.I. și D.M., care au cumpărat de la C.B. parcelele P100, P66, P67 și

P101, cu actul de vânzare-cumpărare din 30 august 1958.

Reclamantul nu a combătut, prin probe contrare,

această constatare - potrivit căreia transmisiunea suprafețelor menționate are ca

punct de plecare un act translativ de proprietate încheiat în 1958 cu numitul C.B.

- iar în lipsa unor astfel de dovezi, coroborat și cu lipsa oricăror mențiuni în

evidențele fiscale ale localității în legătură cu aceste suprafețe de teren, se

apreciază că nu sunt suficiente elemente care să fundamenteze concluzia preluării

abuzive a celor două loturi în proprietatea statului.

Lotul P68 este deținut în prezent, potrivit

mențiunilor din adresa din 10 august 2007 eliberată de SPIT Constanța de numiții

N.T.R.M. și N.T.S., care au cumpărat suprafața de 3.240,20 mp de la C.C.L.D., prin

actul de vânzare-cumpărare din 05 iulie 2002. Vânzătorul imobilului dobândise proprietatea

acestuia prin succesiune, în calitate de descendent al defunctului C.B. care, la

rândul său, a cumpărat terenul cu actul sub semnătură privată transcris la Tribunalul

Constanta din 1932.

Prin urmare, terenul ce compune acest lot

a aparținut și a fost înstrăinat succesiv între persoane fizice, iar în acest context

prezumția de preluare abuzivă nu poate fi reținută.

Aceeași concluzie rezultă și din examinarea

situației loturilor nr. P71, P72, P102, P73, P74, P75 și P76 - în limita suprafeței

de P72 mp din totalul de 4.476 mp - deoarece, din coroborarea datelor cuprinse în

adresele din 2009 și din 2008 eliberate de S.P.I.T. Constanța, cu cele ale fișelor

bunurilor imobile și ale actului de vânzare cumpărare încheiat la 23 aprilie 1959

de L.C. și L.N. rezultă că parte din suprafețele ce se includ în compunerea acestor

loturi au aparținut altor persoane fizice decât autorul reclamantului și s-au aflat

permanent într-un astfel de patrimoniu privat, astfel că nici în acest caz nu se

poate vorbi de o preluare abuzivă a imobilului.

Referitor la lotul nr. P65 se constată

că identificarea lui în planurile parcelare ale localității, ca și în evidențele

ei fiscale nu poate fi realizată, el nefiind înscris nici in registrul de proprietăți

din perioada 1936-1938, iar în aceste condiții în mod corect s-a apreciat prin dispoziția

contestată că acest lot nu constituie un element în raport de care să se examineze

incidența legii speciale de reparație în favoarea reclamantului intimat.

Prin urmare, suprafețele menționate în

cuprinsul dispoziției atacate nu au aparținut patrimoniului defunctului maior M.C.

sau al moștenitorilor acestuia și nu au fost preluate de către stat din acest patrimoniu

în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că printr-o dispoziție

anterioară s-a recunoscut îndreptățirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii

pentru alte suprafețe incluse în componența loturilor care au făcut obiect al examinării

și în cauza de față nu este de natură a infirma constatările anterioare pentru că

incidența legii speciale de reparație trebuie apreciată în concret, în raport cu

situația fiecărui bun imobil în parte, iar nu prin similitudine, cum în mod eronat

a reținut tribunalul.

S-a reținut că este întemeiată și critica

formulată prin cel de al doilea motiv de apel întrucât notificarea reclamantului

a fost soluționată de entitatea investită în întregul său, în sensul că s-a examinat

în mod complet situația fiecăruia dintre loturile pentru care s-a solicitat acordarea

măsurilor reparatorii.

Instanța de apel a constatat că, de altfel,

prin contestația formulată, reclamantul nu a invocat nerezolvarea cererii în referire

concretă la un anumit lot sau la o anumită suprafață de teren individualizată ca

întindere și amplasament, ori în lipsa unor astfel de elemente de identificare a

obiectului acțiunii nu se poate aprecia asupra legalității și temeiniciei solicitării

de restituire a pretinsei diferențe de 1.933 mp pentru că îndeplinirea condițiilor

stabilite de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii trebuie verificată în raport

cu un bun concret determinat, al cărui regim juridic se impune a fi stabilit cu

certitudine de entitatea investită sau, după caz, instanța de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

a declarat și motivat recurs reclamantul T.E..

Prin motivele de recurs se susține că hotărârea

recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 Legea nr. 10/2001

și a art. 1 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001.

