ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5398/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 05 august 2002, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta M.G.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Constanța și SC M. SA., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 2524 din 22 iulie 2002, să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 375 mp situat în Stațiunea Mamaia, lotul nr. 9, careul nr. 49 și să constate nulitatea absolută, inopozabilitatea și ineficienta juridică a oricăror acte de preluare sau înstrăinare ce s-ar fi făcut cu privire la acest imobil din 1950 și până la data introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 788 din 23 iunie 2003, Tribunalul Constanța a admis excepția tardivității formulării acțiunii, a cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Constanța și a respins cererea modificatoare ca tardiv formulată, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC M. SA și a respins acțiunea reclamantei față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, a respins acțiunea față de Primăria municipiului Constanța ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală și a obligat reclamanta la 400 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de mai sus a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 199/C din 26 noiembrie 2003. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 5333 din 31 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii căii de atac, au fost casate decizia și sentința atacate și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond. Înalta Curte a reținut că excepția tardivității cererii modificatoare a fost soluționată greșit de tribunal, cu încălcarea principiului contradictorialității și a principiului disponibilității, ceea ce echivalează cu o greșită soluționare a cauzei, fără cercetarea fondului.

Totodată, împrejurarea că în dispozitivul sentinței apelate se face referire in terminis la „excepția tardivității formulării acțiunii" nu constituie decât un viciu procedural în plus, de natură să oblige la rejudecarea de către instanța de trimitere a excepției tardivității. După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2535/118/2007. La termenul din 24 aprilie 2007 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a SC M. SA cu motivarea că restituirea terenului din Mamaia a fost solicitată de reclamantă, prin notificare, numai Primăriei municipiului Constanța, nu și societății comerciale menționată anterior.

La termenul din 11 septembrie 2007 reclamanta a solicitat rectificarea încheierii de ședință pronunțată la 15 mai 2007 în privința susținerilor referitoare la textul pe care s-a întemeiat cererea sa, de comunicare a încheierii din 24 aprilie 2007. Prin sentința civilă nr. 1490 din 18 septembrie 2007 Tribunalul Constanta a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii din 15 mai 2007, alineatul ultim, în sensul că în loc de „arată că nu cunoaște textul" se va scrie „arată că nu cunoaște numărul textului", a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat dispoziția nr. 2524 emisă de Primarul municipiului Constanța la 22 iulie 2002 și a obligat persoana juridică notificată să soluționeze notificarea potrivit art. 26 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu SC M. SA ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat Primăria municipiului Constanța la plata către reclamantă a 1400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere că nu este posibilă reluarea discuțiilor asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, solicitare formulată de reclamantă cu motivarea că nu a fost legal citată la termenul la care excepția a fost examinată, pentru că potrivit art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca, neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt ori nerespectarea prevederilor art. 93 din același cod, privind alegerea de domiciliu, este imputabilă reclamantei, care nu a desemnat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură.

în același fel s-a apreciat și cu privire la situația renunțării la serviciile avocatului reținându-se că potrivit art. 72 alin. (2) C. proc. civ. această împrejurare trebuia comunicată instanței cu 15 zile înainte de termen. Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu și a demonstrat că autorul său a fost proprietarul terenului a cărui restituire o solicită și că bunul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

Referitor la calitatea de moștenitor și la existența proprietății imobilului s-a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 552/1971 emis de Notariatul de Stat local al sectorului 8 București reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defunctului P.N., care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat prin actul de vindere cumpărare încheiat cu Primăria Constanța la 21 iulie 1916 și actul rectificativ autentificat la Tribunalul județului Constanța sub nr. 1570/22 aprilie 1936, prin care autorului său i-a fost atribuit, în schimbul lotului cumpărat în 1916, lotul nr. 9 din careul nr. 49 de pe plaja Mamaia, în suprafață de 375 mp. S-a constatat că modalitatea de deposedare a proprietarului bunului litigios a avut caracter abuziv și că interpretarea clauzelor inserate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de P.N.

