ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7062/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7062/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 24 octombrie 2000,

reclamanta P.A.M. (decedată la 9 iunie 2003) procesul fiind continuat de

moștenitoarea sa G.A.R. a chemat în judecată pe pârâții: Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, municipiul Constanța prin primar, Consiliul

Local al municipiului Constanța și RA E.D.P.P. Constanța solicitând obligarea

acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în municipiul Constanța, alcătuit din 300 mp, teren și construcții

delimitată conform actului de partaj voluntar transcris la Grefa Tribunalului

Constanța, secția I sub nr. 883 din 5 martie 1930.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului său soț P.C.N., care a

dobândit imobilul în calitate de unic moștenitor al mamei sale P.M.

Defunctul soț a fost unicul copil al

soților C. și P.M., iar P.M., după decesul soțului, s-a căsătorit cu avocatul

A.S., de care ulterior a divorțat și împreună nu au avut copii.

Reclamanta a mai arătat că soțul său

a acceptat succesiunea mamei sale, Tribunalul Ilfov, secția a VII-a civilă,

omologând declarațiile martorilor care, sub prestare de jurământ, în

conformitate cu art. 136 C. proc. civ., au declarat că M.S. a lăsat un singur

moștenitor, pe căpitanul C.P., ca fiu din prima căsătorie și că nu sunt alți

moștenitori, că M.S. a fost de două ori căsătorită și anume, cu P.C. și avocat

A.S. și în urma divorțului din a doua căsătorie nu au rezultat copii.

A mai arătat că din actul de partaj

voluntar autentificat sub nr.6462 din 1930 și transcris sub nr. 883 din 5

martie 1930 M.S. a preluat lotul II în deplină proprietate compus din imobilul

situat în Constanța, lotul VII careu 437.

La data de 10 ianuarie 1941 imobilul

a fost rechiziționat și ulterior trecut în proprietatea statului conform art. I

din Decretul nr. 92/1950 pe numele lui P.C., deși acesta era exceptat de la

naționalizare conform art. II din același decret.

La data de 10 ianuarie 2001 (fila 37

dosar fond) reclamanta a solicitat introducerea în proces în calitate de pârâți

a numitelor M.M. și

H.I., având ca obiect revendicarea imobilului pentru aceleași temeiuri

de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă.

Reclamanta a solicitat și

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

între RA E.D.P.P. Constanța și cele două pârâte, respectiv: nr. 29080 din 19

noiembrie 1997 cu M.M. și nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 cu

H.I.

La data de 7 martie 2001 (fila 78

dosar fond)

T.L.

a depus întâmpinare și

cerere reconvențională solicitând, în principal, respingerea acțiunii formulate

de reclamantă.

Susține că este legatar universal al

pârâtei

H.I.

, decedată la 15 iulie

19983, conform testamentului autentificat sub nr. 56 din 9 ianuarie 1997 la BNP

I.M.

Solicită a se constata că în cauză a

operat transmisiunea legală a calității procesuale pasive de la

H.I.

către sine.

Invocă lipsa calității procesuale

active a reclamantei întrucât aceasta nu a dovedit și acceptarea de către soțul

său P.C.N. a succesiunii mamei acestuia S.M., fostă P.

În subsidiar, a solicitat prin

cererea reconvențională obligarea reclamantei la plata a 150 milioane lei

reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații efectuate la spațiul

cumpărat de autoarea sa împreună cu care a locuit și acordarea unui drept de

retenție.

La data de 7 martie 2001,

T.L.

(fila 102) a formulat cerere de

chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor

solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții să fie despăgubită cu

suma de 10.762.192 lei, achitată cu titlu de preț pentru spațiul cumpărat de

autoarea sa, sumă actualizată în funcție de cota inflației.

La 18 aprilie 2001,

T.L.

(fila 114) a formulat cerere de

chemare în garanție și a RA E.D.P.P. Constanța.

La aceeași dată RA E.D.P.P.

Constanța a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Financiare

Constanța și a D.G.F.P.C.F.S. Constanța, solicitând ca în situația admiterii

acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție formulată de

T.L.