În susținerea acestui motiv de recurs pe

care-l întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul formulează

mai multe argumente și anume:

M.C., autorul recurentului, a dobândit

dreptul de proprietate asupra a 98 de parcele de teren (inclusiv cele la care face

referire Curtea de Apel în motivarea deciziei recurate), în suprafață totala de

93.000 mp, situate în fosta comuna H., cătunul L.M. - Constanța, prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie 1922 și transcris din 02 iunie 1922

încheiat cu vânzătorii E.L.N. și G.N..

M.C. a vândut doar 19 parcele, respectiv

nr. P90, P96, P97, P87, P88, P85, P86, P83, P84, P81, P82, P79, P78, P77, P78, P38,

P39 și P93 (în suprafață totală de 18.858 mp), din totalul de 98, și și-a exercitat

dreptul de proprietate asupra diferenței de 79 de parcele din imobilul anterior

indicat, continuu și netulburat, începând cu data cumpărării și până la data decesului

său.

Ulterior, bunul a fost dobândit prin succesiune

de moștenitorii acestuia care au încheiat actul de partaj succesoral autentificat

din 24 octombrie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat și transcris

din 11 decembrie 1942 de Tribunalul Constanța.

Prin actul de partaj voluntar, cei trei

frați ai defunctului au convenit să stăpânească în coproprietate, în cote egale

de câte 1/3, suprafața aferentă rămasă de 68.593 mp din terenul situat în C.N.,

Județul Constanța, fosta comuna H., cătunul L.M..

Distinct de aceștia, în calitate de legatari

cu titlu particular, următorii autori ai recurentului au dobândit drepturi de proprietate

asupra unor parcele însumând 5.020 mp din terenul ce a aparținut defunctului M.C.:

U.A.S.C., parcela nr. P68, în suprafață de 1.000 mp, M.L., parcela nr. P48, în suprafață

de 1.056 mp, V.I.B., parcela nr. P67, în suprafață de 1.000 mp, D.M. U.A.C., parcela

nr. P66, în suprafață de 750 mp, M.R., parcela nr. P47, în suprafață de 1.214 mp.

Din însumarea suprafeței terenului dobândit

de frații defunctului M.C., respectiv 68.593 mp, suprafețele terenurilor dobândite

de legatarii cu titlu particular anterior enumerați, respectiv 5020 mp., rezultă

suprafața totală a terenului solicitat în prezent conform Legii nr. 10/2001, respectiv

73.613 mp.

Se invocă și conținutul adresei din 19

februarie 2003, emisă de Consiliul Local al Municipiului Constanța - Serviciul public

de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local și se susține că, prin înscrisuri

și nu prin prezumții, recurentul a făcut dovada dobândirii și stăpânirii continue

a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, începând cu anul 1922 până

în 1950.

Statutul proprietarilor a justificat preluarea

mânu militari a bunurilor, prin măsuri de fapt, abuzive, dispuse în considerarea

atât a valorii acestora,cât și a calității proprietarilor.

De altfel, în soluționarea notificării

formulată în baza Legii nr. 10/2001, înscrisurile indicate au fost, în mod legal

și corect, suficiente pentru ca Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziția

nr. 8361 din 26 noiembrie 2009, prin care s-a constatat calitatea recurentului de

persoana îndreptățită, în calitate de succesor în drepturi al moștenitorilor defunctului

maior M.C., și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005,

pentru 36.363.02 mp (din totalul de 73.613 mp solicitați).

Totodată, prin dispoziția din 14

ianuarie 2010, s-a dispus ca, pentru o suprafață totală de 11.363 mp, notificarea

să fie înaintată către C.N.A.P.M. Constanța - SA, R.A.J.A. Constanța și C.F.R. Constanța,

în vederea soluționării cererii de restituire în natură a terenurilor aflate în

deținerea acestora.

Cu toate acestea, aceleași documente nu

au mai fost suficiente în ce privește diferența de 23.953,98 mp, iar prin dispoziția

din 05 februarie 2010, contestată în cauză, a fost respinsă notificarea, susținându-se,

în mod eronat și în contrast cu chiar cele reținute în motivarea primei dispoziții,

că nu ar fi fost dovedită preluarea în proprietatea statului a acestui teren.

Instanța de apel ignoră faptul că niciunul

din actele invocate, pretins translative de proprietate, încheiate ulterior anului

1950, având ca obiect terenuri ce au aparținut autorilor recurentului, nu provine

de la aceștia, ci de la terțe persoane. Mai mult, unele dintre acestea se referă

la imobile identificate prin adrese poștale diferite de cele ce au aparținut autorilor

recurentului.