cu Primăria municipiului Constanța în 1936, conform cărora cumpărătorul avea obligația de a construi o casă de locuit sau vilă în termen de 4 ani (termen prelungit ulterior la 6 ani) și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare, sub sancțiunea rezilierii de plin drept a contractului, fără nici o altă formalitate sau punere întârziere, nu conduce la o concluzie contrară. Sub acest aspect s-a reținut că cerințele rezoluțiunii trebuie îndeplinite și în cazul pactului comisoriu de gradul IV, când părțile înscriu clauza desființării de plin drept a contractului în situația neexecutării obligației, rară somație sau punere în întârziere, și s-a constatat că cerința culpei debitorului cumpărător în neexecutarea obligației de a construi nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, termenul în care autorul reclamantei avea obligația de a construi, respectiv 6 ani de la perfectarea vânzării, s-ar fi împlinit, în condiții normale, la 22 noiembrie 1945, însă în decembrie 1941 România a devenit parte beligerantă în război, intrând în luptă alături de forțele Axei. Ulterior încheierii contractului a intrat în vigoare Legea nr. 4215/1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, care prevedea că pot fi interzise, prin decizia Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Aerului și Marinei, în tot sau în parte, construcțiile de orice natură la suprafață sau subterane (art. 9 pct. 1), că orice construcție pe care orice particular vrea să o facă pe terenul situat într-o zonă militară, trebuie autorizată de cele două ministere (art. 13) și că orice proprietar particular este obligat să cedeze spre folosință terenurile ce erau situate în zonă militară, contra unei indemnizații.

Prin urmare, în privința terenurilor situate într-o zonă militară, cum în conformitate cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 4215/1938 era și cel situat în apropierea plajei, exista un regim foarte restrictiv, care mergea până la lipsirea dreptului de folosință asupra acestora, chiar în lipsa acordului proprietarului; această restricție echivala cu o scoatere din circuitul civil a bunurilor și atrăgea o imposibilitate fortuită de executare pentru proprietarul ținut la o obligație, cu consecința liberării lui de îndeplinirea acesteia.

A mai reținut instanța că și în ipoteza prorogării efectelor contractului de vânzare cumpărare încheiat de autorul reclamantei până la încetarea cauzei care a generat imposibilitatea fortuită de executare, îndeplinirea obligației de construire nu a fost posibilă nici după încetarea războiului pentru că ulterior a intervenit o imposibilitate morală, rezultată din regulile de funcționare a regimului politic dictatorial-opresiv instaurat la 6 martie 1945, care nega principiile de organizare statală bazate pe democrație și reguli de drept, în care mijloacele de producție și bunurile solului și subsolului aparțineau întregului popor și în care inițiativa particulară, proprietatea privată și respectul acesteia, erau total negate.

In susținerea acestei imposibilități morale de executare a obligației de a construi au fost invocate și prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care dispun că, pentru perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, precum și motivarea deciziei 22043 din 24 octombrie 1958, care face vorbire de „hotărârea democrației populare de a valorifica pe plan social și politic litoralul balneo-climateric, care trebuie sau constituie un beneficiu legitim al oamenilor muncii". Referitor la această din urmă decizie s-a arătat că a dispus o preluare la comun a tuturor proprietăților ce se aflau pe plaja Mării Negre din Stațiunea Mamaia, indiferent că titularii lor își îndepliniseră sau nu obligațiile asumate - de construire sau de achitare a prețului - și că, pe cale de consecință, preluarea în proprietatea statului a terenurilor de genul celui deținut de autorul reclamantei a avut caracter abuziv, invocarea desființării de plin drept fiind doar o încercare de a da o aparență de legalitate unor acte de samavolnicie generate de „hotărârea democrației populare". Pe cale de consecință,

tribunalul a constatat că terenul în litigiu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 și că unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea conform dispozițiilor art. 26 din acest act normativ dat fiind faptul că din probele administrate rezultă că terenul este ocupat parțial de terasa Hotelului T., iar diferența, deși liberă de construcții, este traversată de conducte de apă și cabluri subterane. Făcând aplicarea prevederilor art. 281 C. proc. civ., instanța a rectificat încheierea din 15 mai 2007 cu privire la susținerile apărătorului reclamantei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Primăria municipiului Constanța și reclamanta M.G.E. care a atacat, pe aceeași cale, și încheierile de ședință pronunțate la 17 aprilie 2007, prin care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, și la 17 mai 2007, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului fondului.

