ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4483/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 84 din 9 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, au fost admise în parte, acțiunea principală și cea conexă formulată de reclamanții V.A.M., M.G. și C.E. în contradictoriu cu pârâții R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, Consiliul local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța reprezentat prin Primar și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța și au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța compus din teren în suprafață de 284 m.p. și construcție formată din subsol, parter, mansardă și parțial terasă.

A fost admisă excepția lipsei calității. Pentru a putea pronunța această hotărâre tribunalul a reținut evoluția procesuală a celor două acțiuni conexe. Astfel prin cererea din 25 noiembrie 1998 înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța reclamanții au solicitat instanței să constate că ei sunt unicii moștenitori ai autorilor lor, care erau proprietarii imobilului nr. 22 și care a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, deși autorii lor erau exceptați de la naționalizare. Judecătoria Constanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, având în vedere că printr-o expertiză s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 507.000.000 lei.

La tribunal cauza a fost înregistrată sub nr. 9083/1999, iar la termenul din 2 martie 2000 s-a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr. 9769/1999 a aceleiași instanțe, conform art. 164 C. proc. civ. În ceea ce privește dosarul care a fost conexat, acesta a avut următoarea evoluția procedurală. Aceiași reclamanți ca și în primul dosar, prin cererea din 4 iulie 1996 înregistrată la Judecătoria Constanța au formulat acțiune în revendicare împotriva pârâților solicitând ca imobilul nr.22 să le fie restituit în proprietate și posesie. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 14624 din 23 octombrie 1997, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece autorii reclamanților făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 2420 din 28 octombrie 1998, a admis apelul formulat împotriva acestei sentințe de către Consiliul local al Municipiului Constanța și a schimbat în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți, ca nefondată. Motivându-și hotărârea, instanța de apel a reținut că preluarea imobilului s-a făcut cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 întrucât mama reclamanților deținea nouă apartamente care erau închiriate. A reținut, deasemenea, că au calitate procesual pasivă în cauză Municipiul Constanța prin primar și R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.

Curtea de Apel Constsanța, prin decizia civilă nr. 843 din 1 iulie 1999 a admis recursul reclamanților și a casat ambele hotărâri trimițând cauza spre rejudecare Judecătoriei Constanța, reținând că ambele instanțe de fond și apel au stabilit eronat cadrul procesul a dedus judecății sub aspectul stabilirii pârâților care au calitate procesual pasivă. În fond, după casare, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13461 din 1 septembrie 1999 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța având în vedere valoarea obiectului acțiunii și prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța și, după cum s-a mai arătat, a fost conexată la dosarul nr. 9083/1999 al aceleiași instanțe.

Tribunalul Constanța, soluționând cauzele conexate a reținut în sentința civilă nr. 84 din 9 februarie 2000, în ceea ce privește calitatea procesual pasivă că R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, Consiliul local al Municipiului Constanța și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. au calitate procesual pasivă, iar Primăria Constanța nu are această calitate. Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții au dovedit că sunt unicii moștenitori ai proprietarilor imobilului în litigiu, care a trecut nelegal în proprietatea statului cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Apelurile declarate de către pârâți împotriva acestei sentințe au fost admise de către Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 94 din 26 martie 2001, care a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii.

Instanța de apel a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea intrării în vigoare a unei legi speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând motive de nelegalitate. Curtea Supremă de Justiție – secția civilă prin decizia nr. 1924 din 17 mai 2002 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre judecarea în fond a apelurilor declarate de Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, aceleiași curți de apel. S-a reținut de către instanța de recurs că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, considerând că acțiunea formulată de către reclamanți devine inadmisibilă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest sens se arată că situația proceselor deja începute, care au ca temei dreptul comun, este reglementată foarte clar de prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 în sensul că persoanele îndreptățite la retrocedarea imobilelor vor putea opta între a suspenda procesul început pe dreptul comun, înțelegând să folosească procedura administrativă, sau să finalizeze acțiunea deja inițiată. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 27/C din 4 noiembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în esență că în cauză reclamanții cu actele depuse la dosarul cauzei au făcut dovada că autorii lor erau proprietarii imobilului în litigiu și ei sunt unicii moștenitori ai acestora.

A reținut, deasemenea, că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 prin care a fost naționalizat imobilul a fost aplicat chiar cu încălcarea prevederilor sale, respectiv a art. II. În acest sens, reține instanța de apel autorii reclamanților erau exceptați de la naționalizare, mama fiind casnică iar tatăl funcționar. Concluzionând, se constată că acțiunea reclamanților având ca temei juridic prevederile art. 480 și art. 481 C. civ., este întemeiată, iar faptul că autorii reclamanților au făcut demersuri administrative la data naționalizării este nesemnificativ atâta timp când în prezenta acțiune, față de temeiul ei, se impune doar examinarea titlurilor de proprietate prezentate de părți și reclamanții au dovedit că titlul lor este valabil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, invocând motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că Decretul nr. 92/1950 este neconstituțional pentru că abia din anul 1994 România a aliniat legislația sa privind drepturile fundamentale ale anului la prevederile tratatelor internaționale. Se mai susține că în mod greșit instanța nu a ținut cont de prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950 care arătau că „imobilele proprietatea soțului, soției sau copiilor minori se considerau aparținând unui singur proprietar în ceea ce privește aplicarea decretului”.

Se mai arată că autorii reclamanților nu făceau parte din categoriile sociale exceptate de la naționalizare, întrucât mai aveau în proprietate 9 apartamente și că statul a dobândit din dreptul de proprietate prin efectul legii, conform art. 645 C. civ. Ca ultime susținetri se mai arată că autoarea reclamanților a uzat de calea administrativă prevăzută de Decretul nr. 524/1955 și că îndeletnicirea de casnică nu era exceptată de la naționalizare prin art. II din Decretul nr. 92/1950. Recursul este nefondat. Criticile formulate trebuie analizate având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteza a doua – respectiv că hotărârea pronunțată „a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Este de reținut în primul rând că instanța de apel, cu o motivare amplă și cu o aplicare corectă a prevederilor legale, a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără un titlu valabil, motivându-se în drept cu prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 8 din Constituția din 1948 și prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. Ceea ce este însă esențial de reținut și face inutilă analizarea tuturor considerentelor avute în vedere de către instanța de apel pentru motivarea hotărârii sale, este faptul că antecesorii reclamanților făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950; soțul era funcționar, soția casnică.

Articolul II instituie excepția de la aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/1950. Modul de formulare a acestui articol exclude orice altă interpretare „nu intră în prevederile decretului de față ...”. Naționalizarea conform prevederilor decretului privea imobile aparținând foștilor industriași, moșieri, bancheri, mari comercianți sau a altor elemente ale „marii burghezii”, categorii sociale din care nu făceau parte autorii reclamanților. În atare situație trecerea în proprietatea statului s-a făcut prin nerespectarea chiar a dispozițiilor decretului în baza căruia s-a făcut naționalizarea. Deci statul este în situație de a nu fi dobândit cu un titlu valabil imobilul și în consecință, nici recurenta nu poate opune cu eficiență juridică reclamanților un titlu valabil.

În consecință în mod legal și temeinic instanțele de fond și apel au apreciat că acțiunea reclamanților întemeiată pe prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. este fondată. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța împotriva deciziei civile nr. 127/C/4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.