Nu în ultimul rând, însumând suprafețele

menționate în cele trei dispoziții emise de intimat (36.363,02 mp + 11.363 mp +

23.953,98 mp) rezultă un total de doar 71.680 mp, cu 1933 mp mai puțin decât suprafața

totală a terenului revendicat.

Recurentul analizează probatoriul administrat

în cazul parcelelor cu nr. P4, P5, P7, P12, P23, P24, P8, P19, P36 și P3 și concluzionează

că instanța de apel, în mod greșit, a dat valoare unor înscrisuri care pot fî cu

ușurința puse sub semnul îndoielii atât din punct de vedere al veridicității cât

și al legalității, în dauna probatoriului administrat în susținerea contestației

formulate, din care rezultă fără echivoc atât dobândirea, cât și transmiterea și

stăpânirea imobilului de către autorii recurentului.

Se invocă prevederile art. 2 Legea nr.

10/2001 și ale art. 1 lit e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 și se arată că ceea ce incumbă persoanei care pretinde dreptul este

sarcina „probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării

abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire", nicidecum a

modului de preluare a bunului de către stat.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins,

pentru următoarele considerente:

Prin notificarea înregistrată la B.EJ.

D.V. din 13 august 2001, autorii reclamantului au solicitat Municipiului și Consiliului

Local Constanța restituirea în natură a terenului în suprafață de 73.613 mp situat

în C.N., județul Constanța - fost comuna H., cătunul L.M. - sau echivalentul bănesc

al imobilului.

Primarul Municipiului Constanța a soluționat

cererea de restituire prin dispoziții distincte, apreciind că imobilele solicitate

au un regim juridic diferit. Astfel, prin dispoziția din 2009 a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 36.363,02 mp, iar

prin dispoziția din 2010 a dispus înaintarea notificării referitoare la suprafața

de 11.363 mp către C.N.A.P.C., R.AJ.A. și C.F.R.

Prin dispoziția din 05 februarie 2010,

contestată în prezenta cauză, Primarul Municipiului Constanța a dispus respingerea

cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafața de 23.953,98 mp., cu

motivarea că loturile ce intră în compunerea acesteia au ieșit din patrimoniul autorului

reclamantului ca urmare a actelor sale de dispoziție, nefîind astfel dovedită preluarea

în proprietatea statului a bunurilor în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că, printr-o dispoziție anterioară

- dispoziția din 2009 - pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru anumite suprafețe

de teren, incluse în loturile ale căror regim juridic este analizat în prezentul

litigiu, nu poate constitui în sine un temei al admiterii contestației împotriva

dispoziția din 05 februarie 2010, prin care un astfel de drept, raportat la alte

suprafețe de teren din aceleași loturi, nu a mai fost recunoscut.

Așa cum rezultă din cuprinsul Legii 10/2001

și al Normelor metodologice aplicate prin H.G. nr. 250/2007, unitatea învestită

cu soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii 10/2001, respectiv instanța

de judecată învestită prin declanșarea procedurii judiciare reglementată de acest

act normativ, trebuie să analizeze situația juridică a fiecărui bun ce face obiectul

notificării, nefiind legală aplicarea prin similitudine a unui anumit regim juridic.

Cu atât mai mult, în situația în care dovezile

administrate în faza judiciară a litigiului susțin o anumită situație de fapt, regimul

juridic aplicabil în raport de acest probatoriu nu ar putea fi ignorat de instanță

cu motivarea că, printr-o altă dispoziție emisă în procedura Legii 10/2001, pentru

suprafețe de teren diferite, dar cuprinse în aceleași loturi de teren, entitatea

învestită a concluzionat în sensul aplicării unui regim juridic diferit.

Prin urmare, în mod corect, instanța de

apel a analizat în cauză legalitatea dispoziției contestate în funcție de probele

administrate nemijlocit și de dispozițiile legale incidente în raport de situația

de fapt rezultată, fără a aplica bunurilor ce fac obiectul cauzei, prin similitudine,

regimul juridic rezultat dintr-o dispoziție anterioară.

