ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4899/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 12 august 2010, reclamanta V.S.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța,

obligarea acestuia la emiterea dispoziției motivate prevăzută de art. 25 din

Legea nr. 10/2001, asupra măsurii reparatorii legale privitoare la imobilul ce

a constituit obiectul notificării.

În motivare,

reclamanta a arătat că a formulat notificarea înregistrată sub nr. AA din 14

august 2001 la Biroul executorului judecătoresc M.A., prin care a solicitat

restituirea în natură a suprafeței de 30.276 m.p. și a construcțiilor

industriale existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar,

acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic

existent la data naționalizării acestui așezământ, imobil situat în Constanța,

Bd. I.C.B., cunoscut și sub denumirea „C.E.”, notificare ce nu a fost

soluționată nici până în prezent, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 1849 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Primarul

Municipiului Constanța să emită o dispoziție motivată privind notificarea reclamantei

înregistrată sub nr. AA din 14 august 2001.

Prima instanță a constatat

că, deși în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată

să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii

de restituire în natură, nici până în prezent pârâtul nu a soluționat notificarea

reclamantei conform dispozițiilor legale arătate și nici nu a depus la dosar relații

privind stadiul soluționării acesteia, astfel cum s-a solicitat la termenul din

data de 21 septembrie 2010.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel pârâtul, arătând că nu îi incumbă obligația de soluționare a notificării,

Municipiul Constanța nefiind unitate deținătoare.

În motivarea căii de atac,

s-a arătat că, prin adresa din 14 martie 2007, reclamantei i s-au înaintat copii

de pe situația juridică a imobilului cu privire la care a formulat notificarea și

i s-a învederat faptul că acesta nu aparține Municipiului Constanța; totodată, s-a

arătat că imobilul în discuție este afectat de construcții ce aparțin SC C. SA și

SC R. SRL, aceste societăți obținând dreptul de proprietate asupra terenului în

conformitate cu H.G. nr. 834/1991.

În critica sentinței apelate

s-a mai arătat că, din interpretarea coroborată a art. 27 și art. 28 din

Legea nr. 10/2001, în situația în care adresantul notificării

nu este unitatea deținătoare a imobilului, acesta are doar obligația de a încunoștiința

persoana care a formulat notificarea cu privire la acest aspect, precum și cu privire

la adevăratul proprietar.

Pârâtul a mai arătat că,

așa cum rezultă din înscrisurile depuse în apel, această obligație a fost îndeplinită

încă de la nivelul anului 2007, motiv pentru care reclamanta urma, ca înăuntrul

termenului legal, să se adreseze celor două societăți indicate ca și unități deținătoare

ale imobilului notificat.

Prin decizia civilă

nr. 283/C din 11 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâtului în sensul respingerii,

ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei, pe care a obligat-o, în conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la plata, către pârât, a cheltuielilor de judecată

în cuantum de 372 RON.

Instanța de apel a reținut

că, pentru soluționarea notificării în discuție, reclamanta a purtat, în anul 2003,

o corespondență cu Prefectura Județului Constanța pentru ca, în anul 2009 (cererea

din 29 aprilie 2009, dosar Tribunal), să adreseze Primăriei Municipiului Constanța

o „cerere de urgentare a soluționării notificării”.

Prin adresa din 14

martie 2007, pârâtul a înștiințat notificatoarea că terenul care face obiectul solicitării

sale este afectat de construcții noi care aparțin SC C. SA și SC R. SRL care au

obținut dreptul de proprietate a terenului în baza H.G. nr. 834/1991 și că, potrivit

art. 22 alin. (1) și art. 28 din Legea nr. 10/2001, se află în termenul legal a

solicita măsuri reparatorii de la unitățile indicate.

Adresa al cărei conținut

a fost expus a fost comunicată reclamantei la domiciliul indicat în notificare care,

la 17 martie 2007, a primit înștiințare confirmând recepționarea documentelor (adresa

și anexe conținând situația juridică a imobilului).

Instanța de apel a mai

reținut că notificatoarea nu a fructificat oportunitatea creată de art. 28

alin. (3), deși Primăria Municipiului Constanța nu a soluționat notificarea și nici

nu a stabilit care persoană juridică are calitatea de persoană îndreptățită în termenul

fixat de art. 28 alin. (2).

Cu toate acestea, Primăria

notificată și-a îndeplinit obligația de a identifica unitatea deținătoare a imobilului

preluat și a comunicat reclamantei datele de individualizare și documentația din

care a reieșit lipsa calității sale de unitate deținătoare și calitatea de subiect

pasiv în Legea nr. 10/2001 a SC C. SA și SC R. SRL, însă reclamanta nu a formulat

notificări conform, textelor legale anterior arătate.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta V.S.M., arătând că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că Primarul Municipiului Constanța este exonerat de obligația de a emite

dispoziție de restituire, acestuia revenindu-i doar sarcina de a identifica unitatea

deținătoare.