Nelegalitatea încheierii din 17 aprilie 2007 a fost întemeiată pe încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la citarea părților și a celor ce instituie principiile contradictorialității, oralității și al dreptului la apărare. Prin decizia nr. 137 C din 4 iunie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca ne fondat apelul declarat de reclamanta M.G.E., împotriva încheierii din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2535/118/2007; a admis apelul reclamantei împotriva încheierii din 17 aprilie 2007, pronunțată în același dosar; a schimbat în tot încheierea apelată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA; a admis apelurile declarate de reclamanta M.G.E.

și pârâta Primăria Municipiului Constanța împotriva sentinței civile nr. 1490 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța; a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele: 1. Cu privire la apelul reclamantei declarat împotriva încheierii din 17 mai 2007, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva judecătorului fondului, nu este întemeiat față de împrejurarea că motivele cererii de înlocuire a judecătorului fondului nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 27 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., pentru că nemulțumirile exprimate de reclamantă vizează soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, greșita aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la citarea și lipsa de apărare a părților, a celor privind comunicarea încheierii de ședință prin care s-a stabilit cadrul procesual al litigiului, deci privește soluții și măsuri dispuse de instanță în timpul procesului, care pot fi valorificate în căile de atac prevăzute de lege.

2. Referitor la apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 17 aprilie 2007 instanța de apel a reținut că pentru termenul de judecată din 17 aprilie 2007, când tribunalul a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, reclamanta a fost citată la domiciliul ales indicat în cererea de recurs, în București, sector 3, ignorându-se faptul că persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu a fost desemnată odată cu alegerea domiciliului, că reclamanta renunțase pe parcursul soluționării cauzei în recurs la serviciile apărătorului ales de la momentul declarării căii de atac, la al cărui sediu profesional se făcuse alegerea de domiciliu, și că domiciliul real al acesteia fusese indicat în cererea de chemare în judecată.

In consecință s-a statuat că procedura de citare a părții pentru termenul la care instanța de fond a stabilit cadrul procesual pasiv al litigiului s-a realizat cu nesocotirea prevederilor art. 93 C. proc. civ., care impun ca partea să fie citată la domiciliul real și în caz de alegere de domiciliu dacă, odată cu domiciliul ales, nu a fost arătată și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar această împrejurare atrage nulitatea încheierii atacate. S-a mai reținut că nelegalitatea încheierii din 17 aprilie 2007 rezultă și din greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situația în care se aflau la data depunerii cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că sintagma "indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes , indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație cooperatistă și alte asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii. In cazul în care, după data intrării în vigoare a acestui act normativ, un imobil notificat potrivit dispozițiilor sale a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare investită cu soluționarea notificării.

Rezultă, din textele menționate, că în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică) dar și entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul sub care s-a realizat înregistrarea, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). In speță, din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în primul ciclu procesual rezultă că parte din terenul revendicat, respectiv suprafața de 31,98 mp, este ocupată de terasa Hotelului T., iar diferența de 343,02 mp este liberă de construcții și se află în domeniul privat al municipiului Constanța.

Constatarea expertului este, însă, infirmată de mențiunile certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0898 eliberat pârâtei SC M. SA la 12 martie 2001, din care rezultă că terenul aferent hotelului T., în suprafață de 1589,70 mp, se află în proprietatea exclusivă a societății, înscris care demonstrează calitatea acestei pârâte, de unitate deținătoare obligată la soluționarea notificării formulată de reclamantă pentru terenul în litigiu, justificând pe deplin calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză.

Nu prezintă relevanță, sub acest aspect, precizarea făcută de pârâtă la instanța de fond, conform căreia terenul menționat în certificat este cel ocupat efectiv de construcția hotelului T. - sau cea de la ultimul termen de judecată din apel, potrivit căreia societatea s-a divizat, iar terenul ce i-a aparținut în proprietate a fost transmis prin protocol societății rezultată din divizare - pentru că la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte suprafața construită a hotelului menționat sau transferul de proprietate la care s-a făcut referire, iar în lipsa unor astfel de probe, calitatea pârâtei, de persoană obligată în raportul juridic născut din prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, nu poate fi contestată.