, cele două chemate în garanție să

fie obligate la restituirea procentului de 99% din prețul reactualizat al

apartamentului.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 370 din 13 iunie 2001, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea

acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins cererea reconvențională și

cererea de chemare în garanție formulată de pârâții T.L. și RA E.D.P.P.

Constanța, ca o consecință a admiterii excepției.

Prin decizia nr. 63/C din 13 mai

2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 370 din 13 iunie 2001 a p

rimei instanțe, pe care a

anulat-o și a fixat termen pentru evocarea fondului.

Evocând fondul, prin decizia nr.

156/C din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

T.L., ca urmare a neacceptării în

termen a succesiunii rămase de pe urma defunctei H.I.

A respins cererea de chemare în

garanție a Statului Român și a RA E.D.P.P. Constanța cu privire la plata

prețului de 105.932.857 lei, la valoarea actualizată cât și cererea

reconvențională formulată de pârâta T.L.

A admis excepția nulității

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080

din 29 noiembrie 1997 încheiate de RA E.D.P.P. Constanța și H.I., M.M.,

constatând nulitatea absolută a acestora.

A admis acțiunea în revendicare,

formulată de reclamanta P.A.M. în contradictoriu, cu pârâții: Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor; Consiliul Local Constanța; municipiul

Constanța prin primar; M.M. și T.L. și i-a obligat pe aceștia să lase

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

Constanța, compus din: 300 mp teren și construcție, identificate cu

vecinătățile stabilite în raportul de expertiză, efectuat de expert A.N.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs pârâții: M.M., RA E.D.P.P. Constanța,

T.L., Consiliul Local Constanța,

municipiul Constanța prin primar și Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, D.G.F.P. Constanța.

Prin recursul declarat de M.M., a

susținut, că în mod greșit instanța de apel a reținut că autorul reclamantei

era exceptat de la măsura naționalizării aplicată prin Decretul nr. 92/1950,

întrucât acesta se încadra în art. 1 din același act normativ, iar pe de altă

parte instanța de apel nu a dat eficiență bunei sale credințe la încheierea

contractului, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit reaua sa credință,

conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pârâta RA E.D.P.P. Constanța a

susținut că în mod greșit, instanța de apel a reținut că autorul reclamantei

era exceptat de la naționalizare, în condițiile în care reclamanta nu a făcut

dovada exceptării, și nici a calității procesuale active.

În fine, a mai susținut că în mod

greșit instanța de apel a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

întrucât acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, iar în cauză nu s-a dovedit reaua-credință a părților contractante.

Pârâta T.L. a susținut că reclamanta

nu are calitate procesuală activă, instanța de apel încălcând principiul

dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

A mai susținut că, cererea privind

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8

noiembrie 1996 a fost soluționată de instanță în contradictoriu cu o persoană

decedată, respectiv H.I., fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.

Pe de altă parte, a mai susținut, că

instanța de apel a admis în mod greșit cererea reclamantei privind nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare în discuție, în condițiile în care

reclamanta nu a dovedit reaua-credință a părților contractante, la încheierea

actelor de înstrăinare, ignorând dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

A mai susținut că în mod greșit s-a

reținut lipsa calității sale procesuale pasive întrucât cu certificatele de

legator universal și-a dovedit această calitate și nu i s-a acordat dreptul de

retenție asupra imobilului în litigiu.

Prin recursul declarat pârâții

Consiliul Local al municipiului Constanța și municipiul Constanța prin primar,

au susținut că în mod greșit instanța de apel a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei T.L. și a reținut că reclamanta are calitate

procesuală activă.

Au mai arătat că imobilul în litigiu

a fost corect naționalizat și în mod greșit instanța a constatat nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii- cumpărători Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. și

Controlului Financiar de Stat Constanța, invocând lipsa calității sale

procesuale pasive, în condițiile în care bunul în litigiu nu face parte din

domeniul public al statului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7581 din 4

octombrie 2005, a admis recursurile pârâților, a casat decizia atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Înalta

Curte, a reținut că în mod corect instanța de apel a constatat calitatea

procesuală activă a reclamantei și nelegalitatea titlului statului cu privire

la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluționat pricina împotriva

unei persoane decedate (

H.I.)

