ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1609 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Constanta, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți, iar în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta F.I. în contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța, M. Constanța prin primar, C.L. Constanța, S.R. prin C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. București, A.N.R.P. București și P.J. Constanța, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta nu se legitimează procesual activ în cauză, neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Din economia textului rezultă că legitimarea procesuală activă decurge din calitatea de asociat sau acționar la persoana juridică proprietară a imobilului solicitat la data preluării abuzive a acestuia, condiție pe care reclamanta nu a dovedit-o cu înscrisurile exhibate în cauză. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 125/ C din 06 mai 2009, a respins apelul reclamantei ca nefondat. Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a declanșat procedura necontencioasă, adresând P.m. Constanța notificarea nr. 293/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului reprezentat de lotul 223, situat în Constanța, b-dul Petre Carp.

Întrucât notificarea nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege, reclamanta s-a adresat instanței pentru a constata că nu s-a răspuns la notificare și a dispune restituirea imobilului solicitat. În mod corect tribunalul a respins această cerere pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, aceasta neîndeplinind una din condițiile cumulative impuse de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 pentru calitatea de persoană îndreptățită la restituire, cea privind existența identității între titularul dreptului la restituire și titularul dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive. Condiția nu este îndeplinită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a avut calitatea de asociat sau acționar la persoana juridică SC M.F.F., proprietara imobilului solicitat la data preluării abuzive.

Pe de altă parte, tribunalul nu a greșit în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu se impunea unirea excepției cu fondul cauzei, având în vedere înscrisurile existente la dosar. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanța de apel a confirmat în mod greșit soluția tribunalului de respingere a acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale active. Stabilirea calității de persoană îndreptățită la restituire ține de fondul cauzei, presupunând administrarea de probe comune cu cele ale fondului, așa încât instanța nu se putea pronunța pe excepție.

Procedând în acest mod, a lipsit partea de posibilitatea de a administra probatoriul necesar pentru dezlegarea corectă a fondului cauzei. De esența fondului este tocmai stabilirea calității de titular al dreptului dedus judecății, or pentru aceasta se impunea administrarea de înscrisuri referitoare la situația juridică a imobilului, care să dovedească faptul că persoana juridică a avut calitatea de proprietară la momentul preluării abuzive. Asemenea înscrisuri nu erau în posesia părților, ci urmau a fi administrate în condițiile art. 172 C. proc. civ., ceea ce nu s-a putut realiza față de soluționarea pricinii pe excepție. Recursul este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare: În speță, instanța a fost învestită cu o acțiune având natura unei contestații la refuzul de restituire a unui imobil solicitat în procedura Legii nr. 10/2001, dedus din lipsa răspunsului unității deținătoare la notificarea de restituire.

În cadrul acestui raport juridic, verificarea legitimării procesuale active se limitează la existența identității între titularul cererii de chemare în judecată și titularul notificării de restituire, întrucât dreptul de a reclama în justiție nesoluționarea notificării aparține titularului acesteia. Faptul dacă titularul notificării are sau nu calitate de persoană îndreptățită la restituire potrivit Legii nr. 10/2001 nu poate fi stabilit decât prin judecata asupra fondului, calitatea de persoană îndreptățită la restituire fiind, în reglementarea Legii nr. 10/2001, una din condițiile de fond ale dreptului la reparație.

Prin urmare, soluționând pricina pe excepția lipsei calității procesuale active pe motiv că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a confundat dreptul de a reclama în justiție, care ține de legitimarea procesuală activă, cu însuși dreptul subiectiv dedus judecății, care ține de judecata pe fond, confuzie făcută și de instanța de apel care, însușindu-și argumentele primei instanțe, i-a menținut soluția. În cauză, reclamanta se legitimează procesual activ, în calitatea sa de titulară a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar faptul dacă ea îndeplinea sau nu condițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 trebuia cercetat în cadrul fondului cauzei, după administrarea tuturor probelor impuse de judecata pe fond.

Neprocedând în acest mod, prima instanță nu a dat o rezolvare pe fond procesului, astfel că în mod nelegal curtea de apel a respins apelul reclamantei, fără a observa că sunt îndeplinite condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ce impuneau trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Pe cale de consecință, criticile din recurs, prin care se contestă greșita dezlegare a pricinii pe excepția lipsei calității procesuale active, susținându-se că problema calității de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 ține de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală activă și că pentru dezlegarea corectă a acestei probleme de fond trebuia încuviințată completarea probatoriului, sunt întemeiate și fac aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei și va casa decizia recurată, iar conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va admite apelul împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va desființa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, acesta urmând a se pronunța pe fond, după administrarea tuturor probelor necesare în stabilirea faptelor ce interesează pe fondul cauzei, în raport de obiectul și natura litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta F.I. împotriva deciziei nr. 126/ C din 06 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1609 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Constanta, secția civilă. Desființează sentința civilă susmenționată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.