ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamantele L.V., M.A. și Z.D. au

chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Constanța, reprezentat de primar,

solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună

obligarea

pârâtului la restituirea în

natură a imobilului-teren în suprafață de 791,95 mp, situat în

Constanta,

și prin echivalent a diferenței de 1100 mp teren, afectată de construcții,

situată la aceeași adresă.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au precizat că temeiul juridic îl constituie Legea nr. 10/200, și au arătat că

sunt moștenitoarele defunctului

V.G.I.,

care a fost proprietarul imobilului situat în Constanța

.

Primarul municipiului Constanța,

deși a fost notificat, nu a răspuns la cererea de restituire. Imobilul compus

din teren în suprafață totală de

1955,30 mp,

4 construcții și 2 fabrici de ulei, a fost trecut în proprietatea statului

în baza Legii nr. 119/1948, iar, în anul 1975,

construcțiile au fost demolate, ridicându-se pe

teren blocuri de locuit. In prezent, este liberă suprafața de 791,95 mp

teren, nefiind afectată de

construcții.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 780 din 17 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesual

active a reclamantelor L.V. și M.A., și a respins acțiunea formulată de

acestea;

a admis acțiunea formulată de

reclamanta Z.D. și a constatat că aceasta

este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 1955,50 mp,

situat în Constanța, reprezentând careul 278 bis, loturile 18 și 19.

A fost obligat

pârâtul să acorde reclamantei, pentru terenul în suprafață de 1955,50 mp,

în

compensare alte bunuri sau servicii, ori să

propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, pe baza probelor administrate, faptul că terenul nu poate

fi restituit, fiind ocupat în prezent, astfel că s-a apreciat că se impune

acordarea de măsuri reparatorii.

Prin decizia civilă nr. 34/C din 5

februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de

apelantul-pârâtul Municipiul Constanța, prin primar; a schimbat în tot sentința

apelată, în sensul că a respins contestația, ca nefondată și a obligat pe

intimați, către apelant, la 357 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că autorul reclamantelor, V.G.I., a cumpărat, prin acte

autentice, de la

numiții R.M. și H.H.

suprafața de 300 mp teren, ce făcea parte din lotul 19, careul 278 bis,

situată

în Constanța (act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3087 din 27

septembrie 1928). Pe acest teren a construit în baza autorizațiilor de construcție

nr. 22191/1936 și nr. 172/1928, trei clădiri. De la aceeași proprietari,

autorul a cumpărat, tot prin act autentic, contractul de vânzare-cumpărare nr.

3776 din 1 noiembrie 1928, restul suprafeței de teren ce face parte din lotul

19, careul 278 bis. De la Primarul municipiului Constanța, același

autor a mai cumpărat și suprafața situată în lotul

18, careul 278 bis (act de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

1100/27), pe care a edificat o construcție în baza autorizației de construcție

nr. 14508/32.

Toate bunurile autorului au fost

trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.

Prin

notificarea trimisă de moștenitori autorului V.G.I. Primăriei

Constanța, aceștia au

solicitat restituirea suprafeței de teren de 1955,30 mp și 2 corpuri de casă

situate în Constanța, în baza Legii nr. 10/2001.

Din acțiunea introductivă formulată

de reclamantele L.V., M.A. și Z.D., rezultă că au solicitat instanței obligarea

pârâtului Municipiul Constanța, prin primar, la restituirea în natură a

imobilului - teren în suprafață de 791,95 mp situat în Constanța, și obligarea

pârâtei la restituirea prin echivalent a diferenței de teren în suprafață de

1100 mp situat în Constanța, afectată de construcții.

Din actele de proprietate depuse la

dosar de reclamante, rezultă că autorul acestora a cumpărat cu acte autentice

de la R.M. și H.H. diferite suprafețe de teren situate în Constanța, fără să se

menționeze adresa acestora. Autorizațiile de construcție depuse la dosar au

fost eliberate pentru ridicarea unor construcții pe str. din Constanța, însă

aceste acte nu reprezintă titlu de proprietate.

S-a concluzionat, că reclamantele

aveau obligația să depună titlul de proprietate al autorului pentru terenurile

și construcțiile ridicate în Constanța, având în vedere că cel care revendică

trebuie să aibă, în afara capacității și calității procesuale, un titlu legal

care să-l îndreptățească să stea în proces, fapt nedovedit de acestea.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta Z.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice.

