ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.C. a chemat în judecată Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, pentru a fi obligat la restituirea prin echivalent a imobilului situat în Constanța, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, față de lipsa răspunsului la notificarea înregistrată la 19 aprilie 2001. Tribunalul Constanța, învestit prin declinare de competență a Judecătoriei Constanța, a respins acțiunea ca prematur formulată, prin sentința civilă nr. 331 din 17 aprilie 2002. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în adevăr reclamantul a făcut dovada începerii procedurii administrativ jurisdicțională prev. de art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, însă nu a așteptat soluționarea cererii.

Apelul declarat de cel în cauză împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 105 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, avându-se în vedere că Legea nr. 10/2001, prevede posibilitatea atacării numai a deciziilor emise de persoană juridică deținătoare a imobilului, prin care se fac oferte de restituire prin echivalent, iar lipsa răspunsului său „tăcerea” acestora nu poate fi echivalată cu neîndeplinirea obligației. Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recursul de față, arătând că de la depunerea notificării au trecut 18 luni, timp în care nu a fost invitat la Primărie în legătură cu solicitarea sa bănească. Confirmă că prin art. 40 din Legea nr. 10/2001 se face trimitere la o lege care va reglementa cum și în ce fel se vor acorda despăgubiri, dar nu se prevede când va apărea această lege.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri, ca urmare a demolării abuzive a imobilului proprietatea sa, invocând prevederile Legii nr. 10/2001 și în special lipsa oricărui răspuns la notificarea sa făcută la data de 19 aprilie 2001. Se constată că o atare cerere, de constatare a lipsei de răspuns la notificare nu-și găsește corespondent în prevederile Legii nr. 10/2001.

Astfel, dacă potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, textul următor, art. 24 alin. (1) care se referă la situația în care restituirea în natură nu este posibilă, caz în care se face persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, potrivit valorii imobilului, nu mai prevede obligativitatea respectării unui anumit termen. Același text, în alin. (3) prevede un termen de 60 de zile de la primirea ofertei, în care să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta.

În acest caz, și numai în acesta se prevede că lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei. În continuare alin. (7) al aceluiași text prevede că dacă oferta este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia, în termen de 30 de zile de la data comunicării ei. Acesta este singurul caz în materie, în care se prevede expres posibilitatea de contestare în termenul menționat a deciziei prevăzut la alin. (1) al aceluiași art. 24 din Legea nr. 10/2001, la care s-a făcut referire, la tribunalul în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Din analiza textelor redate, rezultă cu evidență că în temeiul prevederilor legii speciale invocate, poate fi contestată numai decizia sau dispoziția motivată de ofertă de restituire prin echivalent, ceea ce în speță nu s-a emis.

Și dacă legiuitorul ar fi înțeles că și lipsa oricărui răspuns poate forma obiect de contestare, ar fi prevăzut aceasta în mod expres, sau ar fi asimilat lipsa răspunsului cu respingerea solicitării cum s-a menționat cu privire la lipsa răspunsului la ofertă, prin teza 2 a alin. (3) al textului în discuție. Așa fiind, rezultă că instanța de apel a hotărât corect că cel în cauză nu are calea contestării situației din speță, când nu s-a răspuns la notificarea adresată în condițiile legii, astfel acțiunea fiind prematură. De aceea recursul de față urmează a fi respins, în temeiul prevederilor art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 105/C din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.