ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4730/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 463/2002, pe rolul Tribunalului Constanța, contestatorul J.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța, prin reprezentantul său legal Primarul Municipiului Constanța, obligarea acesteia de a emite decizia sau dispoziția motivată de soluționare a notificării privind restituirea în natură a imobilului situat în Constanța sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea nu este posibilă.

Prin sentința civilă nr. 161 din 15 martie 2002, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei capacității procesual civile a Primăriei Municipiului Constanța, reprezentată de Primarul Municipiului Constanța; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Constanța, reprezentată de Primarul Municipiului Constanța și a respins acțiunea formulată de reclamantul J.C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Prin decizia civilă nr. 69/C din 21 mai 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins apelul formulat de reclamantul J.C. împotriva sentinței civile nr. 161 din 15 martie 2002 a Tribunalului Constanța, ca nefondat.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că reclamantul J.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Constanța, solicitând obligarea acesteia să emită decizia sau dispoziția motivată cu privire la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Constanța. Or, în raport de dispozițiile Legii nr. 215/2001, Primăria nu este decât o structură funcțională, cu aparat propriu, ce aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului, neavând patrimoniu propriu și neputând încheia acte juridice în nume propriu.

Curtea de apel a apreciat că cererea nu este îndreptățită nici pe fond, termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, în opinia acestei instanțe, fiind un termen de recomandare, iar întârzierea în soluționarea cererii formulată de reclamant având motive obiective, determinate de prelungirea repetată a termenului de depunere a notificării și de apariția cu întârziere a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul J.C. În dezvoltarea criticilor, recurentul a invocat următoarele: Instanța nu avea dreptul să se considere lămurită, potrivit art. 150 C. proc.

civ., întrucât pârâta Primăria Municipiului Constanta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte care este actul prin care s-a considerat că a devenit proprietar sau administrator al bunului imobil din Constanța; care este temeiul legal, în baza căruia și-a arogat dreptul a dispune de acest bun imobil, emițând decizia nr. 65/1972, prin care a atribuit bunul imobil în litigiu în administrarea Cooperativei I. Constanța și a U.J.C.M. Constanța; care este situația juridica a acestui bun imobil. În continuarea motivelor de recurs, recurentul a criticat atitudinea judecătorilor care au format completul de judecată, învestit cu soluționarea apelului. În ședința publică din 02 iunie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului, în raport de imposibilitatea încadrării criticilor formulate de reclamant, în motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile înscrise în 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri. Recursul, fiind o cale extraordinară de atac, care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se realizează numai în raport cu motivele de nelegalitate prevăzute exhaustiv de art. 304 C. proc.

civ. În același sens, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nemotivării recursului este nulitatea. În speță, se observă că recurentul J.C. nu a formulat nicio critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată în pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ., cu privire la soluția pronunțată prin decizia recurată, soluție ce se raporta exclusiv la admiterea excepției procesuale de fond, absolută, peremptorie, a lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăriei Municipiului Constanța, astfel că recursul este nemotivat, sub acest aspect esențial. Pentru considerentele expuse, constatând că nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., urmează ca, în aplicarea sancțiunii reglementate de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să se constate nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul J.C. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 21 mai 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurentul reclamant J.C. împotriva deciziei nr. 69/C din 21 mai 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2011.