ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10138/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10138/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestațiile înregistrate la
Tribunalul Constanța sub numerele 2140/2003 și 3195/2003, contestatorii L.D. și
P.L.D. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Constanța, prin
primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea
dispoziției nr. 1278 din 12 iunie 2003, prin care s-a dispus restituirea către
numiții D.G.Ș.C., G.L.E., G.C. și C.S.A. a imobilului situat în Constanța.
Prin încheierea de la 12 decembrie
2003 s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus reunirea celor două
dosare în baza art. 163 C. proc. civ.
În motivarea acțiunii, reclamanții
au susținut că dispoziția nr. 1278 din 12 iunie 2003 este nelegală deoarece
imobilul care a aparținut numiților D.G.Ș., G.C. și C.S.A. a trecut în proprietatea
statului în baza Decretului nr. 513/1953 și, deci, nu poate face obiectul Legii
nr. 10/2001.
Reclamanții au arătat că sunt
îndreptățiți să formuleze prezenta contestație, deoarece dețin imobilul în baza
contractului de închiriere nr. 1835 A din 23 noiembrie 1994, au adus numeroase
îmbunătățiri imobilului și au vocația de a-l cumpăra în baza Hotărârii
Consiliul Local Constanța, emisă la 18 decembrie 2002 și a Legii nr. 550/2002.
Numiții G.L.E.-C., G.C., D.G.Ș.-C.
și C.S.A.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în
interesul pârâtei.
Prin cererea de intervenție s-au
invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității
procesuale active a reclamanților, iar pe fond s-a solicitat respingerea
acțiunii ca nefondată.
În susținerea celor două excepții
s-a arătat că reclamanții sunt chiriași ai imobilului, care nu beneficiază nici
de prevederile O.G. 40/1999 și nici de prevederile Legii nr. 42/1990, deoarece
încheierea contractelor de închiriere s-a făcut cu încălcarea acestor acte
normative.
Totodată, s-a învederat că
reclamanții nu sunt „persoane îndreptățite” în accepțiunea Legii nr. 10/2001
pentru a formula contestație împotriva unei dispoziții emise în aplicarea
acestei legi.
În cauză au formulat cerere de
intervenție în interesul pârâtei și al intervenienților principali, numiții T.D.
și T.I., invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei
Constanța și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Ambele cereri de intervenție au fost
admise în principiu conform art. 52 C. proc. civ.
Primăria Municipiului Constanța a
formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de
folosință a pârâtei, lipsa capacității de exercițiu a pârâtei, lipsa calității
procesuale pasive și lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Tribunalul Constanța, secția civilă,
prin sentința civilă nr. 78 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția lipsei
calității procesuale active a reclamanților și, în consecință, a respins
acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeași hotărâre s-au respins
cererile de intervenție și au fost obligați reclamanții la 12 milioane lei
cheltuieli de judecată către Primăria Municipiului Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanță a reținut că reclamanții nu se încadrează în categoria
„persoanelor îndreptățite” la care fac referire dispozițiile art. 24 alin. (7)
din Legea nr. 10/2001. Totodată s-a arătat că dispozițiile art. 3 din lege
stabilesc care sunt persoanele îndreptățite, respectiv proprietarii imobilului
de la data preluării.
Împotriva sentinței menționate, au
declarat apel reclamanții L.D. și P.L.D., criticând-o ca nelegală și
netemeinică pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale
active, întrucât nu s-a observat că reclamanții au solicitat anularea
dispoziției, întrucât, fiind chiriași ai spațiului comercial în discuție, erau
îndreptățiți la cumpărare.
S-a susținut că prima instanță nu
s-a pronunțat asupra împrejurării că imobilul în litigiu nu poate face obiectul
restituirii întrucât figurează în anexa Decretului nr. 513/1953 (ratificarea
acordului dintre România și Bulgaria cu privire la schimbul de populație din
anul 1940).
Totodată apelanții au arătat că nici
construcția și nici terenul nu au fost individualizate și identificate în
cuprinsul dispoziției de restituire.
Reclamanții au învederat că
dispoziția primarului a fost executată în sensul alungării lor din spațiul
închiriat, încălcându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 18 mai
2004, intervenienții intimați G.C., G.L., D.G.Ș. și C.S. au formulat cerere de
aderare la apelul declarat de reclamanți, criticând sentința sub aspectul
soluționării pe fond a cererilor de intervenție. S-a arătat că acestea trebuiau
admise, chiar și în condițiile în care acțiunea principală a fost respinsă.
Curtea de Apel Constanța, secția
civilă, prin decizia nr. 594 C din 31 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile
reclamanților și a admis apelurile intervenienților, schimbând în parte
sentința în sensul că a admis cererile de intervenție.
S-au menținut restul dispozițiilor
sentinței și au fost obligați apelanții-reclamanți la 3.570.000 lei cheltuieli
de judecată către apelanții-intervenienți.
Cu privire la cererea de aderare la
apel formulată de intervenienți, conform dispozițiilor art. 293 C. proc. civ.,
s-a reținut că în mod eronat prima instanță a respins cererile de intervenție
de vreme ce principala lor apărare a constituit-o invocarea excepției lipsei
calității procesuale active a reclamanților, excepție care a fost admisă.
Apelul reclamanților a fost apreciat
ca nefondat reținându-se că dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 24 alin. (7)
din Legea nr. 10/2001 nu includ în categoria „persoanelor îndreptățite” care
pot ataca în justiție decizia emisă în aplicarea actului normativ menționat pe
beneficiarii contractelor de închiriere, în speță reclamanții deținând imobilul,
spațiu comercial, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 42/1990.