și nu a

analizat atitudinea părților (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de

înstrăinare (fapt ce determină administrarea de probe) și a reținut greșit

lipsa calității procesuală pasivă a pârâtei

T.L.

și calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor.

Procedând la rejudecarea cauzei,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, prin decizia nr. 142/C din 5 iulie 2006, a admis în parte

acțiunea în revendicare formulată de reclamanta G.A.R. (moștenitoare a

defunctei P.A.M.) și a obligat pârâții Consiliul Local Constanța, municipiul

Constanța prin primar, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

D.G.F.P. Constanța, să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie etajul și mansarda din imobilul situat în Constanța și terenul în

suprafață de 286,70 mp.

A respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

T.L.

și cererea de constatare a nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 19080 din 29

noiembrie 1997 încheiate cu RA E.D.P.P. Constanța cu H.I. și M.M.

A respins ca nefondată cererea

reconvențională formulată de T.L. și cererea de chemare în garanție a Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a RA E.D.P.P. Constanța.

A respins ca nefondată excepția

necompetenței materiale.

A dispus obligarea pârâților

Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.300 RON.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel, a reținut, în esență, că reclamanta prin nici o probă nu a reușit să

răstoarne buna credință a celor doi pârâți chiriași.

Statul Român nu a fost notificat,

chiriașii nu au fost notificați de existența dreptului de proprietate asupra

imobilului și nici de intenția reclamantei în legătură cu acțiunea în

revendicare.

Procedura inițiată de reclamantă

fiind ulterioară încheierii actelor de vânzare-cumpărare principiul bunei

credințe menținându-se indiferent de modalitatea de trecere în proprietatea

statului a imobilului.

În privința pârâtei

T.L.

, instanța de apel, a reținut că,

certificatul de legator nr. 282/1998 și certificatul suplimentar de legatar nr.

337 din 26 octombrie 1998 eliberat de BNP I.M. nefiind anulate, fac dovada

calității de moștenitor și ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive

a acesteia va fi respinsă.

Reținându-se valabilitatea actului

de vânzare-cumpărare încheiat între

H.I.

și RA E.D.P.P. Constanța, cererea reconvențională formulată de pârâta

T.L.

privind îmbunătățirile făcute la

apartamentul în litigiu, a fost respinsă.

A reținut ca nefondată și excepția

privind competența materială în soluționarea cauzei aceasta fiind stabilită de

Înalta Curte.

În privința cheltuielilor de

judecată, curtea de apel, a reținut că acestea vor fi acordate în raport de

admiterea în parte a acțiunii în revendicare.

Prin încheierea nr. 155/C din 13

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă cererea pentru

completarea dispozitivului deciziei civile nr. 142/C din 5 iulie 2006 formulată

de

T.L.

S-a dispus completarea

dispozitivului deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006, în sensul că, G.A.R.,

moștenitoarea lui P.M. va fi obligată să plătească pârâtei

T.M.

suma de 5.762 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta G.A.R. și pârâții Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța, Consiliul Local

Constanța și municipiul Constanța prin primar.

Dezvoltând în fapt recursul declarat

împotriva deciziei mai sus menționată cât și împotriva încheierii nr. 155/C din

13 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta G.A.R., a

susținut în esență, următoarele:

- instanța a admis în parte acțiunea

împotriva sentinței civile nr. 370 din 13 iunie 2001, a Tribunalului Constanța,

pronunțând o hotărâre lovită de nulitate;

Sub acest aspect, recurenta a

invocat faptul că sentința nr. 370 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanța

(nu a Judecătoriei Constanța) cum greșit se susține a fost anulată prin decizia

nr. 63/C din 13 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

rămasă irevocabilă, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanta P.A.M.

împotriva sentinței civile nr. 370 din 13 iunie 2001.

Această din urmă decizie nu a fost

atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă

nr. 7581 din 4 octombrie 2005 (nu nr. 841 din 4 octombrie 2005 cum greșit se

susține) a casat numai decizia civilă nr. 156/C din 16 decembrie 2002.