În dezvoltarea criticilor formulate,

a arătat că instanța de apel a apreciat că nu deține un titlu de proprietate cu

privire la imobilul situat in Constanta, a cărui restituire a solicitat-o prin

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 si prin acțiunea de față.

În mod corect, Tribunalul Constanta,

prin sentința civila nr. 780 din 17 iunie 2008, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de masurile reparatorii

dispuse de Legea nr. 10/2001, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a)

si art. 4

alin.

(2) din Legea nr.

10/2001. Autorul său, V.G.I., căsătorit cu M.I., a cumpărat, prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3087 din 27 septembrie 1928, de la R.M. si H.H. suprafața

de 300 mp ce făcea parte din lotul nr. 19, careul 278 bis. Pe acest teren, autorul

V.G.I. a edificat trei construcții, așa după cum rezulta din autorizațiile de

construcție nr. 22191 din 14 august 1936 si nr. 172 din anul 1928.

De la aceiași vânzători, autorul V.G.I.

a mai cumpărat si suprafața de 683,30 mp, reprezentând restul terenului ce

compunea lotul nr. 19, careul nr. 278 bis, potrivit actului autentificat sub

nr. 3776 din 01 noiembrie 1928.

Autorul V.G.I. a cumpărat și

suprafața de 972,20 mp teren de la Primarul municipiului Constanta, suprafață

ce reprezenta lotul nr. 18 din careul nr. 278 bis, potrivit actului de vânzare-cumpărare

nr. 1100 din 9 aprilie 1927.

Pe loturile nr. 18 si 19 V.G.I. a

mai edificat un corp de construcție conform autorizației nr. 14508/1932.

Toate aceste acte de proprietate ale

autorului V.G.I. se află la dosarul cauzei și atestă dreptul de proprietate al

recurentei, în calitate de unică moștenitoare a acestuia, asupra imobilului-teren

si construcții, situat în str. București nr. 2-4, identic cu cel achiziționat

de autorul său.

Instanța de apel nu a reținut nici unul

dintre aceste acte in motivarea hotărârii atacate, ci a apreciat că nu s-a

dovedit că terenul revendicat este situat in Constanta. Or, din toate actele aflate

la dosarul cauzei rezultă faptul că titlurile de proprietate ale autorului V.G.I.

au ca obiect imobilele-teren si construcții, situate astăzi în Constanta.

La momentul achiziționării, aceste

imobile se aflau situate pe str. la nr. 2-4, care ulterior a devenit str. ...,

așa cum rezultă din adresa nr. 103 din 20 martie 2000 a Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanta.

Cu privire la motivul de apel vizând

lipsa calității de persoana îndreptățită a numitei Z.D., se arată că nu a fost

analizat de instanța de apel și solicită respingerea acestuia ca nefondat,

întrucât este moștenitoarea autorului V.G.I., astfel că are calitate de

persoană îndreptățită, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 si urmează a beneficia de masurile reparatorii prevăzute

de acest act normativ.

S-a mai arătat, că susținerea

pârâtului potrivit căreia anterior naționalizării din 1948 terenul în suprafață

de 1955 mp si doua construcții, au fost trecute de către autorul V.G.I. în proprietatea

fiului său, I.C., nu este reală, deoarece nu exista nici un act de proprietate

care sa ateste acest transfer al dreptului de proprietate intre tata si fiu.

In realitate, singurul proprietar al

terenului din str. ... de la nr. 2-4 a fost V.G.I., care a permis ca bunurile

sale sa fie folosite de către întreprinderea fiului său, fără ca să înstrăineze

aceste imobile către acesta.

Procesul-verbal de preluare,

întocmite în baza Legii nr. 119/1948, atesta doar cine folosea parte din imobil

la data preluării nu cine era proprietarul acestuia, iar faptul că toate aceste

construcții aparțineau la momentul preluării abuzive lui V.G.I. și nu fiului

acestuia, rezultă tocmai din înscrisul invocat de apelanți în care se

menționează în mod expres că o anumită parte din imobil "era ocupată de

fiul proprietarului”, în sensul că era folosită de acesta, mențiuni ce se regăsesc

și în adresa nr. 17289 din 6 mai 1991 eliberată de către Administrația

Financiară Constanța.

Instanța de apel a reținut că reclamanta

"nu a făcut dovada proprietății lui V.G.I. asupra bunurilor în

litigiu

la momentul preluării, ci cu peste

20 ani anterior".

