ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1049 din 14
decembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost
admisă acțiunea formulată de reclamantul G.A. împotriva pârâtului Ș.E., care a
fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate, apartamentul de
la mansarda imobilului situat în Municipiul Constanța, a fost admisă în parte
cererea de chemare în garanție formulată de pârât, a fost obligată chemata în
garanție RAEDPP Constanța să-i plătească acestuia valoarea actualizată a sumei
de 7.661.612 lei, reprezentând prețul prevăzut în contractul de
vânzare-cumpărare nr. 27.178 din 30 septembrie 1996 și a fost respinsă cererea
de chemare în garanție a municipiului Constanța, prin primar, a Consiliului
local al municipiului Constanța și a Statului Român, reprezentat de Ministerul
Finanțelor.
După un prim ciclu procesual, prin
decizia nr. 123/C din 28 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,
secția civilă, au fost admise apelurile formulate de pârâtul Ș.E. și de RA E.D.P.P.
Constanța și a fost schimbată sentința tribunalului, în tot, în sensul
respingerii acțiunii, precum și a cererii de chemare în garanție, ca nefondate.
Împotriva susmenționatei decizii au
declarat recurs M.M. și C.H., în calitate de succesoare ale reclamantului,
încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând
în esență că, prin sentința civilă nr. 1049 din 14 decembrie 1999 a
Tribunalului Constanța corect s-a constatat că titlul lor de proprietate este
preferabil, fiind mai bine conturat decât cel al reclamantului, provenind de la
adevăratul proprietar, că din probele administrate în cauză rezultă reaua
credință, atât a vânzătorului, cât și a cumpărătorului, că imobilul a fost
preluat de stat fără titlu, că nu au fost respectate îndrumările cuprinse în
decizia de casare a Curții Supreme de Justiție și că nu a fost soluționat
apelul chematei în garanție RA E.D.P.P. Constanța, cu privire la cererea
subsidiară.
Recursul este nefondat.
Reinvestită, după un prim ciclu
procesual, cu soluționarea apelurilor, prin decizia nr. 1597 din 19 aprilie
2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, Curtea de Apel
Constanța, secția civilă, a respectat îndrumările cuprinse în decizia de
casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar modul în care a fost
soluționat apelul declarat de chemata în garanție RA E.D.P.P. Constanța nu
putea fi criticat, eventual, decât de această parte, iar nu de către
reclamante.
Este adevărat că, prin sentința
civilă nr. 13.396 din 13 noiembrie 1996, pronunțată de Judecătoria Constanța au
fost obligați reclamanții-pârâți Consiliul local Constanța, Municipiul
Constanța, prin primar și Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța să-i lase pârâtului-reclamant
G.A., în deplină proprietate, imobilul situat în Constanța, însă această hotărâre
nu era opozabilă autoarei pârâtului din prezenta cauză, Ș.V., care nu a fost
parte în acel proces.
Autoarea pârâtului a cumpărat
apartamentul ce constituie obiectul litigiului, în baza Legii nr. 112/1995, la
data de 30 septembrie 1996, iar acțiunea în revendicare a fost formulată mult
mai târziu, și anume la data de 8 octombrie 1998.
Însuși reclamantul a susținut prin
acțiune că nu a notificat decât Consiliul local Constanța și RA E.D.P.P. Constanța
să nu înstrăineze imobilul, însă la dosar se află notificarea nr. 323,
înregistrată la RA E.D.P.P. Constanța, la data de 8 noiembrie 1996, dată
ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din nici o probă a dosarului nu
rezultă reaua-credință a cumpărătoarei, care nu a avut cunoștință despre
demersurile făcute de reclamant pentru a-și redobândi dreptul de proprietate.
Întrucât nu a fost răsturnată
prezumția de bună-credință a cumpărătorului se constată că soluția instanței de
apel este temeinică și legală.
În atare situație, devine inutilă
examinarea celorlalte critici formulate de recurente.
În consecință, conform art. 312
alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantele M.M. și C.H. împotriva deciziei nr. 123/c din 28
octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.