ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4572/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4572/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 5767 din 13 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil

nr. 8536/2004, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a fost respinsă acțiunea civilă formulată

de către reclamanții S.F., M.G. și P.I., în contradictoriu cu acesta, ca fiind promovată

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală; a fost admisă excepția inadmisibilității

acțiunii și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea acelorași reclamanți, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului

Constanța.

Prin decizia civilă

nr. 238 din 04 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil

nr. 216/2006, a fost admis apelul declarat de către reclamanții S.F., M.G. și P.I.

împotriva sentinței menționate, care a fost desființată, iar cauza trimisă spre

rejudecare primei instanțe în vederea soluționării fondului.

Cauza a fost reînregistrată

la Judecătoria Constanța sub nr. 1130/212/2007, iar prin sentința civilă nr.

11116 din 28 septembrie 2007, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a fost respinsă

acțiunea civilă formulată de către reclamanții S.F., M.G. și P.I. în contradictoriu

cu acesta și ca nefondată acțiunea formulată de aceiași reclamanți, în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța.

Prin decizia civilă

nr. 257 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr.

1130/212/2007, a fost admis apelul declarat de toți reclamanții împotriva acestei

sentințe și a reținut procesul spre rejudecare în fond, cauza fiind înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8063/118/2008.

Prin sentința civilă

nr. 507 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Constanța, secția Civilă, a respins ca nefondată

acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța și Consiliul

Local Constanța și ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală,

acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor,

admițând, în prealabil, excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, Tribunalul

a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare transcris în 24 octombrie 1947

la Grefa Tribunalului Constanța, numiții S.V. și S.P. au dobândit în cote egale

dreptul de proprietate asupra terenului situat în mun. Constanța, în suprafață de

circa 392 m.p. „cu toate construcțiunile aflate pe el”.

Fostul coproprietar al

dreptului de proprietate asupra terenului litigios, defunctul S.P., a decedat la

data de 06 ianuarie 1959, printre succesorii săi regăsindu-se și reclamanții S.F.

și P.I., după cum rezultă din certificatul de moștenitor din 26 mai 2006 emis de

către BNP C.L.

Cei trei reclamanți din

cauză au solicitat Primarului Municipiului Constanța aplicarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin notificarea din 08 august 2001 la BEJ V.D.G.,

căreia, însă, nici până în prezent nu i s-a dat curs.

Din adresa din 28

august 2007 rezultă situația juridică a imobilului litigios, conform căreia construcțiile

aflate pe terenul din mun. Constanța, au fost demolate în temeiul Decretului

nr. 248/1984 în vederea construirii de ansamblurilor de locuințe, iar în prezent

terenul este afectat de construcția blocului de locuințe, de spații verzi și de

circulație aferente blocului.

Din adresa din 13

februarie 2009 emisă de către S.P.I.T.V.B.L. Constanța, rezultă istoricul de rol

fiscal cu privire la imobilul litigios, potrivit căruia la matricola 645 la adresa

din mun. Constanța, figurează numiții S.V. și S.P., iar la matricola 649 la aceeași

adresă figurează M.P. și E.G.B. conform actului de vânzare-cumpărare din 1944. Ulterior,

la adresa din mun. Constanța a figurat Locativa, iar la matricola 269 figurează

E.G.B. și C.M., aceeași situație înscrisă și în Registrul matricol manual din perioada

anilor 1958-1961. În Registrul matricol manual din perioada anilor 1966-1982 la

matricola 185/226, au figurat E.G.B. și C.M., apoi H.I., după care figurează E.G.B.,

registrul fiind rectificat conform actului de vânzare-cumpărare din 1976, defalcat

la matricola 798/5, cu suprafața de teren inițială de 380 m.p., după care suprafața

a rămas de 190 m.p.

Această situație juridică

a imobilului este confirmată și prin adresa nr. 31586 din 16 martie 2008.

Tribunalul a constatat,

din succesiunea actelor juridice menționate în istoricul de rol fiscal, precum și

consemnările din anexa la Decretul nr. 248/1984, care precizează că la momentul

preluării în proprietatea statului, imobilul nu mai aparținea foștilor proprietari,

S.P. și S.V., ci numiților B.I.L. și, respectiv H.I. și D.G., că reclamanții S.F.,

M.G. și P.I. nu justifică faptul că sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul teren situat în mun. Constanța,

în suprafață de 490 m.p.

