ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

acțiunea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr. 8821/118 din 17

octombrie 2008, reclamanta SC S.N. SRL a chemat în judecată pe pârâții D.D. și P.A.

solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună evacuarea

necondiționată a pârâților din imobilul situat în municipiul Constanța, județul

Constanța.

În motivarea acțiunii, reclamanta învederează în

esență că, pârâții au fost titularii contractului de închiriere nr. 2064 din 12

iulie 1999, valabil până la 07 aprilie 2004, având ca obiect imobilul menționat

anterior.

Se arată că, în vederea consolidării și modernizării

imobilului la data de 12 decembrie 2003, între R.A.E.D.P.P. Constanța și P.A. s-a

încheiat contractul de asociere nr. 37 pe o perioadă de 20 de ani.

Prin H.C.L.M nr. 157 din 08 aprilie 2004 repartiția

pârâtei D.D. pentru spațiul situat în imobil s-a anulat, aceasta fiind luată în

evidență în vederea repartizării unei alte locuințe din fondul de stat,

potrivit necesităților sale și ale familiei acesteia.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 1691 din 18 mai 2004 la B.N.P I.M. și P.I.G., P.A., împreună cu soțul

acesteia, au dobândit de la Municipiul Constanța, imobilul respectiv, situat în Constanța.

Cererea de chemare în judecată având ca obiect

prelungirea contractului de închiriere nr. 2964 din 12 iulie 1999 formulată de

titularul contractului, respectiv D.D., acțiune ce a făcut obiectul dosarului

2961/2005 al Judecătoriei Constanța a fost respinsă, motivat de lipsa calității

procesuale pasive a pârâtului R.A.E.D.P.P. Constanța, astfel încât în prezent,

pârâții ocupă spațiul locativ din imobilul respectiv în mod abuziv.

Se arată că, ulterior, P.A. și soțul acesteia, au

înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanța reclamantei,

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005.

În drept au fost invocate disp. art. 112 și urm. C.

proc. civ., cu referire la art. 274 C. proc. civ., cu aplicarea art. 480 C.

civ., art. 61 din Legea nr. 114/1996.

Pârâta a depus cerere reconvențională prin care

solicită a se constata un drept de creanță în favoarea pârâților reconvenienți

pentru suma de 5000 lei, sumă reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului,

precum și instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâților până la

achitarea de către reclamantă a creanței solicitate.

Motivând cererea reconvențională se arată că, starea

imobilului care le-a fost închiriat nu permitea habitarea în condiții decente,

astfel încât, au efectuat lucrări de îmbunătățire și de reparații ale

imobilului, lucrări constând în zugrăvit, consolidarea acoperișului, schimbat

întreaga instalație de apă și instalația sanitară, reparat instalația

electrică, repararea și vopsirea gardului, reparații a căror contravaloare au

suportat-o.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 997-998 C.

civ. și principiul îmbunătățirii fără justă cauză.

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2009, Tribunalul

Constanța, secția comercială, s-a pronunțat în sensul, respingerii excepției de

necompetență materială, invocată de pârâți, reținând în esență aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 4 C. com., cu referire la dispozițiile cuprinse

în art. 3 C. com., atât timp cât, reclamanta este comerciantă, iar bunul imobil

litigios din care se cere evacuarea pârâților aparține patrimoniului său.

A reținut instanța că, acțiunea principală are un

obiect neevaluabil în bani și, astfel, în virtutea normei cuprinse în art. 2 alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența materială de soluționare a

acțiunii, în primă instanță aparține Tribunalului Constanța, secția comercială.

Prin sentința civilă nr. 1 din 17 decembrie 2009,

Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.N. SRL, în

contradictoriu cu pârâții D.D. și P.A., dispunând evacuarea pârâților din imobilul

situat în municipiul Constanța, județul Constanța, proprietatea reclamantei,

respingându-se cererea reconvențională formulată de pârâții D.D. și P.A., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut în esență că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că, la

momentul formulării acțiunii și în prezent, proprietarul imobilului situat în

Constanța, compus din teren în suprafață de 487 mp și construcții cu suprafața

construită de 193,34 mp, este reclamanta SC S.N. SRL, calitate dobândită prin

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005 la BNP C.B.

Potrivit art. 480 C. civ., dreptul de proprietate

este dreptul „ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod

exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, iar potrivit art. 481

C. civ. „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o

cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reține instanța că, din aceste dispoziții a rezultat

că, dreptul de proprietate conferă titularului său trei atribute: dreptul de a

folosi bunul, de a-i culege fructele și de a dispune de bun.

