ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4899/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 12 august 2010, reclamanta V.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța, obligarea acestuia la emiterea dispoziției motivate prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, asupra măsurii reparatorii legale privitoare la imobilul ce a constituit obiectul notificării. În motivare, reclamanta a arătat că a formulat notificarea înregistrată sub nr. AA din 14 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc M.A., prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 30.276 m.p. și a construcțiilor industriale existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic existent la data naționalizării acestui așezământ, imobil situat în Constanța, Bd.

I.C.B., cunoscut și sub denumirea „C.E.”, notificare ce nu a fost soluționată nici până în prezent, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1849 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să emită o dispoziție motivată privind notificarea reclamantei înregistrată sub nr. AA din 14 august 2001. Prima instanță a constatat că, deși în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, nici până în prezent pârâtul nu a soluționat notificarea reclamantei conform dispozițiilor legale arătate și nici nu a depus la dosar relații privind stadiul soluționării acesteia, astfel cum s-a solicitat la termenul din data de 21 septembrie 2010. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, arătând că nu îi incumbă obligația de soluționare a notificării, Municipiul Constanța nefiind unitate deținătoare.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că, prin adresa din 14 martie 2007, reclamantei i s-au înaintat copii de pe situația juridică a imobilului cu privire la care a formulat notificarea și i s-a învederat faptul că acesta nu aparține Municipiului Constanța; totodată, s-a arătat că imobilul în discuție este afectat de construcții ce aparțin SC C. SA și SC R. SRL, aceste societăți obținând dreptul de proprietate asupra terenului în conformitate cu H.G. nr. 834/1991. În critica sentinței apelate s-a mai arătat că, din interpretarea coroborată a art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, în situația în care adresantul notificării nu este unitatea deținătoare a imobilului, acesta are doar obligația de a încunoștiința persoana care a formulat notificarea cu privire la acest aspect, precum și cu privire la adevăratul proprietar.

Pârâtul a mai arătat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în apel, această obligație a fost îndeplinită încă de la nivelul anului 2007, motiv pentru care reclamanta urma, ca înăuntrul termenului legal, să se adreseze celor două societăți indicate ca și unități deținătoare ale imobilului notificat. Prin decizia civilă nr. 283/C din 11 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâtului în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei, pe care a obligat-o, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la plata, către pârât, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 RON.

Instanța de apel a reținut că, pentru soluționarea notificării în discuție, reclamanta a purtat, în anul 2003, o corespondență cu Prefectura Județului Constanța pentru ca, în anul 2009 (cererea din 29 aprilie 2009, dosar Tribunal), să adreseze Primăriei Municipiului Constanța o „cerere de urgentare a soluționării notificării”. Prin adresa din 14 martie 2007, pârâtul a înștiințat notificatoarea că terenul care face obiectul solicitării sale este afectat de construcții noi care aparțin SC C. SA și SC R. SRL care au obținut dreptul de proprietate a terenului în baza H.G. nr. 834/1991 și că, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 28 din Legea nr. 10/2001, se află în termenul legal a solicita măsuri reparatorii de la unitățile indicate.

