ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5409/2004

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10074/1996 pe rolul Judecătoriei Constanța reclamanții N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. au chemat în judecată pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către D.G.F.P. Constanța și RA E.D.P.P. Constanța. Solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, construit dintr-un apartament cu patru camere și teren în suprafață de 371 mp, preluat de stat prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950.

După un prim ciclu procesual, rejudecând cauza în fond (conform îndrumărilor date de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 1063 din 27 septembrie 1999, în sensul de a stabili limitele procesuale, obiectul și părțile din proces) Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 839 din 18 decembrie 2000 a admis acțiunea reclamanților. S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 27022/1996 și nr. 27240/1996 încheiate între pârâta RA E.D.P.P. Constanța cu pârâții F.C. și F.F., respectiv pârâtul V.Z., și au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul în discuție. Prin decizia civilă nr. 191 din 30 mai 2001, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile părților și a schimbat în tot sentința cu nr. 839 din 18 decembrie 2000, în sensul admiterii acțiunii reclamanților ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 4731 din 20 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul reclamanților. Împotriva acestei ultime decizii a formulat contestație în anulare contestatorii N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. susținând că prin recursul formulat au învederat instanței de apel, chiar și în situația în care a menținut contractele de vânzare cumpărare nr. 27022/1996 și nr. 27240/1996 nu era îndreptățită să respingă în tot cererea prin care s-a solicitat restituirea imobilului. În acest sens, se arată că deși s-a invocat drept motiv de recurs, instanța de apel a ignorat concluziile expertizei administrată la fond, potrivit cărora, în baza contractelor de vânzare cumpărare s-a înstrăinat numai partea din imobil, respectiv suprafețele construite de 67,92 mp și 55,50 mp ( în total 123,42 mp ). Restul construcțiilor, cu o suprafață construită de 59,15 mp și terenul curte, cu suprafața de 186,04 mp nu au făcut obiectul înstrăinării.

Prin decizia civilă nr. 4731 din 20 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul reclamanților, menținând decizia Curții de Apel Constanța, cu înlocuirea considerentelor, fără însă să cerceteze și să se pronunțe și pe motivul expus mai sus. În drept s-a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Contestația în anulare este fondată. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârea instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele invocate în recurs. Hotărârea pronunțată de către instanța de apel a fost criticată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. S-a susținut că atâta timp cât autorii reclamanților (proprietari ai imobilului) erau exceptați de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950, întrucât unul era ofițer activ, iar celălalt inginer, este fără relevanță dacă în lista anexă figura adevărații proprietari sau un alt membru al familiilor. De asemenea, s-a arătat că s-a apreciat eronat nedovedirea relei credințe a pârâților, atâta timp cât au fost înștiințați prin notificările din 5 mai 1996 că nu pot cumpăra, iar la 5 august 1996 s-a pronunțat acțiunea în revendicare, anterior datelor la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare în baza Legii nr. 112/1998, motive la care s-a răspuns în recurs.

Deși, recurenții prin calea de atac exercitată au învederat că, instanța de apel a apreciat că nu s-a dovedit reaua credință a pârâților, nu erau îndreptățiți să respingă acțiunea integral, în condițiile în care prin concluziile expertizei efectuată la fond, în dosarul R8748/1999 s-a evidențiat că în baza contractelor de vânzare-cumpărare s-a înstrăinat numai partea din imobil (suprafețele construite de 67,92 mp și 55,50 mp, în total 123,42 mp și terenul de sub clădire cu aceeași suprafață), restul construcțiilor cu suprafață construită de 59,15 mp și terenul curte - neconstruit, cu suprafața de 186,04 mp nu au fost înstrăinate. Este adevărat că instanța de recurs a luat în discuție toate motivele invocate, mai puțin cel care vizează situația construcțiilor cu suprafața indicată și a terenului curte - neconstruit ce nu au făcut obiectul vânzării.

În speță, fiind vorba de omisiunea de a examina unul din motivele de recurs invocate de reclamanți ( contestatorii din cauză), față de cerințele art. 318 C. proc. civ. se reține ca fondată contestația în anulare. În consecință, față de considerentele de mai sus, urmează să fie admisă, să se anuleze decizia civilă nr. 4731 din 20 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Se fixează termen pentru rejudecarea recursului la 28 ianuarie 2005, dată pentru care se vor cita părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite contestația în anulare formulată de N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. împotriva deciziei civile nr. 4731 din 20 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Anulează decizia civilă nr. 4731 din 20 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 28 ianuarie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.