Dreptul de a folosi bunul presupune

exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri

efective asupra acestuia, în materialitatea sa, direct și nemijlocit prin

putere proprie și în interes propriu.

În cauza de față, s-a constatat că, acest drept al

reclamantei – în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra

imobilului în discuție – este încălcat de pârâți care, nu au făcut dovada

vreunui titlu sau justificare pentru atingerea adusă acestui atribut al

dreptului de proprietate.

Astfel, arată instanța că, din probele administrate

rezultă data de 07 aprilie 2004 la care a încetat contractul de închiriere

pentru acest imobil și că nu a mai operat o altă prelungire a închirierii

imobilului (acțiunea prin care s-a solicitat obligarea R.A.E.D.P.P. Constanța

la prelungirea contractului de închiriere fiind respinsă prin sentința civilă

nr. 1168 din 07 februarie 2006 a Judecătoriei Constanța care nu a fost atacată

cu apel.

Aplicarea

dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999 privind prelungirea contractelor de închiriere

s-a făcut în temeiul art. 1 pentru perioada 1994 - 08 aprilie 2004, de la

această dată, însă, nu a mai operat o prelungire a contractului de închiriere

întrucât imobilul nu mai făcea parte din proprietatea statului sau a unităților

administrativ-teritoriale, fiind înstrăinat de către MUNICIPIUL CONSTANȚA

numitei P.A. prin contract de vânzare autentificat sub nr. 691/2009 de BNP I.M.

și P.I.G.

A reținut instanța de fond că, în lipsa unui titlu

locativ, acțiunea reclamantei de evacuare în vederea respectării atributelor

dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Municipiul Constanța,

este întemeiată, urmând a fi admisă.

În ce privește cererea reconvențională, respectiv

constatarea unui drept de creanță pentru suma de 5000 lei, reprezentând

îmbunătățiri efectuate de pârâți, s-a constatat că, nu s-a dovedit, în condițiile

art. 1169 C. civ., efectuarea unor lucrări de îmbunătățire, din raportul de

expertiză rezultând că, lucrările efectuate în perioada 2004-2008 au fost

lucrări de întreținere și reparații specifice obligațiilor chiriașilor în

vederea folosirii normale a imobilului închiriat.

Principiul îmbogățirii fără just temei, a reținut

instanța de fond, presupune ca și condiții: mărirea unui patrimoniu prin

dobândirea unei valori apreciabile în bani și, corelativ, micșorarea unui

patrimoniu, fără a exista o legătură între aceste fenomene.

Întrucât executarea lucrărilor de întreținere și

reparații s-a făcut în virtutea calității de chiriaș, pe de o parte și, pe de

altă parte, efectuarea acestor lucrări nu au mărit patrimoniul proprietarului

prin imposibilitatea stabilirii unor valori a acestora, s-a constatat de

instanța de fond că, nu sunt îndeplinite condițiile acestui fapt juridic astfel

încât, acest capăt de cerere, a fost respins ca neîntemeiat.

Față de respingerea capătului de cerere privind

constatarea unui drept de creanță, s-a constatat că și temeiul pentru care se

solicită instituirea unui drept de retenție, este neîntemeiat astfel încât, și

acest capăt de cerere a fost respins.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au

declarat apel pârâții D.D. și P.A., criticând-o ca netemeinică și nelegală și

solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința

modificării în tot a sentinței apelate, în principal în sensul respingerii

cererii introductive de instanță ca nefondată, iar în subsidiar în situația

respingerii primului motiv de apel, în sensul admiterii cererii

reconvenționale.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma

probatoriului administrat în cauză, a susținerilor făcute de părți și văzând și

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a apreciat în sensul respingerii

apelului, ca nefondat, reținând în esență:

acea cauză, având ca obiect prelungirea contractului de închiriere începând cu

data de 08 aprilie 2004, pentru o perioadă de 5 ani calendaristici, a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 1168 din 07 februarie 2006 pronunțată de

Judecătoria Constanța în dosar nr. 2961/2005, pentru lipsa calității procesuale

pasive a pârâtei R.E.A.D.P.P. CONSTANȚA, Curtea reținând că, sus-menționata

hotărâre nu a fost atacată în justiție, și astfel, a devenit irevocabilă.

adresează Judecătoriei Constanța cu acțiune având ca obiect constatare nulitate

contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1691 din 18 mai 2004, cu

motivația în esență că, în speță nu au fost respectate dispozițiile cuprinse în

art. 14, cu referire la art. 18 din O.U.G. nr. 40/1999 modificată, privind

protecția chiriașilor.

