ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1132/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3383/2003, reclamantul C.D.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Constanța, prin Primar și Primarul orașului Constanța, solicitând obligarea pârâților să emită dispoziție motivată de restituire în natură a cotei de ½ din imobilul construcție P + 3 și teren în suprafață de 146 mp, situat în Constanța, județul Constanța, obligarea pârâților la plata de daune moratorii de 2.000.000.000 lei și daune cominatorii de 2.500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziției. Reclamantul a motivat cererea arătând că, în calitate de succesor legal al foștilor proprietari deposedați a declanșat procedura necontencioasă în baza Legii nr. 10/2001, notificând Primăria Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar în vederea restituirii a ½ din imobilul precizat, fost proprietatea lui Ș.M.

A mai arătat că în extrasul de carte funciară imobilul a fost înregistrat pe numele autorului Ș.M., iar ulterior pe numele moștenitorilor I.T. și L.F., precum și testamentul olograf întocmit la 16 martie 1950 de P.T. și certificatul de moștenitor care atestă calitatea procesuală activă a reclamantului. Tribunalul Constanța, soluționând cauza pe excepție, în baza sentinței civile nr. 245 din 24 februarie 2004, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar acesta din urmă, prin sentința civilă nr. 8828 din 13 septembrie 2004 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța. Conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe a fost soluționat de Curtea de Apel Constanța, stabilindu-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1787 din 7 noiembrie 2005, soluționând cauza pe excepții și pe fond, Tribunalul Constanța a respins excepțiile lipsei capacității de folosință și exercițiu a pârâtei Primăria Municipiului Constanța ca rămasă fără obiect, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Constanța prin Primar, excepției de netimbrare a cererii de obligare la plata de daune moratorii ca rămasă fără obiect, a inadmisibilității cererii de obligare a pârâților la plata de daune cominatorii ca rămasă fără obiect și lipsei calității procesuale active a reclamantului. A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, Municipiul Constanța, prin Primar are calitate procesuală activă, că, după modificarea cadrului procesual de către reclamant, excepția lipsei capacității de folosință și exercițiu a Primăriei a rămas fără obiect, de asemenea, au rămas fără obiect excepția de netimbrare a daunelor moratorii și inadmisibilității cererii privind plata daunelor cominatorii. S-a mai reținut că reclamantul are calitate procesuală activă, dovedită cu actele depuse la dosar, din ele rezultând calitatea acestuia de succesor legal al foștilor proprietari deposedați. Pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă cu motivarea că nu a fost dovedită intrarea imobilului în patrimoniul P.T., nici transmiterea acestuia în cotă parte prin testamentul olograf din 16martie 1950 către legatarul cu titlu universal G.M., autorul reclamantului.

Împotriva sentinței reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 109/c din 13 iunie 2006, l-a respins ca nefondat. Curtea de apel a menținut soluția instanței de fond, reținând, în esență, că dat fiind testamentul lăsat de defunctul M.Ș., în care și-a exprimat voința ca imobilul în litigiu să fie înstrăinat și din banii obținuți să fie plătite legatele și că executorii testamentari nu și-au îndeplinit obligația de înstrăinare, precum și împrejurarea că unele legate au fost executate, imobilul în litigiu aparține mai multor persoane și nu se cunoaște cota fiecăruia; a mai reținut că operează principiul unanimității și că reclamantul nu poate solicita singur restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 și, de altfel, unitatea deținătoare nu a emis decizie sau dispoziție motivată în baza acestei legi privind restituirea în natură a imobilului.

S-a concluzionat că instanța nu poate dispune restituirea dat fiind regula unanimității, deoarece imobilul aparține mai multor persoane, fiecare având o cotă ideală. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. Aceasta a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care considerentele vin în contradicție cu dispozitivul, pentru că, deși se constată că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea în natură, se respinge apelul său, precum și că hotărârea cuprinde motive străine de natura acțiunii, cum ar fi nerespectarea regulii unanimității. De asemenea, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile legale referitoare la principiul disponibilității și limita investirii instanței, calificând acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca fiind o acțiune în revendicare.

Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele argumente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a investit instanța cu solicitarea de a obliga pârâții la emiterea dispoziției motivate, prin care să se dispună restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul precizat, cerere pe care a întemeiat-o în drept pe art. 24, raportat la art. 2, art. 7, art. 9, art. 10, art. 20-23 din Legea nr. 10/2001. Ulterior, reclamantul și-a modificat acțiunea și a renunțat la daunele moratorii și cominatorii solicitate. Dar, chiar modificată acțiunea inițială, temeiurile de drept ale cererii sale de chemare în judecată au rămas dispozițiile Legii nr. 10/2001. Este un fapt cunoscut că Legea nr. 10/2001 este o lege specială, ceea ce face ca regula unanimității să nu opereze în cauză.

Așa cum s-a arătat, acțiunea prezentă nu este o acțiune în revendicare fondată pe dreptul comun. Reclamantul, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, a declanșat procedura necontencioasă de restituire în natură a ½ din imobilul în litigiu, notificând unitatea deținătoare. Instanța de apel a stabilit chiar că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la restituire în baza legii menționate, dar în mod greșit a respins apelul ca nefondat. Pentru că Legea nr. 10/2001, ca lege specială stabilește că principiul unanimității nu mai are aplicabilitate în soluționarea cererii de restituire în natură și mai ales că operează regula dreptului de acrescământ, instanța de apel a realizat o eroare de judecată în privința actului juridic dedus judecății.

În forma actuală, Legea nr. 10/2001, în art. 4 alin. (4) prevede că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au notificat unitatea deținătoare beneficiază moștenitorii notificatori. De vreme ce legea specială permite stabilirea dreptului de proprietate pe cote părți, iar notificarea și relațiile privind persoanele care au interes să solicite restituirea împreună cu certificatul de calitate de moștenitor conduc la aplicarea dreptului de acrescământ, instanța de apel a greșit schimbând înțelesul lămuritor al actului juridic dedus judecății. Față de cele mai sus exprimate, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care instanța va analiza toate susținerile din motivele de recurs, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 109/c din 13 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.