ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10138/2005

HOTĂRÂRE
06.12.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10138/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestațiile înregistrate la

Tribunalul Constanța sub numerele 2140/2003 și 3195/2003, contestatorii L.D. și

P.L.D. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Constanța, prin

primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

dispoziției nr. 1278 din 12 iunie 2003, prin care s-a dispus restituirea către

numiții D.G.Ș.C., G.L.E., G.C. și C.S.A. a imobilului situat în Constanța.

Prin încheierea de la 12 decembrie

2003 s-a admis excepția de litispendență și s-a dispus reunirea celor două

dosare în baza art. 163 C. proc. civ.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că dispoziția nr. 1278 din 12 iunie 2003 este nelegală deoarece

imobilul care a aparținut numiților D.G.Ș., G.C. și C.S.A. a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 513/1953 și, deci, nu poate face obiectul Legii

nr. 10/2001.

Reclamanții au arătat că sunt

îndreptățiți să formuleze prezenta contestație, deoarece dețin imobilul în baza

contractului de închiriere nr. 1835 A din 23 noiembrie 1994, au adus numeroase

îmbunătățiri imobilului și au vocația de a-l cumpăra în baza Hotărârii

Consiliul Local Constanța, emisă la 18 decembrie 2002 și a Legii nr. 550/2002.

Numiții G.L.E.-C., G.C., D.G.Ș.-C.

și C.S.A.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în

interesul pârâtei.

Prin cererea de intervenție s-au

invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, iar pe fond s-a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

În susținerea celor două excepții

s-a arătat că reclamanții sunt chiriași ai imobilului, care nu beneficiază nici

de prevederile O.G. 40/1999 și nici de prevederile Legii nr. 42/1990, deoarece

încheierea contractelor de închiriere s-a făcut cu încălcarea acestor acte

normative.

Totodată, s-a învederat că

reclamanții nu sunt „persoane îndreptățite” în accepțiunea Legii nr. 10/2001

pentru a formula contestație împotriva unei dispoziții emise în aplicarea

acestei legi.

În cauză au formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtei și al intervenienților principali, numiții T.D.

și T.I., invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Constanța și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Ambele cereri de intervenție au fost

admise în principiu conform art. 52 C. proc. civ.

Primăria Municipiului Constanța a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de

folosință a pârâtei, lipsa capacității de exercițiu a pârâtei, lipsa calității

procesuale pasive și lipsa calității procesuale active a reclamanților.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 78 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților și, în consecință, a respins

acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin aceeași hotărâre s-au respins

cererile de intervenție și au fost obligați reclamanții la 12 milioane lei

cheltuieli de judecată către Primăria Municipiului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamanții nu se încadrează în categoria

„persoanelor îndreptățite” la care fac referire dispozițiile art. 24 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001. Totodată s-a arătat că dispozițiile art. 3 din lege

stabilesc care sunt persoanele îndreptățite, respectiv proprietarii imobilului

de la data preluării.

Împotriva sentinței menționate, au

declarat apel reclamanții L.D. și P.L.D., criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale

active, întrucât nu s-a observat că reclamanții au solicitat anularea

dispoziției, întrucât, fiind chiriași ai spațiului comercial în discuție, erau

îndreptățiți la cumpărare.

S-a susținut că prima instanță nu

s-a pronunțat asupra împrejurării că imobilul în litigiu nu poate face obiectul

restituirii întrucât figurează în anexa Decretului nr. 513/1953 (ratificarea

acordului dintre România și Bulgaria cu privire la schimbul de populație din

anul 1940).

Totodată apelanții au arătat că nici

construcția și nici terenul nu au fost individualizate și identificate în

cuprinsul dispoziției de restituire.

Reclamanții au învederat că

dispoziția primarului a fost executată în sensul alungării lor din spațiul

închiriat, încălcându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 18 mai

2004, intervenienții intimați G.C., G.L., D.G.Ș. și C.S. au formulat cerere de

aderare la apelul declarat de reclamanți, criticând sentința sub aspectul

soluționării pe fond a cererilor de intervenție. S-a arătat că acestea trebuiau

admise, chiar și în condițiile în care acțiunea principală a fost respinsă.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 594 C din 31 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile

reclamanților și a admis apelurile intervenienților, schimbând în parte

sentința în sensul că a admis cererile de intervenție.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței și au fost obligați apelanții-reclamanți la 3.570.000 lei cheltuieli

de judecată către apelanții-intervenienți.

Cu privire la cererea de aderare la

apel formulată de intervenienți, conform dispozițiilor art. 293 C. proc. civ.,

s-a reținut că în mod eronat prima instanță a respins cererile de intervenție

de vreme ce principala lor apărare a constituit-o invocarea excepției lipsei

calității procesuale active a reclamanților, excepție care a fost admisă.

Apelul reclamanților a fost apreciat

ca nefondat reținându-se că dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 24 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001 nu includ în categoria „persoanelor îndreptățite” care

pot ataca în justiție decizia emisă în aplicarea actului normativ menționat pe

beneficiarii contractelor de închiriere, în speță reclamanții deținând imobilul,

spațiu comercial, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 42/1990.

S-a apreciat că lipsa calității procesuale

active este determinată și de împrejurarea că reclamanții sunt terți față de

dispoziția primarului a cărei anulare se solicită și nu invocă o încălcare a

unor norme legale imperative ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută.

