ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2571/2009

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 28 noiembrie 2003, reclamantul C.D.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța, solicitând obligarea acestora la: - emiterea dispoziției motivate de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Constanța, (construcție P+2 și teren de 852 mp); - plata unor daune moratorii de 3.000.000.000 lei (sub rezerva reaprecierii) și daune cominatorii de 10.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziției. În motivarea acțiunii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și art. 1073, art. 1075 și art. 1082 C. civ., reclamantul a susținut că: - imobilul revendicat a aparținut numiților P.T.

și F.L., moștenitorii defunctului Ș.M., și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950; - este fiul M.M.M., fiica defunctului G.M., care prin testamentul olograf întocmit la 16 martie 1950, a fost instituit ca legatar universal al defunctei P.T.; - pârâții nu i-au soluționat notificarea formulată la 10 august 2001, prin care solicita restituirea în natură a cotei de ½ din imobil; - daunele moratorii și daunele cominatorii reprezintă reparația bănească a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligației de soluționare a notificării în termenul legal de 60 de zile și, respectiv, a obligației de a face. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 246 din 24 februarie 2004, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța, pe considerentul că, raportat la obiectul litigiului (executarea unei obligații de a face), în speță nu sunt incidente dispozițiile referitoare la competență prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 6368 din 21 iunie 2004, a respins excepția netimbrării capătului de cerere privitor la daunele moratorii, acțiunea în raport de pârâta Primăria Municipiului Constanța (pentru lipsa capacității procesuale de folosință) și capătul de cerere privitor la daunele cominatorii (ca inadmisibil). Totodată, instanța a admis în parte acțiunea împotriva pârâtului Primarul Municipiului Constanța, l-a obligat pe acest pârât să se pronunța prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a cotei de ½ din imobil și a respins, ca nefondate, capătul de cerere privitor la daunele moratorii și solicitarea reclamantului referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reținut că: - potrivit art. 19, art. 67 și art. 91 din Legea nr. 215/2001, pârâta Primăria Municipiului Constanța nu are capacitate de folosință; - în temeiul actualei reglementări [art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ.] nu se mai pot acorda daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, constrângerea debitorului fiind posibilă doar prin aplicarea unei amenzi civile; - art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 scutește cererile privitoare la acordarea daunelor moratorii de plata taxei judiciare de timbru; - pârâtul Primarul Municipiului Constanța nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; - reclamantul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării termenului stabilit de textul precizat și nici a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 148 din 2 februarie 2005, a admis apelurile declarate de reclamant și pârâți, a anulat sentința și a stabilit competența în favoarea Tribunalului Constanța. S-a reținut că: - atitudinea omisivă a entității notificate, concretizată în nesoluționarea notificării în termen legal, echivalează cu un refuz, care poate fi atacat în condițiile prevăzute de art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001; - în speță nu este vorba despre o simplă executare a unei obligații legale deoarece instanța competentă trebuie să verifice dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, precum și temeinicia refuzului satisfacerii cererii de restituire în natură.

După trimiterea spre rejudecare, respectiv la 20 aprilie 2005, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că înțelege să cheme în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1524 din 23 septembrie 2005, a respins excepțiile referitoare la lipsa calității procesuale active și a calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, precum și acțiunea (în raport de ambii pârâți), a anulat ca netimbrat capătul de cerere privitor la daunele moratorii și l-a obligat pe reclamant să plătească părților adverse 600 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - reclamantul are calitate procesuală activă, fiind descendent de gradul I al defunctei M.M., fiica defunctului G.M., instituit prin testamentul olograf din 16 martie 1950 ca legatar universal al defunctei P.T.

