ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 3 septembrie 2008 reclamantele D.A. și A.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța, anularea dispoziției din 18 iunie 2008 și obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu teren echivalent valoric pentru întregul teren în suprafață de 594 m.p. În motivarea acțiunii reclamantele, au arătat că autorii acestora au fost proprietarii imobilului compus din teren în suprafață de 594 m.p. și construcție situat în Constanța, B-dul T., imobil expropriat în baza Decretului nr. 431/1979, valoarea de expropriere fiind de 81.337 RON.

Prin dispoziția din 18 iunie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent valoric în zona P.M., pentru restul de valoare a 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor. În considerentele hotărârii pronunțate prima instanță a reținut că, în mod corect a procedat unitatea deținătoare la acordarea unui teren echivalent pentru o parte din imobil iar pentru o altă parte, imposibil de restituit în natură au fost propuse despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții D.A. și A.P., A.D., A.M.D., ultimii în calitate de succesori ai defunctei A.M. decedată la 14 decembrie 2008, în timpul procesului.

În motivele de apel, reclamanții au arătat că, hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât le-a fost refuzat dreptul de a fi administrate toate probele necesare pentru soluționarea pricinii, în special proba privind verificarea modalității în care toate cele 33 de terenuri, aflate inițial pe o listă a bunurilor ce puteau fi acordate în compensare au fost atribuite altor persoane până la 27 noiembrie 2008; pentru că s-a reținut greșit faptul că părțile sunt în imposibilitate obiectivă de a mai oferi astfel de terenuri în compensare; pentru că instanța nu a ținut cont de caracterul prioritar al normei care stabilește acordarea de despăgubiri sub forma compensării în raport cu norma care stabilește valoarea de despăgubiri bănești și a încălcat principiul reparației integrale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 291/C din 9 decembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că, a admis contestația, a anulat art. 3 din dispoziția din 18 iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța, obligând pârâții să acorde în compensare bunuri sau servicii - echivalentul valorii de 442.529 euro, sau în ipoteza în care unitatea administrativ teritorială nu deține astfel de bunuri, să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reținut, în esență următoarele: Solicitarea reclamantelor de a se avea în vedere cu prioritate măsura compensării nu este vădit neîntemeiată pentru că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv". Că, deși prevăzută de lege și generoasă în aparență, măsura oferirii în compensare a unui imobil în schimbul celui preluat abuziv a fost însă deficitar reglementată de legiuitor, în sensul că această măsură poate fi luată prin decizie sau dispoziție motivată a unității deținătoare [art. 1 alin. (3)], primarii sau conducătorii acestor unități având obligația de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare [art. 1 alin. (5)]. Lipsa de coerență și previzibilitate a dispozițiilor legale care reglementează această procedură ca și lipsa unei proceduri de verificare a modului de îndeplinire a obligației de întocmire a tabelului cu bunurile disponibile a dat naștere la aplicarea discriminatorie de către autoritățile administrației locale constănțene a prevederilor legale în această materie, cum este și cazul reclamantei.

Confruntată cu alegerea între modalitatea de reparație prin compensare ori prin echivalent bănesc și pusă în fața realității privind absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului „Proprietatea" (reținută constant în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului) reclamanții-apelanți au optat conform art. 1 alin. (1) și (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în compensare și numai în subsidiar despăgubiri bănești.

Verificând posibilitatea reclamanților de a obține o satisfacție echitabilă în procedura compensării, Curtea de Apel a reținut că, autoritățile locale pârâte nu au finalizat operațiunea de inventariere a bunurilor din patrimoniul Municipiului Constanța și de stabilire finală a bunurilor din acest inventar care ar putea fi incluse în tabelul întocmit în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care la solicitarea instanței au comunicat că nu dețin momentan astfel de bunuri, astfel că șansa reclamanților de a obține un astfel de bun în viitor nu este absolut inexistentă. Această constatare dedusă judecății din actele prezentate de pârâți au permis Curții de Apel să aprecieze că în speță nu s-a dovedit că măsura compensării, ca modalitate prioritară de restituire nu mai poate fi aplicată și că reclamanților li s-ar cuveni pentru parte din imobil să primească un bun în compensare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenții-pârâți au susținut că, soluția instanței de apel ar fi fost legală doar dacă aceasta ar fi cuprins în dispozitiv o condiționare de genul, dacă la data executării vor exista bunuri sau servicii posibil a fi acordate în compensare. Că, în acest sens au fost și concluziile formulate cu ocazia soluționării apelului, opinând pentru o soluție alternativă cu condiția ca una dintre cele două soluții alese (compensare bunuri sau servicii/despăgubiri Legea nr. 247/2005) să fie precis determinate prin raportare la momentul punerii în executare a hotărârii.

Recurenții-pârâți apreciază soluția instanței de apel ca nelegală întrucât trebuia să se aibă în vedere realitățile prezente și nu situații posibile viitoare incerte. Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâții-recurenți. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Prin dispoziția din 18 iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură cu teren în compensare echivalent valoare conform raportului din 11 aprilie 2008 după cum urmează: teren zona P.M., Careu I lot 12 în suprafață de 255 m.p., în valoare de 39.270 euro; teren zona P.M., Careu I lot 13, în suprafață de 255 m.p., în valoare de 39.270 euro; teren zona P.M., Careu II lot 13 în suprafață de 236 m.p., în valoare de 53.100 euro și teren zona P.M., Careu II lot 14 în suprafață de 236 m.p., în valoare de 53.100 euro.

Pentru restul de valoare de 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Așa cum recunosc și intimații-reclamanți restituirea imobilului teren și construcție, expropriat prin Decretul nr. 431/1979 nu mai este posibilă deoarece construcțiile au fost demolate iar pe teren au fost ridicate alte construcții. Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care măsurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul, iar alin. (8) al aceluiaș text prevede că pentru situația de mai sus, măsurile reparatorii vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Efectuarea ofertei de restituire revine entității deținătoare iar formele se regăsesc în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, „primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprinsă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare". Prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2008 prima instanță a solicitat entității deținătoare lista cu bunurile și serviciile ce pot fi acordate în compensare pentru toată zona Municipiului Constanța.

La data de 27 noiembrie 2008, Primăria Municipiului Constanța a comunicat primei instanțe lista alcătuită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu terenurile ce pot face obiectul atribuirii în compensare conform Legii nr. 10/2001, pentru luna noiembrie 2008. Pentru luna ianuarie 2009 entitatea deținătoare a înaintat instanței procesul-verbal din 8 ianuarie 2009 privind lista alcătuită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că Municipiul Constanța nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare. Or, de vreme ce la momentul pronunțării pârâții-recurenți au dovedit că nu dețin terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, a admite o obligație alternativă, incertă, și viitoare înseamnă a adăuga la lege.

Ordinea de preferință rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură, principiu prevalent și restituirea prin echivalent, neexistând alte modalități, precum acordarea unui teren disponibil la data executării hotărârii în patrimoniul Municipiului Constanța, iar în caz de imposibilitate de executare în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Soluția instanței de apel nu poate fi justificată nici pe absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului „Proprietatea" atâta vreme cât modalitatea de reparație aleasă nu este prevăzută de legea specială. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de intimații-pârâți Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, va casa decizia recurată și pe fond, va menține ca legală sentința civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 291 C din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța. Casează decizia recurată și pe fond menține sentința civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.