ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2007/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 940/com din 16 mai 2007 Tribunalul

Bihor, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu

cu pârâta SC G.I. SRL și, în consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de

vânzare – cumpărare autentificat la 7 aprilie 2006 și restabilirea situației

anterioare de carte funciară din CF NDF nr. 6350 Oradea cu nr. top 8582 în

sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei

și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Instanța de fond a reținut

încheierea de către părți a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la

7 aprilie 2006 prin care reclamantul a transmis proprietatea asupra imobilului

teren cu construcții în suprafață de 14.439 m.p. pârâtei pentru prețul de 650.000

euro.

Constatând că din prețul

convenit pârâta a plătit un avans de 30.000 euro și că diferența de 620.000 euro

nu a mai fost plătită la termenul convenit, respectiv 9 octombrie 2006, luând

în considerare și pactul comisoriu convenit pentru această situație instanța de

fond a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare.

Față de clauza rezolutorie

pe are o conține contractul, instanța de fond a respins excepția neexecutării

contractului invocată de pârâtă în raport de prevederile art. 969 C. civ., art.

1019 și art. 1020 C. civ.

Decizia Curții de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal din 2

octombrie 2007 prin care s-a admis apelul declarat de pârâta SC G.I. SRL Oradea

cu consecința desființării sentinței apelate cu trimiterea cauzei la Tribunalul

Bihor pentru rejudecare a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, prin Decizia nr. 1605 din 13 mai 2008 urmare admiterii recursului

declarat de reclamantul L.M. și cauza trimisă la instanța de apel pentru

rejudecarea pe fond a apelului.

Instanța de recurs a apreciat

că desființarea sentinței nu s-a justificat în lipsa unei cereri

reconvenționale, pârâta formulându-și apărări numai în cadrul întâmpinării, așa

încât cauza a fost trimisă la instanța de apel pentru soluționarea pe fond a

apelului.

În rejudecare, Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtă, menținând ca legală și temeinică sentința

apelată.

S-a reținut pe baza

probatorului administrat neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a

diferenței de preț deși în contract părțile au stipulat un pact comisoriu

expres conform căruia în caz de neplată la termen a prețului, părțile vor fi

puse în situația anterioară fără obligația vânzătorului de restituire a

avansului primit.

A mai reținut instanța de

apel că excepția de neexecutare a contractului a fost corect respinsă de

instanța de fond câtă vreme părțile au declarat la încheierea contractului că

au luat cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilelor la momentul

perfectării acordului de voință, iar pârâta și-a asumat obligația de a nu

efectua lucrări de demolare a construcțiilor până la achitarea diferenței de

preț.

În contra deciziei menționate

a declarat recurs pârâta SC G.I. SRL

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 9 C. proc.

civ.

prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea de către

instanța de apel a prevederilor art. 24 C. proc. civ. întrucât hotărârea

atacată cu recurs a fost pronunțată de aceiași judecători care au pronunțat și

prima hotărâre ce a fost casată, cererea acestora de abținere fiind respinsă.

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dezvoltă criticile care urmează:

- greșit instanța de apel a

respins excepția de insuficientă timbrare față de caracterul evaluabil în bani

al acțiunii în rezoluțiune și considerentele Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite;

- instanțele nu au dat

eficiență excepției de neexecutare, deoarece reclamantul invocă neplata

prețului în condițiile în care nici el nu și-a îndeplinit obligația de a vinde

bunul fără vicii de funcționare;

- prin soluția instanțelor,

de rezoluțiune a contractului de vânzare – cumpărare, a fost dublu sancționată

pentru încrederea și buna credință acordată la încheierea acestui contract.

Recurenta prin cererea de recurs a

solicitat și suspendarea soluționări lui în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

motivat de faptul că pe rolul Judecătoriei Oradea există Dosarul nr. 5373/27/2007

având ca obiect acțiunea estimatorie, disjuns din Dosarul nr. 11041/271/2006 al

aceleiași instanțe, înregistrat înaintea cererii de rezoluțiune, cereri care

trebuiau judecate împreună pentru a nu se ajunge la posibilitatea ca

reclamantul să invoce autoritatea de lucru judecat în acel dosar.

Intimatul L.M. a depus

întâmpinare la dosar

prin acre a solicitat respingerea recursului arătând că și-a îndeplinit

obligația de predare a bunului vândut, dar că nu i s-a plătit prețul în

condițiile convenite solicitând aplicarea întocmai a prevederilor art. 969 C.

civ.

