ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.S.M.împotriva deciziei

nr.62 din 5 martie 2001 a Curții de Apel Constanța.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă M.S.M., personal și

asistată de avocatul D.G.care reprezintă și pe intervenienta Ș.A.S. Au lipsit

intimații pârâți Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța – prin Primar

și Regia Autonomă  „Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța”.

Procedura

completă.

Recursul

este scutit de timbru.

Neexistând

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părților prezente cu privire la recurs.

Avocatul

D.G., pentru recurenta reclamantă M.S.M.și intervenienta  Ș.A.S., solicită

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași

instanță în vederea rejudecării apelurilor.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 11.06.1999, reclamanta M.M.a chemat în  judecată pe

pârâții Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Municipiul

Constanța prin Primar, solicitând lăsarea în deplină proprietate și posesie a

terenului situat în Constanța Bdul Ferdinand nr.80 A și parțial 80 bis, în

suprafață de 429 mp.

În

subsidiar, a solicitat obligarea la efectuarea unui schimb de terenuri, urmând

a-i fi acordat un teren situat într-o zonă similară, cu aceeași suprafață și

valoare.

În

cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu Ș.S.susținând că este

moștenitoarea defunctului Ș.A.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr.630/18.09.2000, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a RAEDPP Constanța; a respins acțiunea formulată de

reclamanta M.M.S. și cererea de intervenție formulată de Ș.S.în contradictroiu

cu Municipiul Constanța prin Primar și  Consiliul Local Constanța.

S-a

reținut că terenul în litigiu, este ocupat efectiv de construcții în suprafață

de 211 mp neputând fi restituit, diferența neconstruită fiind amplasată în

spatele a două blocuri de  locuințe, ca acces la acestea.

În

ce privește schimbul solicitat, acesta s-ar putea realiza numai prin operația

juridică a unui contract de schimb, fiind necesar deci consimțământul

coschimbașului, respectiv al municipiului Constanța..

Prin

decizia civilă nr.62 din 5 martie 2001, Curtea de Apel Constanța a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamantă și de intervenientă, împotriva

sentinței civile nr.630/18.09.2000 a Tribunalului Constanța.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut pe cale de excepție invocată din

oficiu în acest sens că  în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de

stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr.10/2001, situație în care, raportat la prevederile art.6

din Legea nr.213/1998 instanța nu mai poate verifica valabilitatea titlului de

proprietate al statului, existând potrivit art.6 alin.2 teza finală, o lege

specială de reparație.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând că procedura prealabilă

prevăzută de Legea 10/2001 este valabilă pentru cei care au urmat această

procedură, în timp ce, pentru persoanele care s-au adresat instanței, Legea

10/2001 lasă la alegerea celui îndreptățit de a suspenda procesul sau de a

continua judecata

Recursul

este întemeiat potrivit celor ce urmează:

În

adevăr instanța de apel, fără a mai cerceta fondul cauzei, după ce a pus în

vedere apelantei reclamante prevederile art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 în

sensul de a preciza opțiunea privind suspendarea judecății sau continuarea

procesului pe calea dreptului comun, a soluționat cauza, apreciind de fapt că o

astfel de acțiune, odată cu apariția Legii 10/2001, nu ar mai  fi admisibilă.

Apreciind

astfel, instanța a interpretat eronat dispozițiile art.47 din Legea 10/2001

precum și cele ale art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998.

Acțiunea

de față, întemeiată îm principal pe art.480 c.civ., este formulată pe calea

dreptului comun, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, având ca

obiect revendicarea unui imobil, pretins preluat de stat în perioada 1945-1989.

Potrivit

art.15 alin.2 din Constituție, legea civilă dispune numai pentru viitor.

Complinitor, art.1 C.civ.prevede că legea civilă nu are putere retroactivă.

Rezultă

că legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, motiv pentru care a

fost acceptat, unanim, principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit

căruia acțiunea noii legi civile se întinde, exclusiv, asupra situațiilor

juridice pendinte (

facta pendenția

) și efectelor viitoare ale

raporturilor juridice trecute (

facta futura

).

Nu

mai puțin, scopul dar și obiectul legii noi  ca și anumite interese sau nevoi

practice învederate, ocrotite prin normele legale civile aflate în conflict,

pot determina, prin voința legiuitorului, supraviețuirea legii vechi, adică

limitarea vremelnică a abrogării ei. În acest caz, legea veche rămâne în

vigoare, cu titlu tranzitoriu, privitor la situațiile juridice pendinte la data

când legea nouă a intrat în vigoare și, mai ales, asupra efectelor viitoare ale

situațiilor juridice trecute. Excepția de  ultraactivitate (supraviețuire) a

legii vechi trebuie stipulată expres în legea nouă, dar poate fi dedusă și prin

interpretare, chiar fără text expres în  legea nouă, afară de cazul când

aceasta din urmă ar dispune altfel.

În

acest context, art.47 alin.1 din  Legea nr.10/2001, prevede că persoana

îndreptățită se poate prevala de acțiunea legii vechi ( a dreptului comun

civil), dar numai în ipoteza acțiunilor aflate în curs de judecată la data

intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001). Dacă continuarea

judecării acestor acțiuni este cerută, judecătorii, respectând voința

legiuitorului și principiul disponibilității, sunt obligați să aplice excepția,

vădit tranzitorie pentru situații juridice pendinte și efectele viitoare ale

unor situații juridice trecute.

Adică,

ei vor judeca litigiul prin aplicarea dreptului comun al revendicării, fondat

pe dispozițiile art.480 și urm. C.civ.

În

speță, cum în momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, pricina era în

curs de judecată în sensul art.47 alin.1 din  lege, și întrucât reclamanta, ca

persoană îndreptățită, nu a uzat de dispozițiile acestui text de lege, sau, cel

puțin, instanța nu a dat curs unei astfel de cereri, în sensul renunțării la

judecarea pricinii în regim de drept comun, instanța de apel era datoare să

respecte principiul disponibilității și să continue judecata în baza

temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în

regimul dreptului comun.

Or,

contrar acestei obligații, instanța de apel a judecat cauza, în considerarea

legii noi (Legea nr.10/2001) neglijând excepția de retroactivitate a legii

vechi.

Așa

fiind, se impune admiterea recursului și casarea, în baza art.314 C.proc.civ.,

a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la instanța de apel, spre o nouă judecată

cu soluționarea pe fond a apelului, cu respectarea dispozițiilor art.315

C.proc.civ..

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Admite

recursul declarat de reclamanta M.S. M. împotriva deciziei nr.62 din 5 martie

2001 a Curții de Apel Constanța, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.