ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6283/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta O.A. a solicitat

Tribunalului Constanța, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 690

din 3 mai 2004, anularea dispoziției de respingere nr. 912/2004, emisă de

primarul municipiului Constanța în baza Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtului

la restituirea în natură a terenului în suprafață de 400,05 mp, lotul 26,

careul 50, situat în stațiunea Mamaia, județul Constanța, preluat abuziv de

stat din patrimoniul autoarei reclamantei, M.(M.)P., proprietară a terenului,

conform certificatului nr. 2059/A din 2 iulie 1997 emis de Arhivele Statului

Constanța.

Prin sentința civilă nr. 2079 din 22

decembrie 2005, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea, în

contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța,

și în baza excepției lipsei calității procesuale pasive în contradictoriu cu

Consiliul Local Constanța.

Instanța a reținut că nu s-a dovedit

existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamantei

cu Primăria Constanța pentru imobilul solicitat, potrivit adresei emise de

Serviciul Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța bunul reintrând în

proprietatea municipalității, prin decizia administrativă, de la P.N.

S-a mai reținut că nu s-a probat

faptul că autoarea reclamantei, P.M. este aceeași persoană cu M.P.,

declarațiile de notorietate depuse la dosar de către reclamantă fiind

înlăturate.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, potrivit deciziei

nr. 143/C din 5 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă , minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, instanța de apel

însușindu-și argumentele în raport de care prima instanță a respins acțiunea,

cu mențiunea că în această fază procesuală s-a depus la dosar un „act de

proprietate” din care rezultă că terenul lot 8, careu 26 a aparținut numitului

N.M.P., dreptul de proprietate fiind afectat de un pact comisoriu de gradul IV

privind rezilierea de plin drept pentru modificarea unei construcții în termen

de 4 ani.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs T.D., în calitate de cesionar în drepturile litigioase ale

reclamantei O.A., conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 223 din

6 februarie 2006 de BNP „Z.A.R.”.

În dezvoltarea motivelor de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a

formulat următoarele critici:

- Legea nr. 10/2001 nu cere

persoanelor interesate să dovedească dreptul de proprietate cu titlu de

proprietate în original, dovada putând fi făcută cu orice mijloc de probă.

- S-a făcut dovada că terenul a fost

cumpărat de M.P., fiica lui P.M.N., care la rândul său a fost proprietarul unor

terenuri, alături de soția sa, H.P.B. și alte două fiice, C.P. și S.P.

Chiar și în situația în care naționalizarea

s-ar fi făcut pe numele P.N. (astfel cum au reținut instanțele anterioare),

trecerea în proprietatea statului este lovită de nulitate, întrucât adevăratul

proprietar este M.P., proprietatea acesteia fiind trecută în registrul de

transcripțiuni, așa cum rezultă din actul emis de către Direcția Arhivelor

Naționale ale României, filiala Constanța.

- Prin dispoziția nr. 912/2004,

autoritatea administrativă a respins cererea de restituire în natură a

imobilului, pentru că în cauză ar fi operat rezilierea titlului conform unui

pact comisoriu de gradul IV care ar fi fost înserat în contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între M.P. și Municipiul Constanța în anul 1935,

recunoscând că M.P.(M.) a avut calitatea de titular al dreptului de proprietate

născut în baza contractului încheiat în anul 1935.

În raport de aceste aspecte,

instanțele erau ținute strict să analizeze doar dacă în cauză a operat sau nu

pactul comisoriu de gradul IV susținut de intimați.

- În continuarea motivelor de

recurs, recurentul formulează critici care vizează ineficiența juridică a

deciziei nr. 22043/24 octombrie 1958 a Sfatului Popular al Orașului de

Subordonare Regională Constanța prin care s-ar fi reziliat contractul de

vânzare-cumpărare transcris în Registrul nr. 61/1935 la Grefa Tribunalului

Constanța.

Recursul este nefondat.

Prin notificarea adresată Primăriei

municipiului Constanța și prin cererea de chemare în judecată, reclamanta O.A.

al cărei continuatoare este, din punct de vedere procesual, conform

contractului de cesiune a drepturilor litigioase, recurentul T.D. a solicitat

restituirea în natură a terenului situat în stațiunea Mamaia, lotul 26, careul

50, în calitate de succesoare, legatar universal, a numitei M.(M.)P., arătând

că autoarea sa este soția supraviețuitoare a numitului P.D.G., fiul H.P.G. și

al lui N.M.P.

În acest sens, au fost depuse la

dosar certificatul de moștenitor testamentar nr. 347/1998, certificatul de

deces al autoarei P.M. (fiica lui B. și P.), certificatul de moștenitor nr.

474/1982 eliberat de pe urma defunctului P.D.G. și certificatul de deces al

acestuia din care rezultă că părinții săi sunt P.H. și P.N.

În dovedirea calității de proprietar

a autoarei, reclamanta a invocat certificatul nr. 2059/A din 2 iulie 1997,

eliberat de Direcția județeană a Arhivelor Naționale Constanța, care atestă pe

baza registrului nr. 61/1935 din fondul „Primăria Constanța” faptul că „la fila

99 figurează M.P. cu un teren în suprafață de 400,05 mp, lot 26, careul 50

(...) în anul 1936 (...), respectiv cu terenul în litigiu.

Reclamanta a susținut că autoarea

sa, M.P., este una și aceeași persoană cu P.M., proprietara terenului în

litigiu potrivit certificatului menționat, apărare înlăturată de instanțele

anterioare.

Or, potrivit susținerilor făcute în

cuprinsul cererii de recurs, recurentul T.D. confirmă justețea concluziei la

care au ajuns instanțele anterioare, în sensul că M.P. este altă persoană decât

P.M., autoarea reclamantei O.A.

Astfel, recurentul arată că M.P.,

proprietara terenului în litigiu conform extrasului din documentele arhivelor

statului, este fiica lui P.N., care la rândul său a fost proprietarul unor alte

terenuri în Mamaia, alături de soția sa H.P.B.

În acest context, autoarea

reclamantei, P.M. (fiica lui B. și P., certificat de deces- fila 22 dosar tribunal),

soție supraviețuitoare a lui P.D.G. (fiul lui P.N. și P.H., certificat de

deces, fila 20 verso dosar tribunal ) este evident că nu este și nu poate fi

aceeași persoană cu M.P., raporturile dintre cele două fiind de afini

(cumnate).

Respectiv, M.P., cu privire la care

s-au depus înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, este sora

soțului autoarei reclamanților, P.M.

În concluzie, titulara notificării

nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor art.

4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, soluția adoptată de instanțele

anterioare este conformă prevederilor legii speciale de reparație analizată.

Contrar afirmației recurentului,

indiferent de motivul în baza căruia a fost emisă dispoziția de respingere a

notificării în faza administrativă a procedurii reglementate de Legea nr.

10/2001, instanța investită cu soluționarea contestației are obligația să

verifice sub toate aspectele îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea

specială pentru admisibilitatea cererii de restituire.

Pentru considerentele prezentate,

care fac inutilă analiza celorlalte critici invocate în această fază procesuală

și care vor suplini parțial motivarea hotărârilor pronunțate de instanțele

anterioare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de T.D.

împotriva deciziei nr. 143/C din 5 iulie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie

2007.