ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 442/118/2005 reclamanta P.L.S. a solicitat în contradictoriu cu

Direcția Administrației Publice Locale a Primăriei Constanța anularea

dispoziției nr. 742 din 9 aprilie 2003 emisă de pârâtă și restituirea în natură

a terenului în suprafață de 362, 24 situat în Mamaia, lotul 21, careul 56, iar

în subsidiar despăgubiri calculate conform criteriilor precizate de reclamantă.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că terenul în litigiu a fost dobândit de autorul său P.V. în temeiul

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1379 din 6 martie 1936 încheiat cu

Primăria Constanța și transcris la Grefa Tribunalului Constanța.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 1098 din 7 iunie 2007 a respins ca nefondată contestația împotriva

dispoziției nr. 742/2003 prin care îi fusese respinsă notificarea.

Pronunțând această soluție, instanța

a reținut că dreptul de proprietate asupra terenului, dobândit de autorul

contestatoarei a fost afectat de condiția rezolutorie a edificării de către

acesta a unei construcții în termenul stipulat în contract, astfel cum a fost

prelungit. Că, nerealizarea chiar fortuită a obligației asumate, duce la

desființarea dreptului cumpărătorului cu efecte retroactive, și la suportarea

riscului contractului în calitate de proprietar și debitor al obligației

imposibil de executat.

La expirarea termenului de șase ani,

actul s-a desființat de plin drept, autorul reclamantei pierzând cu efecte

retroactive de la data perfectării contractului dreptul de proprietate și nu

prin preluare abuzivă de către Statul Român.

Prin decizia nr. 325 C din 22 octombrie 2007 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei P.L.S.

împotriva sentinței civile nr. 1048 din 7 iunie 2007 a Tribunalului Constanța.

În considerentele deciziei s-a

reținut că printr-o clauză contractuală autorul reclamantei s-a obligat ca în

timp de patru ani începând cu data autentificării contractului nr. 1379, aceea

de 6 martie 1936 să edifice o casă de locuit sau vilă în conformitate cu

planurile aprobate de Administrația Municipală, prin serviciul de specialitate

– sub sancțiunea în cazul nerespectării obligației, a rezilierii de plin drept

a vânzării, fără somație sau altă punere în întârziere și reintrarea

Municipiului Constanța în posesia bunului vândut.

Că în speță, dreptul de proprietate

al cumpărătorului a fost afectat de condiția rezolutorie a edificării de către

acesta a unei construcții în termenul stipulat în contract, astfel cum a fost

prelungit și nerealizarea chiar fortuită a obligației conduce la desființarea

dreptului cumpărătorului cu efect retroactiv, riscul fiind suportat de acesta ca

debitor al obligației imposibil de executat.

Rezoluțiunea contractului a operat

de plin drept, reține instanța de apel, deoarece în contractul de vânzare-cumpărare

se inserase un pact comisoriu de gradul IV pentru neexecutarea obligației

cumpărătorului de a construi într-un termen de șase ani, astfel că decizia nr.

2243/1958 a fostului Sfat popular al orașului Constanța nu constituie un act

abuziv de naționalizare, ci manifestarea de voință a vânzătorului de a da

eficiență pactului comisoriu, împrejurare față de care nici fostul cumpărător

al terenului și nici succesoarea acestuia nu are calitatea de persoană

îndreptățită.

În recursul declarat și neîncadrat

în drept, P.L.S. critica decizia nr. 325/C din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța prin aceea că instanța a dat eficiență desființării unilaterale a

contractului deși nu s-a precizat clauza potrivit căreia rezoluțiunea ar putea

opera pentru nerespectarea fortuită sau de forță majoră a obligațiilor

cumpărătorului.

Condiția achitării integrale a

prețului în sumă de 21731 lei, a fost respectată de către cumpărător, în schimb

pentru nerespectarea de către acesta a obligației de edificare a construcției

în termen de șase ani, operează o cauză fortuită, constând în aceea că autorul

contestatoarei, în calitate de medic militar a fost mobilizat între anii 1941 –

1945 la Spitalul Militar Timișoara – perioada de timp în care și-ar fi putut

îndeplini cea de a doua condiție.

Față de motivele de recurs invocate,

reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței,

admiterea pe fond a contestației, anularea dispoziției nr. 742 din 9 aprilie

2003 – și acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.

Recursul este nefondat.

Prin actul autentificat la nr. 1919

din 6 martie 1936 Primăria Municipiului Constanța a vândut autorului

reclamantei, P.V., un teren în suprafață de 362,24 mp – lotul 21 din terenul 56

situat în Mamaia cu prețul de 21735 lei și cu obligația cumpărătorului de a

edifica începând cu momentul autentificării, o casă de locuit sau vilă în

conformitate cu planurile aprobate de administrația municipală prin serviciul

de specialitate.

În contract s-a inserat clauza

potrivit căreia nerespectarea de către cumpărător a vreuneia din obligațiile

asumate, atrage rezilierea de plin drept a vânzării fără curs de judecată sau

altă punere în întârziere, Municipiul Constanța intrând de plin drept în

posesia terenului, fără nicio altă formalitate, cu pierderea din partea

cumpărătorului a tuturor sumelor plătite drept preț.

Este adevărat că în contract nu s-a

prevăzut desființarea unilaterală a acestuia pentru nerespectarea vreunei

obligații generate de cauze fortuite sau de forță majoră, dar aceasta nu

conferă suport susținerilor recurentei. În afară de faptul că termenul

contractual a fost prelungit, nerealizarea chiar fortuită a obligației duce la

suspendarea termenului pe durata de acțiune a cazului fortuit și nu la

înlăturarea acesteia, dacă poate fi executată.

De necontestat, așa cum rezultă din

livretul militar al autorului contestatoarei, depus în dosarul de recurs,

acesta a fost mobilizat pe front în perioada 25 octombrie 1939 – 25 mai 1945 și

trecut în retragere pentru limita de vârstă în 1951. Această împrejurare care

într-adevăr poate fi calificată un caz fortuit care l-a pus în imposibilitate

de a-și executa obligația, justifica suspendarea termenului de șase ani pe o

durată de 5 ani și 7 luni și în consecință prorogarea acestuia până la

jumătatea anului 1948.

În cauză însă, Municipiul Constanța

a conferit eficiență clauzei contractuale de reziliere de plin drept a vânzării

pentru nerespectarea obligației asumată de cumpărător de a edifica pe teren o

casă sau o vilă, de abia prin decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a fostului Sfat popular al orașului Constanța, abia după mai bine de 14 ani de la încheierea armistițiului

și mai bine de 7 ani de la pensionarea cumpărătorului – autorul reclamantei,

astfel că reclamanta nu poate justifica imposibilitatea fortuită de executare a

clauzei contractuale.

Reintrarea imobilului în

proprietatea statului ca urmare a rezilierii contractului nu se înscrie printre

cauzele de preluare abuzivă prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

astfel că în mod corect prin decizia contestată, menținută la fond și în apel,

s-a concluzionat că imobilul nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Pentru cele mai sus expuse recursul

declarat de P.L.S. va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta P.L.S. împotriva deciziei nr. 325 C din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 martie 2010

.