- nelegalitatea hotărârii cu privire

la respingerea excepției de constatare a nulității contractelor de

vânzare-cumpărare în discuție, cu referire la buna credință a

subdobânditorilor;

Dezvoltând acest motiv,

recurenta-reclamantă a susținut că instanța a nesocotit decizia de casare, nu a

analizat probele administrate și nu s-a pronunțat în ce privește motivele de

nulitate pe care reclamanta și-a întemeiat excepția, respectiv pentru cauză

nelicită și fraudă la lege.

Cauza este nelicită când scopul

actului juridic urmărit la încheierea contractului contravine dispozițiilor

care interesează ordine publică, când este prohibită de lege, iar frauda la

lege a fost invocată pentru folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în

scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții

imperative.

Din înscrisurile aflate la dosarul

cauzei și actele comunicate de RA E.D.P.P. Constanța intimaților, rezultă cu

evidență nulitatea contractului pentru cauză ilicită și fraudă la lege și

anume:

-

H.I., după decesul soțului H.V.,

survenit la data de 28 aprilie 1982, a locuit singură în imobilul în litigiu,

în calitate de chiriaș, cu contractul de închiriere nr. 8411 din 18 iulie 1984,

cu termen de închiriere până la 1 ianuarie 1988.

Din fișa suprafeței locative rezultă

că a avut în folosință două camere, cu suprafața totală de 34 mp, bucătărie 8

mp, pivniță 14,49, situație ce rezultă și din procesul verbal din 18 iulie 1984

și din fișa de calcul a chiriei pentru suma de 93 lei lunar.

La data de 24 septembrie 1996,

H.I.

persoană în vârstă de peste 80 ani,

a solicitat cumpărarea apartamentului, invocând contractul de 18 iulie 1984.

RA E.D.P.P. Constanța a întocmit

documentația tehnică cu privire la caracteristicile locuinței și a înscris în

plus alte suprafețe care nu erau trecute în contractul de închiriere, incluzând

o suprafață utilă de 49,95mp o terasă în suprafață de 17,64 mp, boxe la subsol

14,4 mp, cameră de serviciu la subsol, la valoarea simbolică de 10.762.192 lei.

Astfel, s-a ajuns să se vândă o

suprafață de 56,4 mp, compusă din dormitor, hol, bucătărie, sufragerie, baie,

verandă, subsol. RA E.D.P.P. Constanța a comunicat că spațiul vândut este

compus din două camere (18+16 mp) bucătărie și pivniță, încheind contractul nr.

27540 din 8 noiembrie 1996, pentru două camere, iar ulterior pe contract este

înscrisă cifra trei peste cifra doi, pentru a da aparență înstrăinării a trei

camere, eludând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

A mai invocat faptul că, perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 a fost

încheiat prin interpunerea de persoană, respectiv

T.L.

, fapt recunoscut la interogatoriu

și dovedit cu martorii audiați la cererea acesteia.

Prin urmare,

T.L.

a achitat prețul apartamentului și

a lucrărilor neautorizate până la decesul autoarei, iar testamentul

autentificat la 9 ianuarie 1997, după două luni de la cumpărarea apartamentului

a fost făcut pentru a acoperi efectele ilicite ale contractului de

vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește contractul de

vânzare-cumpărare nr. 29080 din 19 noiembrie 1997 încheiat de pârâta M.M., reclamanta-

recurentă a susținut că și acesta este nul pentru cauză ilicită și fraudă la

lege.

La interogatoriu M.M. a recunoscut

că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, după ce a locuit într-un alt

imobil și nu a avut vocație să cumpere locuința în litigiu, întrucât art. 12

lit. a) din Legea nr. 112/1995, prevede sancțiunea nulității actelor juridice,

imobilul fiind preluat fără titlu.

Cumpărătorii H.I. și M.M. nu se

găsesc la adăpostul bunei-credințe, întrucât cei doi erau în deplină cunoștință

cu privire la situația juridică a imobilului așa cum rezultă din clauza

înserată în contractele de vânzare-cumpărare, adăugată formularului, în

conformitate cu care RA E.D.P.P. Constanța este exonerată de orice răspundere

privind eventualele litigii intervenite între fostul proprietar sau

moștenitorii acestuia și noul proprietar.