Adresa al cărei conținut a fost expus a fost comunicată reclamantei la domiciliul indicat în notificare care, la 17 martie 2007, a primit înștiințare confirmând recepționarea documentelor (adresa și anexe conținând situația juridică a imobilului). Instanța de apel a mai reținut că notificatoarea nu a fructificat oportunitatea creată de art. 28 alin. (3), deși Primăria Municipiului Constanța nu a soluționat notificarea și nici nu a stabilit care persoană juridică are calitatea de persoană îndreptățită în termenul fixat de art. 28 alin. (2). Cu toate acestea, Primăria notificată și-a îndeplinit obligația de a identifica unitatea deținătoare a imobilului preluat și a comunicat reclamantei datele de individualizare și documentația din care a reieșit lipsa calității sale de unitate deținătoare și calitatea de subiect pasiv în Legea nr. 10/2001 a SC C. SA și SC R. SRL, însă reclamanta nu a formulat notificări conform, textelor legale anterior arătate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.S.M., arătând că în mod greșit instanța de apel a apreciat că Primarul Municipiului Constanța este exonerat de obligația de a emite dispoziție de restituire, acestuia revenindu-i doar sarcina de a identifica unitatea deținătoare. Recurenta-reclamantă mai arată că în demersurile privind identificarea unității deținătoare pârâtul a procedat la o temporizare nejustificată a soluționării pretențiilor acesteia întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, că urmare a naționalizării imobilul în discuție a intrat în patrimoniul de interes privat al Municipiului Constanța și că Primarul, urmare a constatării că nu poate emite dispoziție motivată întrucât nu este unitate deținătoare, era obligat să remită solicitantei copii ale actelor de dispoziție asupra bunurilor notificate și dovada comunicării notificării către unitatea deținătoare, lucru pe care însă acesta nu l-a făcut, încălcând legea.

Recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța de apel a constatat că aceasta nu ar mai fi în termenul de a formula notificare, aceasta fiind cea mai gravă neregularitate produsă în cauză. Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Potrivit acelorași norme, entitatea învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

În speță, reclamanta a notificat, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 30.276 m.p. și a construcțiilor industriale existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic existent la data naționalizării acestui așezământ, imobil situat în Constanța, Bd. I.C.B., cunoscut și sub denumirea „C.E.”. Cum organul administrativ menționat nu a răspuns acestei notificări, reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect obligarea acestuia la emiterea dispoziției de restituire.

Pe parcursul derulării cercetării judecătorești, pârâtul a făcut dovada că a înștiințat notificatoarea că acesta nu este „unitate deținătoare” în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv, că terenul ce se solicită a fi restituit este afectat de construcții noi ce aparțin SC C. SA și SC R. SRL, care au obținut dreptul de proprietate a terenului în baza H.G. nr. 834/1991 și că, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 28 din Legea nr. 10/2001, reclamanta se află în termenul legal a solicitat măsuri reparatorii de la unitățile indicate, transmițându-i acesteia adresa și anexe conținând situația juridică a imobilului (adresa din 14 martie 2007- dosar apel). Reclamanta a confirmat, la data de 17 martie 2007, primirea acestor relații.

Potrivit art. 27 alin. (2) „Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite”. Conform alin. (3) al aceluiași art. „Comunicarea prevăzută la alin. (2) și după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, iar conform alin. (4), „Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3)”.

Alin. (5) al art. 27 stabilește că „Dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare”. Obligațiile conținute în textele legale anterior citate au fost îndeplinite de către pârât, reclamanta urmând să procedeze la notificarea entităților indicate prin adresa din 14 martie 2007, lucru pe care aceasta însă nu l-a făcut. Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea”, însă reclamanta nu a uzat nici de această procedură.

În contextul în care, deși i s-a comunicat situația juridică a imobilului a cărui restituire se solicita prin notificare, reclamanta nu a depus minime diligențe de a-și valorifica dreptul de proprietate conform legii, respectiv, de a se adresa entităților deținătoare astfel cum au fost indicate de către pârât, acesta nu poate fi ținut a răspunde pentru atitudinea pasivă a reclamantei și nici nu poate emite dispoziție de restituire, obligație ce revine exclusiv entității deținătoare, și nu celei notificate care nu deține bunul.

Este adevărat că potrivit art. 27.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede că „În cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitatea învestită cu soluționarea acesteia, după caz”, însă împrejurarea că pârâtul nu a procedat la o asemenea direcționare a notificării nu justifică obligarea sa la emiterea unei dispoziții de restituire, astfel cum solicită recurenta-reclamantă, în condițiile în care acesta nu deține bunul respectiv, iar reclamantei i-au fost comunicate relațiile cu privire la situația juridică a imobilului, împreună cu documentația aferentă și datele unității deținătoare.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.S.M. împotriva deciziei nr. 283/C din 11 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.