ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2571/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2571/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 28 noiembrie 2003, reclamantul C.D.M.

a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Constanța și Primarul

Municipiului Constanța, solicitând obligarea acestora la:

- emiterea dispoziției motivate de

restituire în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Constanța, (construcție

P+2 și teren de 852 mp);

- plata unor daune moratorii de

3.000.000.000 lei (sub rezerva reaprecierii) și daune cominatorii de 10.000.000

lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziției.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001 și art. 1073, art. 1075 și art. 1082 C. civ.,

reclamantul a susținut că:

- imobilul revendicat a aparținut

numiților P.T. și F.L., moștenitorii defunctului Ș.M., și a fost preluat de

stat în baza Decretului nr. 92/1950;

- este fiul M.M.M., fiica

defunctului G.M., care prin testamentul olograf întocmit la 16 martie 1950, a

fost instituit ca legatar universal al defunctei P.T.;

- pârâții nu i-au soluționat

notificarea formulată la 10 august 2001, prin care solicita restituirea în

natură a cotei de ½ din imobil;

- daunele moratorii și daunele

cominatorii reprezintă reparația bănească a prejudiciilor cauzate prin

neexecutarea obligației de soluționare a notificării în termenul legal de 60 de

zile și, respectiv, a obligației de a face.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 246 din 24 februarie 2004, și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Constanța, pe considerentul că, raportat la obiectul

litigiului (executarea unei obligații de a face), în speță nu sunt incidente

dispozițiile referitoare la competență prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Judecătoria Constanța, prin sentința

civilă nr. 6368 din 21 iunie 2004, a respins excepția netimbrării capătului de

cerere privitor la daunele moratorii, acțiunea în raport de pârâta Primăria

Municipiului Constanța (pentru lipsa capacității procesuale de folosință) și

capătul de cerere privitor la daunele cominatorii (ca inadmisibil).

Totodată, instanța a admis în parte

acțiunea împotriva pârâtului Primarul Municipiului Constanța, l-a obligat pe

acest pârât să se pronunța prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură a cotei de ½ din imobil și a respins, ca nefondate,

capătul de cerere privitor la daunele moratorii și solicitarea reclamantului

referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reținut că:

- potrivit art. 19, art. 67 și art. 91

din Legea nr. 215/2001, pârâta Primăria Municipiului Constanța nu are

capacitate de folosință;

- în temeiul actualei reglementări [art.

580

3

alin. (1) C. proc. civ.] nu se mai pot acorda daune cominatorii

pentru fiecare zi de întârziere, constrângerea debitorului fiind posibilă doar

prin aplicarea unei amenzi civile;

- art. 15 lit. r) din Legea nr.

146/1997 scutește cererile privitoare la acordarea daunelor moratorii de plata

taxei judiciare de timbru;

- pârâtul Primarul Municipiului

Constanța nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001;

- reclamantul nu a făcut dovada

vreunui prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării termenului stabilit de

textul precizat și nici a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 148 din 2 februarie 2005, a admis apelurile declarate

de reclamant și pârâți, a anulat sentința și a stabilit competența în favoarea

Tribunalului Constanța.

S-a reținut că:

- atitudinea omisivă a entității

notificate, concretizată în nesoluționarea notificării în termen legal,

echivalează cu un refuz, care poate fi atacat în condițiile prevăzute de art.

28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001;

- în speță nu este vorba despre o

simplă executare a unei obligații legale deoarece instanța competentă trebuie

să verifice dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, precum

și temeinicia refuzului satisfacerii cererii de restituire în natură.

După trimiterea spre rejudecare,

respectiv la 20 aprilie 2005, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că

înțelege să cheme în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța, prin Primar.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 1524 din 23 septembrie 2005, a respins excepțiile referitoare

la lipsa calității procesuale active și a calității procesuale pasive a

Municipiului Constanța, precum și acțiunea (în raport de ambii pârâți), a

anulat ca netimbrat capătul de cerere privitor la daunele moratorii și l-a

obligat pe reclamant să plătească părților adverse 600 lei cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că:

- reclamantul are calitate

procesuală activă, fiind descendent de gradul I al defunctei M.M., fiica

defunctului G.M., instituit prin testamentul olograf din 16 martie 1950 ca

legatar universal al defunctei P.T. (decedată la 12 mai 1952);

- pârâtul Municipiul Constanța are

calitate procesuală pasivă conform art. 18 din Legea nr. 215/2001;

- prin testamentul din 24 octombrie

1928, M.Ș. a dispus vinderea imobilului în litigiu și utilizarea banilor astfel

obținuți (și altor sume) la constituirea unui fond special pentru plata

legatelor;

- la 26 martie 1934, F.L., nepotul

testatorului, desemnat executor testamentar (împreună cu I.C.), a acceptat

această însărcinare (prin inițierea procedurii de evaluare a activului și

pasivului succesoral) și implicit dispozițiile testamentare privitoare la

înstrăinarea imobilului revendicat;

- susținerea potrivit căreia titlul

de proprietate al P.T. și F.L. ar fi fost recunoscut prin înscrierea dreptului

lor real în cartea funciară nu se fundamentează pe prevederile Legii nr.