(decedată la 12 mai 1952); - pârâtul Municipiul Constanța are calitate procesuală pasivă conform art. 18 din Legea nr. 215/2001; - prin testamentul din 24 octombrie 1928, M.Ș. a dispus vinderea imobilului în litigiu și utilizarea banilor astfel obținuți (și altor sume) la constituirea unui fond special pentru plata legatelor; - la 26 martie 1934, F.L., nepotul testatorului, desemnat executor testamentar (împreună cu I.C.), a acceptat această însărcinare (prin inițierea procedurii de evaluare a activului și pasivului succesoral) și implicit dispozițiile testamentare privitoare la înstrăinarea imobilului revendicat; - susținerea potrivit căreia titlul de proprietate al P.T. și F.L. ar fi fost recunoscut prin înscrierea dreptului lor real în cartea funciară nu se fundamentează pe prevederile Legii nr. 115/1938 și nici pe testamentul din anul 1928; - deoarece nu a dovedit intrarea imobilului în patrimoniul P.T.

și, drept consecință, a transmiterii cotei acesteia prin testamentul olograf din 16 martie 1950, reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001; - petitul privitor la daunele moratorii are o finalitate distinctă de obiectul cererii principale, astfel că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, este supus timbrajului. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 32 din 21 februarie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant și l-a obligat pe acesta să plătească pârâților 200 Ron cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - deoarece reclamantul a declarat în ședința publică din 15 iunie 2005 că nu achită taxa judiciară de timbru pentru daunele moratorii și cominatorii și nu a solicitat reexaminarea încheierii prin care s-a stabilit acea taxă, prima instanță a făcut corect aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997; - la respingerea excepției lipsei calității procesuale active prima instanță a avut în vedere calitatea reclamantului de succesor al pretinsei proprietare a imobilului, fără să examineze și existența acelui drept în patrimoniul autorilor săi; - legatul cu titlu particular constituit de M.Ș.

prin testamentul din 24 octombrie 1928 în favoarea P.T., nepoată de soră, nu cuprinde și imobilul în litigiu; - potrivit art. 927 și art. 924 C. civ., naționalizarea operată prin Decretul nr. 92/1950 și moartea executorului testamentar anterior executării sarcinii nu determină caducitatea legatelor deoarece prima împrejurare nu echivalează cu pieirea întregului bun, iar legatarul nu a decedat înaintea testatorului; - din înscrisurile depuse la dosar rezultă că F.L. a acceptat îndeplinirea sarcinilor impuse prin testament și a optat pentru valorificarea imobilelor, nu pentru culegerea lor în calitate de moștenitor legal al defunctului; - renunțarea P.T. la legatul cu titlu particular instituit în favoarea sa și acceptarea succesiunii defunctului M.Ș.

ca moștenitor legal este nedovedită și, de altfel, infirmată chiar de mențiunile testamentului întocmit de aceasta în favoarea lui G.M., potrivit cărora partea indiviză din imobilele ce au aparținut autorului său urmează a fi vândute pentru achitarea legatelor; - din datele consemnate în evidențele Primăriei Constanța și cartea funciară a localității nu poate fi dedusă existența dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul P.T. deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 115/1938, înstrăinarea acestui bun conform voinței testatorului era condiționată de înscrierea în cartea funciară; - în speță nu sunt îndeplinite condițiile reprezentării succesorale, iar calitatea de nepot de fiică al legatarului universal desemnat de P.T.

nu îi conferă reclamantului vocație la succesiunea autorului acesteia din urmă; - nu au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 deoarece în anexa decretului de naționalizare nu apare numele persoanei față de care s-a luat această măsură. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3917 din 15 mai 2007, a admis recursul declarat de reclamant și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. S-a reținut că: - din datele consemnate ulterior decesului proprietarului M.Ș. (survenit la 3 iulie 1933) în evidența pe anul 1936 a Primăriei Constanța, cartea funciară din perioada 1940-1941 și H.C.M.

nr. 246/1950 (anexa nepublicată a Decretului nr. 92/1950), precum și sentința civilă nr. 694/1934 a Tribunalului Ilfov, definitivă și irevocabilă, rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, prin naționalizare, de la moștenitorii legali ai defunctului, respectiv P.T. (fiică de soră predecedată) și F.L.; - în recurs a fost depus și certificatul care atestă calitatea P.T., de moștenitoare legală a defunctului M.Ș.; - prin testamentul întocmit în luna martie 1950, P.T. a transmis lui G.M., bunicul reclamantului, întreaga avere, inclusiv dreptul său de proprietate indiviz asupra imobilului în discuție; - acest drept a fost apoi transmis apoi prin succesiune legală, inițial fiicei lui G.M.

