ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4938/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta M.C., prin avocat R.C., a chemat în judecată Primăria Constanța, prin primar – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, str. V. Alecsandri nr. 3, compus din 93 m 2 teren și construcție parter și etaj. În motivarea acțiunii, scutită de taxa de timbru, reclamanta a arătat că imobilul pretins a fost proprietatea mamei sale, M.A., de la care a fost preluat la stat conform sentinței civile nr. 694/1972, ca bun fără stăpân, iar la notificarea adresată Primăriei Constanța în baza Legii nr.10/2001 nu i s-a răspuns.

S-a depus copia notificării adresate în luna iulie 2001 Primarului municipiului Constanța, copia certificatului de moștenitor nr. 801/1970 eliberat de pe urma defunctei M. A., copia sentinței 1796/1962. Prin întâmpinare, pârâtul a confirmat primirea notificării și faptul că dosarele se află în lucru. Prin sentința civilă nr. 237/5 aprilie 2002 Tribunalul Constanța, secția civilă a admis excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca prematur introdusă. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, de către administrația, nu dă dreptul persoanei interesate să se adreseze direct instanței cu o cerere de restituire în natură.

Hotărârea a fost completată ulterior, reclamanta fiind obligată și la plata sumei de 4 milioane lei, onorariu pentru avocatul angajat de Primărie. Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 159/17 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a luat în discuție problema datei încetării procedurii necontencioase și a dreptului persoanei îndreptățite de a se adresa direct instanței, în lipsa unei decizii sau dispoziții, motivate a persoanei juridice notificate. A reținut astfel că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, persoana juridică notificată fiind ținută numai de termenul maxim de 18 luni pentru soluționarea cererii, la expirarea acestuia încetând procedura necontencioasă.

Sub cel de-al doilea aspect, față de petitul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că nu erau aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, singurele care ar justifica o acțiune directă împotriva Ministerului Finanțelor Publice pentru restituire în natură. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea. În dezvoltarea acestuia, s-a susținut că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării este unul imperativ, iar nu de recomandare, la expirarea lui persoana îndreptățită – al cărei drept a renăscut prin voința legiuitorului – putând să solicite revendicarea prin restituirea în natură.

În continuarea motivării, recurenta a susținut că raționamentul instanței de apel este eronat atunci când consideră că procedura necontencioasă nu a fost epuizată, de vreme ce la notificarea adresată Primăria nu i-a răspuns în nici un mod. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care se vor expune în cele ce urmează. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Iar conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. A afirma - așa cum au făcut-o instanțele care s-au pronunțat în speță – că până la emiterea unei decizii motivate, dreptul persoanei îndreptățite este suspendat, acțiunea vizând atacarea refuzului de a răspunde fiind considerată prematură, echivalează cu acordarea unei prime de încurajare administrației culpabile, care se folosește de tăcere ca de un privilegiu.

Față de modul lacunar de reglementare a problemei în cuprinsul Legii nr. 10/2001, în această fază procesuală nu se poate determina cu precizie semnificația tăcerii: este echivalentul respingerii cererii reclamantei sau dimpotrivă, tăcerea valorează acceptare? De aceea, față de poziția procesuală a pârâtei, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță de fond care, în temeiul art. 129 C. proc. civ. va impune pârâtei să răspundă notificării formulate de reclamantă cu mai mult de doi ani în urmă. Dacă abstențiunea – de acum culpabilă – va continua, instanța este îndreptățită ca, intrând în fondul pricinii și analizând temeinicia cererii, să oblige organul acționat în judecată să o soluționeze pozitiv.

Față de cele ce preced, recursul reclamantei se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză, cu trimiterea la instanța de fond – care în mod nelegal a admis excepția prematurității -, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva deciziei 159 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă 999 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.