115/1938 și nici pe testamentul din anul 1928;

- deoarece nu a dovedit intrarea

imobilului în patrimoniul P.T. și, drept consecință, a transmiterii cotei

acesteia prin testamentul olograf din 16 martie 1950, reclamantul nu are

calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001;

- petitul privitor la daunele

moratorii are o finalitate distinctă de obiectul cererii principale, astfel că,

potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, este supus timbrajului.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 32 din 21 februarie 2006, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant și l-a obligat pe acesta să plătească pârâților 200 Ron

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- deoarece reclamantul a declarat în

ședința publică din 15 iunie 2005 că nu achită taxa judiciară de timbru pentru

daunele moratorii și cominatorii și nu a solicitat reexaminarea încheierii prin

care s-a stabilit acea taxă, prima instanță a făcut corect aplicarea art. 20

din Legea nr. 146/1997;

- la respingerea excepției lipsei

calității procesuale active prima instanță a avut în vedere calitatea

reclamantului de succesor al pretinsei proprietare a imobilului, fără să

examineze și existența acelui drept în patrimoniul autorilor săi;

- legatul cu titlu particular

constituit de M.Ș. prin testamentul din 24 octombrie 1928 în favoarea P.T.,

nepoată de soră, nu cuprinde și imobilul în litigiu;

- potrivit art. 927 și art. 924 C.

civ., naționalizarea operată prin Decretul nr. 92/1950 și moartea executorului

testamentar anterior executării sarcinii nu determină caducitatea legatelor

deoarece prima împrejurare nu echivalează cu pieirea întregului bun, iar

legatarul nu a decedat înaintea testatorului;

- din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că F.L. a acceptat îndeplinirea sarcinilor impuse prin testament și a

optat pentru valorificarea imobilelor, nu pentru culegerea lor în calitate de

moștenitor legal al defunctului;

- renunțarea P.T. la legatul cu

titlu particular instituit în favoarea sa și acceptarea succesiunii defunctului

M.Ș. ca moștenitor legal este nedovedită și, de altfel, infirmată chiar de

mențiunile testamentului întocmit de aceasta în favoarea lui G.M., potrivit

cărora partea indiviză din imobilele ce au aparținut autorului său urmează a fi

vândute pentru achitarea legatelor;

- din datele consemnate în

evidențele Primăriei Constanța și cartea funciară a localității nu poate fi

dedusă existența dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul P.T.

deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 115/1938, înstrăinarea acestui bun

conform voinței testatorului era condiționată de înscrierea în cartea funciară;

- în speță nu sunt îndeplinite

condițiile reprezentării succesorale, iar calitatea de nepot de fiică al

legatarului universal desemnat de P.T. nu îi conferă reclamantului vocație la

succesiunea autorului acesteia din urmă;

- nu au fost încălcate dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 10/2001 deoarece în anexa decretului de naționalizare nu

apare numele persoanei față de care s-a luat această măsură.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3917 din 15 mai

2007, a admis recursul declarat de reclamant și a casat ultima hotărâre, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

S-a reținut că:

- din datele consemnate ulterior

decesului proprietarului M.Ș. (survenit la 3 iulie 1933) în evidența pe anul

1936 a Primăriei Constanța, cartea funciară din perioada 1940-1941 și H.C.M.

nr. 246/1950 (anexa nepublicată a Decretului nr. 92/1950), precum și sentința

civilă nr. 694/1934 a Tribunalului Ilfov, definitivă și irevocabilă, rezultă că

imobilul în litigiu a fost preluat de stat, prin naționalizare, de la

moștenitorii legali ai defunctului, respectiv P.T. (fiică de soră predecedată)

și F.L.;

- în recurs a fost depus și

certificatul care atestă calitatea P.T., de moștenitoare legală a defunctului M.Ș.;

- prin testamentul întocmit în luna

martie 1950, P.T. a transmis lui G.M., bunicul reclamantului, întreaga avere,

inclusiv dreptul său de proprietate indiviz asupra imobilului în discuție;

- acest drept a fost apoi transmis

apoi prin succesiune legală, inițial fiicei lui G.M. și în final reclamantului,

care are așadar calitatea de persoană îndreptățită la restituirea cotei de

½ din imobil;

- pârâții nu au răspuns la

notificarea prin care reclamantul solicita restituirea în natură a cotei de

½ din imobil, iar instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

nr. 57 din 14 martie 2008, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat

sentința, în sensul obligării pârâților la restituirea în natură, în cotă de

½, a imobilului situat în Constanța, compus din teren de 852 mp și

construcție.