Prin sentința civilă nr. 9885 din 27 octombrie 2006,

pronunțată în dosar nr. 1395 din 14 februarie 2006, Judecătoria Constanța

admite excepția lipsei calității procesuale active și respinge acțiunea

formulată de reclamantă, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă.

La acea dată, instanța a examinat problema de drept

dedusă judecății, privind „nerespectarea dreptului de preempțiune”, sancționată

cu nulitatea absolută sau nulitatea relativă, în funcție de care, se poate

aprecia cine o poate invoca și deci, calitatea procesuală activă.

În această examinare s-a statuat de către instanță

că, „reclamanta nu mai are calitate de chiriaș, întrucât prin sentința civilă

pronunțată în dosar nr. 2961/2005 al Judecătoriei Constanța i-a fost respinsă

acțiunea de prelungire a contractului de închiriere”, astfel că, în raport cu

dispozițiile cuprinse în art. 49 din Legea nr. 18/1991 cu referire la art. 9

din Legea nr. 16/1994, cum, în discuție este o nulitate relativă, este

obligatoriu ca aceasta să fie invocată „numai de părțile contractante”, iar

reclamanta nu are calitate procesuală activă.

2A) - Prin decizia civilă nr. 208 din 17 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în dosar nr. 1507/118 din 13

februarie 2007, se admite apelul formulat de D.D., se dispune desființarea

sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu

mențiunea ca, la rejudecarea cauzei să fie lămurit „în raport de motivele de

nulitate indicate în cuprinsul acțiunii, natura nulității invocate”.

2B) - În aceste condiții, urmare recursului promovat

de CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL CONSTANȚA prin PRIMAR, precum și de P.A. prin decizia

civilă nr. 534/C din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, în dosar nr. 1507/118 din 25 octombrie 2007 se admit recursurile și se

casează Decizia nr. 208 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Constanța, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea

soluționării fondului.

2C

) - Primind cauza spre

rejudecare, Tribunalul Constanța, secția civilă, a procedat la înregistrarea

acesteia sub nr. 546/118 din 29 ianuarie 2008, în care pronunță decizia civilă

nr. 167 din 01 aprilie 2008, prin care, respinge apelul ca nefondat, stabilind

că, norma legală cuprinsă în art. 14, cu referire la art. 18 din O.U.G. nr. 40/1999

„ocrotește un drept personal, deci un interes privat, sancțiunea nu poate fi

aceea a nulității absolute, aspect, în mod corect reținut și de către instanța

de fond, ci aceea a nulității relative” și, ca atare, câtă vreme „reclamanta nu

justifică un drept de a locui în imobil, deci nu-și dovedește calitatea de

chiriaș, nu justifică un interes în promovarea acțiunii și nu face dovada că

este titulara unui drept de a locui în imobil care să-i permită invocarea unui

drept de preempțiune”.

2D) - Hotărârea pronunțată de instanța de fond rămâne

irevocabilă, prin decizia civilă nr. 266 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pronunțată în dosar nr. 546/118 din 26 mai 2008, prin

care se respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D.D.

Concluzionând Curtea a reținut că, prin

sus-menționatele hotărâri s-a statuat irevocabil că, „reclamanta nu mai are

calitatea de chiriaș, contractul expirând la data de 07 aprilie 2004 înainte de

încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică”, precum și faptul

că, „reclamanta nu a demonstrat instanței că este titulara unui contract de închiriere,

susținerile în legătură cu dreptul de preempțiune referitor la vânzarea

imobilului situat în Constanța, județ Constanța sunt nefondate”.

Intimata SC S.N. SRL se află în posesia unui titlu de

proprietate legal - calitate dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005 la BNP C.B., pe de o parte, iar apelanta nu s-a aflat în situația de a prezenta instanței vreun titlu locativ –

atât timp cât, Contractul de închiriere nr. 2064 din 12 iulie 1999 a fost valabil

în perioada cuprinsă între 01 mai 1999 și până la data de 07 aprilie 2004.

Prin urmare, la momentul formulării prezentei acțiuni

de către societatea reclamantă și intimată, apelanții pârâți nu erau și nici nu

sunt, în posesia vreunui titlu locativ, pentru imobilul situat în Constanța,

compus din teren în suprafață de 487 mp și construcții cu suprafața construită

de 193,34 mp, compus din Corpul C1, reprezentând locuință cu regim de înălțime

D+P+1E și Corpul C2 reprezentând magazine, cu suprafață construită de 4,96 mp,

ei locuind abuziv în acesta.

