ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La
data de 3 septembrie 2008 reclamantele D.A. și A.M. au solicitat în contradictoriu
cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța,
anularea dispoziției din 18 iunie 2008 și obligarea pârâților la acordarea de măsuri
reparatorii prin compensare cu teren echivalent valoric pentru întregul teren în
suprafață de 594 m.p.
În motivarea acțiunii reclamantele, au
arătat că autorii acestora au fost proprietarii imobilului compus din teren în suprafață
de 594 m.p. și construcție situat în Constanța, B-dul T., imobil expropriat în baza
Decretului nr. 431/1979, valoarea de expropriere fiind de 81.337 RON.
Prin dispoziția din 18 iunie 2008 s-a respins
cererea de restituire în natură și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând
în compensarea cu teren echivalent valoric în zona P.M., pentru restul de valoare
a 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii
nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 79 din 20 ianuarie
2009 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor.
În considerentele hotărârii pronunțate
prima instanță a reținut că, în mod corect a procedat unitatea deținătoare la acordarea
unui teren echivalent pentru o parte din imobil iar pentru o altă parte, imposibil
de restituit în natură au fost propuse despăgubiri conform Titlului VII al Legii
nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel reclamanții D.A. și A.P., A.D., A.M.D., ultimii în calitate de succesori ai
defunctei A.M. decedată la 14 decembrie 2008, în timpul procesului.
În motivele de apel, reclamanții au arătat
că, hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât le-a fost refuzat dreptul de
a fi administrate toate probele necesare pentru soluționarea pricinii, în special
proba privind verificarea modalității în care toate cele 33 de terenuri, aflate
inițial pe o listă a bunurilor ce puteau fi acordate în compensare au fost atribuite
altor persoane până la 27 noiembrie 2008; pentru că s-a reținut greșit faptul că
părțile sunt în imposibilitate obiectivă de a mai oferi astfel de terenuri în compensare;
pentru că instanța nu a ținut cont de caracterul prioritar al normei care stabilește
acordarea de despăgubiri sub forma compensării în raport cu norma care stabilește
valoarea de despăgubiri bănești și a încălcat principiul reparației integrale prevăzute
de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 291/C
din 9 decembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în tot sentința
apelată, în sensul că, a admis contestația, a anulat art. 3 din dispoziția din 18
iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța, obligând pârâții să acorde
în compensare bunuri sau servicii - echivalentul valorii de 442.529 euro, sau în
ipoteza în care unitatea administrativ teritorială nu deține astfel de bunuri, să
emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea
nr. 247/2005.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel,
a reținut, în esență următoarele:
Solicitarea reclamantelor de a se avea
în vedere cu prioritate măsura compensării nu este vădit neîntemeiată pentru că,
potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care restituirea în
natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii
oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea
notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile
prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente
imobilelor preluate abuziv".
Că, deși prevăzută de lege și generoasă
în aparență, măsura oferirii în compensare a unui imobil în schimbul celui preluat
abuziv a fost însă deficitar reglementată de legiuitor, în sensul că această măsură
poate fi luată prin decizie sau dispoziție motivată a unității deținătoare [art.
1 alin. (3)], primarii sau conducătorii acestor unități având obligația de a afișa
lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare
[art. 1 alin. (5)].
Lipsa de coerență și previzibilitate a
dispozițiilor legale care reglementează această procedură ca și lipsa unei proceduri
de verificare a modului de îndeplinire a obligației de întocmire a tabelului cu
bunurile disponibile a dat naștere la aplicarea discriminatorie de către autoritățile
administrației locale constănțene a prevederilor legale în această materie, cum
este și cazul reclamantei.
Confruntată cu alegerea între modalitatea
de reparație prin compensare ori prin echivalent bănesc și pusă în fața realității
privind absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin
intermediul fondului „Proprietatea" (reținută constant în hotărârile Curții
Europene a Drepturilor Omului) reclamanții-apelanți au optat conform art. 1
alin. (1) și (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii
în compensare și numai în subsidiar despăgubiri bănești.
Verificând posibilitatea reclamanților
de a obține o satisfacție echitabilă în procedura compensării, Curtea de Apel a
reținut că, autoritățile locale pârâte nu au finalizat operațiunea de inventariere
a bunurilor din patrimoniul Municipiului Constanța și de stabilire finală a bunurilor
din acest inventar care ar putea fi incluse în tabelul întocmit în conformitate
cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care la solicitarea instanței
au comunicat că nu dețin momentan astfel de bunuri, astfel că șansa reclamanților
de a obține un astfel de bun în viitor nu este absolut inexistentă.
