ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

P.C. a chemat în judecată Municipiul Constanța

prin  Primar,  Consiliul Local  Constanța,  pentru  a fi  obligat la

restituirea prin echivalent a imobilului situat în Constanța, în temeiul

prevederilor  Legii nr. 10/2001, față de lipsa răspunsului la notificarea

înregistrată la 19 aprilie 2001.

Tribunalul Constanța, învestit prin declinare de

competență a Judecătoriei Constanța, a respins acțiunea ca prematur formulată,

prin sentința civilă nr. 331 din 17 aprilie 2002.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că

în adevăr  reclamantul a făcut dovada începerii procedurii administrativ

jurisdicțională prev. de art. 23 și  art. 24 din Legea nr. 10/2001, însă nu a

așteptat soluționarea cererii.

Apelul declarat de cel în cauză împotriva

acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 105 din 23

septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, avându-se în vedere

că Legea nr. 10/2001, prevede posibilitatea atacării numai a deciziilor emise

de persoană juridică deținătoare a imobilului, prin care se fac oferte de

restituire prin echivalent, iar lipsa răspunsului său „tăcerea” acestora nu

poate fi echivalată cu neîndeplinirea obligației.

Împotriva acestei soluții, reclamantul a

declarat recursul de față, arătând că de la  depunerea notificării au trecut 18

luni, timp în care nu a fost invitat la Primărie în legătură cu solicitarea sa

bănească. Confirmă că prin art. 40 din Legea nr. 10/2001 se face trimitere la o

lege care va reglementa cum și în ce fel se vor acorda despăgubiri, dar nu se

prevede când va apărea această lege.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins

în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la

despăgubiri, ca urmare a demolării abuzive a imobilului proprietatea sa,

invocând prevederile Legii nr. 10/2001 și în special lipsa oricărui răspuns la

notificarea sa făcută la data de 19 aprilie 2001.

Se constată că o atare cerere, de constatare a

lipsei de răspuns la notificare nu-și găsește corespondent în prevederile Legii

nr. 10/2001.

Astfel, dacă potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra

cererii de restituire în natură, textul următor, art. 24 alin. (1) care se

referă la situația în care restituirea în natură nu este posibilă, caz în care

se face persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, potrivit

valorii imobilului, nu mai prevede obligativitatea  respectării unui anumit

termen.

Același text, în alin. (3) prevede un termen de

60 de zile de la primirea ofertei, în care să răspundă în scris dacă acceptă

sau refuză  oferta. În acest caz, și numai în acesta se prevede că lipsa

răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei. În continuare alin. (7)

al aceluiași text prevede că dacă oferta este refuzată, persoana îndreptățită

poate ataca în justiție decizia, în termen de 30 de zile de la data comunicării

ei.

Acesta este singurul caz în materie, în care se

prevede expres posibilitatea de contestare în termenul menționat a deciziei prevăzut

la alin. (1) al aceluiași art. 24 din Legea nr. 10/2001, la care s-a făcut

referire, la tribunalul în a cărui circumscripție teritorială se află sediul

unității deținătoare.

Din analiza textelor redate, rezultă cu evidență

că în temeiul prevederilor legii speciale invocate, poate fi contestată  numai

decizia sau dispoziția motivată de ofertă de restituire prin echivalent, ceea

ce în speță nu s-a emis.

Și dacă legiuitorul ar fi înțeles că și lipsa

oricărui răspuns poate forma obiect de contestare, ar fi prevăzut aceasta în

mod expres, sau ar fi asimilat lipsa răspunsului cu respingerea solicitării cum

s-a menționat cu privire la lipsa  răspunsului la ofertă, prin teza 2 a alin. (3)

al textului în discuție.

Așa fiind, rezultă că instanța de apel a hotărât

corect că cel în cauză nu are calea contestării situației din speță, când nu

s-a răspuns la notificarea adresată în condițiile legii, astfel acțiunea fiind

prematură.

De aceea recursul de față urmează a fi respins,

în temeiul prevederilor art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 105/C din 23 septembrie

2002 a Curții de Apel Constanța, secția  civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 iunie  2003.