ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1390/2009

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1031 din 29 iunie 2007, Tribunalul

Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantului M.V., împotriva pârâtei SC C.T. SRL Orăștie și s-a dispus

rezilierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 21 iunie 1998

de BNP V.E., privind imobilul înscris în C.F. Geoagiu. Prin aceeași hotărâre, a

fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei.

Împotriva sentinței

instanței de fond, au declarat apel pârâții C.B. și SC C.T. SRL Orăștie, iar

prin decizia nr. 86 din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantei SC C.T. SRL Orăștie

și a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantului C.B., a

admis apelul declarat de acesta, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul

că a respins acțiunea reclamantului M.V., a admis cererea reconvențională

formulată de pârâta - reclamantă SC C.T. SRL Orăștie și a constatat că pârâta a

achitat integral prețul din contractul de vânzare - cumpărare încheiat între

părți. Totodată, instanța a dispus radierea din cartea funciară, a ipotecii

constituită în favoarea reclamantului și a respins apelul declarat de pârâta SC

C.T. SRL Orăștie.

Decizia sus menționată a

fost recurată de către reclamantul M.V., iar prin decizia nr. 2871 din 15

octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins ca nefondat, recursul reclamantului.

Pentru a pronunța această

soluție, Înalta Curte a reținut că apelul pârâtului C.B. a fost declarat în

termenul legal, iar în ceea ce privește calitatea procesuală activă a acestuia

de a declara apel, a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 236 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data dizolvării societății pârâte.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte a reținut că instanța de apel a făcut o corectă apreciere a clauzelor

contractuale și a modalității de executare de către pârâtă a obligației de

plată a prețului, astfel cum a fost stabilită prin contract.

Împotriva deciziei Înaltei

Curți, a formulat contestație în anulare, contestatorul M.V., pentru motivele

prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor

invocate, contestatorul a formulat o serie de critici privind modul de

soluționare a recursului, în sensul că decizia atacată este rezultatul unei

greșeli materiale, având în vedere că sentința de fond a fost pronunțată

împotriva unei persoane juridice ce nu mai exista la acea dată. De altfel, a

susținut contestatorul că a formulat această critică și în recurs, însă Înalta

Curte nu s-a pronunțat asupra acesteia, iar față de împrejurarea că societatea

pârâtă a fost radiată din Registrul Comerțului, cauza trebuia trimisă

tribunalului, pentru a se rezolva problema succesorilor în drepturi ai

persoanei juridice radiate și introducerea în cauză a acestora.

Pentru aceste motive,

contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei

atacate și judecând în fond recursul, admiterea acestuia, casarea hotărârilor

pronunțate în cauză și trimiterea spre rejudecare instanței de fond.

Examinând motivele

contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Față de aceste precizări

prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta Curte constată

că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noțiunea de greșeală

materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Având în vedere

caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind

existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în

sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au

caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

În acest context, din

motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte

chestiuni decât cele procedurale, chestiuni ce tind în fapt la reformarea

soluției din recurs printr-o rediscutare și reapreciere a probelor și care

exced dispozițiilor ce reglementează calea extraordinară de atac a contestației

în anulare.

De altfel, se constată că

aspectul privind radierea societății pârâte a făcut obiectul analizei instanței

de recurs, astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate.

Nici critica privind

omisiunea pronunțării instanței de recurs asupra motivului invocat, nu este

întemeiată, întrucât din analiza deciziei atacate, rezultă că instanța a

examinat și răspuns punctual criticilor formulate. Astfel, s-a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 236 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pârâtul C.B. avea

legitimarea procesuală de a declara apelul, în calitate de succesor universal

al pârâtei SC C.T. SRL Orăștie.

Pe cale de consecință, față

de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318 -

art.

320 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul M.V., împotriva deciziei nr. 2871 din 15

octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2009.