Recurenta-reclamantă mai

arată că în demersurile privind identificarea unității deținătoare pârâtul a procedat

la o temporizare nejustificată a soluționării pretențiilor acesteia întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, că urmare a naționalizării imobilul în discuție

a intrat în patrimoniul de interes privat al Municipiului Constanța și că Primarul,

urmare a constatării că nu poate emite dispoziție motivată întrucât nu este unitate

deținătoare, era obligat să remită solicitantei copii ale actelor de dispoziție

asupra bunurilor notificate și dovada comunicării notificării către unitatea deținătoare,

lucru pe care însă acesta nu l-a făcut, încălcând legea.

Recurenta-reclamantă arată

că în mod greșit instanța de apel a constatat că aceasta nu ar mai fi în termenul

de a formula notificare, aceasta fiind cea mai gravă neregularitate produsă în cauză.

Recursul este nefondat,

pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 22 din Legea

nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării

în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură

a bunului.

Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc unitatea

deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele

statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face

obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție

publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii

(regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital

de stat, organizații cooperatiste).

Potrivit acelorași norme,

entitatea învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare

sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la

un bun care se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice,

alte autorități publice centrale sau locale implicate).

În speță, reclamanta a

notificat, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând

restituirea în natură a suprafeței de 30.276 m.p. și a construcțiilor industriale

existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri

prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic existent la data naționalizării

acestui așezământ, imobil situat în Constanța, Bd. I.C.B., cunoscut și sub denumirea

„C.E.”.

Cum organul administrativ

menționat nu a răspuns acestei notificări, reclamanta a învestit instanța de judecată

cu o cerere având ca obiect obligarea acestuia la emiterea dispoziției de restituire.

Pe parcursul derulării

cercetării judecătorești, pârâtul a făcut dovada că a înștiințat notificatoarea

că acesta nu este „unitate deținătoare” în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv,

că terenul ce se solicită a fi restituit este afectat de construcții noi ce aparțin

SC C. SA și SC R. SRL, care au obținut dreptul de proprietate a terenului în baza

H.G. nr. 834/1991 și că, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 28 din Legea nr. 10/2001,

reclamanta se află în termenul legal a solicitat măsuri reparatorii de la unitățile

indicate, transmițându-i acesteia adresa și anexe conținând situația juridică a

imobilului (adresa din 14 martie 2007- dosar apel).

Reclamanta a confirmat,

la data de 17 martie 2007, primirea acestor relații.

Potrivit art. 27

alin. (2) „Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate

datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul

solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al

dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține

aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite”.

Conform alin. (3) al aceluiași

art. „Comunicarea prevăzută la alin. (2) și după caz, actele anexate vor fi transmise

persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, iar

conform alin. (4), „Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) curge în acest

caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3)”.

Alin. (5) al art. 27 stabilește

că „Dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul

în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar

comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare”.

Obligațiile conținute

în textele legale anterior citate au fost îndeplinite de către pârât, reclamanta

urmând să procedeze la notificarea entităților indicate prin adresa din 14

martie 2007, lucru pe care aceasta însă nu l-a făcut.

Potrivit art. 28

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost

identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul

Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul

prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei, sau de

la data comunicării, solicitând restituirea”, însă reclamanta nu a uzat nici de

această procedură.

În contextul în care,

deși i s-a comunicat situația juridică a imobilului a cărui restituire se solicita

prin notificare, reclamanta nu a depus minime diligențe de a-și valorifica dreptul

de proprietate conform legii, respectiv, de a se adresa entităților deținătoare

astfel cum au fost indicate de către pârât, acesta nu poate fi ținut a răspunde

pentru atitudinea pasivă a reclamantei și nici nu poate emite dispoziție de restituire,

obligație ce revine exclusiv entității deținătoare, și nu celei notificate care

nu deține bunul.

Este adevărat că potrivit

art. 27.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede că

„În cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate,

aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea

acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitatea

învestită cu soluționarea acesteia, după caz”, însă împrejurarea că pârâtul nu a

procedat la o asemenea direcționare a notificării nu justifică obligarea sa la emiterea

unei dispoziții de restituire, astfel cum solicită recurenta-reclamantă, în condițiile

în care acesta nu deține bunul respectiv, iar reclamantei i-au fost comunicate relațiile

cu privire la situația juridică a imobilului, împreună cu documentația aferentă

și datele unității deținătoare.

Pentru aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta V.S.M. împotriva deciziei nr. 283/C din 11 mai 2011

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.