ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1443/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la

data de 16 noiembrie 2007, reclamanta H.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul O.R.

I., anularea deciziei de

returnare de pe teritoriul României nr. 74709,

comunicată la 7 noiembrie

2007, emisă de pârât.

î

n motivarea, în fapt, a

cererii, s-a arătat că, la 16 octombrie 2006, în calitate

de asociat al SC J.S.C. SRL, reclamantei i s-a

eliberat permisul de ședere

pe teritoriul

României în scop de afaceri, iar la 26 septembrie 2007, a solicitat

prelungirea

dreptului de ședere.

Deși i

s-a comunicat inițial, în urma controlului efectuat de către

reprezentanții pârâtului, că

îndeplinește condițiile pentru prelungirea dreptului de ședere, în sensul că

societatea la care era asociat își desfășura activitatea potrivit planului de

afaceri aprobat, pârâtul i-a comunicat că nu prezintă documente în acest sens,

dispunând emiterea deciziei de returnare.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile O.U.G. 124/2003.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2653

din 14 octombrie 2008, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

soluția se impune, față de prevederile art. 55 alin. (3) și art. 80 alin. (3) lit.

c) din O.U.G. nr. 194/2002 și deoarece, din cuprinsul înscrisurilor existente

la dosarul cauzei, reiese că în mod legal, autoritatea pârâtă a reținut că

reclamanta nu a îndeplinit obiectivele propuse prin planul de afaceri avizat,

care să o îndreptățească la prelungirea dreptului de ședere, în sensul că a

depus doar un contract de subînchiriere (contrar obligațiilor asumate, de

dobândire în proprietate a unui spațiu comercial pentru desfășurarea

activității), neexistând nici o probă din care să reiasă dotarea tehnică și

înnoirea gamei sortimentale prevăzute în același plan de afaceri.

Totodată,

s-a mai reținut că acel contract de vânzare cumpărare din 14 februarie 2007,

depus de

contestatoare

în fața instanței, nu cuprinde o dată certă și nu atestă îndeplinirea

obligațiilor asumate, nefiind înregistrat în patrimoniul societății, astfel cum

reiese din adresa O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva susmenționatei

sentințe a declarat recurs reclamanta H.M., recurs pe care, însă nu l-a

timbrat.

În acest sens, din analiza

actelor dosarului, se constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală

de plată a taxei de timbru până la primul termen de judecată stabilit, deși a

fost citată cu mențiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în

sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

În consecință, având în

vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) și

ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, precum și pe cele ale art. 1 alin.

(1) din O.G. nr. 32/1995, potrivit cărora sunt supuse taxelor de timbru și

căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, taxe care se plătesc

anticipat, urmează ca, pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de

timbru până la termenul stabilit, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și al art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat în cauză să fie

anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de reclamanta H.M. împotriva sentinței civile nr. 2653 din 14 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2009.