I. Cu privire la cererea de

suspendare formulată de recurentă în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că

aceasta nu poate fi primită.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata „când dezlegarea pricinii

atârna în totul sau în parte, de existența sau neexistenta unui drept care face

obiectul unei alte judecăți”.

Or, se constată, că

soluționarea recursului de față nu depinde de soluționarea unei cereri aflată

în faza soluționării la judecătorie ca instanță de fond, instanță care la

termenul din 19 mai 2009 a acordat termen la 22 septembrie 2009 pentru a da

posibilitatea reclamantei, respectiv petentei să-și precizeze acțiunea, nefiind

întrunită ipoteza textului de lege sus-citat.

II. Recursul nu este fondat.

1.

Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se constată că instanța

care a soluționat apelul după casare cu trimitere a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale în condițiile în care, astfel cum susține recurenta

cererea de abținere a judecătorilor a fost respinsă iar încheierea de

respingere a cererii de abținere nu este supusă la nici o cale de atac conform art.

34 alin. (1) C. proc. civ.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată cele ce

urmează:

2.1. Critica vizând modul de

stabilire a taxei judiciare de timbru nu poate fi primită deoarece aceasta nu

privește raportul juridic de drept privat dedus judecății ci raportul juridic

de drept fiscal stabilit între instanță ca autoritate administrativă în acest

caz și reclamant ca beneficiar al serviciului public al justiției și debitor

fiscal după cum a statuat și Decizia nr. 38/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție – secția comercială și care este singurul titular al cererii de

reexaminare în condițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, recurenta – pârâtă neavând, deci, o atare calitate.

2.2. Critica privind

excepția de neexecutare nu poate fi nici ea primită.

Contractul de vânzare –

cumpărare pe care părțile l-au încheiat în formă autentică conține un pact

comisoriu de gradul 1 în sensul că părțile vor fi repuse în situația anterioară

dacă până la termenul convenit nu se achită integral diferența de preț.

Instanțele judecătorești

corect au dat eficiență acestui pact comisoriu în condițiile în care au

constat, situație recunoscută de recurentă, neexecutarea de către cumpărătoare

a obligației de plată integrală a prețului, în condițiile convenite, știut

fiind că potrivit art. 1364 C. civ. singura situație în care cumpărătorul poate

suspenda plata prețului și a invoca excepția de neexecutare este cazul în care

acesta „este tulburat sau are cuvânt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo

acțiune, sau ipotecară sau de revendicare” deci cazul de evicțiune iar nu cel

privind invocarea de vicii ascunse.

Explicația constă în faptul

că eventuala răspundere pentru vicii a vânzătorului presupune executarea de

către cumpărător a obligației de plată a prețului în condițiile convenite

conform art. 1361 C. civ., astfel cum rezultă fără echivoc din redactarea art. 1355

C. civ. conform căruia cumpărătorul are opțiunea tragerii la răspundere a

vânzătorului intentând o acțiune redhibitorie cu consecința restituirii

prestațiilor: lucrul și prețul sau o acțiune estimatorie cu consecința de „a

primi lucrul și a cere înapoierea unei părți din preț arbitrată prin experți”,

ceea ce presupune executarea obligației de plată a prețului, situație în care

nu se află recurenta – cumpărătoare întrucât aceasta nu și-a executat obligația

de plată a prețului, în condițiile convenite.

În plus, mai este de observat

că, recurenta cumpărătoare nu a invocat reaua credință a vânzătorului atunci

când susține că parte din lucrul vândut este afectat de vicii, el fiind

prezumat de buna credință așa încât devine operant art. 1354 C. civ. conform

căruia vânzătorul „este răspunzător de viciile ascunse chiar și când nu le-a

cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul

ca să nu răspundă de vicii”.

Normele citate având caracter

dispozitiv devine aplicabilă prevederea contractuală conform căreia vânzătorul

garantează pe cumpărătoare în caz de evicțiune, cumpărătoarea declarând că a

luat la cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilelor ce formează

obiectul contractului.

În atare situație, soluția

instanțelor asupra rezoluțiunii contractului nu reprezintă, cum greșit susține

recurenta o dublă sancțiune a sa ci o aplicare a prevederilor art. 1365 C. civ.

conform căruia „Dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere

rezoluțiunea vânzării” precum și a pactului comisoriu pe care contractul îl

conține și care exprimă voința părților la momentul încheierii lui.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta

Curte va  respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia

atacată, în raport de prevederile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

suspendare formulată de pârâta

SC G.I. SRL Oradea întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de pârâta SC G.I. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 123/C/2008-A din 16

decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2009.