Această constatare dedusă judecății din
actele prezentate de pârâți au permis Curții de Apel să aprecieze că în speță nu
s-a dovedit că măsura compensării, ca modalitate prioritară de restituire nu mai
poate fi aplicată și că reclamanților li s-ar cuveni pentru parte din imobil să
primească un bun în compensare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au
declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța
prin Primar invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenții-pârâți
au susținut că, soluția instanței de apel ar fi fost legală doar dacă aceasta ar
fi cuprins în dispozitiv o condiționare de genul, dacă la data executării vor exista
bunuri sau servicii posibil a fi acordate în compensare.
Că, în acest sens au fost și concluziile
formulate cu ocazia soluționării apelului, opinând pentru o soluție alternativă
cu condiția ca una dintre cele două soluții alese (compensare bunuri sau servicii/despăgubiri
Legea nr. 247/2005) să fie precis determinate prin raportare la momentul punerii
în executare a hotărârii.
Recurenții-pârâți apreciază soluția instanței
de apel ca nelegală întrucât trebuia să se aibă în vedere realitățile prezente și
nu situații posibile viitoare incerte.
Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâții-recurenți.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor
formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi admis pentru considerentele
ce vor fi arătate în continuare:
Prin dispoziția din 18 iunie 2008 emisă
de Primarul Municipiului Constanța s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru
imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură cu teren în compensare echivalent
valoare conform raportului din 11 aprilie 2008 după cum urmează: teren zona P.M.,
Careu
I
lot 12 în suprafață de 255 m.p., în valoare
de 39.270 euro; teren zona P.M., Careu
I
lot 13, în suprafață de 255 m.p., în valoare de 39.270
euro; teren zona P.M., Careu
II
lot 13 în suprafață de 236
m.p., în valoare de 53.100 euro și teren zona P.M., Careu
II
lot 14 în suprafață de 236 m.p., în valoare
de 53.100 euro.
Pentru restul de valoare de 442.529
euro s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea
nr. 247/2005.
Așa cum recunosc și intimații-reclamanți
restituirea imobilului teren și construcție, expropriat prin Decretul nr. 431/1979
nu mai este posibilă deoarece construcțiile au fost demolate iar pe teren au fost
ridicate alte construcții.
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea
nr. 10/2001, în cazul în care măsurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă
funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent
pentru întreg imobilul, iar alin. (8) al aceluiaș text prevede că pentru situația
de mai sus, măsurile reparatorii vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii
oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea
notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile
legii speciale.
Efectuarea ofertei de restituire revine
entității deținătoare iar formele se regăsesc în dispozițiile art. 26 din Legea
nr. 10/2001, republicată.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea
nr. 10/2001, republicată, „primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite
cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult
10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil,
un tabel care să cuprinsă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care
pot fi acordate în compensare".
Prin încheierea de ședință din data de
4 noiembrie 2008 prima instanță a solicitat entității deținătoare lista cu bunurile
și serviciile ce pot fi acordate în compensare pentru toată zona Municipiului Constanța.
La data de 27 noiembrie 2008, Primăria
Municipiului Constanța a comunicat primei instanțe lista alcătuită conform art.
1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu terenurile ce pot face obiectul atribuirii
în compensare conform Legii nr. 10/2001, pentru luna noiembrie 2008.
Pentru luna ianuarie 2009 entitatea deținătoare
a înaintat instanței procesul-verbal din 8 ianuarie 2009 privind lista alcătuită
conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că Municipiul Constanța
nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare.
Or, de vreme ce la momentul pronunțării
pârâții-recurenți au dovedit că nu dețin terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare,
a admite o obligație alternativă, incertă, și viitoare înseamnă a adăuga la lege.
Ordinea de preferință rezultă din prevederile
art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură,
principiu prevalent și restituirea prin echivalent, neexistând alte modalități,
precum acordarea unui teren disponibil la data executării hotărârii în patrimoniul
Municipiului Constanța, iar în caz de imposibilitate de executare în despăgubiri
acordate în condițiile legii speciale.
Soluția instanței de apel nu poate fi justificată
nici pe absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin
intermediul fondului „Proprietatea" atâta vreme cât modalitatea de reparație
aleasă nu este prevăzută de legea specială.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1),
cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat
de intimații-pârâți Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin
Primar, va casa decizia recurată și pe fond, va menține ca legală sentința civilă
nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții Primarul
Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar împotriva deciziei civile
nr. 291 C din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța.
Casează decizia recurată și pe fond menține
sentința civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14
aprilie 2011.