ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1720/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 august 1999, reclamantele K.B. și Z.L. prin mandatar avocat S.L.L. au chemat în judecată pe pârâții: 1. D.G.F.S. Constanța; 2. Consiliul Local al Municipiului Constanța reprezentat prin Primar; 3. RA E.D.F.P.P. Constanța și au solicitat „constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 869 din 29 iulie 1961 emisă de fostul Sfat Popular al orașului Constanța, în baza sentinței civile nr. 715 din 28 februarie 1961 a Tribunalului Popular al orașului Constanța; obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța. În motivarea acțiunii se arată că imobilul revendicat a aparținut părinților reclamanților și a fost preluat abuziv de stat, conform Decretului nr. 111/1951 ca imobil părăsit când de fapt proprietarii au fost evacuați din imobil.

În drept au fost invocate prevederile art. 480 și urm. C. civ. La 28 februarie 2000 reclamantele își completează acțiunea în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâților A.S., V.N., M.E. și a soțului său M.E. și solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia cu RA E.D.P.P. Constanța. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 345 din 24 aprilie 2000 a respins acțiunea reclamantelor față de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, RA E.D.P.P. Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, A.S., M.E., M.C.T. și V.N. Instanța a reținut, pe baza probelor administrate, că imobilul revendicat se compune din parter cu spații cu altă destinație închiriate și două etaje.

În baza Decretului nr. 111/1951 prin sentința civilă nr. 715 din 28 februarie 1961 a Tribunalului Popular al orașului Constanța a fost trecut în proprietatea statului, ulterior fiind transmis în administrarea fostului I.L.L. Constanța (la 29 iulie 1961). Acesta a înstrăinat spațiile deținute cu titlu de locuință în decembrie 1996, anterior formulării cererii de revendicare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele la 27 aprilie 2000. Soluționarea apelului a fost suspendată la 20 martie 2001 la cererea reclamantelor până la 26 iulie 2005 și apoi la 23 noiembrie 2005, la cererea tuturor părților, până la 4 iulie 2006. În fața instanței de apel reclamantele, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc.

civ. renunță la judecata cu pârâții persoane fizice precum și la solicitarea de a se contesta nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între RA E.D.P.P. și chiriași (persoanele fizice chemate în judecată. Prin același înscris se solicită repararea pagubei, în ce privește partea din imobil pentru care nu este posibilă restituirea în natură, prin echivalent bănesc conform evaluării din expertiză. În fața aceleiași instanțe reclamantele mai precizează că solicită și restituirea imobilului din str. P. nr. 1 situat în „prelungirea primului imobil”. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 86 din 7 martie 2007 a admis apelul formulat de reclamante; a schimbat în tot hotărârea instanței de fond în sensul că obligă intimații pârâți Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, RA E.D.P.P.

Constanța să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Constanța, format din construcție și teren de 165 mp; obligă Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța la 151.759 lei despăgubiri către apelantele reclamante; se respinge apelul referitor la restituirea imobilului din Constanța, (cerere formulată în apel); se ia act că s-a renunțat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare privind pe A.S., V.N. și M.E. și M.T.C.; se respinge apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a reținut că imobilul din str. E. a fost dobândit de autorii reclamantelor în anul 1925. Imobilul a fost naționalizat în anul 1941 ca proprietate evreiască și în anul 1945 a fost redobândit de foștii proprietari care l-au folosit până în anul 1955, atât ca locuință cât și cabinet medical, de unde au fost evacuați. Statul l-a preluat în baza Decretului nr. 111/1961 prin sentința civilă nr. 715/1961 a Judecătoriei Constanța, ca bun fără stăpân. Cu privire la imobilul din str. P. nr. 1 se reține că acesta nu a fost solicitat prin acțiune ci doar în apel, că nu este vorba de o singură proprietate ci de două, dobândite de la vânzători diferiți, privind două unități distincte și numai una a fost preluată prin sentința civilă din 1961. Imobilul din str. P. nr. 1 (teren de 113 mp și construcție cu șapte camere) a fost înstrăinat în anul 1982 cu act autentic, familiei G. Instanța conchide că se impune admiterea apelului reclamantelor în sensul menționat mai sus.

Prin încheierea nr. 3/c din 4 mai 2007 se admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante. Se dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 86/c/2007 a Curții de Apel Constanța în sensul că atât în considerente cât și în dispozitiv corect se va trece: „Obligă Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța la plata despăgubirilor pentru celei trei apartamente, în sumă de 251.758,9 lei și nu la plata sumei de 151.758 lei” cum din eroare s-a trecut. Prin încheierea nr. 4/c din 30 mai 2007 se admite în parte cererea reclamantelor de explicitare a dispozițiilor deciziei civile nr. 86/c/2007 a Curții de Apel Constanța, astfel: Explicitează dispozitivul deciziei în sensul că, se dispune restituirea imobilului situat în Constanța, str. E. nr. 56, format din teren în suprafață de 165 mp și parterul imobilului în suprafață de 135,95 mp.