În ceea ce privește stabilirea regimului

juridic aplicabil bunurilor în litigiu din perspectiva Legii 10/2001, Înalta

Curte constată că prin motivele de recurs, reclamantul a susținut pe de o parte

că sarcina probei preluării abuzive a bunurilor de către stat în perioada de referință

a legii nu cade în sarcina persoanei ce se pretinde îndreptățită la restituire,

iar pe de altă parte, că dovezile administrate în cauză probează dobândirea și stăpânirea

continuă pe care autorul reclamantului a exercitat-o asupra terenului, începând

cu anul 1922 și până în 1950.

Înalta Curte constată că susținerile formulate

sub aceste aspecte nu pot fi primite.

Este indiscutabil faptul că numai imobilele

preluate abuziv se stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane

în perioada de referință a legii - 6 martie 1945-22 decembrie 1989 - pot face obiectul

măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ.

În aplicarea regulilor generale în materie

probatorie, sarcina de a dovedi că regimul juridic al imobilul a cărui restituire

se cere intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001 cade în sarcina persoanei

care se consideră îndreptățită să solicite acordarea măsurilor reparatorii prevăzute

de legea menționată.

Nici Legea nr. 10/2001 și nici Normele

metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu cuprind

norme derogatorii în ceea ce privește sarcina probei sub aceste aspecte.

Astfel, art 1.e) din Normele metodologice

prevede că: "Sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la

momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire

revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3

alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege în cazul în care pentru imobilul respectiv

nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă

nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după

data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face

în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul

statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă".

Împrejurarea că prin art. 1.3.a) din Normele

metodologice se prevede că: "incidența preluării abuzive nu este prezumată,

ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze

notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile

legii potrivit art. 2 alin. (1) din lege", nu poate fi interpretată ca o răsturnare

a sarcinii probei în privința faptului preluării imobilului de către stat.

Norma citată are numai rolul de a sublinia

obligația entității învestite cu soluționarea notificării de a verifica îndeplinirea

acestei condiții - a preluării abuzive a bunurilor de către stat -, verificare care

însă se va face pe baza dovezilor administrate de persoana îndreptățită, iar nu

de entitatea notificată.

Prin urmare, reclamantul avea obligația

de a proba în cauză că suprafețele menționate în cuprinsul dispoziției atacate au

aparținut patrimoniului defunctului maior M.C. sau al moștenitorilor acestuia și

au fost preluate de către stat din acest patrimoniu în perioada de referință a Legii

nr. 10/2001.

Recurentul susține că, deși nu-i revenea

obligația de a proba preluarea de către stat a bunurilor în perioada de referință

a Legii nr. 10/2001, ambele aspecte anterior menționate au fost dovedite în cauză,

instanța de apel făcând în acest sens o apreciere eronată a dovezilor administrate.

Se face referire în acest sens la o serie de înscrisuri, la situația juridică a

unora dintre parcelele în litigiu, la diferențe legate de întinderea suprafeței

ce ar rezulta din actele depuse (1.933 mp) și la omisiunea instanței de a observa

faptul că actele translative se proprietate pe care-și fundamentează considerentele

nu au fost încheiate de autorii recurentului.

Înalta Curte apreciază că nu este legal

învestită cu analizarea acestor susțineri întrucât ele vizează modul în care instanța

de apel a reținut situația de fapt prin interpretarea probelor administrate în cauză.

Față de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau

instanței de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă

greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au

fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată

cu exercitarea controlului judiciar în temeiul acestor critici.

Recurentul a mai susținut nelegalitatea

deciziei pentru neadministrarea probei cu expertiză. În acest sens a arătat că,

din oficiu, instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize

tehnice de identificare a loturilor de teren care fac obiectul dispoziției contestate,

fără a mai dispune, însă, efectuarea acestei expertize.

Nici această susținere nu poate fi primită.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului,

instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice

de identificare a loturilor de teren care fac obiectul dispoziției contestate.

Prin urmare, nu a existat din partea instanței

o "ordonare" a acestei probe, în condițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., făcută chiar cu împotrivirea părților și de la care instanța să fi revenit

ulterior, printr-o încheiere interlocutorie nelegală sau în lipsa unei astfel de

încheieri.

Or, câtă vreme chiar reclamantul, așa cum

se consemnează în practicaua deciziei recurate, s-a opus administrării unei astfel

de probe, iar instanța de apel a făcut aplicarea art. 150 C. proc. civ., nu se poate

dispune admiterea recursului în baza acestor critici.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat, iar

în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la 300 RON cheltuieli de

judecată către intimatul-parat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul T.E. împotriva deciziei civile nr. 276C din 27 aprilie 2011 a Curții

de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Obligă

recurentul-reclamant la 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.