ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința nr. 264 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost admisă, în temeiul Legii nr. 10/2001, acțiunea formulată de reclamantul P.N.N. și a fost obligată pârâta Primăria orașului Constanța să se pronunțe, prin dispoziție motivată, asupra notificării înregistrate la Biroul executorului judecătoresc D.V., sub nr. 319 din 14 februarie 2002, privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 240 mp, situat în Constanța, precum și asupra cererii înregistrate la la Primăria municipiului Constanța sub nr. 1015 din 15 august 2002 privind restituirea construcției cu destinația de locuință, compusă din două apartamente, situată la aceeași adresă.
Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 107/C din 14 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Constanța, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prin acțiunea precizată, a fost chemat în judecată Primarul municipiului Constanța, iar nu recurenta, ceea ce atrage casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond, că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are capacitate de folosință și că termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării curge de la data depunerii actelor necesare.
Recursul este nefondat. La termenul din 15 ianuarie 2008, la instanța de fond, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a Primarului municipiului Constanța, măsură ce a fost dispusă de către instanță, iar la fila 25 se află dovada citării acestuia. Recurenta-pârâtă are calitate procesuală pasivă, fiind unitate deținătoare, în condițiile în care nu a fost emisă dispoziția motivată de către primar, spre a putea fi, eventual, contestată, în contradictoriu cu acesta. Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării.
Independent de natura termenului legal și a datei de la care acesta începe să curgă, unitatea deținătoare avea obligația de a se pronunța prin dispoziție motivată, într-un termen rezonabil. Or, notificarea a fost înregistrată în anul 2002, iar acțiunea a fost introdusă la data de 11 decembrie 2007, când erau depășite și limitele unui termen rezonabil. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Constanța împotriva deciziei civile nr. 107/C din 14 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.