S-a apreciat că lipsa calității procesuale
active este determinată și de împrejurarea că reclamanții sunt terți față de
dispoziția primarului a cărei anulare se solicită și nu invocă o încălcare a
unor norme legale imperative ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută.
Prin notele scrise, depuse în fața
instanței de apel la 24 mai 2004, apelanții-reclamanți au modificat obiectul
cererii de chemare în judecată, invocând nulitatea relativă de drept comun a
dispoziției nr. 1278 din 16 iunie 2003, în baza art. 952 C. civ.
Cererea modificatoare a fost
apreciată ca nefiind inadmisibilă sub aspect procedural, fiind formulată cu
încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menționate au
declarat recurs reclamanții L.D. și P.L.D. la 14 iulie 2004, criticând-o ca
nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.
proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanții
au arătat că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 27 alin. (7)
din Legea nr. 10/2001, text ce se referă la oferta de restituire, prin
echivalent bănesc a unui imobil și nu menționează expres și posibilitatea
atacării în justiție a dispoziției primarului.
Recurenții au susținut că, deși sunt
terți față de dispoziția primarului, au invocat și au dovedit cu actele depuse,
lezarea intereselor lor legitime, ce nu pot fi protejate decât prin
desființarea actului.
Totodată, au arătat că precizarea
lor de la termenul din 24 mai 2005 cu privire la natura nulității invocate, a
fost greșit apreciată ca o modificare de acțiune.
Cea de a doua critică formulată prin
motivele de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra mijloacelor
de apărare invocate prin motivele de apel, hotărâtoare pentru dezlegarea
pricinii.
Intimata Primăria Municipiului
Constanța a formulat la 2 decembrie 2005 întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimații-intervenienți au depus la
dosar copia deciziei civile nr. 6367/16 noiembrie 2004, prin care s-a respins
ca nefondat recursul declarat de reclamanții din prezenta cauză, împotriva
deciziei nr. 71 c din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,
prin care s-a luat act de renunțarea reclamanților (intervenienții din prezenta
cauză) la judecata acțiunii în revendicare a imobilului situat în str. S.,
acțiune formulată în contradictoriu și cu L.D. și P.L.D.
La termenul din 6 decembrie 2005,
recurenții au formulat o completare la motivele de recurs, invocând prevederile
Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, susținând
că dispozițiile actului normativ menționat le conferă calitate procesuală în
acțiunea de anulare a dispoziției Primarului municipiului Constanța, nr.
1278/2003.
S-a solicitat prin aceeași cerere
sesizarea Curții Constituționale, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 și ale
H.G. nr. 498/2003 le încalcă drepturile constituționale prevăzute de art. 21.
Analizând ansamblul probator
administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs,
Curtea urmează să aprecieze că recursul reclamanților este nefondat având în
vedere următoarele considerente:
Instanțele de fond și apel au
reținut justificat că reclamanții nu au calitate procesuală activă de a formula
o acțiune având ca obiect anularea dispoziției primarului municipiului
Constanța de restituire în natură a imobilului în cadrul procedurii special
instituite de Legea nr. 10/2001.
Lipsa legitimării reclamanților
derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001, lege specială ce instituie
dreptul la măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate
abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din cuprinsul art. 3 rezultă că
numai aceștia sunt beneficiarii acestei legi speciale, foștii proprietari ai
imobilelor preluate abuziv fiind cei incluși în categoria „persoanelor
îndreptățite” prevăzută de art. 21 și tot ei sunt legitimați, în cazul în care
sunt interesați, să conteste în instanță dispoziția organului administrativ.
În aceeași ordine de idei, art. 24
alin. (7) din lege prevede că, dacă oferta de restituire prin echivalent este
refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia în termen de 30
de zile de la data comunicării acesteia.
Într-adevăr, dispozițiile art. 24
alin. (7), la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au legătură în
mod direct cu speța, însă, împreună cu celelalte dispoziții menționate conduc
la concluzia că nici o normă cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu conferă unei
terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia,
dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin
echivalent, a imobilului.
Ca atare nu se poate susține că
instanța de apel ar fi interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale
menționate atunci când a reținut lipsa calității procesuale active a
reclamanților.
În prezent, recurenții sunt lipsiți
de interesul legitim și actual în susținerea recursului întrucât, așa cum au
susținut prin motivele de apel, dispoziția primarului a fost executată (fila 8
apel), în sensul evacuării lor din imobil.
În acest context, urmează a se
aprecia că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 10 C. proc. civ., referitor la nepronunțarea asupra mijloacelor
de apărare invocate prin motivele de apel, cu referire la natura nulității
invocate de reclamanți.
Totodată, Înalta Curte de Casație și
Justiție va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de
reclamanții recurenți la 6 decembrie 2005, cerere ce nu poate fi primită având
în vedere că nu a fost indicat textul de lege considerat neconstituțional și că
nu se poate exercita controlul de constituționalitate asupra întregii legi.
Față de considerentele menționate,
se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge
recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de
reclamanții L.D. și P.L.D. împotriva deciziei nr. 594 din 31 mai 2004 a Curții
de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat.
Respinge cererea de sesizare a
Curții Constituționale formulată de recurenții-reclamanți L.D. și P.L.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.