Față de cele de mai sus instanța de apel a statuat că excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA a fost în mod greșit soluționată și că, urmare a neexaminării pe fond a pretenției reclamantei în contradictoriu și cu această parte, fiind incidente în cauză prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care fac inutilă examinarea criticilor formulate de reclamantă și Primăria municipiului Constanța cu privire la fondul litigiului și atrag consecința admiterii apelurilor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond. împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC M. SA întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., critica vizând următoarele aspecte: - chiar dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M08 nr.0898, a fost emis de Ministerul Turismului către SC M. SA , acesta a fost transmis ulterior SC P. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2074 din 7 decembrie 2004; - suprafața de 375 mp Lotul 9 careul 49 din stațiunea Mamaia, nu face parte din suprafața totală de teren de 1589,70 mp, pentru care s-a emis certificate de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr.0898/2001, aspect ce rezultă din planurile topografice existente la dosar. - în mod greșit instanța de apel a reținut că mențiunile din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului infirmă constatarea expertului.

In consecință, recurenta pârâta SC M. SA, este nemulțumită de interpretarea probelor dosarului de către instanța de apel care a tins la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei societăți. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În fond, după casare, la termenul din 24 aprilie 2007, Tribunalul Constanța, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a SC M. SA, cu motivarea că restituirea terenului din Mamaia a fost solicitată de reclamantă, prin notificare, numai Primăriei municipiului Constanța, nu și societății comerciale menționată anterior.

Deși reclamanta M.G.E., a solicitat reluarea discuțiilor asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, cu motivarea că nu a fost legal citată la termenul la care excepția a fost examinată, tribunalul a statuat că nu mai este posibil pentru că potrivit art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca, neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt ori nerespectarea prevederilor art. 93 din același cod, privind alegerea de domiciliu, fiind imputabilă reclamantei, care nu a desemnat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. în același fel s-a apreciat și cu privire la situația renunțării la serviciile avocatului reținându-se că potrivit art. 72 alin. (2) C. proc.

civ. această împrejurare trebuia comunicată instanței cu 15 zile înainte de termen. Înalta Curte observă că pentru termenul de judecată din 17 aprilie 2007, când tribunalul a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA, reclamanta a fost citată la domiciliul ales indicat în cererea de recurs, în București, sector 3, ignorându-se faptul că persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu a fost desemnată odată cu alegerea domiciliului, că reclamanta renunțase pe parcursul soluționării cauzei în recurs la serviciile apărătorului ales de la momentul declarării căii de atac, la al cărui sediu profesional se făcuse alegerea de domiciliu, și că domiciliul real al acesteia fusese indicat în cererea de chemare în judecată.

Față de această împrejurare se constată că procedura de citare a reclamantei pentru termenul la care instanța de fond a stabilit cadrul procesual pasiv al litigiului s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 85, art. 88, art. 93 și art. 107 C. proc. civ. , situație ce atrage nulitatea încheierii de ședință în discuție. Mai mult, nelegalitatea încheierii din 17 aprilie 2007 rezultă și din greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situația în care se aflau la data depunerii cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Raportat la certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0898 eliberat pârâtei SC M. SA la 12 martie 2001, din care rezultă că terenul aferent hotelului T., în suprafață de 1589,70 mp, se află în proprietatea exclusivă a societății, înscris care demonstrează calitatea acestei pârâte, de unitate deținătoare obligată la soluționarea notificării formulată de reclamantă pentru terenul în litigiu, se justifică pe deplin calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză. Cu privire la criticile recurentei pârâte legate de greșita interpretare a probelor, respectiv a mențiunilor certificatului de atestare a dreptului de proprietate mai sus menționat și a planurilor topografice, acestea nu pot fi reținute, întrucât Înalta Curte este învestită cu cercetarea nelegalității hotărârii atacate, în sensul de a verifica aplicarea corectă a legii, neputând reevalua probele administrate în cauză sau situația de fapt.

Astfel, criticile legate de aspecte de temeinicie a soluției, în sensul reinterpretării probelor, nu pot fi analizate în recurs. Constatând pentru considerentele arătate că instanța de apel a aplicat corect legea, trimițând cauza spre rejudecare pentru examinarea pe fond a pretenției reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC M. SA , și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC Mamaia SA împotriva deciziei nr. 137 C din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2009.