Astfel, cercetând temeinicia

cererii formulate de către reclamanți din perspectiva art. 480 C. civ., instanța

a constatat că, pe de o parte, P.I. și S.F., sunt moștenitorii unui fost titular

al unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului litigios, teren

litigios care la momentul preluării în proprietatea statului aparținea altor proprietari,

iar, pe de altă parte, M.G., nu justifică niciun fel de drept cu privire la imobilul

care formează obiectul judecății, perspectivă din care acțiunea în revendicare,

promovată de către aceștia, este vădit nefondată.

Prin decizia nr. 80

din 26 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat

de reclamanta M.G. împotriva sentinței menționate, cu consecința schimbării în parte

a sentinței, luându-se act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii.

Prin aceeași decizie,

s-a respins ca nefondat apelul reclamantei S.F. împotriva aceleiași sentințe și,

totodată, apelul lui S.G., ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală

activă în apel.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că reclamanta M.G. a declarat în ședința publică din

16 martie 2009 că renunță la judecarea cauzei, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile

art. 246 C. proc. civ., procedându-se în consecință.

În ceea ce o privește

pe reclamanta S.F., instanța de apel a reținut că obiectul litigiului finalizat

prin decizia nr. 257 din 13 mai 2008 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin

nerecurare, l-a constituit obținerea, pe calea procedurii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, de măsuri reparatorii constând în acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în Constanța, pentru care a fost emisă, în condițiile legii, notificarea

din 2001, prin intermediul BEJ V.D.G.

În cursul judecății prezentului

apel, s-a făcut dovada notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Constanța

sub nr. 1824/2001 a fost soluționată prin dispoziția nr. 4979 din 31 iulie 2009,

care a respins cererea formulată de M.G. de restituire în natură, în cotă de 1/2,

a imobilului în cauză.

În urma pronunțării sentinței

civile nr. 1002 din 15 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța, s-a constatat că

M.G. este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din imobilul

situat în Constanța, dispunându-se înaintarea documentației către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Notificarea a fost înaintată,

prin intermediul Prefecturii Constanța, Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, care a admis-o și a stabilit cuantumul despăgubirilor, astfel cum

rezultă din adresa din 09 noiembrie 2009. Prin adresa din 21 ianuarie 2010 a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a menționat că s-a constituit Dosarul

nr. 37898/CC pentru evaluarea despăgubirilor.

Așadar, reclamantei S.F.

nu-i este și nu-i poate fi contestată calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, dreptul pretins având o situație juridică identică celei statuate prin

hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea reclamantei M., aspect evaluat greșit

de către prima instanță. Preluarea de către stat a părții din imobil pentru care

s-a emis notificarea reclamanților a aparținut numiților P.S. și S.V. (nr. A), pe

numele numitelor B. și P. fiind preluată de stat cealaltă parte a imobilului, asupra

căruia dreptul de proprietate s-a transmis prin actul de vânzare-cumpărare încheiat

la 05 august 1949 (nr. B).

Cum însă apelantei S.F.

i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, apelul va fi respins ca nefondat.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs reclamanta S.F., criticând-o pentru nelegalitate și susținând,

în esență, obligarea Primăriei ca, la soluționarea pretențiilor sale, să respecte

criteriile deja aplicate în cazul numitei M.G. pentru o cotă de 1/2 din imobil și

să acorde reclamantei suma de 541.000 RON, stabilită prin expertiza efectuată în

cauza finalizată prin sentința civilă nr. 1002/2008 a Tribunalului Constanța, favorabilă

sus-numitei.

Mai arată că, din moment

ce notificarea din 08 iunie 2001 a fost soluționată prin dispoziția nr. 4979

din 30 iulie 2009, care a fost înaintată la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, „se renunță la judecată în acest dosar”.

Solicită a se înlătura

obligarea sa la cheltuieli de judecată în faza apelului.

În cursul judecării recursului,

instanța a solicitat recurentei-reclamante clarificări în legătură cu actul de dispoziție

menționat în cererea de recurs, în sensul dacă vizează judecarea cererii introductive

de instanță sau însuși dreptul subiectiv dedus judecății, act de dispoziție procesuală

ce ar urma să fie exprimat în forma prevăzută de lege. Recurenta nu s-a conformat

acestei solicitări, depunând la dosar concluzii scrise prin care a reiterat aspecte

referitoare la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și solicitând

judecarea cauzei și în lipsa sa.

