ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

august 2005, la Tribunalul Constanța, reclamanta D.A.D., a contestat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 2393 din 11 iulie 2005 emisă de

Primarul Municipiului Constanța, prin care a fost respinsă notificarea de

restituire în natură a terenului în suprafață de 456 mp situat în Mamaia,

careul 5, lotul 1.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că

reclamanta este moștenitoarea legală a tatălui său C.N. și în această calitate

este persoană îndreptățită, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la restituirea în

natură a terenului care a fost preluat de stat în mod abuziv.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1282 din 14

iunie 2006, a admis acțiunea (contestația) formulată de reclamantă, a anulat

dispoziția nr. 2393/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța și a obligat

pârâtul să restituie în natură terenul în suprafață de 456 mp.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 120/C din 11 aprilie 2007, a admis apelul declarat de

Primarul Municipiului Constanța și a schimbat în tot sentința civilă nr.

1282/2006 a Tribunalului Constanța în sensul că a respins ca nefondată acțiunea

(contestația) formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a

motivat că terenul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv și că a fost

desființat de plin drept contractul prin care tatăl reclamantei a cumpărat

terenul, ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărător a obligațiilor asumate

prin contract.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 , pct.

7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele:

- instanța a inclus, în

considerentele deciziei, aspecte străine pricinii deoarece la dosar nu exista

contractul cu privire la care s-a motivat că a operat pactul comisoriu;

- existența pactului comisoriu în

contractul de vânzare-cumpărare nu exclude rolul instanței de judecată în

verificarea îndeplinirii obligațiilor asumate de părți prin contract;

- instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății;

- în mod greșit instanța a înlăturat

apărările formulate de reclamantă privitoare la intervenția forței majore;

- decizia este expresia unui exces

de putere al instanței;

Recursul declarat de reclamantă este

întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Prin notificarea înregistrată la 14

iunie 2001, reclamanta a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură a terenului în suprafață de 456 mp motivând că terenul a fost

proprietatea lui N.C. (tatăl reclamantei), cumpărat în anul 1936 de la Primăria

Municipiului Constanța, cumpărătorul fiind, însă, în imposibilitate de a

construi o casă de locuit, așa cum s-a obligat prin actul de vânzare-cumpărare

(filele 35 – 37 din dosarul primei instanțe). Actele dosarului atestă că

reclamanta a început demersurile în justiție pentru restituirea terenului încă

din anul 1999 (filele 35 – 36 din dosarul instanței de apel).

Notificarea comunicată legal de

reclamantă a fost soluționată abia după patru ani, prin dispoziția emisă de

Primarul Municipiului Constanța la 11 iulie 2005.

Cu toate că la dosarul cauzei nu a

fost depus contractul de vânzare-cumpărare din anul 1936 prin care Primăria

Municipiului Constanța a vândut tatălui reclamantei terenul aflat în litigiu,

pârâtul a recunoscut tot timpul, pe parcursul procesului, existența

contractului și dobândirea de către cumpărător a dreptului de proprietate.

Încheierea contractului de

vânzare-cumpărare și dobândirea dreptului de proprietate de către tatăl

reclamantei rezultă neîndoielnic din actele depuse la dosar și anume adresa nr.

29877/1936 a Primăriei Municipiului Constanța (fila 38), adresa nr. 3544/2000 a

Primăriei Municipiului (filele 22 – 24) și referatul Comisiei Constanța pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001 (filele 7 – 9).

Primăria Municipiului Constanța a

comunicat tatălui reclamantei, la 11 ianuarie 1941, că prețul terenului a fost

achitat integral (fila 39).

Din actele menționate rezultă că,

prin contract, cumpărătorul s-a obligat să construiască, pe terenul cumpărat o

casă de locuit, într-un interval de timp de 6 ani. Termenul respectiv a fost

ulterior prelungit de Primăria Municipiului Constanța până la1 septembrie 1943

(fila 70) și apoi până la 1 decembrie 1947 (fila 25). Delimitarea terenului

aflat în litigiu rezultă din actele întocmite de SC T.G. SRL București și SC P.

SA Constanța (filele 74 – 76).

În actul de vânzare-cumpărare a fost

prevăzută și clauza potrivit căreia nerespectarea vreunei obligații luate de

cumpărător atrage rezilierea de plin drept a vânzării și Municipiul Constanța

va intra în posesia terenului vândut fără somațiune, curs de judecată, fără

punere în întârziere și fără nici o altă formalitate.

Cum pe teren nu a fost construită o

casă de locuit sau o vilă, instanța de apel a reținut că actul de vânzare a

fost desființat de plin drept, ca o consecință a clauzei de construire, care

constituie un pact comisoriu de gradul IV, fără a mai fi necesar ca

desființarea să fie cerută înaintea justiției.

