ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 86/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată sub nr. 38576/2/2005 la Curtea de Apel București, contestatoarea S.C.D.P. IAȘI a solicitat în contradictoriu cu A.D.S., să se constate că nu datorează debitul de 8.701,9 Ron pentru care s-a început executarea silită. În motivarea contestației s-a susținut că această sumă ce ar reprezenta redevență pe anul 2005, pentru suprafața de 169,56 ha, nu este datorată, deoarece aceste terenuri nu se mai află în administrarea contestatoarei. În atare situație, este nelegală începerea executării silite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 64/2005.

Prin întâmpinarea formulată de intimată, s-a solicitat respingerea contestației la executare, întrucât creanța înscrisă în titlul executoriu este certă, lichidă și exigibilă, ea rezultând din contractul de concesiune nr. 93/2002, care reprezintă titlul executoriu, astfel că executarea silită începută este legală. În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri. Analizând probatoriul administrat în raport de obiectul dedus judecății și normele legale aplicabile, Curtea, prin decizia comercială nr. 52 pronunțată la 7 aprilie 2006, a admis în parte contestația la executare și în temeiul art. 379 alin. (2) C. proc. civ., a amânat executarea silită, pentru suma de 8701,9 Ron, înscrisă în factura fiscală nr. 5150848 din 2 septembrie 2005, până când se va face lichidarea creanței înscrise în titlul executoriu.

Instanța a reținut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 379 alin. (1) C. proc. civ., pentru începerea urmăririi silite este nevoie de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă însă că, creanța pretinsă de A.D.S. nu este lichidă, în sensul că nu a fost stabilită întinderea acesteia, de îndată ce chiar creditoarea recunoaște prin protocoalele încheiate, că o parte din terenurile care au făcut obiectul concesionării, au fost predate comisiilor de fond funciar, terenurile în care este închisă și suprafața pentru care s-a solicitat redevența și s-a început executarea.

Or, cu privire la suma datorată, din aceste motive, există o incertitudine care poate fi înlăturată prin amânarea executării silite, până când se va prezenta de către creditoare, fie o înțelegere cu debitoarea privitoare la redevența datorată, fie o hotărâre judecătorească executorie, din care să rezulte că această creanță este certă, lichidă și exigibilă lămurindu-se astfel complet titlul în baza căruia s-a început și urmează a se efectua urmărirea silită. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata creditoare A.D.S. invocând ca temei dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că prin hotărârea pronunțată, instanța a interpretat greșit actul juridic în baza căruia s-au născut raporturile juridice, respectiv contractul de concesiune nr. 93 din 22 octombrie 2002, pentru suprafețe de teren aparținând domeniului public și privat al statului pentru care datorează redevența stabilită, plata acesteia reprezentând o clauză esențială a contractului. Or, contrar aprecierii instanței, creanța pentru a cărei recuperare s-a pornit executarea este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinat întrucât este cunoscută atât cotația grâului la bursă cât și penalitățile prevăzute de O.G. nr. 11/1996 și O.G. nr. 61/2002. Pe de altă parte, protocoalele de predare preluare, transmise comisiei de fond funciar B., județul Iași, pentru suprafața de 157,90 ha din domeniul privat al statului, nu au fost semnate de primarul comunei astfel că acestea nu produc efecte juridice.

S-a criticat hotărârea primei instanțe și prin prisma lipsei de temei legal apreciindu-se că aceasta s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 372 C. proc. civ., respectiv O.U.G. nr. 51/1998 și O.U.G. nr. 64/2005, de îndată ce s-a susținut că executarea nu poate continua până la dovedirea că creanța este certă, lichidă și exigibilă. Prin întâmpinare, contestatoarea intimată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând nedatorarea creanței pentru care s-a început executarea, ca urmare a faptului că suprafața de teren pentru care, s-a solicitat redevența a fost predată pe bază de protocol comisiilor de fond funciar instituite pe baza localităților Iași, Miroslava, Deleni și Scobinti.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs invocat vizează interpretarea greșită de către instanță a convenției încheiate de părți. Potrivit art. 969 C. proc. civ., convențiile legal făcute au putere de lege și ca atare instanțele sunt obligate să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de părțile contractante. În cauză, din motivarea hotărârii atacate, motivarea făcută în condițiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., rezultă că instanța nu a dat o altă interpretare clauzelor contractuale stabilite de părți, și nici nu putea să realizeze legal acest lucru, dat fiind cadrul procesual în care a rezolvat cauza ca urmare a investirii cu soluționarea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 399 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. În atare situație așa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanța a verificat dacă, titlul executoriu emis de creditoare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 și O.U.G. nr. 64/2005 se referă la o creanță certă, lichidă și exigibilă și a reținut corect că, nu este îndeplinită condiția lichidității creanței. În raport de probatoriul administrat, în mod just s-a reținut că, de îndată ce anumite suprafețe de teren cuprinse în contractul de concesiune au fost predate prin protocoale încheiate de recurentă cu anumite comisii de fond funciar, redevența solicitată este incertă și deci debitul nu este determinat situație în care s-a dispus amânarea executării până la stabilirea întinderii acesteia în condițiile precizate de instanța de fond.

Așa fiind, urmează a se reține că, primul motiv de casare este nefondat în raport de obiectul cauzei și cadrul procesual în care aceasta s-a soluționat, iar cel de al doilea nu se poate reține, deoarece din considerentele hotărârii rezultă cu claritate că dispozițiile legale privind executarea silită în cauza de față au fost corect interpretate și aplicate. Pentru cele ce preced și reținând că în cauză nu s-au relevat și reținut motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 52 din 7 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.