În aceste condiții, Înalta

Curte a apreciat că susținerile din cererea de recurs nu materializează un act de

dispoziție procesuală de care să se ia act, în absența precizării obiectului unui

asemenea act, care să fi fost exprimat în forma prevăzută de lege pentru acea manifestare

de voință, procedând la judecarea recursului.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

Prin decizia recurată,

s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

în baza Legii nr. 10/2001, pentru o parte din imobilul ce a aparținut numiților

P.S. și S.V.. din Constanța, nr. A, iar infirmarea de către prima instanță în cauză

a dreptului reclamantei la măsuri reparatorii s-a întemeiat pe o situație juridică

greșită a imobilului, respectiv pe situația celeilalte părți din imobil ce a aparținut

altor persoane, pe numele cărora a fost preluată de stat, ce corespunde unei alte

adrese poștale - nr. B.

Cu toate acestea, apelul

a fost respins ca nefondat, deoarece apelantei S.F. i-ar fi fost recunoscută calitatea

de persoană îndreptățită la despăgubiri, ce urmează a fi achitate în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Această din urmă constatare

nu corespunde realității, atât timp cât pretențiile reclamantei formulate prin notificarea

din 2001 nu au fost efectiv soluționate printr-o dispoziție emisă de unitatea deținătoare,

în aplicarea art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, se reține că dispoziția

nr. 4979 din 31 iulie 2009 a fost emisă de Primarul Municipiului Constanța în executarea

sentinței civile nr. 1002/2008 a Tribunalului Constanța - prin care numitei M.G.

i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/2 din imobilul

din reprezentat de teren în suprafață de 392 m.p., în sensul propunerii de despăgubiri

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în favoarea sus-numitei, pentru

cota de 1/2 din imobil.

În ceea ce îi privește

pe cei 8 moștenitori ai coproprietarului imobilului expropriat, P.S., printre care

și recurenta-reclamantă, care au formulat notificarea nr. 216/2001 alături de M.G.,

moștenitoarea celuilalt coproprietar al imobilului, S.V., prin dispoziția nr.

4979 din 31 iulie 2009, anterior menționată, s-a arătat că cererea va fi soluționată

după finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Așadar, notificarea din

2001 a fost soluționată exclusiv cu privire la persoana unuia dintre notificatori

(acesta fiind și motivul pentru care M.G., care a figurat inițial ca reclamantă

în prezenta cauză, a renunțat la judecarea acțiunii).

Faptul că situația recurentei-reclamante

nu a fost soluționată în procedura Legii nr. 10/2001 este confirmat prin concluziile

scrise depuse în această fază procesuală de către pârâtul Municipiul Constanța,

în care se arată că situația acestei părți este rezolvată „implicit” prin dispoziția

nr. 4979 din 31 iulie 2009, urmând ca, după terminarea litigiilor aflate pe rol,

să se emită o dispoziție separată pentru moștenitorii lui P.S.

Obiectul învestirii instanței

de judecată în prezenta cauză îl reprezintă soluționarea notificării de către instanța

de judecată, tocmai în considerarea neemiterii de către obligarea unității deținătoare

a unei dispoziții motivate cu privire la pretențiile reclamanților formulate prin

notificarea din 2001.

Cererea a fost astfel

calificată prin decizia nr. 257 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța

în ciclul procesual anterior, arătându-se că este întemeiată pe decizia nr. 20/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs

în interesul legii (inițial, cererea a fost adresată judecătoriei, ca revendicare,

la data de 27 august 2004).

Rezultând, din actele

dosarului, că această dispoziție nu a fost emisă nici până în prezent în ceea ce

îi privește pe reclamanta S.F. și pe fratele său, reclamantul P.I., iar unitatea

deținătoare nu va emite dispoziție până la terminarea litigiilor, inclusiv a celui

de față, nu există niciun motiv pentru a nu fi admisă cererea acestora.

De altfel, finalitatea

prezentului recurs este aceea a recunoașterii de către instanță a dreptului la măsuri

reparatorii constând în despăgubiri, context în care pretențiile celor doi reclamanți

urmează a fi admise.

Prin decizia nr. 20

din 19 martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite,

într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că „I

nstanța

de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată

împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate”.

În aplicarea acestei decizii,

reținându-se

refuzul nejustificat al Municipiului Constanța

de soluționare a notificării din 2001 în ceea ce îi privește pe cei doi reclamanți

din cauză, în condițiile în care nici măcar nu s-a arătat motivul pentru care nu

s-a răspuns la notificare, Înalta Curte c

onstată că reclamanții S.F. și P.I.

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în mun.

Constanța, în suprafața prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare transcris în

24 octombrie 1947 la Grefa Tribunalului Constanța, prin care autorul lor, P.S.,

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cotă de 1/2.

