ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4527/2003

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 4636 din 24 martie 1998, reclamanții A.N., A.G. și A.P.R.I.E., au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A. E.D.P.P.Constanța, solicitând să fie obligați la restituirea imobilului situat în Constanța format din 300 mp. teren și clădirea compusă din subsol, parter, etaj și garaj, imobil trecut fără titlu în posesia statului. Prin sentința civilă nr. 9572 din 25.06.1998 Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Reclamanții au completat acțiunea cu cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între cumpărători și R.A. E.D.P.P. Constanța. În cauză, au intervenit în interes propriu P.V. și P.M., cumpărătorii apartamentului cu trei camere și a intervenit accesoriu B.S., chiriaș, în baza contractului de închiriere nr. 2744/23 ianuarie 1998 încheiat cu R.A. E.D.P.P. Constanța pentru spațiul locativ de 73,60 m.p. din imobil. Cererile de intervenție au fost admise în principiu. Reclamanții au solicitat introducerea în proces a numiților S.M., P.V. și P.M. în calitate de pârâți. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului P.N. și au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, iar identificarea acestuia s-a făcut cu raportul de expertiză tehnică imobiliară – ing.

D.B., relațiile comunicate de Direcția Patrimoniu a Primăriei Constanța și planurile anexe. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 378 pronunțată la 3 mai 2000 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții și intervenienții să lase reclamanților în deplină posesie și proprietate, imobilul revendicat. Capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și cererile de intervenție au fost respinse. S-a reținut de instanță că, dreptul de proprietate al autorului și succesorilor acestuia nu a fost desființat, iar statul nu deține un drept de proprietate asupra imobilului fiind întemeiată cererea de revendicare, iar capătul de cerere privind constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare este neîntemeiat, întrucât nu au avut o cauză falsă sau ilicită și pe cale de consecință, nu sunt lovite de nulitate absolută.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Consiliul Local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, R.A. – E.D.P.P. Constanța, B.S., P.V., P.M. și S.M. Apelul intervenientei S.M. nu a fost motivat, iar prin motivele de apel formulate de ceilalți apelanți, a fost criticată hotărârea instanței de fond, pe motiv că reclamanții nu ar fi făcut dovada calității procesuale active și nici a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. S-a mai susținut că nu a fost identificat imobilul, fiind necesară o expertiză topografică. Prin decizia civilă nr. 156 din 27 aprilie 2001 Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii fondului.

Curtea de Apel a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece imobilul revendicat de reclamanți este identificat sub aspect topografic conform expertizei efectuate în cauză, că imobilul a aparținut în proprietate lui P.N. și că din actele depuse la dosar rezultă că în devoluțiunea succesiunii autorului comun P.N., reclamanții sunt moștenitori. Motivul pentru care instanța a admis apelurile, îl constituie aprecierea acesteia că, atâta vreme cât există o lege specială de reparație – Legea nr. 10/2001 - reclamanții nu mai pot continua acțiunea în revendicare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.N., A.G.și A.P.R.I.E. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Reclamanții au susținut, în esență, nelegalitatea refuzului instanței de apel de a soluționa pe fond apelul, soluționând cauza pe un alt temei juridic, decât cel pe care au pornit acțiunea. Recursul este fondat în sensul considerentelor ce urmează. Reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul din Constanța, preluat abuziv de stat, iar în ceea ce privește pe intervenienții în nume propriu, care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 cele două spații locative, au invocat lipsa unui titlu valabil, opozabil reclamanților. Este de reținut, în primul rând, că temeiul de drept al acțiunii formulată de reclamanți este art. 480 și art. 481 C. civ., fiind o acțiune reală imobiliară pentru recunoașterea dreptului de proprietate.

Sub acest aspect, o primă preocupare a instanței de apel era aceea de a soluționa pe fond apelul, fiind neavenită, trimiterea la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001 pentru măsurile reparatorii în echivalent, având în vedere că, reclamanții ca persoane îndreptățite, nu au ales calea acestei legi și au cerut judecarea în revendicare, potrivit art. 480 și art. 481 C. civ., astfel cum au înțeles aceștia să o formuleze și, nu să-i schimbe temeiul juridic în raport de Legea nr. 10/2001. În această situație, instanța a interpretat greșit acțiunea dedusă judecății, a schimbat natura și înțelesul acesteia, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Nesoluționând în sensul arătat, se apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii așa cum a fost menținută și susținută de reclamanți, motiv pentru care, potrivit art. 313 C. proc.

civ., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului în limitele investirii. Tot cu ocazia rejudecării, urmează a se avea în vedere și celelalte motive invocate în recurs, care nu au fost menționate în considerentele mai înainte arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții A.N., A.G., A.P.R.I.E., împotriva deciziei nr. 156 din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași Curți de Apel, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2003.