ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7583/2007

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

data de 9 mai 2006 reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâtul primarul

municipiului Constanța solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să-l oblige pe pârât să soluționeze notificarea înaintată prin

executorul de pe lângă Judecătoria Constanța, înregistrată la 2605 din 13

martie 2001, pentru restituirea imobilului situat în Constanța, compus din

teren în suprafață de 9714 mp.

Prin sentința civilă nr. 1959 din 13

octombrie 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură.

Or, în cauză această condiție nu

este îndeplinită.

Pentru a ajunge la această

concluzie, tribunalul a reținut că reclamantul nu este una și aceeași persoană

cu cea care a depus notificarea, respectiv L.C.I.

Reclamantul a fost legitimat de

instanță cu buletinul de identitate din care rezultă că numele său este L.I.,

iar în ceea ce privește declarațiile autentificate date de P.I.A.V. și M.I.,

acestea au fost înlăturate cu motivarea că dovada numelui și a prenumelui se

poate face numai cu actele de stare civilă, iar, pe de altă parte, declarațiile

date în fața notarului încalcă principiul nemijlocirii.

Prin decizia civilă nr.96 din 19

martie 2007 Curtea e Apel Constanța, secția civilă, minori, familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei curtea de apel

a reiterat cele reținute de prima instanță atât în ceea ce privește

neconcordanțele constatate cu privire la numele, prenumele și inițiala tatălui

reclamantului și cele ale notificatorului, precum și cu privire la textele

legale incidente.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, arătând următoarele:

Reclamantul este o persoană în

vârstă de peste 80 de ani, imobilizată, bolnavă, netransportabilă.

Notificarea a fost dactilografiată

de un intermediar, care a greșit trecând inițiala tatălui C. în loc de St., iar

prenumele I. în loc de I.S.

Nimeni însă în oraș nu-i pronunță

prenumele I.S. cum este trecut în actul de identitate, ci I.I.

În mod greșit au reținut cele două

instanțe că, pentru a face dovada identității de persoană, reclamantul are la

îndemână acțiunea în rectificarea actelor de stare civilă, deoarece în actele

sale nu există nicio greșeală, ci doar de o eroare materială strecurată în

redactarea notificării.

Recurentul mai arată că el este cel

care a făcut notificarea, aceasta fiind rațiunea pentru care se află în posesia

originalului, precum și a dovezii de comunicare.

În drept invocă dispozițiile art.304

pct. 9 și 7 C. proc. civ. și completează proba cu înscrisuri conform art. 305

C. proc. civ.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

Atât hotărârea tribunalului, cât și

cea a curții de apel se bazează pe considerente contradictorii sau străine de

natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Astfel, acțiunea reclamantului a

fost respinsă ca nefondată, deși ceea ce i se impută este faptul că nu a făcut

dovada că este una și aceeași persoană cu cea care a depus notificarea în

temeiul Legii nr. 10/2001, caz în care ar fi trebuit admisă excepția lipsei

calității procesuale active pentru lipsa identității dintre persoana

reclamantului și cea care se pretinde titular al dreptului dedus judecății.

De asemenea, deși în clarificarea

acestei chestiuni reclamantul a susținut și a încercat să dovedească faptul că

în notificare s-a strecurat o eroare materială, curtea de apel a reținut în mod

nelegal că pentru a face dovada identității de persoană, reclamantul are la

îndemână acțiunea în rectificarea actelor de stare civilă.

Or, așa cum se arată și în cererea

de recurs, reclamantul nu a susținut niciodată că în actele sale de stare

civilă prenumele său ar fi trecut greșit, ci doar că este cunoscut și apelat cu

un alt prenume.

Faptul că reclamantul a depus la

dosarul cauzei copia notificării, precum și dovada comunicării acesteia, că în

ciuda neconcordanțelor referitoare la prenume, atât titularul notificării cât

și cel al cererii de chemare în judecată au aceeași adresă de domiciliu, adresă

care corespunde cu cea din actul de identitate al reclamantului sunt de natură

a forma convingerea instanței că reclamantul este cel care a formulat

notificarea și, pe cale de consecință, este îndreptățit la a primi un răspuns

de la entitatea juridică notificată.

Dacă reclamantul este sau nu persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, în calitate de moștenitor al fostului proprietar deposedat abuziv

de imobil, este o chestiune care urmează a fi analizată cu prilejul

soluționării notificării și, după caz, în căile de atac care se vor exercita

împotriva deciziei sau dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește poziția

pârâtului, Înalta Curte constată că acesta nu a depus întâmpinare în niciuna

din fazele procesuale parcurse și nu a învederat niciun motiv pentru care din

anul 2001 și până în prezent nu a soluționat notificarea.

Pentru considerentele arătate, în

baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în

tot decizia, în baza art. 296 C. proc. civ. va admite apelul declarat de

reclamant, va schimba în tot sentința și, admițând acțiunea în temeiul art. 25

din Legea nr. 10/2001, îl va obliga pe pârât să soluționeze notificarea

înregistrată sub nr. 2605 din 13 aprilie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 96 din 19 martie 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Modifică

decizia, în tot, în sensul că:

Admite

apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 1959 din 13

octombrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Schimbă în tot sentința în sensul că:

Admite cererea formulată de reclamant și obligă pe

pârât să soluționeze notificarea înregistrată sub nr. 2605 din 13 aprilie 2001.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2007.