Este de precizat că imobilul

astfel cumpărat de autorul lor, în coproprietate cu S.V., autorul numitei M.G.,

corespunde adresei poștale din nr. A, fapt ce rezultă și din titlul de proprietate

al imobilului de la nr. B (act vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului

Constanța în 16 august 1949), pe care același vânzător cu cel din 1947 l-a înstrăinat

altor persoane.

Cei doi reclamanți din

cauză sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii corespunzător unei cote de câte 1/16

fiecare, în condițiile în care P.S., coproprietar al imobilului în cotă de 1/2,

a avut 8 moștenitori. Cei doi reclamanți nu beneficiază de întreaga cotă de 1/2

ce a aparținut autorului lor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, câtă vreme toți cei 8 moștenitori au formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001, chiar dacă doar doi dintre ei au înțeles să formuleze prezenta

cerere de chemare în judecată. Pentru ceilalți 6 notificatori, urmează a se emite

dispoziție separată de către Primarul Municipiului Constanța.

Este de precizat, de asemenea,

că deși doar reclamanta S.F. a promovat atât apel, cât și recurs, urmează ca efectuarea

acestor acte de procedură să profite și celuilalt reclamant, P.I., ce se află într-o

situație identică celei a reclamantei, fiind întrunite condițiile unei coparticipări

procesuale obligatorii.

Dreptul celor doi reclamanți

este recunoscut generic, pentru măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri

ce vor fi evaluate și achitate conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, după

emiterea deciziei cu propunere de despăgubiri de către Primarul municipiului Constanța,

în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În aplicarea Deciziei

nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii,

doar

deciziilor/dispozițiilor emise ulterior de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării, li se aplică prevederile art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu poate stabili cuantumul

despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite în aceste cazuri, ci numai

în privința deciziilor administrative emise anterior începerii activității Legii

nr. 247/2005 (iulie 2005).

Aceasta deoarece,

în conformitate cu art. 16 din Titlul VII cu referire la art.

26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001,

d

ecizia emisă de către unitatea deținătoare

cu propunere de acordare de despăgubiri, va fi înaintată – după rămânerea sa definitivă,

urmare a exercitării controlului judecătoresc – Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în vederea emiterii titlului de despăgubire, ce urmează a fi valorificat

în procedura ulterioară, fie prin intermediul Fondului Proprietatea, fie prin intermediul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

Astfel, chiar dacă pe

numele coproprietarei M.G. s-a emis deja dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, iar

aceasta a fost înaintată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce

a evaluat deja despăgubirile cuvenite, cuantumul acestora nu profită și reclamanților

din cauză, urmând ca, și în ceea ce îi privește, să se parcurgă procedura prevăzută

de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Constatându-se că motivul

de recurs privind cheltuielile de judecată din faza apelului rămâne fără obiect,

față de modul de soluționare al prezentului recurs, în urma admiterii căruia va

fi înlăturată obligația de plată a sumelor de bani stabilite cu acest titlu, Înalta

Curte va admite recursul și, în baza art. 312 C. proc. civ., va modifica în parte

decizia, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta S.F. împotriva sentinței

nr. 507 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

În consecință, în baza

art. 296 C. proc. civ., va schimba în parte sentința și va admite cererea reclamanților

S.F. și P.I. împotriva pârâților Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța,

în sensul constatării dreptului reclamanților S.F. și P.I. la măsuri reparatorii

în echivalent pentru terenul în suprafață de 329 m.p. situat în mun. Constanța,

corespunzător unei cote de câte 1/16 fiecare.

Înalta Curte va obliga

pe pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța să emită decizie cu

propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzător

unei cote de câte 1/16 fiecare din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat.

Urmează a fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta S.F., prin mandatar S.G., împotriva deciziei nr. 80 C din 26 aprilie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă

și asigurări sociale.

Modifică în parte decizia,

în sensul că:

Admite apelul declarat

de reclamanta S.F. împotriva sentinței nr. 507 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului

Constanța, secția civilă, și, în consecință:

Schimbă în parte sentința

și admite cererea reclamanților S.F. și P.I. împotriva pârâților Municipiul Constanța

și Consiliul Local Constanța.

Constată că reclamanții

S.F. și P.I. sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

în suprafață de 329 m.p. situat în mun. Constanța, corespunzător unei cote de câte

1/16 fiecare.

Obligă pe pârâții Municipiul

Constanța și Consiliul Local Constanța să emită decizie cu propunere de despăgubiri

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 corespunzător unei cote de câte

1/16 fiecare din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2011.