Or, dacă se acceptă această teză, înseamnă

că dreptul de proprietate ar trebui atestat numai printr-un înscris datat din

anul in care s-a realizat această preluare, ceea ce ar însemna o restrângere

nejustificată și ilogică a sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a concluzionat, că singurul

proprietar al imobilelor situate în str. ... a fost V.G.I., a cărui unică moștenitoare

este recurenta.

In drept, au fost invocate

dispozițiile

art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a reținut că

intimata-reclamantă are calitatea de moștenitoare a autorului V.G.I.; că acesta

a fost proprietarul următoarelor imobile: 300 mp teren, ce face parte din lotul

19, careul 278 bis, situat în Constanța, conform actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3087 din 17 septembrie 1928, pe care a construit, în baza

autorizațiilor de construcție nr. 22191/1936 și nr. 172/1928, trei clădiri; al

diferenței de tren ce face parte din lotul 19, careul 278 bis, dobândită prin

actul autentificat sub nr. 3776 din 1 noiembrie 1928, cumpărată de la aceeași

proprietari, R.M. și H.H., precum și al suprafeței de teren cumpărată de la Primarul municipiului Constanța, situată în lotul 18, careul 278 bis, conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1100/27, pe care a edificat o

construcție în baza autorizației de construcție nr. 14508/32, imobile ce au

trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.

S-a mai reținut, că, prin

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în

natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1955,30 mp și două corpuri

de casă, situat în Constanța, iar prin acțiunea introductivă formulată de

reclamante s-a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Constanța, prin primar,

la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 791,95 mp situat în

Constanța, și la restituirea în echivalent a diferenței de teren în suprafață

de 1100 mp, situată în Constanța, afectată de construcții.

Motivul pentru care s-a admis apelul

declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, împotriva sentinței

primei instanțe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestația ca nefondată,

l-a reprezentat faptul că „recurentele aveau obligația să depună titlu de

proprietate al autorului, pentru terenurile și construcțiile ridicate în

Constanța, având în vedere că cel ce revendică trebuie să aibă, în afara

capacității și calității procesuale, un titlu legal care să-l îndreptățească să

stea în proces, fapt nedovedit de acestea”.

Motivând astfel, instanța de apel,

implicit, a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a

autorului său, V.G.I., asupra bunurilor a căror restituire a solicitat-o, în

condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a calității sale de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a)

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Or, prin considerentele deciziei

recurate, chiar instanța de apel a reținut că autorul V.G.I. a fost

proprietarul terenului în suprafață totală de 1955,50 mp situat în lotul 18 și

19, careul 278 bis Constanța și al construcțiilor edificate pe acestea, conform

autorizațiilor de construcție nr. 22191/1936, nr. 172/1928 și nr. 14508/1932,

ce au trecut în proprietatea statului abuziv, în temeiul Legii nr. 119/1948.

Aceste imobile erau situate, la data încheierii actelor de vânzare-cumpărare, (filele

45, 46 și 47dosar fond).

Conform planului cadastral din anul

1936-1938 al Municipiului Constanța, ulterior terenul a figurat ca fiind situat

în str. ..., fără număr, desființată, iar în prezent este situat in str. ...

nr. 4 (fila 57 dosar fond).

Reclamanta Z.D. este moștenitoarea

legală a fostului proprietar, V.G.I., conform certificatului de moștenitor nr.

1144 din 21 noiembrie 1985 (fila 55 dosar fond), situație în care aceasta are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 alin.

(1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, se constată că

reclamanta a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu de către

stat, în temeiul Legii nr. 119/1948, a dreptului de proprietate al autorului său

V.G.I., cu acte de proprietate, conform art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 privind

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, asupra imobilului

în litigiu, astfel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, privind prezumția relativă a dreptului de proprietate al

fostului proprietar ce ar rezulta din actul normativ prin care s-a dispus

măsura preluării abuzive.

Așa fiind, se constată că decizia

recurată s-a dat cu aplicarea greșită a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a)

coroborate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a

prevederilor art. 23 din același act normativ, iar motivul de recurs formulat

de reclamanta Z.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

întemeiat.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de reclamanta Z.D., va casa decizia recurată și, rejudecând apelul declarat de

pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta Z.D. împotriva deciziei nr. 34/C din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de pârâtul

Municipiul Constanța, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 780 din 17

iunie 2008 a Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.