Cu referire la motivele de apel privind cererea

reconvențională, Curtea a apreciat în sensul respingerii, deoarece, din probele

administrate potrivit art. 1169 C. civ. nu a reieșit că ar fi fost aduse

îmbunătățiri imobilului, concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară

efectuat în cauză de expert arh. S.M., fiind elocvente în sensul că, „lucrările

pretinse de pârâți nu au putut fi identificate și măsurate în vederea

evaluării, deoarece unele nu există, iar altele sunt lucrări de întreținere

care nu corespund descrierii din lista de lucrări prezentate în întâmpinarea

pârâților”.

Aceeași lucrare de specialitate statuează că,

lucrările efectuate în perioada 2004 – 2008 au fost lucrări de întreținere și

reparații specifice obligațiilor chiriașilor, în vederea folosirii normale a

imobilului ori, în această situație, în mod legal și temeinic, față de temeiul

de drept invocat de apelantă – îmbogățirea fără just temei – și condițiile de

admisibilitate ale acestuia, instanța de fond a dispus respingerea cererii

reconvenționale formulată de apelanți.

Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal,

prin decizia civilă nr. 93/COM din 29 iulie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâților.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs

pârâții, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În temeiul dispozițiilor sus menționate, recurenții

au susținut următoarele :

- Din probele administrate în cauză a rezultat că

inițial imobilul a aparținut fondului locativ de stat, al cărui regim juridic

era supus Legii nr. 5/1973. Pentru această categorie de contracte prin Legea

nr. 17/1994 a operat o prelungire de drept a locațiunii începând cu data de 8

aprilie 1994, când au intrat în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999. Deci,

termenul de prelungire a contractului expira la data de 7 aprilie 2004, iar la

data de 5 mai 2004, pârâții au fost informați cu privire la încheierea unui

contract de asociere cu privire la consolidarea și modernizarea imobilului.

- Ambele instanțe nu au dat eficiență faptului că

menționatul contract de asociere a fost încheiat anterior expirării

contractului de închiriere ;

- În Hotărârea nr. H.C.L.M. nr. 157 din 2004 nu se

face vorbire despre imobilul din str. T. nr. 39.

- Prin contractul de închiriere nu s-a prevăzut

posibilitatea cumpărării imobilului, iar la mai puțin de 6 luni de la data

încheierii acestuia, R.A.E.D.P.P. vinde acest imobil asociatului P.A., care nu

a respectat prevederile O.U.G. nr. 40/1999.

- Susține că frauda la lege a fost pe deplin

dovedită.

- Potrivit O.U.G. nr. 40/1999, chiriașii beneficiază

de normele de protecție consacrate de acest act normativ, iar instanțele

trebuiau să țină seama de starea de sănătate a pârâților și de veniturile

acestora, și de faptul că pârâții de când locuiesc acolo au întreținut și

amenajat imobilul.

- H.C.L.M. nr. 280 /2002 se referă la imobilul din

str. T. nr. 39 și nu la cel de la nr. 24.

- Recurenții pârâți nu au formulat niciodată o cerere

pentru atribuirea unui alt spațiu de locuit.

- Cu referire la cererea reconvențională, arată că în

mod greșit a fost respinsă.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de

către SC S.N. SRL s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului pentru

următoarele considerente :

Dispozițiile citate stabilesc o regulă de bază în

exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât și la dezvoltarea

lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se

verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care

s-a fundamentat soluția, recurenților le revenea obligația să indice temeiurile

legale încălcate și să își dezvolte în fapt dar și în drept criticile.

În actuala reglementare, recursul este cale de atac

de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict

prevăzute de lege. Mai este de reținut că în prezent cauza recursului constă în

nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că

aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenți în

susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă

cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de

analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1)-(9) C.

proc. civ.

Din acest punct de vedere criticile referitoare la

interpretarea corectă a probelor existente la dosarul cauzei, dezvoltate de

către recurenți prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de

legalitate de către instanța de recurs. Faptul că se invocă anumite legi și

articole din legi – O.U.G. nr. 40/1999, Legea nr. 5/1973, Legea 17/1994,

H.C.L.M. 157/2004, Legea nr. 112/1995, O.G. nr. 29/1994, H.C.L.M. 280/2002 - nu

poate să atragă nici o analiză întrucât indicarea formală a acestora nu

înseamnă dezvoltarea motivelor așa cum prevede art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ. Se poate lesne observa, că prezentarea criticilor din recurs este

redată în aceeași formă în care a fost formulată și cererea de apel.

În consecință, pentru motivele anterior arătate care

vizează condițiile de promovare și susținere a recursului cât și în raport de

susținerile recurenților prin care se invocă netemeinicia și nu nelegalitatea

soluției anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi constatat nul

recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâții D.D. și P.A. împotriva deciziei nr. 93/COM din 29 iulie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.