ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2010

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1609 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Constanta,

secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, invocată de pârâți, iar în consecință a respins acțiunea formulată

de reclamanta F.I. în contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța, M. Constanța

prin primar, C.L. Constanța, S.R. prin C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. București,

A.N.R.P. București și P.J. Constanța, ca fiind introdusă de o persoană lipsită

de calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta

nu se legitimează procesual activ în cauză, neavând calitatea de persoană

îndreptățită la restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

10/2001.

Din economia textului rezultă că legitimarea procesuală activă decurge

din calitatea de asociat sau acționar la persoana juridică proprietară a

imobilului solicitat la data preluării abuzive a acestuia, condiție pe care

reclamanta nu a dovedit-o cu înscrisurile exhibate în cauză.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr.

125/ C din 06 mai 2009, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a

declanșat procedura necontencioasă, adresând P.m. Constanța notificarea nr.

293/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului reprezentat

de lotul 223, situat în Constanța, b-dul Petre Carp.

Întrucât notificarea nu a fost soluționată în termenul prevăzut de

lege, reclamanta s-a adresat instanței pentru a constata că nu s-a răspuns la

notificare și a dispune restituirea imobilului solicitat.

În mod corect tribunalul a respins această cerere pentru lipsa

calității procesuale active a reclamantei, aceasta neîndeplinind una din

condițiile cumulative impuse de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001

pentru calitatea de persoană îndreptățită la restituire, cea privind existența

identității între titularul dreptului la restituire și titularul dreptului de

proprietate la momentul preluării abuzive.

Condiția nu este îndeplinită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că

autorul ei a avut calitatea de asociat sau acționar la persoana juridică SC

M.F.F., proprietara imobilului solicitat la data preluării abuzive.

Pe de altă parte, tribunalul nu a greșit în aplicarea dispozițiilor

art. 137 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu se impunea unirea excepției cu

fondul cauzei, având în vedere înscrisurile existente la dosar.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a

arătat că instanța de apel a

confirmat

în mod greșit soluția tribunalului de respingere a acțiunii pe excepția

lipsei calității procesuale active.

Stabilirea calității de persoană

îndreptățită la restituire ține de fondul

cauzei, presupunând administrarea de probe comune

cu cele ale fondului, așa

încât instanța nu se putea

pronunța pe excepție.

Procedând în acest mod, a lipsit partea de

posibilitatea de a administra probatoriul necesar pentru dezlegarea corectă a

fondului cauzei.

De esența fondului este tocmai stabilirea

calității de titular al dreptului

dedus judecății, or pentru aceasta se impunea administrarea de

înscrisuri

referitoare la situația juridică a imobilului,

care să dovedească faptul că

persoana

juridică a avut calitatea de proprietară la momentul preluării abuzive.

Asemenea înscrisuri nu erau în posesia părților,

ci urmau a fi administrate în

condițiile

art. 172 C. proc. civ., ceea ce nu s-a putut realiza față de

soluționarea

pricinii pe excepție.

Recursul este fondat în sensul celor ce

se vor arăta în continuare:

În speță, instanța a fost învestită cu o

acțiune având natura unei contestații

la refuzul de restituire a unui imobil solicitat în procedura Legii nr.

10/2001,

dedus din lipsa

răspunsului unității deținătoare la notificarea de restituire.

În cadrul acestui raport juridic,

verificarea legitimării procesuale active se

limitează la existența identității între

titularul cererii de chemare în judecată și

titularul notificării de restituire, întrucât

dreptul de a reclama în justiție

nesoluționarea

notificării aparține titularului acesteia.

Faptul dacă titularul notificării are sau

nu calitate de persoană îndreptățită

la restituire potrivit Legii nr. 10/2001 nu poate fi stabilit decât

prin judecata

asupra

fondului, calitatea de persoană îndreptățită la restituire fiind, în

reglementarea Legii nr. 10/2001, una din

condițiile de fond ale dreptului la

reparație.

Prin urmare, soluționând pricina pe

excepția lipsei calității procesuale

active pe motiv că

reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la

restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001,

prima instanță a

confundat dreptul

de a reclama în justiție, care ține de legitimarea procesuală

activă, cu însuși dreptul subiectiv dedus

judecății, care ține de judecata pe fond,

confuzie făcută și de instanța de apel care, însușindu-și argumentele

primei

instanțe, i-a menținut soluția.

În cauză, reclamanta se legitimează

procesual activ, în calitatea sa de titulară a notificării formulate în baza

Legii nr. 10/2001, iar faptul dacă ea

îndeplinea sau nu

condițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 trebuia

cercetat în cadrul fondului cauzei, după

administrarea tuturor probelor impuse

de judecata pe fond.

Neprocedând în acest mod, prima instanță

nu a dat o rezolvare pe fond

procesului,

astfel că în mod nelegal curtea de apel a respins apelul reclamantei,

fără a observa că sunt îndeplinite

condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ce impuneau trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță.

Pe cale de consecință, criticile din

recurs, prin care se contestă greșita dezlegare a pricinii pe excepția lipsei

calității procesuale active, susținându-se

că problema calității de persoană îndreptățită la

restituire în sensul Legii nr.

10/2001

ține de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală activă și că pentru

dezlegarea corectă a acestei probleme de fond trebuia încuviințată completarea

probatoriului, sunt întemeiate și fac

aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ.,

cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul

reclamantei și va casa decizia

recurată, iar conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

va admite apelul împotriva sentinței primei instanțe, pe care o

va desființa cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la același tribunal, acesta

urmând a

se pronunța pe fond, după administrarea tuturor probelor necesare în

stabilirea faptelor ce interesează pe fondul

cauzei, în raport de obiectul și natura

litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

F.I. împotriva deciziei

nr.

126/ C din 06 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată.

Admite apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1609

din 19 decembrie 2008

a Tribunalului Constanta, secția civilă.

Desființează sentința civilă susmenționată

și trimite cauza spre rejudecare

la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.