Concluzia instanței de apel este

greșită în raport cu împrejurările de fapt ale pricinii.

Este adevărat că rolul instanței de

judecată este redus atunci când, într-un contract, s-a prevăzut clauza potrivit

căreia contractul se desființează de drept, fără punere în întârziere și fără

orice altă formalitate prealabilă, în cazul în care o parte nu-și execută

obligațiile. Nu poate fi, însă, exclus în totalitate rolul instanței de

judecată pentru că, deși părțile au încheiat un pact comisoriu expres, forța

juridică a acestuia depinde de modul său de redactare și în plus între părți

pot exista neînțelegeri în legătură cu îndeplinirea condițiilor necesare pentru

desființarea contractului. În situația existenței unor asemenea neînțelegeri,

ținând seama de accesul liber la justiție, garantat prin art. 21 din

Constituția României, partea interesată poate introduce acțiune în justiție

pentru rezolvarea litigiului. Neînțelegerile între părți pot apărea atât în

legătură cu neexecutarea obligațiilor asumate prin contract, cât și în legătură

cu chestiunea vinovăției.

Chiar în situația în care pactul

comisoriu conține clauza potrivit căreia contractul se desființează de drept,

fără punere în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, instanța

de judecată,sesizată cu un asemenea litigiu, este obligată să verifice

existența unei manifestări neîndoielnice a voinței creditorului de desființare

a contractului, indiferent de forma de exprimare a acestei voințe.

Probele administrate în prezenta

cauză atestă existența unor neînțelegeri între părți atât în legătură cu

executarea obligațiilor asumate prin contract, cât și în legătură cu chestiunea

vinovăției. În atare situație, instanța de judecată era obligată să verifice

apărările părților prin prisma clauzelor cuprinse în actul de vânzare. În acest

din urmă act s-a prevăzut, printre altele, că edificarea casei de locuit sau a

vilei trebuia făcută în conformitate cu planurile aprobate de administrația

municipală. În plus, cumpărătorul avea obligația să contribuie cu 25% din toate

cheltuielile edilitare făcute de Primăria Municipiului Constanța, valoarea

lucrărilor urmând a fi stabilită pe baza unui deviz al lucrărilor efectuate.

Nici prima instanță, nici instanța

de apel nu au stăruit, prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului

cu privire la executarea de către părți a obligațiilor asumate prin contract.

Instanța de judecată avea îndatorirea să ordone completarea probelor cu acte

pentru a stabili dacă vânzătorul a întocmit și a aprobat planurile de edificare

a unor construcții, precum și dacă a executat lucrările edilitare la care,

ulterior, trebuia să contribuie și cumpărătorul cu o cotă de 25%. Nu au fost

completate probele nici pentru a stabili dacă pârâtul și-a manifestat

neîndoielnic voința de desființare a contractului, mai ales că decizia nr.

22043/1958 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Orașului

Constanța s-a referit în mod generic la multe contracte, fără a avea în vedere

împrejurările de fapt concrete ale fiecărui contract.

Numai după completarea în acest sens

a probelor cu acte, instanța era în măsură să hotărască în legătură cu culpa

cumpărătorului pentru neexecutarea obligației de edificare a construcției, în

condițiile concrete existente în intervalul de timp prevăzut în convenția

părților.

Nu a fost deplin stabilită situația

de fapt nici în legătură cu identificarea terenului aflat în litigiu. Pentru

identificarea terenului, instanța trebuia să ordone efectuarea unei expertize

tehnice, care să fie întocmită pe baza examinării actelor depuse de părți și a

măsurătorilor pe teren. Expertul avea datoria să întocmească un plan (schiță)

al terenului și să stabilească modalitatea în care este folosit în prezent.

În fine, trebuia verificată și

apărarea, formulată insistent de reclamantă în legătură cu forța majoră.

Această verificare se impune câtă vreme reclamanta a depus, în fața instanței,

numeroase acte (filele 54 – 81) despre care a susținut că pot proba forța

majoră invocată și care trebuie examinate cu respectarea principiilor

contradictorialității și publicității, specifice procesului civil.

După completarea probelor în sensul

enunțat și apoi după examinarea, prin coroborare, a tuturor probelor

administrate, instanța va fi în măsură să hotărască, în cunoștință de cauză, cu

privire la desființarea de plin drept a convenției și cu privire la

îndreptățirea reclamantei de a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001.

În raport cu considerentele expuse,

urmează să fie admis recursul declarat de reclamantă, să fie casată decizia

recurată și să fie trimisă cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta D.A.D. împotriva deciziei nr. 120/C din 11 aprilie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2008.