Se dispune îndreptarea din oficiu a încheierii din 4 mai 2007 în sensul că la alin. (3) din dispozitiv se va trece în mod corect „obligă Municipiul Constanța prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.S. Constanța la plata despăgubirilor în sumă de 271.598,9 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs: 1. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către D.G.F.P. Constanța. Se susține că potrivit prevederilor legale în materia dedusă judecății nu are calitate procesuală pasivă. Motivele de recurs pot fi încadrate în situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul se privește ca fondat. Acțiunea introdusă în anul 1999 a fost fundamentată în baza dreptului comun (art. 480 c. civ.).

Imobilul în litigiu devenit proprietate de stat în condițiile arătate nu conferă automat calitatea procesuală pasivă a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice. Conform Legii nr. 213/1998, ale decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 215/2001, cel ce administrează bunul imobil are calitate procesuală pasivă în acțiunile în revendicare, nu Statul în nume propriu. Art. 2 din Legea nr. 213/1998 prevede că Statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Pentru imobilul în litigiu aceste prerogative erau exercitate de unitatea administrativ-teritorială nu de Stat ca subiect de drept civil. Față de prevederile legale arătate se va respinge acțiunea față de pârâtul menționat pentru lipsa calității procesuale pasive.

2. Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța. Se arată, în esență, că titlul statului nu constă în actul normativ din anul 1941 privind proprietățile evreiești ci preluarea a fost făcută în baza Decretului nr. 111/1951. Se mai susține că, în ce privește despăgubirile bănești acestea au fost solicitate în fața instanței de apel, prin schimbarea obiectului cererii inițiale. Acest recurs se apreciază ca fondat numai în sensul celor ce urmează. Imobilul din str. E. nr. 56 din Constanța a aparținut părinților reclamantelor și a fost preluat în mod abuziv de stat în anul 1961 în temeiul Decretului nr. 111/1951 ca imobil părăsit deși proprietarii se găseau într-o altă situație decât cea „apreciată de autorități”.

Astfel că restituirea în natură a părții din imobilul asupra căruia administrația locală exercită atributele de folosință și dispoziție este legală. Astfel că sub acest aspect hotărârea recurată va fi menținută. Motivul de recurs privind faptul că în apel nu se pot face alte cereri noi este întemeiat. În prezentul litigiu, în fața instanței de apel reclamantele au renunțat la judecata cu pârâții persoane fizice precum și la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâta RA E.D.P.P. și chiriași (persoanele fizice pârâte) și au formulat o pretenție nouă în sensul acordării unor despăgubiri bănești pentru partea din imobil ce nu poate fi restituit în natură.

Conform art. 246 C. proc. civ. reclamantele puteau renunța oricând, evident în tot sau în parte la judecată. Numai că, potrivit art. 294 C. proc. civ. în apel nu se pot face alte cereri noi. Astfel că pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța nu puteau fi obligați să satisfacă o pretenție a reclamantelor făcută pentru prima oară în faza judecării cauzei în apel. În consecință, sub acest aspect recursul va fi admis în sensul înlăturării dispoziției din hotărârea recurată privind plata despăgubirilor către reclamante. 3. RA E.D.P.P. Constanța. După ce se face un istoric al litigiului, se arată că statul a dobândit imobilul în temeiul Decretului nr. 111/1951 astfel că acesta nu poate fi restituit urmașilor foștilor proprietari, iar în ce privește despăgubirile este greșită a doua încheiere de îndreptare a erorii materiale.

Recursul se privește ca nefondat. După cum s-a arătat cu ocazia analizării recursului de ordine (2) imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat de la părinții reclamantelor în anul 1961 în baza Decretului nr. 111/1951 ale cărui condiții nici nu erau îndeplinite (bun imobil abandonat). Astfel că în mod legal instanța a obligat și această pârâtă să restituie în proprietate reclamantelor partea de imobil ce se află în administrarea sa. În ce privește despăgubirile solicitate de reclamante s-a arătat cu ocazia analizei recursului de ordine (2) motivul pentru care acestea nu puteau fi acordate prin decizia recurată. Recurenta de ordine (3) nu a fost obligată la plata vreunei despăgubiri nici prin decizia recurată nici prin cele două încheieri de rectificare, respectiv de explicitare a deciziei, astfel că asemenea motiv este lipsit de obiect și deci de interes.

Față de cele ce preced, se vor admite primele două recursuri și se va respinge cel de al treilea recurs pentru motivele de mai sus și în sensul arătat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Conform art. 274 C. proc. civ. reclamantele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către recurenții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța și de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei civile nr. 86/c din 7 martie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată numai în sensul arătat. Respinge acțiunea reclamantelor K.B. și Z.L. față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Constanța pentru lipsa calității procesuale pasive. Înlătură dispoziția privind obligarea pârâților Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța la plata despăgubirilor în lei către reclamante.

Respinge recursul declarat de pârâta RA E.D.P.P. Constanța împotriva aceleiași decizii ca nefondat. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Obligă pe reclamantele K.B. și Z.L. la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către pârâții Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.