ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5200/2007

Deliberând asupra recursului de

față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Constanța sub nr. 10074/1996 N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. au chemat

în judecată Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin primar, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța și

R.A.D.P.P. Constanța, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să-i oblige pe pârâți la restituirea în natură a apartamentului format din 4

camere, hol și dependințe, toate situate la parter precum și terenul aferent în

suprafață de 371 mp situat în Constanța, fosta proprietate a defuncților

părinți.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

92/1950 prin aplicarea greșită a acestui act normativ, emis pe numele E.N. deși

acesta era proprietatea lui N.C.V. și N.C.I., așa cum rezultă din C.F. nr. 152

din 26 februarie 1941 și care făceau parte din categoria persoanelor exceptate

de la naționalizare.

După un prim ciclu procesual, rejudecând

cauza în fond, invocând îndrumările Curții de Apel Constanța date prin decizia

nr. 1063 din 27 septembrie 1999, în sensul de a se stabili limitele procesuale,

obiectul și părțile din proces, Tribunalul Constanța prin sentința nr. 839 din

18 decembrie 2000, a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, Statul Român și RA E.D.P.P.

Constanța, și introdușii în cauză a F.C., F.F. și V.Z. constatând nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare 27022/1996 și 2740/1996 încheiate

de RA E.D.P.P. Constanța cu introduși în cauză.

Pe cale de consecință, pârâții au

fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în Constanța, compus din construcție și terenul aferent în suprafață de

371mp.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că autorii reclamanților făcuseră parte din persoanele

exceptate de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr.

92/1950.Referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul

Legii nr. 11271995 între RA E.D.P.P. cu introducerea în cauză F.C., F.F. și

V.Z., instanța a concluzionat, procedând la compararea titlurilor, că aceste

contracte sunt nule, întrucât titlul statului este nelegal constituit iar

cumpărătorii cunoscând această situație au încheiat totuși contractele, prin

fraudarea art. 1 alin. (4) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 112/1995.

Prin decizia nr. 191 din 30 mai 2001

Curtea de Apel Constanța a admis apelurile tuturor părților și introdușilor în

cauză și a schimbat în totalitate sentința nr. 839 din 18 decembrie 2000 a

Tribunalului Constanța în sensul că a respins ca nefondată acțiunea

reclamanților.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că în speța dedusă judecății nu s-a demonstrat reaua-credință a

pârâților, care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii

nr. 112/1995, înaintea apariției normelor de aplicare a acestei legi, aprobate

prin H.G. nr. 11/1997, întrucât notificările pe care reclamanții au pretins că

le-au făcut acestora nu au data certă. Cu probele administrate în cauză s-a

demonstrat că demersurile făcute de foștii proprietari au fost ulterioare

încheierii contractelor.

Referitor la titlul statului, acesta

este legal, deoarece nu poate fi vorba de o mențiune eronată, în sensul că

actul de naționalizare s-a emis pe numele E.N., și nu pe numele proprietarilor

imobilului care figurau în cartea funciară.

E.N. făcea parte din familia

proprietarilor (aspect necontestat de părțile din proces) și potrivit art. V

din Decretul nr. 92/1950 dispozițiunile actului normativ se referă și la

ceilalți membri de familie.

Curtea Supremă de Justiție prin

Decizia nr. 4731 din 20 decembrie 2002, a respins recursul declarat de N.I.M.,

N.M., M.N. și G.M.N. împotriva deciziei nr. 191 din 30 mai 2001 a Curții de

Apel Constanța.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a concluzionat că, deși autorii reclamanților se încadrau în categoria

persoanelor vizate de art. II din Decretul nr. 92/1950, exceptate de la naționalizare,

în cauză reclamanții nu au probat reaua-credință a pârâților la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare.

Referitor la notificările din 5 mai

1996, cu numerele 4887 și 4887 bis, cu care reclamanții pretind că i-au

încunoștințat pe pârâți de revendicarea imobilului, certificatul de grefă al

biroului executori civili atestă că F.C. și F. nu figurează ca părți notificate

de reclamanți.

Faptul că la 5 august 1996,

reclamanții au acționat în revendicarea imobilului Consiliul județean Constanța

și D.F.P. Constanța nu prezintă relevanță pentru reaua-credință a părților din

contractele de vânzare-cumpărare, deoarece RA E.D.P.P. a fost introdusă în

cauză la 12 decembrie 1996, iar pârâții F.C., F.F. și V.Z., au fost introduși

în cauză în cel de al doilea ciclu procesual (după 27 septembrie 1999) după ce

la 27 septembrie 1996 RA E.D.P.P. perfectase contractul de vânzare-cumpărare cu

F.C. și F.F., iar la 28 octombrie 1996 perfectase contractul de

vânzare-cumpărare cu V.Z.

