ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei nr.35 C din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă S.A.V., prin avocat I.S., lipsind recurenții-pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța. Procedura completă. Avocat I.S. solicită respingerea recursului, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 17 aprilie 2000, reclamanta S.A.V.

a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Constanța, str.D.A. Sturza nr.16 (B-dul Revoluției din decembrie 1989) și compensarea suprafeței de teren, în natură dacă acesta este afectat în total sau în parte de construcții. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este singura moștenitoare a defunctului său tată A.C., legitimându-se procesual cu certificatul de moștenitor nr.S 471/17 decembrie 1958, acesta din urmă dobândind imobilul mai sus individualizat prin contractul de vânzare-cumpărare 23568/13 iulie 1912 de la dr.M.M.

S. De asemenea, aceeași reclamantă a arătat că deși acest imobil nu figurează în anexele Decretului 92/1950, ca imobil naționalizat în Constanța, acesta a fost demolat (construcție) pentru lucrări de utilitate publică, fiind în parte ocupat ca urmare a edificării pe teren a blocului de locuințe L 10. Prin sentința civilă nr.1560 din 14 iulie 2000, Tribunalul Constanța, Secția civilă a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța, a obligat pârâții menționați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie – în compensare – un lot de teren în suprafață de 287 m.p. (aceeași zonă, aceeași evaluare, avându-se în vedere și propunerea expertului A.Ș., respectiv lotul ABCDEF din str.Revoluției din decembrie 1989 . Prin aceeași sentință, instanța a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Constanța și R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, reținând în esență că terenurile preluate în domeniul privat sunt supuse reglementărilor de drept comun, și din probele administrate – înscrisuri și expertiza tehnică imobiliară, rezultă că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, iar un lot în suprafață de 133 m.p. este neafectat de construcții, astfel că în compensare a atribuit reclamantei suprafața de 287 mp situată în imediata apropiere a terenului revendicat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța, înregistrat la 2 august 2000 (fila 3 dosar nr.4670/2000 al Curții de Apel Constanța). La termenul din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Constanța, Secția civilă a suspendat pricina în temeiul art.242 pct.2 din C.proc.civ., constatând că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea apelului în lipsă.

Cum la 31 ianuarie 2002 apelanții au solicitat repunerea pe rol a pricinii, aceasta a fost repusă pe rolul instanței acordându-se termen la 26 februarie 2002. La acest termen, din oficiu instanța a invocat excepțiile nemotivării apelului și nesemnării declarației de apel, iar prin decizia civilă nr.35/C din 26 februarie 2002 a constatat nulitatea apelului declarat de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.287 din C.proc.civ., cererea de apel trebuie să cuprinsă în mod obligatoriu, mențiunile prevăzute de art.287 pct.1-5, iar în temeiul prevederilor expres stipulate în textul procedural invocat în alin.(2) „Cerințele de la pct.2 și 5 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct.3 și 4, sub pedeapsa decăderii”.

Aceste cerințe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar lipsa semnăturii, în condițiile prevăzute de art.133 alin.(2). Ca atare, instanța de control judiciar ordinar a apreciat că nu au fost îndeplinite cerințele expres prevăzute la pct.2, (arătatea hotărârii care se atacată) și pct.5 (semnătura). Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța. Astfel s-a indicat în motive de recurs, că în mod nejustificat instanța a reținut neîmplinirea cerinței prevăzută de pct.2 al art.287 din C.proc.civ., întrucât este arătată hotărârea care se atacă, respectiv sentința civilă nr.560/14 iulie 2000 a Tribunalului Constanța, Secția civilă – a se vedea declarația de apel – fila 3 dosar nr.4670/2000 al Curții de Apel Constanța.

De asemnea a fost invocată greșita apreciere a instanței și cu privire la lipsa semnăturii. În realitate declarația de apel este semnată de către viceprimarul S. F., căruia i s-au delegat prin dispozițiile art.42 pct.1 și 2 din Legea 69/1991 atribuții privind activitatea de justiție. Prin prisma motivelor de recurs invocate, recursul se vădește a fi fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos. Decizia pronunțată în apel este nelegală, instanța omițând a se pronunța cu privire la motivarea excepției invocate, referitoare la nemotivarea căii de atac a apelului. Singura excepție analizată în lumina considerentelor din decizia nr.35/C pronunțată la 26 februarie 2002 este aceea ce vizează nerespectarea cerințelor prevăzute de art.287 pct.2 și 5 din C.proc.civ., cu sancțiunile legale stipulate în textul de lege procedural.

Astfel, deși instanța a invocat din oficiu două excepții: nemotivarea apelului și nesemnarea declarației de apel inserate în practicaua deciziei menționate – fila 39 dosar apel), în considerente a motivat numai excepția nesemnării declarației de apel, nefăcând nici un fel de referire la nemotivarea apelului. Această omisiune de a analiza excepția nemotivării apelului, îndrituiește instanța de recurs la casarea deciziei cu consecința trimiterii apelului spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art.312 alin.(2) și art.313 teza primă din C.proc.civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va corecta, în limitele în care este investită ca instanță de control judiciar aspectele referitoare la consecința nemotivării apelului, în lumina dispozițiilor art.292 alin.(2) din C.proc.civ., precum și la oportunitatea complinirii lipsei semnăturii, în măsura în care în limitele investirii este indezirabilă sau dimpotrivă, lipsită de eficiență, în cazul concret, dedus judecății cerința prevăzută de art.287 pct.5 în lumina reglementării art.133 alin.(2) din C.proc.civ. De asemenea vor fi analizate în concordanță cu prevederile art.315 (1) din C.proc.civ. orice aspect ce vizează lămurirea condițiilor de formă ale apelului, inserate în motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei 35/C din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.