S-a reținut că:

- potrivit art. 23 și art. 24 din

Legea nr. 10/2001, datele înscrise în cartea funciară și anexa decretului de

naționalizare fac dovada că, la data aplicării acelui decret, dreptul de

proprietate asupra imobilului revendicat se afla în patrimoniul moștenitorilor

defunctului M.Ș., respectiv F.L. și I.(P.)T. (născută L.);

- art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001 atribuie preluării prin naționalizare conform Decretului nr.

92/1950 un caracter abuziv;

- prin decizia de casare s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea reclamantului , de persoană

îndreptățită la restituirea imobilului care a aparținut defunctului M.Ș.;

- din relațiile comunicate de

Primăria Municipiului Constanța rezultă că imobilul se află în patrimoniul

acestei instituții și nu a fost înstrăinat, astfel că poate fi restituit în

natură;

- deși expertul a stabilit că

terenul are o suprafață de 864,97 mp, reclamantul este îndreptățit exclusiv la

restituirea suprafeței menționate în cartea funciară, respectiv 852 mp.

Pârâții au declarat recurs, prin

care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului

promovat de reclamant.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurenții au susținut că:

- potrivit Legii nr. 215/2001,

Primăria Municipiului Constanța nu are capacitate de folosință;

- instanța de apel a schimbat

obiectul pricinii, din „obligația de a face” în „obligația de a da”;

- în primul ciclu procesual nu s-a

stabilit că I.T. a moștenit imobilului , ci a fost dezlegată doar problema

referitoare la calitatea acesteia, de moștenitor testamentar sau legal, astfel

că instanța de apel a reținut greșit că reclamantul ar fi făcut dovada

dreptului pretins;

- nesoluționarea notificării

reclamantului nu a avut un caracter abuziv și, ca atare, în speță au fost

încălcate prevederile Legii nr. 10/2001.

Aceste critici sunt nefondate

deoarece:

- potrivit precizării făcute de

reclamant la 20 aprilie 2005, instanța de fond a soluționat pricina în

contradictoriu cu Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța, iar

la termenul din 6 februarie 2008 instanța de apel a amânat judecata pentru

citarea primului pârât;

- această entitate a fost citată la

următorul termen din 5 martie 2008, când instanța intermediară a judecat apelul

în contradictoriu cu pârâții indicați de reclamant, precum și Primăria

Municipiului Constanța, al cărei apărător, prezent la dezbateri, nu a formulat

nicio obiecțiune;

- pe de altă parte, Primăria

Municipiului Constanța este „unitate deținătoare”, astfel că potrivit dispozițiilor

cuprinse în capitolul III al Legii nr. 10/2001, are și calitate procesuală

pasivă;

- la data introducerii acțiunii (28

noiembrie 2003), practica judiciară nu era unitară cu privire la problema

competenței instanțelor judecătorești de a judeca pe fond cererea persoanei

îndreptățite, de restituire în natură și, drept consecință, reclamantul a

solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției/deciziei motivate de

soluționare a notificării;

- ulterior, Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007,

pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, au hotărât că

instanțele judecătorești sunt competente să judece pe fond acțiunea persoanei

îndreptățite în toate cazurile, inclusiv în ipoteza refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificare;

- depășirea considerabilă (cu peste

2 ani) a termenului legal de a răspunde la notificare echivalează cu un refuz

nejustificat și, ca atare, având în vedere și împrejurarea că în cauză erau

administrate toate probele necesare analizării cererii de restituire în natură

a cotei de ½ din imobilul preluat abuziv de stat, la 5 martie 2008

reclamantul a solicitat soluționarea pe fond a acestei cereri;

- instanța de recurs a reținut în

considerentele deciziei de casare calitatea reclamantului de „persoană

îndreptățită” în sensul Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., această constatare nu mai poate fi pusă în discuție;

- pârâții nu au dovedit nicio

împrejurare de natură a justifica nesoluționarea notificării reclamantului în

termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel că ultima instanță de apel a

aplicat corect prevederile acestui act normativ.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța și Primăria municipiului

Constanța împotriva deciziei nr. 57C din 14 martie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.