ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4527/2003

Asupra

recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 4636 din 24 martie 1998,

reclamanții A.N., A.G. și A.P.R.I.E., au chemat în judecată pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul

Local al Municipiului Constanța și R.A. E.D.P.P.Constanța, solicitând să fie

obligați la restituirea imobilului situat în Constanța  format din 300 mp.

teren și clădirea compusă din subsol, parter, etaj și garaj, imobil trecut fără

titlu în posesia statului.

Prin

sentința civilă nr. 9572 din 25.06.1998 Judecătoria Constanța a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Reclamanții

au completat acțiunea cu cererea de constatare a nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între cumpărători și R.A. E.D.P.P.

Constanța.

În

cauză, au intervenit în interes propriu P.V. și P.M., cumpărătorii

apartamentului cu trei camere și a intervenit accesoriu B.S., chiriaș, în baza

contractului de închiriere nr. 2744/23 ianuarie 1998 încheiat cu R.A.  E.D.P.P.

Constanța pentru spațiul locativ de 73,60 m.p. din imobil.

Cererile

de intervenție au fost admise în principiu.

Reclamanții

au solicitat introducerea în proces a numiților S.M., P.V. și P.M. în calitate

de  pârâți.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului P.N.

și au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, iar identificarea

acestuia s-a făcut cu raportul de expertiză tehnică imobiliară – ing. D.B.,

relațiile comunicate de Direcția Patrimoniu a Primăriei Constanța și planurile

anexe.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr. 378 pronunțată la 3 mai 2000 a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâții și intervenienții să lase reclamanților în

deplină posesie și proprietate, imobilul revendicat.

Capătul

de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și

cererile de intervenție au fost respinse.

S-a

reținut de instanță că, dreptul de proprietate al autorului și succesorilor

acestuia nu a fost desființat, iar statul nu deține un drept de proprietate

asupra imobilului fiind întemeiată cererea de revendicare, iar capătul de

cerere privind constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare

este neîntemeiat, întrucât nu au avut o cauză falsă sau ilicită și pe cale de

consecință, nu sunt lovite de nulitate absolută.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat apel Consiliul Local al Municipiului Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar, R.A. – E.D.P.P. Constanța, B.S., P.V., P.M.

și S.M.

Apelul

intervenientei S.M. nu a fost motivat, iar prin motivele de apel formulate de

ceilalți apelanți, a fost criticată hotărârea instanței de  fond, pe motiv că

reclamanții nu ar fi făcut dovada calității procesuale active și nici  a

existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

S-a mai

susținut că nu a fost identificat imobilul, fiind necesară o expertiză

topografică.

Prin

decizia civilă nr. 156 din 27 aprilie 2001  Curtea de Apel Constanța a admis

apelurile declarate  și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale hotărârii  fondului.

Curtea

de Apel a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților, deoarece imobilul revendicat de reclamanți este identificat sub

aspect topografic conform expertizei efectuate în cauză, că imobilul a

aparținut în proprietate lui P.N. și că din actele depuse la dosar rezultă că

în devoluțiunea succesiunii autorului comun P.N., reclamanții sunt moștenitori.

Motivul

pentru care instanța a admis apelurile, îl constituie aprecierea acesteia că,

atâta vreme cât există o lege specială de reparație – Legea nr. 10/2001 -

reclamanții nu mai pot continua acțiunea în revendicare.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.N., A.G.și A.P.R.I.E. invocând

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanții

au susținut, în esență, nelegalitatea refuzului instanței de apel de a soluționa

pe fond apelul, soluționând cauza pe un alt temei juridic, decât cel pe care au

pornit acțiunea.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor ce urmează.

Reclamanții

au solicitat ca pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul din Constanța, preluat abuziv de stat, iar în ceea ce privește pe

intervenienții în nume propriu, care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995

cele două spații locative, au invocat lipsa unui titlu valabil, opozabil

reclamanților.

Este de

reținut, în primul rând, că temeiul de drept al acțiunii formulată de

reclamanți este art. 480 și art. 481 C. civ., fiind o acțiune reală imobiliară

pentru recunoașterea dreptului de proprietate.

Sub

acest aspect, o primă preocupare a instanței de apel era aceea de a soluționa

pe fond apelul, fiind neavenită, trimiterea la dispozițiile art. 18 din Legea

nr. 10/2001 pentru măsurile reparatorii în echivalent, având în vedere că,

reclamanții ca persoane îndreptățite, nu au ales calea acestei legi și au cerut

judecarea în revendicare, potrivit art. 480 și art. 481 C. civ., astfel cum au

înțeles aceștia să o formuleze și, nu să-i schimbe temeiul juridic în raport

de  Legea nr. 10/2001.

În

această situație, instanța a interpretat greșit acțiunea dedusă judecății, a

schimbat natura și înțelesul acesteia, pronunțând o hotărâre cu aplicarea

greșită a legii.

Nesoluționând

în sensul arătat, se apreciază că instanța de apel nu   s-a pronunțat asupra

acțiunii așa cum a fost menținută și susținută de reclamanți, motiv pentru

care, potrivit art. 313 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa

hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea

apelului  în limitele investirii.

Tot cu

ocazia rejudecării, urmează a se  avea în vedere și celelalte motive invocate

în recurs, care nu au fost menționate în considerentele mai înainte arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții A.N., A.G.,

A.P.R.I.E., împotriva deciziei nr. 156 din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza aceleiași Curți de Apel, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  5 noiembrie 2003.