ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5309/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5309/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 3

decembrie 2008, reclamantele R.M. și G.D. au solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul Municipiul Constanța să le

lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2000 m.p. situat

în Constanța, str. D.G.M. nr. 33.

În motivarea cererii

reclamantele au arătat că autorul lor, G.H., a dobândit în proprietate prin

actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2881 din 29 octombrie 1947, de

la Statul Român, imobil menționat, alcătuit din construcție și teren în

suprafață de 2400 m.p.

Prin Sentința penală

185 din 16 iulie 1960 acesta a fost condamnat penal, dispunându-se și

confiscarea averii. Prin Decizia 1366 din 30 mai 1996 Curtea Supremă de

Justiție a admis recursul în anulare, a casat Sentința penală nr. 185 și a

achitat pe inculpați, inclusiv pe autorul reclamantelor, G.H. și a înlăturat

pedeapsa complementară a confiscării averii.

Au mai arătat

reclamantele că, urmare a anularii hotărârii judecătorești de confiscare,

pârâtul deține fără titlu imobilul și că este obligat să-l restituie celui în

favoarea căruia operează prezumția de proprietate.

Prin documentația

depusă de pârâtul Municipiul Constanța a fost adus la cunoștința instanței

împrejurarea existenței Notificării de restituire nr. 26715 din 14 februarie

2008, cu referire la același imobil.

Prin Sentința civilă

nr. 338 din 17 martie 2009 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001, astfel cum a fost definit de art. 2, cuprinde absolut toate ipotezele

în care un bun ar fi trecut în proprietatea Statului în perioada de referință

și, cum imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamantele trebuia să

urmeze procedura prevăzută de acest act normativ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele R.M. și G.D.

Prin Decizia civilă

nr. 214/C din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul,

s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Constanța.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, de regulă, Legea nr. 10/2001, ca lege

specială de reparație, se aplică tuturor situațiilor în care se constată o

preluare abuzivă a imobilului, dacă preluarea s-a făcut în perioada de

referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aplicarea prioritară

a acestei legi, în baza principiului „specialia generalibus derogant", nu

exclude însă, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în

revendicare, pentru că, așa cum s-a statuat în mod obligatoriu prin Decizia nr.

33 din 9 iunie 2008 pronunțată în Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în cazul unui concurs între Legea nr. 10/2001 și aplicarea dreptului

comun în materia revendicării, ce are ca izvor Codul civil, instanța este

datoare sa verifice dacă, în situația particulară supusă analizei, aplicarea

Legii nr. 10/2001 nu vine în conflict cu dispozițiile art. 1 parag. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, situație

care impune, conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, prioritatea

normei din Convenție.

În speță, autorul

reclamantelor, dl. G.H., a dobândit imobilul din Constanța, str. D.G.M. nr. 33,

compus din teren în suprafață de 2400 mp prin cumpărare de la Statul Român cu

actul autentificat sub nr. 2881 din 29 octombrie 1947. Bunul a fost preluat de

Stat prin confiscare, în baza Sentinței penale nr. 185 din 16 iulie 1960,

sentință în temeiul căreia proprietarul a fost condamnat pentru delictul de

uneltire împotriva ordinii sociale. Măsura confiscării a fost pusă în executare

prin emiterea Deciziei nr. 974/1960 prin care bunul a fost trecut în

administrarea ILL Constanța, ulterior ICRAL Constanța, conform Adresei nr.

51424 din 14 august 2008 a Primăriei Constanța - fila 30 dosar fond.

În anul 1996, ca

urmare a recursului în anulare declarat de Procurorul General al României,

autorul reclamantelor, dl. G.H., a fost achitat pentru delictul de uneltire

contra ordinii sociale prin Decizia nr. 1366 din 30 mai 1996 pronunțată de

Curtea Supremă de justiție, instanța supremă dispunând, prin aceeași hotărâre,

înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii.

După pronunțarea

hotărârii de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării

averii, deci după anul 1996, este real că succesorii autorului nu au promovat

nici o acțiune separată, fie de revendicare a bunurilor confiscate de la

autorul lor, fie o cerere de întoarcere a executării și că numai în anul 2001,

în temeiul Legii nr. 10/2001, o parte dintre succesibilii, respectiv dl. G.G.

și dl. G.H., au încercat să obțină retrocedarea bunului prin notificarea

trimisă Primăriei Constanța. Succesorii d-lui G.H. aveau deja „un bun” sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, anterior adoptării Legii nr. 10/2001.

Constatarea instanței

supreme prin Decizia nr. 1366 din 30 mai 1996, că autorul reclamantelor nu se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii politice de uneltire contra ordinii

sociale și dispoziția de înlăturare a pedepsei confiscării averii a avut ca

efect direct desființarea titlului pe care Statul Român l-a dobândit asupra

bunului prin confiscare. În aceste condiții, chiar dacă prin Decizia nr.

