ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2007/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 940/com din 16 mai 2007 Tribunalul Bihor, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SRL și, în consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 7 aprilie 2006 și restabilirea situației anterioare de carte funciară din CF NDF nr. 6350 Oradea cu nr. top 8582 în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Instanța de fond a reținut încheierea de către părți a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 7 aprilie 2006 prin care reclamantul a transmis proprietatea asupra imobilului teren cu construcții în suprafață de 14.439 m.p.

pârâtei pentru prețul de 650.000 euro. Constatând că din prețul convenit pârâta a plătit un avans de 30.000 euro și că diferența de 620.000 euro nu a mai fost plătită la termenul convenit, respectiv 9 octombrie 2006, luând în considerare și pactul comisoriu convenit pentru această situație instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare. Față de clauza rezolutorie pe are o conține contractul, instanța de fond a respins excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă în raport de prevederile art. 969 C. civ., art. 1019 și art. 1020 C. civ. Decizia Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal din 2 octombrie 2007 prin care s-a admis apelul declarat de pârâta SC G.I.

SRL Oradea cu consecința desființării sentinței apelate cu trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1605 din 13 mai 2008 urmare admiterii recursului declarat de reclamantul L.M. și cauza trimisă la instanța de apel pentru rejudecarea pe fond a apelului. Instanța de recurs a apreciat că desființarea sentinței nu s-a justificat în lipsa unei cereri reconvenționale, pârâta formulându-și apărări numai în cadrul întâmpinării, așa încât cauza a fost trimisă la instanța de apel pentru soluționarea pe fond a apelului. În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, menținând ca legală și temeinică sentința apelată.

S-a reținut pe baza probatorului administrat neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a diferenței de preț deși în contract părțile au stipulat un pact comisoriu expres conform căruia în caz de neplată la termen a prețului, părțile vor fi puse în situația anterioară fără obligația vânzătorului de restituire a avansului primit. A mai reținut instanța de apel că excepția de neexecutare a contractului a fost corect respinsă de instanța de fond câtă vreme părțile au declarat la încheierea contractului că au luat cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilelor la momentul perfectării acordului de voință, iar pârâta și-a asumat obligația de a nu efectua lucrări de demolare a construcțiilor până la achitarea diferenței de preț.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC G.I. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 24 C. proc. civ. întrucât hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de aceiași judecători care au pronunțat și prima hotărâre ce a fost casată, cererea acestora de abținere fiind respinsă. 2. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

dezvoltă criticile care urmează: - greșit instanța de apel a respins excepția de insuficientă timbrare față de caracterul evaluabil în bani al acțiunii în rezoluțiune și considerentele Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite; - instanțele nu au dat eficiență excepției de neexecutare, deoarece reclamantul invocă neplata prețului în condițiile în care nici el nu și-a îndeplinit obligația de a vinde bunul fără vicii de funcționare; - prin soluția instanțelor, de rezoluțiune a contractului de vânzare – cumpărare, a fost dublu sancționată pentru încrederea și buna credință acordată la încheierea acestui contract. Recurenta prin cererea de recurs a solicitat și suspendarea soluționări lui în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. motivat de faptul că pe rolul Judecătoriei Oradea există Dosarul nr. 5373/27/2007 având ca obiect acțiunea estimatorie, disjuns din Dosarul nr. 11041/271/2006 al aceleiași instanțe, înregistrat înaintea cererii de rezoluțiune, cereri care trebuiau judecate împreună pentru a nu se ajunge la posibilitatea ca reclamantul să invoce autoritatea de lucru judecat în acel dosar. Intimatul L.M. a depus întâmpinare la dosar prin acre a solicitat respingerea recursului arătând că și-a îndeplinit obligația de predare a bunului vândut, dar că nu i s-a plătit prețul în condițiile convenite solicitând aplicarea întocmai a prevederilor art. 969 C. civ. I. Cu privire la cererea de suspendare formulată de recurentă în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata „când dezlegarea pricinii atârna în totul sau în parte, de existența sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăți”. Or, se constată, că soluționarea recursului de față nu depinde de soluționarea unei cereri aflată în faza soluționării la judecătorie ca instanță de fond, instanță care la termenul din 19 mai 2009 a acordat termen la 22 septembrie 2009 pentru a da posibilitatea reclamantei, respectiv petentei să-și precizeze acțiunea, nefiind întrunită ipoteza textului de lege sus-citat. II. Recursul nu este fondat. 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. se constată că instanța care a soluționat apelul după casare cu trimitere a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale în condițiile în care, astfel cum susține recurenta cererea de abținere a judecătorilor a fost respinsă iar încheierea de respingere a cererii de abținere nu este supusă la nici o cale de atac conform art. 34 alin. (1) C. proc. civ. 2. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată cele ce urmează: 2.1.

