ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 903/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

20 ianuarie 2003 la Judecătoria Constanța, reclamanta T.L. a chemat în judecată

pe pârâții: Primăria municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și

Municipiul Constanța, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, aceștia să fie obligați să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată cu privire la cererea de restituire a imobilului-teren în suprafață de

5070 mp situat în municipiul Constanța.

Prin sentința civilă nr. 8688 din 22

mai 2003, Judecătoria Constanța a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să

emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la cererea de restituire în

natură a imobilului-teren în suprafață de 5070 mp situat în municipiul

Constanța.

Soluția judecătoriei a fost

confirmată de Tribunalul Constanța care, prin decizia civilă nr. 244 din 26

martie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 122 C din 23 iunie 2004, a admis recursul declarat de

pârâți, a casat atât decizia nr. 244/2004 cât și sentința civilă nr. 8688 din 22

mai 2003 a Judecătoriei Constanța și a trimis cauza spre competentă soluționare

în primă instanță la Tribunalul Constanța.

La data de 30 iulie 2004 reclamanta

și-a precizat cadrul procesul în sensul că înțelege să se judece cu Consiliul

Local Constanța, Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului

Constanța.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Constanța, prin decizia civilă nr. 918 din 30 iulie 2004, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local Constanța și

Municipiul Constanța, prin Primar. A respins ca rămasă fără obiect excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Constanța.

A admis acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul

Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța și a obligat pe pârâți să

emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la cererea de restituire în

natură a imobilului-teren în suprafață de 5070 mp situat în Constanța, obligându-i

pe aceștia la 8 milioane lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunal a

reținut, în esență, că în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

art. 20 alin. (3) din aceeași lege, unitatea deținătoare, respectiv Municipiul

Constanța, prin Primar, este obligată să se pronunțe asupra unei cereri de

restituire în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau,

după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, or, în speță, această

obligație nu a fost respectată. Lipsa unei sancțiuni pentru nerespectarea

termenului legal nu justifică pasivitatea unității deținătoare și nerespectarea

unei obligații legale.

Soluția primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel Constanța care, prin decizia civilă nr. 34/C din 17

ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâților.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs Primăria municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin

primar și Consiliul Local Constanța, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și

10 C. proc. civ.

Se susține că în mod greșit au fost

respinse excepțiile invocate referitoare la lipsa capacității de folosință a

Primăriei municipiului Constanța și la lipsa calității procesuale pasive a

Municipiului Constanța și a Consiliului Local Constanța, în condițiile în care

pe de o parte, Primăria Municipiului Constanța nu are capacitate de folosință,

iar pe de altă parte, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, numai Primarul

este cel care trebuie să se pronunțe prin dispoziție motivată cu privire la

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, Municipiul Constanța și

Consiliul Local Constanța nefiind îndreptățite de lege să emită dispoziții.

Se mai susține că art. 23 din Legea

nr. 10/2001 instituie un termen de recomandare în privința notificării, textul

de lege necuprinzând o normă de sancțiune, așa încât, în mod greșit s-a dispus

obligarea la emiterea unei decizii motivate cu privire la cererea de restituire

în natură a imobilului în discuție.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce succed:

La prima zi de înfățișare, 30 iulie

2004 (fila 10 dosar nr. 999/2004) reclamanta a precizat că înțelege să se

judece cu Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și

Primarul municipiului Constanța.

Drept urmare, în mod corect a fost

respinsă ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a

Primăriei Constanța invocată de Consiliul Local Constanța și Municipiul

Constanța.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța și a Municipiului

Constanța se constată că în mod just a fost și ea respinsă, în condițiile în

care pe de o parte notificarea a fost adresată unității

administrativ-teritoriale, respectiv Municipiului Constanța care, în calitate

de unitate deținătoare, trebuia să răspundă prin organul abilitat de lege,

respectiv Primarul, iar pe de altă parte, conform art. 38 alin. (29 lit. f) din

Legea nr. 215/2001, Consiliul Local administrează domeniul public și privat al

orașului iar cererea de restituire vizează tocmai un bun considerat a fi în

proprietatea orașului.

Drept urmare, cum textul art. 21 din

Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 22 alin. (1)] prevede că notificarea se

adresează persoanei juridice deținătoare, iar în speță aceasta este unitatea

administrativ-teritorială, respectiv Orașul, Primarul fiind numai persoana

abilitată de lege să răspundă notificării [art. 21 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 republicată], în mod corect au apreciat instanțele că Municipiul

Constanța are calitate procesuală pasivă.

La fel este situația și în cazul

Consiliului Local Constanța, calitatea sa procesuală pasivă fiind determinată

de prevederile art. 38 lit. 7) din Legea nr. 215/2001 conform cărora acesta este

organul care administrează domeniul public și privat al orașului.

Referitor la cea de a doua critică,

nici aceasta nu poate fi primită.

În temeiul dispozițiilor art. 23 alin.

(1) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 25 alin. (1) și

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată în M. Of. nr. 798 din 2

septembrie 2005] unitatea deținătoare, prin primar, este obligată să se

pronunțe asupra unei cereri de restituire sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare.

Cum, în speță, această obligație nu

a fost respectată, în mod just ambele instanțe au apreciat că lipsa unei

sancțiuni pentru nerespectarea termenului legal, nu justifică pasivitatea

unității deținătoare și nerespectarea unei obligații legale și a obligat la emiterea

unei decizii sau dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire în

natură a imobilului.

Deși recurenții au invocat și

motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., acesta nu se regăsește

în dezvoltarea motivelor recurs și de aceea nu a fost analizat, iar pe de altă

parte, a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții Primăria Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin

Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 34/C

din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2006.