1366/1996 Curtea Supremă de Justiție nu a stabilit în mod expres redobândirea

de către inculpatul achitat a dreptului de proprietate asupra bunurilor care au

făcut obiectul confiscării, înlăturarea tuturor efectelor condamnării,

echivalează cu o recunoaștere a dreptului de proprietate asupra bunurilor

supuse confiscării și are ca efect recunoașterea indirectă și cu efect

retroactiv a dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, deposedat

abuziv. Instanța a reținut și că această constatare a ilegalității confiscării

nu a fost infirmată de nici o altă instanță, dreptul redobândit prin această

Decizie nr. 1366/1996 nefiind revocabil, contestat sau infirmat până astăzi.

După pronunțarea

hotărârii de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării

averii, respectiv după 1996, moștenitorii d-lui G.H. aveau cel puțin o speranță

legitimă de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a

desființării titlului Statului, iar cadrul legal al procesului de retrocedare

era dreptul comun, respectiv prevederile art. 480 și 481 C. civ.

Împrejurarea că

ulterior legiuitorul a dorit să repare greșelile săvârșite de autoritățile

române în perioada regimului socialist prin adoptarea Legii nr. 10/2001 și că

au fost incluse în această lege și situațiile de confiscare a averii ca urmare

a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură

politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției

față de sistemul totalitar comunist, astfel cum se menționează în art. 2 alin.

(1) lit. b) din Lege, nu prezintă relevanță în speța de față, câtă vreme, la

data apariției acestei legi, prin efectele Deciziei nr. 1366/1996, reclamanții

beneficiau deja de „un bun" sau cel puțin de „o speranță legitimă".

Când o asemenea

hotărâre judecătorească există, fostul proprietar are deja „un bun" în

sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. I și poate folosi pentru

redobândirea posesiei bunului inclusiv acțiunile de drept comun, cum este

acțiunea în revendicare.

Reținând că situației

de fapt a imobilului în litigiu i se aplică numai normele reglementate prin

Legea nr. 10/2001 și că acțiunea pornită de reclamante pentru recuperarea

bunului poate urma numai procedura acestei legi, acțiunea în revendicare fiind

inadmisibilă, tribunalul a pronunțat o soluție greșită care le-a încălcat

reclamantelor dreptul de acces la o instanță judecătorească, drept reglementat

prin art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Tribunalul nu a

explicat în ce măsură reclamantele mai puteau obține o reparație în temeiul

legii speciale câtă vreme Dispoziția de restituire nr. 3782 din 31 iulie 2007

emisă de Primarul Municipiului Constanța în favoarea reclamantei R.M. a fost

revocată prin Dispoziția nr. 7154 din 13 decembrie 2007, emisă de același

primar, iar procedura pornită în instanță de către reclamanta R.M. pentru

anularea acestei din urmă dispoziții nu a fost încă finalizată și nu există

nici o garanție în ceea ce privește rezultatul acestei proceduri.

Prin urmare, instanța

constată că, deși reclamantele se prevalează în această acțiune de un bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului,

prin trimiterea lor la o procedură care nu este sigur că le oferă posibilitatea

reclamantelor de a-și vedea recuperat bunul, Tribunalul le-a încălcat dreptul

de acces la justiție, drept care nu poate fi reparat decât prin admiterea

apelului reclamantelor.

Împotriva menționatei

decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât

Municipiul Constanța, prin Primar, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că prima instanță de fond a aplicat corect legea, deoarece

reclamanții au păstrat proprietatea asupra imobilului, aspect care reiese din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 7214/1973 din care rezultă că G.G. și G.V.

au vândut 400 mp din terenul în litigiu. Din contract rezultă că terenul nu a

trecut niciodată la Stat, iar măsura confiscării nu a fost pusă în executare.

Profitând de

identitatea de nume a autorului său cu unul dintre moștenitorii lui G.G., care

nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, R.M. a obținut o

dispoziție de retrocedare a imobilului, dispoziție care a fost anulată.

Reclamanții nu au

fost împiedicați să folosească procedurile Legii nr. 10/2001, alte persoane

intrând în proprietate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și prin

contracte de vânzare-cumpărare, astfel încât admiterea parcursului judiciar

întemeiat pe dispozițiile dreptului comun ar periclita securitatea circuitului

civil.

Pentru aceste

considerente se apreciază de către recurent că instanța de apel a socotit

greșit că instanța de fond ar fi încălcat art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului, distincțiile fiind clar făcute de chiar Înalta Curte de

Casație și Justiție în Decizia în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008.