Printr-o altă critică reclamanta

invocă nelegalitatea hotărârii cu privire la soluționarea cererii de

revendicare a imobilului pentru nerespectarea deciziei de casare.

Instanța a obligat Consiliul Local

al municipiului Constanța prin primar să lase reclamantei în deplină

proprietate și liniștită posesie etajul și mansarda din clădire și terenul în

suprafață de 286,70 mp.

Acțiunea în revendicarea imobilului

a fost formulată și în contradictoriu cu RA E.D.P.P. Constanța.

Calitate procesuală pasivă au și

pârâții cumpărători M.M. și T.L., astfel cum s-a decis prin decizia de casare,

care au stat în proces, iar hotărârea trebuia pronunțată în contradictoriu și

cu aceștia.

Hotărârea este nelegală și pentru

nesocotirea deciziei de care prin care instanța de recurs a stabilit că Statul

Român nu are calitate procesuală pasivă,

În fine, prin ultimul motiv este

criticată hotărârea întrucât aceasta este întemeiată pe motive contradictorii.

Din relațiile comunicate de la RA

E.D.P.P. Constanța cu adresa nr. 898 din 9 noiembrie 2000 (fila 28 dosar nr.

5315/2000) și din contractele de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie

1996 și nr. 29080 din 29 noiembrie 1997 rezultă că

H.I.

a cumpărat două camere în suprafață

de 34 mp dependințe 8 mp, situate la parter și pivniță în suprafață de 14,40

mp, iar M.M. a cumpărat două camere în suprafață de 28,20 mp și dependințe în

suprafață de 38,05 mp la subsolul clădirii.

Pentru identificarea imobilului au

fost efectuate două expertize, necontestate, care au stabilit că imobilul este

unul și același cu imobilul proprietatea reclamantei, iar locatarii care au

folosit imobilul au efectuat unele modificări funcționale neautorizate, de

recompartimentare, fără să afecteze structura clădirii.

Din schița (anexa 3 la raportul de

expertiză A.N.) rezultă că la parter sunt trei camere, având suprafețele de

19,25 mp, 14 mp și respectiv 16 mp, hol, 11,60 mp care asigură accesul la etaj,

hol intrare 2,05 mp, baie 7,60 mp, verandă 11,80 mp și alte încăperi 1,30 mp și

1,85 mp.

Din anexa 2 la raportul de expertiză

rezultă că la subsol sunt cinci camere, baie, două holuri, și subsol.

În aceste condiții, instanța de

apel, prin soluția pronunțată, a făcut în fapt o nouă naționalizare pentru

suprafețele locative de ale parterului și subsolului pe care le-a oferit

pârâților.

Hotărârea este nelegală și

fundamentată pe o motivare contradictorie, străină de natura pricinii și cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 213/1998

și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Instanța a fost învestită să compare

titlurile de proprietate, al reclamantei cu al pârâților, care nu au putut

opune un titlu valabil iar în soluționarea conflictului între titlul

reclamantei și posesia pârâtelor să rețină că abuzul nu creează un drept.

Revendicarea imobilului a fost

formulată și în contradictoriu cu pârâții T.L. și M.M. pentru aceleași temeiuri

de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă pentru ca instanța să

compare titlurile.

Având în vedere obiectul cererii de

chemare în judecată și temeiul de drept al acțiunii sunt neavenite dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Recursul astfel motivat a fost

încadrat în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește nelegalitatea

încheierii nr. 155 din 13 septembrie 2006, de completare a dispozitivului

deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s

ecția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta a susținut că este

dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 281 și art. 274 C. proc. civ.

Potrivit deciziei de casare nr. 7581

din 4 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, nu s-a reținut culpa procesuală a reclamantei, care să îndreptățească

pe pârâta T.L. să solicite cheltuieli de judecată la instanța de recurs, în

primul ciclu procesual și nici în fazele anterioare ale procesului.

T.L. poate solicita restituirea

cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni separate, într-un proces

distinct, temeiul unei astfel de cereri fiind însă cel prevăzut de art. 988 C.

civ.

Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța, prin recursul

declarat a invocat lipsa calității sale procesuale în condițiile în care

imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului.

Municipiul Constanța prin primar și

Consiliul Local Constanța, prin recursul declarat au invocat lipsa calității

procesuale active a reclamantei și legalitatea titlului statului cu privire la

imobilul în litigiu, întrucât acesta a fost naționalizat corect în baza art. I

din Decretul nr. 92/1950.

Au mai susținut că menținând

valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare și admițând acțiunea în

revendicare asupra întregului teren a consfințit o coproprietate asupra

terenului proporțională cu cota parte din construcție a coindiviarilor.

În fine, admițând în parte acțiunea,

instanța de apel, trebuia să facă aplicare prevederilor art. 276 C. proc. civ.,

iar nu pe cele ale art. 274 din același cod.

Examinând criticile formulate în

raport cu motivele de nelegalitate, Înalta Curte constată cele ce succed.

În conformitate cu prevederile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin decizia nr. 7581 din 4

octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, s-a stabilit că în mod corect instanța de apel

a reținut calitatea procesuală activă a reclamantei și nelegalitatea titlului

statului cu privire la imobilul în litigiu, dar că în mod nelegal a soluționat

pricina împotriva unei persoane decedate (H.I.) și nu a analizat atitudinea

părților (vânzător cumpărător) la încheierea actelor de înstrăinare; (fapt ce

determină administrarea de probe) și a reținut greșit lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei T.L. și a Statului Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor.

Cum prin decizia de casare

menționată s-a statuat că reclamanta are calitate procesuală pasivă, fiind

succesoarea soțului său P.C., dreptul de proprietate al autorului reclamantei

asupra imobilului în litigiu nefiind niciodată desființat, criticile

recurenților Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar,

reiterate în recurs, sunt nefondate.

Instanța de casare a dezlegat în

drept și problema calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța.

În speță, instanța de rejudecare nu

a respectat decizia de casare prin care s-a statuat, că instanța de apel a

reținut greșit calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor.

Sub acest aspect, recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat.

Referitor la critica reclamantei

vizând greșita constatare a nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. Constanța și pârâtele

H.I. (

autoarea pârâtei T.L.) și M.M.

Esențială pentru justa soluționare a

cauzei este calificarea atitudinii subiective a părților (vânzător cumpărător)

la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8

noiembrie 1996 și respectiv nr. 29080 din 19 noiembrie 1997, cum de altfel s-a

stabilit prin decizia instanței de casare.

Din cronologia operațiunilor și a

probelor administrate, respectiv interogatoriul luat pârâtelor T.L. și M.M., a

martorilor M.E. și P.E. și a actelor depuse rezultă următoarele:

După decesul soțului, survenit la

data de 28 aprilie 1982,

H.I.

a locuit

singură în imobilul din litigiu, conform contractului de închiriere nr. 8411

din 18 iulie 1984.

La data de 24 septembrie 1996,

H.I.

a solicitat cumpărarea unității

locative.

La interogatoriul luat, T.L. a

recunoscut că din anul 1997 s-a mutat în locuința deținută de

H.I.

, că a locuit fără forme legale și a

efectuat o serie de lucrări fără autorizație de construcție.

Rezultă de asemenea, că prețul de 10

milioane a fost achitat de pârâta T.L. știind că va fi moștenitoare

testamentară, ceea ce s-a și întâmplat la data de 9 ianuarie 1997, respectiv la

două luni după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.

T.L., a recunoscut la interogatoriu

(fila 19 dosar nr. 519/2002) și în fond după casare că a avut un imobil bun

propriu pe strada S. nr. 7, unde a locuit până în anul 1997, când s-a mutat în

apartamentul în litigiu.

Din contractul de vânzare-cumpărare

nr. 323 din 21 februarie 1997 (fila 45 dosar nr. 112/C/2006) rezultă că T.L. a

înstrăinat apartamentul bun propriu situat în strada S. nr. 7.

La interogatoriu pârâta M.M. a

recunoscut că a intrat în imobil la data de 12 mai 1990, iar până la acea dată

a locuit cu contrat de închiriere într-un imobil situat în strada P. nr. 10.

