ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1443/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 16 noiembrie 2007, reclamanta H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.R. I., anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 74709, comunicată la 7 noiembrie 2007, emisă de pârât. î n motivarea, în fapt, a cererii, s-a arătat că, la 16 octombrie 2006, în calitate de asociat al SC J.S.C. SRL, reclamantei i s-a eliberat permisul de ședere pe teritoriul României în scop de afaceri, iar la 26 septembrie 2007, a solicitat prelungirea dreptului de ședere. Deși i s-a comunicat inițial, în urma controlului efectuat de către reprezentanții pârâtului, că îndeplinește condițiile pentru prelungirea dreptului de ședere, în sensul că societatea la care era asociat își desfășura activitatea potrivit planului de afaceri aprobat, pârâtul i-a comunicat că nu prezintă documente în acest sens, dispunând emiterea deciziei de returnare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. 124/2003. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2653 din 14 octombrie 2008, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția se impune, față de prevederile art. 55 alin. (3) și art. 80 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 și deoarece, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reiese că în mod legal, autoritatea pârâtă a reținut că reclamanta nu a îndeplinit obiectivele propuse prin planul de afaceri avizat, care să o îndreptățească la prelungirea dreptului de ședere, în sensul că a depus doar un contract de subînchiriere (contrar obligațiilor asumate, de dobândire în proprietate a unui spațiu comercial pentru desfășurarea activității), neexistând nici o probă din care să reiasă dotarea tehnică și înnoirea gamei sortimentale prevăzute în același plan de afaceri.

Totodată, s-a mai reținut că acel contract de vânzare cumpărare din 14 februarie 2007, depus de contestatoare în fața instanței, nu cuprinde o dată certă și nu atestă îndeplinirea obligațiilor asumate, nefiind înregistrat în patrimoniul societății, astfel cum reiese din adresa O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul București. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs reclamanta H.M., recurs pe care, însă nu l-a timbrat. În acest sens, din analiza actelor dosarului, se constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei de timbru până la primul termen de judecată stabilit, deși a fost citată cu mențiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, precum și pe cele ale art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, potrivit cărora sunt supuse taxelor de timbru și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, taxe care se plătesc anticipat, urmează ca, pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și al art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat în cauză să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta H.M. împotriva sentinței civile nr. 2653 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.