Critica vizând modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu poate fi primită deoarece aceasta nu privește raportul juridic de drept privat dedus judecății ci raportul juridic de drept fiscal stabilit între instanță ca autoritate administrativă în acest caz și reclamant ca beneficiar al serviciului public al justiției și debitor fiscal după cum a statuat și Decizia nr. 38/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția comercială și care este singurul titular al cererii de reexaminare în condițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recurenta – pârâtă neavând, deci, o atare calitate. 2.2. Critica privind excepția de neexecutare nu poate fi nici ea primită.

Contractul de vânzare – cumpărare pe care părțile l-au încheiat în formă autentică conține un pact comisoriu de gradul 1 în sensul că părțile vor fi repuse în situația anterioară dacă până la termenul convenit nu se achită integral diferența de preț. Instanțele judecătorești corect au dat eficiență acestui pact comisoriu în condițiile în care au constat, situație recunoscută de recurentă, neexecutarea de către cumpărătoare a obligației de plată integrală a prețului, în condițiile convenite, știut fiind că potrivit art. 1364 C. civ. singura situație în care cumpărătorul poate suspenda plata prețului și a invoca excepția de neexecutare este cazul în care acesta „este tulburat sau are cuvânt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo acțiune, sau ipotecară sau de revendicare” deci cazul de evicțiune iar nu cel privind invocarea de vicii ascunse.

Explicația constă în faptul că eventuala răspundere pentru vicii a vânzătorului presupune executarea de către cumpărător a obligației de plată a prețului în condițiile convenite conform art. 1361 C. civ., astfel cum rezultă fără echivoc din redactarea art. 1355 C. civ. conform căruia cumpărătorul are opțiunea tragerii la răspundere a vânzătorului intentând o acțiune redhibitorie cu consecința restituirii prestațiilor: lucrul și prețul sau o acțiune estimatorie cu consecința de „a primi lucrul și a cere înapoierea unei părți din preț arbitrată prin experți”, ceea ce presupune executarea obligației de plată a prețului, situație în care nu se află recurenta – cumpărătoare întrucât aceasta nu și-a executat obligația de plată a prețului, în condițiile convenite.

În plus, mai este de observat că, recurenta cumpărătoare nu a invocat reaua credință a vânzătorului atunci când susține că parte din lucrul vândut este afectat de vicii, el fiind prezumat de buna credință așa încât devine operant art. 1354 C. civ. conform căruia vânzătorul „este răspunzător de viciile ascunse chiar și când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii”. Normele citate având caracter dispozitiv devine aplicabilă prevederea contractuală conform căreia vânzătorul garantează pe cumpărătoare în caz de evicțiune, cumpărătoarea declarând că a luat la cunoștință de situația de fapt și de drept a imobilelor ce formează obiectul contractului.

În atare situație, soluția instanțelor asupra rezoluțiunii contractului nu reprezintă, cum greșit susține recurenta o dublă sancțiune a sa ci o aplicare a prevederilor art. 1365 C. civ. conform căruia „Dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării” precum și a pactului comisoriu pe care contractul îl conține și care exprimă voința părților la momentul încheierii lui. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată, în raport de prevederile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare formulată de pârâta SC G.I. SRL Oradea întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Respinge recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 123/C/2008-A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.