ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 29
septembrie 2000, la Tribunalul Constanța, reclamanta I.M. a chemat în judecată
pe pârâții A.U., N.A., P.S. și R.A.A.D.P.P. Constanța solicitând obligarea
pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentele
situate la etajul I al imobilului din Constanța.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a
arătat că apartamentele pe cale le revendică sunt componente ale unei
construcții proprietatea sa, greșit trecute în proprietatea statului și
redobândite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin
sentința nr. 613 din 13 iunie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă și
a obligat pârâții A.U., N.A., P.S. să lase reclamantei în deplină proprietate
și posesie imobilul de la adresa mai sus–menționată și care a făcut obiectul
contractelor de vânzare-cumpărare nr. 29180 și nr. 28181 din 12 decembrie 1996.
A fost admisă, prin aceeași sentință,
cererea formulată de pârâții A.U., N.A., P.S. privind chemarea în garanție a R.A.A.D.P.P.
Constanța și a fost obligată chemata în garanție la plata prețului achitat,
actualizat în raport cu indicele de inflație și anume către A.U. la 331.030.008
lei și către P.S. la 141.773.517 lei.
În fine, prin sentință, a fost respinsă,
ca tardiv formulată, cererea R.A.A.D.P.P. Constanța pentru chemarea în garanție
a Administrației Financiare Constanța, D.G.F.P. Constanța și Ministerului
Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut următoarele:
Imobilul din Constanța, a aparținut
autorilor reclamantei. Etajul I al clădirii a fost donat reclamantei, iar
restul proprietății a revenit lui I.C., fratele reclamantei. Acestuia din urmă
i-a fost admisă acțiunea în revendicare în contradictoriu cu Consiliul Local
Constanța și RA C.U. Constanța, cu privire la întregul imobil, prin sentința
civilă nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanța, rămasă irevocabilă.
Soluționând litigiul dintre reclamantă și
fratele său I.C., Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13902/1996
(devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac) a dispus ieșirea din
indiviziune și a atribuit reclamantei etajul I al clădirii și spațiul comercial
cu beci situat la colțul blocului.
Prin contractele de vânzare-cumpărare nr.
28180 și 28181 din 12 decembrie 1996 (după pronunțarea sentințelor civile nr. 6452/1994
și 13902/1996 ale Judecătoriei Constanța) RA E.D.P.P. Constanța a vândut
chiriașilor A.M. și U. și P.S. locuințele situate la etajul 1 al clădirii.
Comparând titlul de proprietate al
reclamantei cu cele ale foștilor chiriași, tribunalul a dat eficiență celui dintâi.
Curtea de Apel Constanța, secția
civilă, prin decizia nr. 12/C din 3 februarie 2003, a admis apelurile declarate
de pârâți și a schimbat sentința civilă nr. 613/2002 a Tribunalului Constanța
în sensul că a respins acțiunea în revendicare și cererea de chemare în
garanție ca nefondate, menținând dispozițiile din sentință cu privire la
chemarea în garanție formulată de RA E.D.P.P. Constanța.
Hotărând astfel, instanța de apel a
reținut, în esență, că pârâții persoane fizice au fost de bună credință când au
cumpărat locuințele, având reprezentarea că au cumpărat de la adevăratul
proprietar așa încât trebuie dată eficiență acestor contractele de
vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei curții de apel a
declarat recurs reclamanta susținând că:
- hotărârea cuprinde motive
contradictorii deoarece a fost respinsă acțiunea principală cu toate că în
considerente s-a menționat că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală.
- hotărârea a fost dată cu
încălcarea prevederilor din Constituția României și din Codul civil care
garantează dreptul de proprietare, fiind stabilit în dosar că atât vânzătorul
cât și cumpărătorii au fost de rea credință când au încheiat contractele de vânzare
cumpărare din 12 decembrie 1996.
- instanța nu s-a pronunțat asupra
unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și
anume un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 23 august 1995
care conduce la concluzia că ulterior acestei date statul nu mai era proprietar
și nu mai putea înstrăina locuințele.
Recursul nu este întemeiat.
Decizia recurată nu cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii prin care să atragă modificarea
sau casarea. Este adevărat că în considerentele deciziei s-a motivat, corect,
că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă, depunând la dosar
acte care să-i permită să se adreseze justiției și anume actul dotal nr. 2868
din 5 august 1937 și sentința civilă nr. 13902/1996 pronunțată de Judecătoria
Constanța în litigiul dintre reclamantă și fratele acesteia pentru partajarea
construcției. Dar, acțiunea reclamantei, în prezentul litigiu, a fost respinsă
ca nefondată și nu pentru lipsa calității procesuale active așa încât nu există
nici o contradicție între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia.
Nu poate fi acceptat nici motivul de
recurs potrivit căruia decizia ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea
greșită a legii.
Mai înainte de declanșarea
prezentului litigiu, reclamanta I.M. s-a adresat instanței chemând în judecată
aceiași pârâți, A.M., A.U., P.S. și R.A.A.D.P.P. Constanța, solicitând să se
constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28180 și
nr. 28181 din 12 decembrie 1996 (în temeiul cărora pârâții persoane fizice au
cumpărat locuințele de la R.A.A.D.P.P. Constanța) și în consecință să se
dispună evacuarea pârâților din spațiile folosite. Motivându-și acea acțiune
reclamanta a susținut că atât statul vânzător cât și chiriașii cumpărători au
fost de rea credință când, în temeiul Legii nr. 112/1995, au încheiat
contractele de vânzare-cumpărare.
Acțiunea reclamantei, în precedentul
litigiu, a fost respinsă ca nefondată, cu caracter irevocabil, prin decizia nr.
934 din 6 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă (filele 110-117
din dosarul instanței de fond).
Se constată că, între părți, s-a
stabilit irevocabil, că membrii familiilor A. și P. au fost de bună credință
când, în calitate de chiriași, au solicitat și li s-a aprobat cumpărarea
locuințelor și că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 când au
fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996.
În atari condiții, nu este de
acceptat, că, într-un nou proces, de revendicare, aceeași reclamantă să invoce
tot reaua credință, ca motiv de nulitate absolută a acelorași contracte de
vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu aceiași pârâți.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv
de recurs susținut de reclamantă. Actul invocat de recurentă prin acest ultim
motiv și anume procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc pentru
executarea sentinței civile nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanța, prin care
imobilul în litigiu a fost predat fratelui reclamantei, nu reprezintă o dovadă
care să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Actul respectiv nu putea
conduce la concluzia, susținută de recurentă, că ar fi fost încălcate
dispozițiile legale cu prilejul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare
din 12 decembrie 1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva
deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.