ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6833/2012

Asupra contestației în anulare de

față,

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul tribunalului Constanța la data de 5 august 2002,

reclamanta M.G.E. a cerut, în

contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Constanța, prin primar și SC M. SA,

anularea dispoziției emise de primar din 22 iulie 2002 și obligarea pârâților

să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de

375 m.p. situat în stațiunea M.

Prin sentința nr. 788 din 23 iunie 2003,

Tribunalul Constanța, secția civilă,

a

admis excepția tardivității acțiunii și a respins cererea modificatoare ca tardiv

formulată.

A admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC M. SA și a respins, în consecință acțiunea formulată de reclamanta

M.G.E. în contradictoriu cu această pârâtă.

A respins acțiunea față de Primăria municipiului

Constanța, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.

Prin decizia nr. 199/C din 26 noiembrie

2003, Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

a respins apelul declarat de reclamantă, cu motivarea că respingerea

ca tardivă a cererii completatoare a avut în vedere chemarea în judecată a unui

nou pârât, iar lipsa calității procesuale pasive a SC M. SA a fost justificată de

faptul că această pârâtă nu a fost notificată.

A mai reținut instanța de apel, că tribunalul

a lămurit prin încheierea din 24 ianuarie 2003 noțiunea de unitate administrativ

teritorială și că soluția pronunțată este legală, în ciuda omisiunilor și carențelor,

care nu sunt determinante și nu pot conduce la reformarea hotărârii.

Prin decizia nr. 5333 din 31 mai 2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală

a admis recursul declarat

de reclamantă, a casat decizia atacată și sentința tribunalului și a trimis cauza

spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

S-a reținut că tribunalul a soluționat

greșit excepția tardivității, pentru că nu a pus în discuția părților cererea precizatoare.

După rejudecare, prin sentința civilă

nr. 1490 din 18 septembrie 2007, Tribunalul Constanța

a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu Primăria orașului Constanța. A anulat dispoziția

și a obligat persoana juridică notificată să soluționeze notificarea, potrivit

art. 26 și 27 din Legea nr. 10/2001.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu

cu SC M. SA Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor

reclamantei.

Prin decizia nr. 137/C din 4 iunie 2008,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale,

a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 17 mai 2007 a

Tribunalului Constanta.

A admis apelul declarat de reclamantă împotriva

încheierii din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Constanța, pe care a schimbat-o în

tot,în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M.

SA.

A admis apelurile declarate de reclamantă

și pârâta Primăria municipiului Constanța împotriva sentinței, pe care a desființat-o

și a trimis cauza spre rejudecarea primei instanțe.

Prin decizia nr. 5398 din 11 mai 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins recursul declarat

de pârâta SC M. SA.

După a doua rejudecare, prin sentința civilă

nr. 899 din 12 mai 2010, Tribunalul Constanta

a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii

privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare

nr. V1.

din 7 decembrie 2004,

în contradictoriu cu SC P. SRL, prin lichidator.

A admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a SC M. SA și, în consecință, a respins acțiunea față de această pârâtă.

A respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin primar.

Prin decizia nr. 188/C din 15 septembrie

2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă

și asigurări sociale,

a respins

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că autorul reclamanților a dobândit imobilul în litigiu în baza unui contract de

vânzare cumpărare ce cuprindea un pact comisoriu de gradul IV ce și-a produs de

drept efectele prin faptul că nu a fost îndeplinită obligația de a realiza o construcție

în termenul stipulat.

Prin decizia nr. 7193 din 17 octombrie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

Instanța de recurs a reținut, în esență,

că instaurarea unui regim totalitar nu reprezintă caz de forță majoră menită să

exonereze părțile de la executarea obligațiilor contractuale.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deoarece, ca efect al desființării retroactive

a contractului de vânzare - cumpărare, bunul s-a reîntors în patrimoniul vânzătorului.

împotriva acestei decizii, la data de 23

martie 2012, reclamanții M.A.D., B.I. și N.A. au formulat contestație în anulare.

Invocând dispozițiile art. 318 teza II

din C. proc. civ., contestatorii au arătat că instanța de recurs nu a răspuns motivelor

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. raportat

la art. 1156 alin. (4) C. civ., la scopul deciziunii nr. 22043 din 22 octombrie

1958 și la art. 1169 C. civ.

Contestația în anulare nu este întemeiată,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Calea extraordinară de atac a contestației

în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza II din C. proc. civ. poate fi

folosită ori de câte ori instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare.

În

cauză, prin cererea de declarare a recursului, reclamanții

au invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

raportat la noțiunea de forță majoră reglementată de art. 1156 alin. (4) C.

civ., la scopul emiterii deciziei nr. 22043/1958 și la noțiunea de fapte notorii,

reglementată de art. 1169 C. civ.

Analizând decizia atacată pe calea contestației

în anulare, se constată că instanța de recurs a analizat toate motivele de nelegalitate

invocate de recurenți prin cererea de declarare a recursului.

Faptul că nu a abordat punctual fiecare

susținere a recurenților nu reprezintă o omisiune datorată greșelii, căci instanța

de recurs și-a structurat analiza pe alte premise decât cele avute în vedere de

recurenți, fără a omite chestiunile de drept în discuție, și anume, efectele pactului

comisoriu și forța majoră.

Astfel, în ceea ce privește motivul de

nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. raportat

la art. 1156 alin. (4) C. civ., recurenții susțin că instanța de recurs nu a analizat

cazul fortuit și din perspectiva situației sociale a autorului reclamanților, calificat

de autoritățile vremii ca „element al marii burghezii".

Acest aspect nu constituie, însă, omisiunea

instanței, pentru că, instanța de recurs, în prezentarea motivelor invocate de parte

a menționat inclusiv această critică.

Nu a apreciat însă că este necesară analiza

separată a fiecărui element ce viza forța majoră și cazul fortuit, pentru că a cercetat

în ansamblu incidența imposibilității fortuite de executare a obligației asumate

în contract, constatând că, în cauză, nu s-a probat că autorul reclamanților ar

fi întreprins vreun demers pentru a începe construcția după încheierea contractului,

în condițiile în care termenul inserat în contract a expirat în anul 1941, înainte

de intervenirea invocatelor evenimente de forță majoră.

Pentru același motiv apărea inutilă analiza

scopului avut prin actul de preluare și a probei „faptelor notorii", atât timp

cât, așa cum s-a arătat, instanța de recurs a constatat că termenul de executare

al obligațiilor asumate prin contract a expirat încă din anul 1941.

De aceea, contestația în anulare este nefondată

și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatorii M.A.D., B.I. și N.A. împotriva deciziei nr. 7193 din 17 octombrie

2011 a înaltei Curti de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

7 noiembrie 2012.