și în final reclamantului, care are așadar calitatea de persoană îndreptățită la restituirea cotei de ½ din imobil; - pârâții nu au răspuns la notificarea prin care reclamantul solicita restituirea în natură a cotei de ½ din imobil, iar instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 57 din 14 martie 2008, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința, în sensul obligării pârâților la restituirea în natură, în cotă de ½, a imobilului situat în Constanța, compus din teren de 852 mp și construcție. S-a reținut că: - potrivit art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, datele înscrise în cartea funciară și anexa decretului de naționalizare fac dovada că, la data aplicării acelui decret, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat se afla în patrimoniul moștenitorilor defunctului M.Ș., respectiv F.L.

și I.(P.)T. (născută L.); - art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 atribuie preluării prin naționalizare conform Decretului nr. 92/1950 un caracter abuziv; - prin decizia de casare s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea reclamantului , de persoană îndreptățită la restituirea imobilului care a aparținut defunctului M.Ș.; - din relațiile comunicate de Primăria Municipiului Constanța rezultă că imobilul se află în patrimoniul acestei instituții și nu a fost înstrăinat, astfel că poate fi restituit în natură; - deși expertul a stabilit că terenul are o suprafață de 864,97 mp, reclamantul este îndreptățit exclusiv la restituirea suprafeței menționate în cartea funciară, respectiv 852 mp.

Pârâții au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului promovat de reclamant. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurenții au susținut că: - potrivit Legii nr. 215/2001, Primăria Municipiului Constanța nu are capacitate de folosință; - instanța de apel a schimbat obiectul pricinii, din „obligația de a face” în „obligația de a da”; - în primul ciclu procesual nu s-a stabilit că I.T. a moștenit imobilului , ci a fost dezlegată doar problema referitoare la calitatea acesteia, de moștenitor testamentar sau legal, astfel că instanța de apel a reținut greșit că reclamantul ar fi făcut dovada dreptului pretins; - nesoluționarea notificării reclamantului nu a avut un caracter abuziv și, ca atare, în speță au fost încălcate prevederile Legii nr. 10/2001.

Aceste critici sunt nefondate deoarece: - potrivit precizării făcute de reclamant la 20 aprilie 2005, instanța de fond a soluționat pricina în contradictoriu cu Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța, iar la termenul din 6 februarie 2008 instanța de apel a amânat judecata pentru citarea primului pârât; - această entitate a fost citată la următorul termen din 5 martie 2008, când instanța intermediară a judecat apelul în contradictoriu cu pârâții indicați de reclamant, precum și Primăria Municipiului Constanța, al cărei apărător, prezent la dezbateri, nu a formulat nicio obiecțiune; - pe de altă parte, Primăria Municipiului Constanța este „unitate deținătoare”, astfel că potrivit dispozițiilor cuprinse în capitolul III al Legii nr. 10/2001, are și calitate procesuală pasivă; - la data introducerii acțiunii (28 noiembrie 2003), practica judiciară nu era unitară cu privire la problema competenței instanțelor judecătorești de a judeca pe fond cererea persoanei îndreptățite, de restituire în natură și, drept consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției/deciziei motivate de soluționare a notificării; - ulterior, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii,

au hotărât că instanțele judecătorești sunt competente să judece pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în toate cazurile, inclusiv în ipoteza refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare; - depășirea considerabilă (cu peste 2 ani) a termenului legal de a răspunde la notificare echivalează cu un refuz nejustificat și, ca atare, având în vedere și împrejurarea că în cauză erau administrate toate probele necesare analizării cererii de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul preluat abuziv de stat, la 5 martie 2008 reclamantul a solicitat soluționarea pe fond a acestei cereri; - instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei de casare calitatea reclamantului de „persoană îndreptățită” în sensul Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., această constatare nu mai poate fi pusă în discuție; - pârâții nu au dovedit nicio împrejurare de natură a justifica nesoluționarea notificării reclamantului în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel că ultima instanță de apel a aplicat corect prevederile acestui act normativ. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța și Primăria municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 57C din 14 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.