Deoarece prin

motivele de recurs se invocă înstrăinarea terenului către alte persoane, prin

contract de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 10/2001, Înalta Curte a

dispus dovedirea acestui aspect, considerându-l concludent pentru determinarea

calității procesuale pasive, însă probele administrate în recurs nu au dovedit

existența unei înstrăinări a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit Deciziei

penale nr. 1366/1996 a Curții Supreme de Justiție, a fost înlăturată pedeapsa

complementară a confiscării averii inculpaților, printre care a fost enumerat

și G.H., fără însă a se menționa componența averii confiscate.

Conform contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2881 din 29 octombrie 1947, autorul

reclamantelor, dl. G.H., a dobândit prin cumpărare de la Statul Român imobilul

alcătuit din teren loc de casă în suprafață de 2400 m.p., fără a se indica

adresa poștală sau alt reper de individualizare a acestui bun imobil, în afara

numărului 11 pe planul cadastral.

Față de această

inadvertență, Înalta Curte constată că, în analiza realizată de către ambele

instanțe de fond nu este abordată continuitatea dreptului de proprietate al lui

G.H. asupra imobilului în litigiu, în sensul existenței bunului în patrimoniul

acestuia la momentul confiscării prin Decizia penală nr. 185 din 16 iulie 1960.

O astfel de analiză

presupune în primul rând identificarea terenului printr-un raport de expertiză,

care, prin suprapunerea planurilor cadastrale de la nivelul anilor 1947 - anul

dobândirii bunului și 1960 - anul confiscării, să stabilească dacă există

identitate de imobil între cel menționat în actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2881 din 29 octombrie 1947 și cel aflat astăzi la adresa

poștală din str. D.G.M. nr. 33, municipiul Constanța, iar numai în măsura în

care această identitate a fost dovedită, să se analizeze dacă bunul se mai afla

în patrimoniul lui G.H. la momentul confiscării.

Înalta Curte observă

că instanța de apel a analizat numai această a doua concordanță, făcând

referire la faptul că măsura confiscării a fost pusă în executare prin emiterea

Deciziei nr. 974/1960 prin care bunul imobil din str. D.G.M. nr. 33 a fost

trecut în administrarea ILL Constanța, ulterior ICRAL Constanța, conform

Adresei nr. 51424 din 14 august 2008 a Primăriei Constanța, aflată la fila 30 a

dosarului de fond.

De asemenea, nu au

fost analizate aspectele referitoare la deposedarea autorului contestatorilor

de acest bun, sub acest aspect susținerile părților fiind contradictorii.

Astfel, recurentul municipiul Constanța invocă pe de o parte faptul că alte

persoane au intrat în posesia imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, iar pe

de altă parte că măsura confiscării nu a fost pusă în executare, aspect ce

rezultă din faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7214/1973 a fost

vândută o suprafață de 400 mp din terenul în litigiu, în timp ce apărătorul

reclamantelor vorbește de păstrarea posesiei imobilului de către proprietar și

de moștenitorii acestuia, situație care necesită administrarea de probe

suplimentare pe aspectul posesiei bunului, probe relevante în ceea ce privește

admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului

comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, având în vedere că această

lege se referă la o procedură prealabilă obligatorie numai pentru situația în

care fostul proprietar a fost deposedat de bunul său, căci numai într-o astfel

de situație există „unitate deținătoare” în sensul art. 21 al Legii nr.

10/2001.

Prin urmare,

criticile recurentului referitoare la nepunerea în executare a măsurii

confiscării asupra acestui bun nu pot fi verificate în absența unei clarificări

a situației de fapt, situație care nu a fost pe deplin stabilită de către

instanțele de fond.

Deoarece identificarea

situației de fapt nu se poate realiza numai pe baza probei cu înscrisuri,

singura probă admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, fiind

menținută soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la prima

instanță de fond, care va verifica identitatea de imobil dintre cel menționat

în actul de proprietate nr. 2881 din 29 octombrie 1947 cu cel revendicat în

prezenta cauză, situat în str. D.G.M. nr. 33 din Constanța, existența acestui

bun în patrimoniul lui G.H., fiul lui V. și al N., născut la 2 august 1897,

agricultor, la momentul confiscării averii, respectiv la data de 16 iulie 1960,

cât și ulterior, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În raport de probele

administrate, în măsura dovedirii calității procesuale active și a

identificării posesiei bunului la momentul intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, urmează a fi reanalizată excepția inadmisibilității acțiunii în

revendicare de drept comun, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, în considerarea faptului că prin Decizia penală nr. 1366/1996,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost înlăturată măsura

confiscării averii aparținând lui G.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar

împotriva Deciziei civile nr. 214/C din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG