ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.H. a chemat în judecată Autoritatea

pentru Străini, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispusă anularea

dispoziției de părăsire a teritoriului României din 8 decembrie 2006 emisă de pârâtă

și, obligarea acesteia din urmă să-i prelungească dreptul de ședere pe teritoriul

României, cu încă un an, în scopul desfășurării activității comerciale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prelungirea dreptului de ședere i-a fost refuzat cu motivarea

că, nu a prezentat documente care să ateste investiția realizată în conformitate

cu planul de afaceri, or, el este investitor de bună credință în România, că SC

O.E. SRL din momentul fondării a avut un capital de 50.000 RON și cel puțin 8 angajați,

iar pentru desfășurarea activității comerciale a achiziționat 9 matrițe, necesare

turnării pieselor și accesoriilor auto din plastic.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1484

din 31 mai 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, dispunând

că aceasta este irevocabilă pe capătul de cerere privind dispoziția de părăsire

a teritoriului.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că faptul că, societatea figurează în acțiune și în

acte cu 8 salariați, că a achiziționat un imobil și o hală în comuna Pantelimon,

în care își desfășoară activitatea, nu probează îndeplinirea unei activități comerciale

profitabile de producție.

A mai reținut și că, reclamantul

nu are un drept recunoscut de lege vătămat prin emiterea dispoziției de părăsire

a teritoriului României, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut

în esență că, instanța nu a motivat respingerea capătului de cerere privind prelungirea

dreptului de ședere în România, reținând doar trunchiat situația de fapt constatată

prin procesul–verbal din 5 decembrie 2006.

A mai susținut și că,

profitabilitatea unei activității economice de producție desfășurate de un străin

pe teritoriul României nu reprezintă o condiție pentru acordarea dreptului de ședere.

Mai înainte însă de a

trece la analiza motivelor de recurs urmează a se constata că aceasta nu a fost

timbrat deși recurentul a fost citat cu această mențiune.

În conformitate cu prevederile

art. 11 pct. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru recursul

trebuia timbrat cu 50% din taxa datorată pentru cererea soluționată de prima instanță,

respectiv cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 RON și timbru mobil judiciar

de 0,15 RON conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.

Având în vedere faptul

că recurentul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform prevederilor legale

arătate, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de A.H. împotriva sentinței civile nr. 1484 din 31 mai 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2008.