Încheierea contractelor de vânzare-cumpărare

s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației

juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului și H.G. nr. 20/1996

privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995. Imobilul la care

se refereau contractele era preluat cu titlu în accepțiunea art. 1 alin. (2) și

(3) H.G. nr. 20/1996 atunci în vigoare, deoarece figura în anexa la Decretul

nr. 92/1950.

Prin decizia nr. 5409 din 1

octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în

anulare formulată de N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. împotriva deciziei nr.

4731/2002 a Curții Supreme de Justiție pe care a anulat-o fixând termen pentru

judecarea recursului.

Pentru a pronunța această soluție

instanța supremă a reținut că la pronunțarea deciziei nr. 4731/2002, nu s-a

luat în discuție situația construcțiilor cu suprafața construită de 59,15 mp și

terenul curte neconstruit cu suprafața de 186,04 mp care nu au fost

înstrăinate.

Prin decizia nr. 5713 din 9 iunie

2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare

formulată de F.C., F.F. și V.Z. împotriva deciziei nr. 5409 din 1 octombrie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a anulat decizia atacată, fixând

termen pentru soluționarea contestației în anulare a reclamanților N.I.M.,

N.M., M.N. și G.M.N. împotriva deciziei nr. 4731 din 20 decembrie 2002.

S-a reținut din considerentele

deciziei că pronunțarea deciziei nr. 5409 din 1 octombrie 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție s-a făcut cu lipsa de procedură în privința intimaților

contestatori F.C., F.F. și V.Z.

Prin decizia nr. 2094 din 6 martie

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cu majoritate de voturi

contestația în anulare formulată de N.M.I. și continuată de N.M.N. și N.M.

precum și în nume propriu de M.N. și G.M.N. împotriva deciziei nr. 731 din 20

decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, pe care a anulat-o, fixând termen

pentru judecarea recursului.

Pentru a admite contestația, Înaltei

Curți de Casație și Justiție a reținut că instanța de recurs a omis să

cerceteze critica vizând situația construcțiilor cu suprafața indicată în

expertiza efectuată la fond și a terenului curte care nu au format obiectul

vânzării și care de fapt a constituit unicul motiv al contestației în anulare.

Așa fiind, contestația în anulare,

fondată pe dispozițiunile art. 318 C. proc. civ. având un unic motiv, a fost

integral admisă. Omisiunea examinării unui motiv de recurs generează anularea

întregii decizii, deoarece implicațiile admiterii unui motiv de recurs poate

genera anularea integrală a deciziei. Verificând decizia nr. 191 din 30 mai

2001, se constată că instanța de apel a admis apelul pârâților F.C., F.F.,

V.Z., RA E.D.P.P. Constanța, al Consiliului Local al Municipiului Constanța

împotriva sentinței nr. 839 din 18 decembrie 2000 a Tribunalului Constanța pe

care a schimbat-o, în sensul că a respins integral acțiunea reclamantelor.

Din considerentele sentinței, care

fac corp comun cu dispozitivul, se reține că instanța de apel s-a pronunțat în

privința valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, omițând să

soluționeze acțiunea în revendicarea restului imobilului care nu a făcut

obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Cu alte cuvinte, respingând integral

acțiunea reclamanților, instanța de apel a redus obiectul revendicării numai la

imobilul teren și construcție care a format obiectul celor două contracte de

vânzare-cumpărare, omițând să se pronunțe în privința restului de teren și a

construcțiilor existente pe teren.

În acest context, este neîndoios că

se impune numai sub acest aspect admiterea recursului reclamanților în temeiul

art. 314 C. proc. civ. și casarea deciziei nr. 191 din 3 mai 2001 a Curții de

Apel Constanța cu trimitere la aceeași instanță.

Celelalte aspecte ale deciziei

pronunțată de instanța de apel au fost definitive și irevocabil soluționate,

astfel că în această fază procesuală nu se mai pot pune în discuție aspectele

de competență legate de valoarea imobilului și aplicarea art. II din Legea nr.

219/2005 ca urmare a evaluării din expertiza extrajudiciară depusă de

reclamanții recurenți. Un atare demers ar conduce la o aplicare retroactivă a

Legii nr. 219/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de

N.M.I. și continuat de N.M.N. și N.M., precum și în nume propriu, M.N. și

G.M.N. împotriva deciziei nr. 191 din 30 mai 2001 a Curții de Apel Constanța.

Casează în parte decizia și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de

revendicarea părții din imobil neînstrăinate.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.