ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4730/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 463/2002, pe rolul Tribunalului Constanța, contestatorul J.C. a solicitat,

în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța, prin reprezentantul său legal

Primarul Municipiului Constanța, obligarea acesteia de a emite decizia sau dispoziția

motivată de soluționare a notificării privind restituirea în natură a imobilului

situat în Constanța sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea

nu este posibilă.

Prin sentința civilă

nr. 161 din 15 martie 2002, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei capacității

procesual civile a Primăriei Municipiului Constanța, reprezentată de Primarul Municipiului

Constanța; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

Constanța, reprezentată de Primarul Municipiului Constanța și a respins acțiunea

formulată de reclamantul J.C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite

de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă

nr. 69/C din 21 mai 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins apelul

formulat de reclamantul J.C. împotriva sentinței civile nr. 161 din 15 martie 2002

a Tribunalului Constanța, ca nefondat.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că reclamantul J.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului

Constanța, solicitând obligarea acesteia să emită decizia sau dispoziția motivată

cu privire la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în Constanța.

Or, în raport de dispozițiile

Legii nr. 215/2001, Primăria nu este decât o structură funcțională, cu aparat propriu,

ce aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului,

neavând patrimoniu propriu și neputând încheia acte juridice în nume propriu.

Curtea de apel a apreciat

că cererea nu este îndreptățită nici pe fond, termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,

în opinia acestei instanțe, fiind un termen de recomandare, iar întârzierea în soluționarea

cererii formulată de reclamant având motive obiective, determinate de prelungirea

repetată a termenului de depunere a notificării și de apariția cu întârziere a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul J.C.

În dezvoltarea criticilor,

recurentul a invocat următoarele:

Instanța nu avea dreptul

să se considere lămurită, potrivit art. 150 C. proc. civ., întrucât pârâta Primăria

Municipiului Constanta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte care este actul

prin care s-a considerat că a devenit proprietar sau administrator al bunului imobil

din Constanța; care este temeiul legal, în baza căruia și-a arogat dreptul a dispune

de acest bun imobil, emițând decizia nr. 65/1972, prin care a atribuit bunul imobil

în litigiu în administrarea Cooperativei I. Constanța și a U.J.C.M. Constanța; care

este situația juridica a acestui bun imobil.

În continuarea motivelor

de recurs, recurentul a criticat atitudinea judecătorilor care au format completul

de judecată, învestit cu soluționarea apelului.

În ședința publică din

02 iunie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului, în raport

de imposibilitatea încadrării criticilor formulate de reclamant, în motivele de

nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate,

în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului,

Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile înscrise

în 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs trebuie

să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd

limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.

Recursul, fiind o cale

extraordinară de atac, care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii

atacate se realizează numai în raport cu motivele de nelegalitate prevăzute exhaustiv

de art. 304 C. proc. civ.

În același sens, conform

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nemotivării recursului

este nulitatea.

În speță, se observă că

recurentul J.C. nu a formulat nicio critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată

în pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ., cu privire la soluția pronunțată prin decizia

recurată, soluție ce se raporta exclusiv la admiterea excepției procesuale de fond,

absolută, peremptorie, a lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăriei

Municipiului Constanța, astfel că recursul este nemotivat, sub acest aspect esențial.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, ce ar putea

fi invocate din oficiu de instanță, în condițiile prevăzute de art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., urmează ca, în aplicarea sancțiunii reglementate de art. 306

alin. (1) C. proc. civ., să se constate nulitatea cererii de recurs formulată de

reclamantul J.C. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 21 mai 2002 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de recurentul reclamant J.C. împotriva deciziei nr. 69/C din 21 mai 2002

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 iunie 2011.