Potrivit art. 1 alin. (4) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, locuințele care au fost

preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data

respectivă, sunt considerate ca fiind trecute în proprietatea statului fără

titlu și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.

Sub acest din urmă aspect, RA

E.D.P.P. Constanța, pe verso-ul contractelor de vânzare-cumpărare a înserat

clauză potrivit căreia, este exonerată de orice răspundere privind eventualele

litigii intervenite între fostul proprietar sau moștenitorul acestuia și noul

proprietar sau fostul administrator al imobilului.

Or, o asemenea clauză era aptă să

creeze un dubiu serios asupra valabilității titlului statului cu privire la

imobilul preluat în temeiul art. I din Decretul nr. 92/1950, RA E.D.P.P.

Constanța încălcând prevederile art. 12 lit. a) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare fiind

sancționate cu nulitatea absolută.

Luând act de clauza înserată

pârâtele la rândul lor, nu au depus nici un fel de diligență pentru a cunoaște

situația juridică a imobilelor pe care le-au cumpărat, astfel încât este

evident că nu au fost de bună credință.

Faptul că pârâta M.M. s-ar fi

interesat la Arhivele Statului cu privire la situația imobilului nu are nici o

relevanță în situația în care a acceptat clauză înserată în contract,

asumându-și riscul cumpărării unui imobil preluat abuziv în temeiul Decretului

nr. 92/1950.

Toate aceste împrejurări atestă în mod

cert că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtele nu au fost de

bună credință.

În aceste condiții, recursul

declarat de reclamanta G.A.R.împotriva deciziei civile nr. 142/C din 6 iulie

2006, cât și împotriva încheierii nr. 155/C din 13 septembrie 2006, ambele

pronunțate de Curtea de Apel Constanța, s

ecția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, este întemeiat.

Va constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080

din 29 noiembrie 1997 prin care RA E.D.P.P. Constanța a vândut numitei H.I.

(autoarea pârâtei T.L.) și pârâtei M.M. părți din imobilul situat în Constanța.

Va obliga pârâtele să lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie părțile din imobilul de mai sus dobândit prin

contractele de vânzare-cumpărare, constatate nule prin prezenta decizie,

păstrând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Pe cale de consecință, va respinge

cererea formulată de T.L., care a format obiectul încheierii nr. 155/C din 13

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Va admite recursul declarat împotriva

aceleiași decizii de către Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța.

Va respinge ca nefondat recursul comun

declarat de Consiliul local Constanța și municipiul Constanța prin primar.

În vederea soluționării cererilor

accesorii și incidentale, va trimite dosarul la tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

G.A.R. împotriva deciziei nr. 142/C din 5 iulie 2006 și a încheierii nr. 155/C

din 13 septembrie 2006, ambele pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul declarat împotriva

aceleiași decizii de către Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța.

Respinge ca nefondat recursul comun

declarat de Consiliul local Constanța și municipiul Constanța prin primar.

În consecință:

Păstrând celelalte dispoziții ale

deciziei atacate, casează partea din aceasta referitoare la:

- obligarea Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța la a lăsa reclamantei în

deplină proprietate și liniștită posesie etajul și mansarda imobilului teren și

construcție situat în Constanța, strada M. nr. 10;

- respingerea cererii având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare;

- respingerea cererilor accesorii și

incidentale.

Pe fondul cauzei:

Constată nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27540 din 8 noiembrie 1996 și nr. 29080

din 29 noiembrie 1997 prin care RA E.D.P.P. Constanța a vândut numitei H.I.

(autoarea pârâtei T.L.) și pârâtei M.M. părți din imobilul situat în Constanța,

strada M. nr. 10.

Obligă pe pârâtele T.L. și M.M. să

lase reclamantei G.A.R. în deplină proprietate și posesie părțile din imobilul

de mai sus dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare constatate nule prin

prezenta decizie.

Respinge, pe cale de consecință,

cererea formulată T.L., care a format obiectul încheierii nr. 155/C din 13

septembrie 2006 casată potrivit celor de mai sus.

Trimite dosarul al Tribunalul

Constanța pentru soluționarea celorlalte cereri formulate în cauză.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2007.