Prin notele scrise, depuse în fața

instanței de apel la 24 mai 2004, apelanții-reclamanți au modificat obiectul

cererii de chemare în judecată, invocând nulitatea relativă de drept comun a

dispoziției nr. 1278 din 16 iunie 2003, în baza art. 952 C. civ.

Cererea modificatoare a fost

apreciată ca nefiind inadmisibilă sub aspect procedural, fiind formulată cu

încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs reclamanții L.D. și P.L.D. la 14 iulie 2004, criticând-o ca

nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamanții

au arătat că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 27 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001, text ce se referă la oferta de restituire, prin

echivalent bănesc a unui imobil și nu menționează expres și posibilitatea

atacării în justiție a dispoziției primarului.

Recurenții au susținut că, deși sunt

terți față de dispoziția primarului, au invocat și au dovedit cu actele depuse,

lezarea intereselor lor legitime, ce nu pot fi protejate decât prin

desființarea actului.

Totodată, au arătat că precizarea

lor de la termenul din 24 mai 2005 cu privire la natura nulității invocate, a

fost greșit apreciată ca o modificare de acțiune.

Cea de a doua critică formulată prin

motivele de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra mijloacelor

de apărare invocate prin motivele de apel, hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Intimata Primăria Municipiului

Constanța a formulat la 2 decembrie 2005 întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimații-intervenienți au depus la

dosar copia deciziei civile nr. 6367/16 noiembrie 2004, prin care s-a respins

ca nefondat recursul declarat de reclamanții din prezenta cauză, împotriva

deciziei nr. 71 c din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

prin care s-a luat act de renunțarea reclamanților (intervenienții din prezenta

cauză) la judecata acțiunii în revendicare a imobilului situat în str. S.,

acțiune formulată în contradictoriu și cu L.D. și P.L.D.

La termenul din 6 decembrie 2005,

recurenții au formulat o completare la motivele de recurs, invocând prevederile

Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, susținând

că dispozițiile actului normativ menționat le conferă calitate procesuală în

acțiunea de anulare a dispoziției Primarului municipiului Constanța, nr.

1278/2003.

S-a solicitat prin aceeași cerere

sesizarea Curții Constituționale, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 și ale

H.G. nr. 498/2003 le încalcă drepturile constituționale prevăzute de art. 21.

Analizând ansamblul probator

administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs,

Curtea urmează să aprecieze că recursul reclamanților este nefondat având în

vedere următoarele considerente:

Instanțele de fond și apel au

reținut justificat că reclamanții nu au calitate procesuală activă de a formula

o acțiune având ca obiect anularea dispoziției primarului municipiului

Constanța de restituire în natură a imobilului în cadrul procedurii special

instituite de Legea nr. 10/2001.

Lipsa legitimării reclamanților

derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001, lege specială ce instituie

dreptul la măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate

abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Din cuprinsul art. 3 rezultă că

numai aceștia sunt beneficiarii acestei legi speciale, foștii proprietari ai

imobilelor preluate abuziv fiind cei incluși în categoria „persoanelor

îndreptățite” prevăzută de art. 21 și tot ei sunt legitimați, în cazul în care

sunt interesați, să conteste în instanță dispoziția organului administrativ.

În aceeași ordine de idei, art. 24

alin. (7) din lege prevede că, dacă oferta de restituire prin echivalent este

refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia în termen de 30

de zile de la data comunicării acesteia.

Într-adevăr, dispozițiile art. 24

alin. (7), la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au legătură în

mod direct cu speța, însă, împreună cu celelalte dispoziții menționate conduc

la concluzia că nici o normă cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu conferă unei

terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia,

dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin

echivalent, a imobilului.

Ca atare nu se poate susține că

instanța de apel ar fi interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale

menționate atunci când a reținut lipsa calității procesuale active a

reclamanților.

În prezent, recurenții sunt lipsiți

de interesul legitim și actual în susținerea recursului întrucât, așa cum au

susținut prin motivele de apel, dispoziția primarului a fost executată (fila 8

apel), în sensul evacuării lor din imobil.

În acest context, urmează a se

aprecia că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., referitor la nepronunțarea asupra mijloacelor

de apărare invocate prin motivele de apel, cu referire la natura nulității

invocate de reclamanți.

Totodată, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de

reclamanții recurenți la 6 decembrie 2005, cerere ce nu poate fi primită având

în vedere că nu a fost indicat textul de lege considerat neconstituțional și că

nu se poate exercita controlul de constituționalitate asupra întregii legi.

Față de considerentele menționate,

se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge

recursul reclamanților ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamanții L.D. și P.L.D. împotriva deciziei nr. 594 din 31 mai 2004 a Curții

de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat.

Respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de recurenții-reclamanți L.D. și P.L.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4527/2003
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 4636 din 24 martie 1998, reclamanții A.N., A.G. și A.P.R.I.E., au chemat în judecată pâr
ÎCCJ 2003-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4939/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta P.O. a chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului Constanța
ÎCCJ 2010-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1921/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2257/118/2006 (număr vechi 3631/2006) reclamantul L.M.A., în contradictoriu cu parații Primăria municipiului Const
ÎCCJ 2003-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1211/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 septembrie 1998 reclamanta A.N.a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin
ÎCCJ 2005-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2005
/1945 au avut ca efect întoarcerea bunului în patrimoniul reclamantului, de drept, deci independent de orice demers din partea acestuia. Așa fiind, Curtea constată că toate cele trei recursuri sunt nefondate, ele urmând a fi respinse ca ata
Sursă